Moscova, peste 1000 de participanţi la Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”


Un forum internațional cu tema „Familia numeroasă și viitorul umanității” a fost găzduit de capitala Federației Ruse, Moscova, între 10 și 12 septembrie. La eveniment au participat din zeci de țări  vorbitori de prestigiu care au adresat provocările contemporane la adresa familiei. De asemenea, forumul a fost o oportunitate pentru ca invitații să discute despre renașterea familiei și a valorilor tradiționale în Rusia.

La Moscova, ieri s-a încheiat Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”, un eveniment de anvergură care a demonstrat preocuparea Rusiei pentru a promova o cultură şi politici publice pro-familie, cât şi dorinţa oamenilor din toate colţurile lumii de a reafirma viaţa şi noţiunea de familie naturală.

La eveniment au participat peste 1.000 de persoane din întreaga lume, din SUA până în China şi Nigeria, persoane care şi-au dedicat viaţa acţiunilor caritabile, ajutorării familiilor şi transmiterii unui mesaj pozitiv pro-viaţă.

În deschiderea evenimentului, la festivalul familiilor numeroase, au prezentat scurte numere artistice familii obişnuite din întreaga Rusie, care şi-au etalat fiecare talentul şi costumul tradiţional. Lucrările forumului au fost deschise apoi de Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii şi de Natalia Yakunina, Vice-preşedinte al Fundaţiei Sfântul Andrei Întâiul-Chemat şi membră în consiliul de administraţie al Programului Naţional „Sfinţenia Maternităţii”. La sesiunea plenară de deschidere au mai adresat mesaje participanţilor şi Muftiul-Şef, Talgat Tadzhuddin, respectiv Rabinul-Şef al Rusiei, Berel Lazar, alături de Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk. Prima seară s-a încheiat cu un concert grandios în Piaţa Istorică dintre zidurile vechiului Palat Kremlin.

r1 Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii” s a încheiat ieri la Moscova

Printre numele marcante din zona non-profit internaţională care au participat la congres s-au numărat: Antonio Brandi, de la ProVita Italia, Theresa Okafor, Director al Fundaţiei pentru Moştenire Culturală Africană, Patrick Buckley, de la organizaţia britanică SPUC şi consultant ONU pe probleme de protecţia copilului nenăscut, John-Henri Westen, co-fondator al site-ului de ştiri pentru viaţă LifeSiteNews.com, Thomas Ward, Preşedintele Asociaţiei Catolice a Familiilor, Ignacio Arsuaga, Preşedintele CitizenGO.org, Steven Weber, Preşedintele Christian Broadcasting Network, Keith Mason, fondatorul Personhood, organizaţia pro-viaţă cu cea mai rapidă creştere din SUA, Theodore Baehr, fondatorul Movieguide, organizaţie care promovează filmele pro-familie şi pro-valori la Hollywood, Christine Vollmer din Venezuela, Preşedintele Alianţei Latino-Americane pentru Familie, şi Sharon Slater, Preşedintele Family Watch International. Au mai participat oameni de ştiinţă din mai multe ţări, prelaţi, înalţi oficiali ruşi. Din România au participat Bogdan Stanciu, Preşedinte la ProVita -filiala Bucureşti, Alexandra Nadane, Preşedinte la Studenţi pentru viaţă, Dan Alexandru Florea, de la Centrul pentru Dialog şi Cooperare din Braşov, asociaţie membră a organizaţiei internaţionale Youth Time, şi Ştefana Totorcea, editor la stiripentruviata.ro si familynews.ro.

Tematica meselor rotunde, care au avut loc în a doua zi a forumului la centrul de conferinţe al Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, a fost foarte cuprinzătoare:

  • Politici şi legislaţie pro-familie
  • Discuţii interconfesionale despre familie
  • Noua viaţă – bucuria părinţilor şi darul lui Dumnezeu
  • Iniţiative de formare pentru familie care se adresează tineretului
  • Educaţia şi creşterea copiilor: de la pregătirea pentru adolescenţă şi până la familia tânără
  • Economie pro-familie, afaceri şi practici de angajare care favorizează familiştii
  • Iniţiative sociale de sprijinire a familiilor şi de reducere a numărului de orfani
  • Familia în lumea informaţiei

Participanţii la forum au lansat un apel în care se spune, printre altele:

„Noi, participanţii la Formului Internaţional «Familii numeroase şi viitorul umanităţii», organizat la Moscova în 10-11 septembrie 2014, ne exprimăm profunda îngrijorare, deoarece anumite ţări promovează cu tenacitate politici şi o campanie de propagandă fără precedent care în final vor duce la distrugerea Familiei Naturale – o instituţie care într-o societate civilizată constituie fundamentul pentru ordinea, prosperitatea şi pacea socială a unui stat.

Supravieţuirea umanităţii se bazează pe sistemul familiei şi al legăturilor de rudenie care se formează prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi copiii care li se nasc. Acesta este unicul element capabil să asigure reproducerea, stabilitatea şi continuitatea civilizaţiei umane. Toate celelalte tipuri de relaţii sexuale sau alianţe intenţionale care exclud naşterea de copii sunt lipsite de sens, pentru că sunt golite de însăşi noţiunea stabilită prin definiţie pentru familie. Niciun interes economic sau politic nu poate servi drept pretext pentru a înlocui cu un surogat acest concept de familie care a trecut testul istoriei.

Exact în sensul acesta se pronunţă şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată de ONU în 1948), precum şi constituţiile a peste 100 de ţări, iar această înţelegere este confirmată de cărţile sfinte ale diverselor religii.”

r5 Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii” s a încheiat ieri la Moscova

(relatare preluata de la StiripentruViata.ro)

Lascia un commento