Obeliscul lui Antinous din Piazza Bucarest din Roma – sau Cum se spune “coş de gunoi” în româneşte


Dacă urci din Piazza di Popolo pe strada în serpentine şi intri în Parcul  Pincio, în scurtă vreme ajungi în Piazza Bucarest, în mijlocul căreia se află un obelisc în stil egiptean inscripţionat cu hieroglife.  Inscripţia a fost compusă de însuşi împăratul Hadrian, în memoria lui Antinous.
Roma, Piazza Bucarest
Dar pentru care fapte… şi cine a fost   acest Antinous despre care nu mulţi dintre noi am auzit până acum?
Am googălit pe net…am scotocit în biblioteci…şi iată ce am aflat:
Împăratul Hadrian, un filoelen convins, iubea tot ce ţinea de civilizaţia greacă, inclusiv stilul de-a face amor, aşa-numitul amor grec, adică relaţiile homosexuale dintre un bărbat matur şi un copilandru. Într-unul din desele lui turnee prin imperiu şi mai ales prin estul elen, Hadrian s-a înamorat  de Antinous, un adolescent izbitor de frumos, de care nu s-a mai despărţit  în anii care au urmat, nutrind pentru el o pasiune dezlănţuită.

 British Museum, Antinous
Într-o nefastă zi, în timpul unei popas mai lung în Egipt, favoritul împăratului este găsit înecat în Nil, prilej de imensă şi fără margini jale imperială. Nu s-a ştiut niciodată ce s-a întâmplat acolo, dar se presupune că ori Antinous a fost sacrificat, ori s-a autosacrificat pentru Hadrian. În sprijinul acestor supoziţii  stau următoarele: Hadrian se îmbolnăvise de curând şi boala lui, care îi va fi fatală până la urmă, îl îngrijora şi pe el, dar cu siguranţă şi pe Antinous care-l adora; Hadrian, amator de ştiinţe şi practici oculte, tocmai era iniţiat în Egipt  în misterele eleusine, practici esoterice ce utilizau, ca şimisterele orficesacrificiile în scopul obţinerii favorurilor zeilor, printre care favoruri era şi redobândirea sănătăţii pierdute; Antinous  împlinise deja 20 de ani şi cam venise timpul să iasă din scenă, deoarece, dacă romanii tratau cu îngăduinţă amorul grec, relaţiile homosexuale dintre doi bărbaţi maturi erau puternic dezaprobate; probabil ca Antinous, neavând altă soluţie acceptabilă de a-şi continua existenţa, a ales eternitatea, ştiind că sacrificiul lui îl va lega sufleteşte pe Hadrian de memoria lui, cunoscându-i  împăratului personalitatea şi intuindu-i reacţiile;  ziua morţii nu a fost una întâmplătoare: potrivit credinţelor locului, cine murea în acea zi înecat în Nil, devenea nemuritor…
…cert este că această enigmatică Moarte pe Nil a rămas neelucidată până în zilele noastre,  una din cele mai mari tragice dispariţii din Antichitate. Asta,  judecând după durerea imposibil de disimulat a lui Hadrian, care, spun cronicarii vremii, l-a plâns pe Antinous îndelungat, ca o femeie. Şi impăratul nu era un bocitor din fire, cu puţin înainte îi murise, în aceeaşi călătorie,  sora, Paulina, dar el, ca un dur luptător ce era,  trecuse uşor peste pierdere şi Paulina fusese îngropată fără cine ştie ce onoruri şi regrete.
În memoria lui Antinous,  Hadrian a construit un întreg oraş în Egipt, pe locul unde acesta murise,  şi i-a creat un cult, cu temple şi statui de-a lungul şi de-a latul imperiului. La reşedinţa lui din Tivoli, de lângă  Roma,  Hadrian a construit un complex întreg, Antinoieon, în mijlocul căruia era înălţat şi obeliscul despre care vorbim aici.
Vatican, Muzeul Pio-Clementin, Antinous
Buunn…deci acesta a fost marele Antinous, al cărui statui pot fi văzute în toate marile muzee ale Europei, de la Luvru, British Museum şi până la Ermitaj, nu doar în muzeele Romei. Dar noi, noi românii, de ce nu am prea auzit de el, de ce strămoşii noştri nu-l venerau şi nu se găsesc şi pe la noi cioburi de antinouşi?

Pentru că Hadrian decise, spre nemulţumirea Romei, că teritoriile cucerite de Traian nu merită să fie apărate în continuare de invaziile barbarilor  şi, prin urmare, a neglijat teritoriile de pe malul stâng al Dunării şi a distrus suprastructura Podului lui Traian, o altă minune arhitectonică a mileniului, construită de „rivalul” lui în arhitectură, genialul inginer şi arhitect Apollodor din Damasc. I-a lăsat, deci,  pe strămoşii noştri,  în plata sorţii şi bătaia vântului, el concentrându-se pe reconstruirea Atenei, marea lui iubire, pe construirea de oraşe şi temple în Roma şi lumea elenă, şi pe cultul lui Antinous.

După moartea lui Hadrian, obeliscul cu hieroglife a fost mutat de ici-colo, mai întreg, mai bucăţi. Printre ultimele popasuri au fost Palatul Barberini din Roma şi Vatican, de unde un papă l-a exilat în Grădinile Pincio, unde e acum. Şi locul unde a fost reaşezat, s-a fost numit  apoi, Piazza Bucarest.
Generoşi, italienii, fraţii noştri, vor probabil să răscumpere greşelile din vechime.
Zilele trecute am auzit un banc spus la televiziunea franceză:
Întrebare: Cum se spune la „coş de gunoi” în româneşte?
Răspuns: Bucureşti.

Obeliscul lui Antinous din Piazza Bucarest din Roma – sau Cum se spune “coş de gunoi” în româneşte.

 

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...