Bucureşti/Lansarea volumului „Capcanele politice ale sociologiei interbelice – Şcoala gustiană între carlism şi legionarism” de Antonio Momoc


Lansarea volumului „Capcanele politice ale sociologiei interbelice – Şcoala gustiană între carlism şi legionarism” de Antonio Momoc

<iframe src=’http://www.privesc.eu/widget/live/8546&#8242; frameborder=’0′ width=’266′ height=’194′ scrolling=’no’>

2 commenti su “Bucureşti/Lansarea volumului „Capcanele politice ale sociologiei interbelice – Şcoala gustiană între carlism şi legionarism” de Antonio Momoc

  1. Cartea lui Antonio Momoc este o premieră
    În cartea Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între legionarism şi carlism, Antonio Momoc dezvoltă ideea avansată de dvs. mai demult, cum că echipele monografice aveau drept scop să dubleze şi să contracareze influenţa Mişcării Legionare la sate. Care sînt celelalte puncte forte ale acestei lucrări?
    ” Cartea lui Antonio Momoc, după cum am mai spus, este o premieră prin faptul că abordează în totalitate dimensiunea politică a Şcolii gustiene, ceea ce nu s-a mai făcut nici înainte, nici după Revoluţie. E un lucru pe care-l consider necesar, fiindcă a crede că o şcoală est-europeană putea fi independentă de politică este o inepţie. Şcoala Gusti – o demonstrează şi Antonio Momoc – a avut scopul de a ajuta, prin ştiinţă, politica de modernizare a României. Cît de realistă putea să fie această strategie e uşor de criticat acum, dar era legitimă atunci, în interbelic. Care sînt acele puncte tari? După mine, e foarte important faptul că a arătat că rădăcinile sistemului gustian se găsesc în opera lui Saint-Simon, mai ales că cei care s-au ocupat exclusiv de filiaţii teoretice nu l-au observat pînă acum. Mai mult decît atît, cred că este important că Institutul Social Român înfiinţat de Gusti este aici suficient de bine analizat în perioada sa glorioasă, perioada anilor ’20, cînd a funcţionat ca un adevărat incubator al politicianului român modern, un fel de şcoală postdoctorală informală de pregătire superioară a experţilor în administraţia de stat. Antonio Momoc a arătat că, în spatele unei afilieri sincere la un sistem sociologic – mă refer la cel gustian –, poate exista o diversitate de atitudini, de credinţe şi de ataşamente politice, uneori aceste tendinţe ducînd la rupturi importante. Dar aceste neînţelegeri, pînă la urmă, nu au dus la autodistrugerea şcolii, Gusti reuşind să se ridice deasupra acestor convulsii politice şi să menţină unitatea şcolii ca formaţiune ştiinţifică. După părerea mea, şi analiza ideii unei apropieri a şcolii de carlism în privinţa modernizării satului e un lucru foarte important, mai ales fiindcă niciodată n-a mai fost scoasă la suprafaţă. În general, în această carte se poate observa că viaţa intelectuală interbelică a fost mult mai nuanţată decît s-a arătat prin cîteva publicaţii dinainte şi de după Revoluţie. Adică să crezi că existau doar o stîngă şi o dreaptă şi nimic altceva este o simplificare maniheistă mediocră.

    Din cartea lui Momoc am înţeles care fusese, în viziunea mentorului ei, misiunea Şcolii Gusti. Care este în viziunea dvs. misiunea „Şcolii Rostás“?
    Să ne înţelegem, Gusti avea multe misiuni, în funcţie de perioada prin care trecea, pe fondul permanenţei modernizării ţării cu ajutorul ştiinţei. Pentru Gusti, în orice situaţie, înainte de revenirea lui Carol II şi chiar şi după căderea lui, ba chiar şi după cel de-al Doilea Război Mondial, erau importante şcoala monografică, cunoaşterea amănunţită a ţării şi, ca o consecinţă, prin această cunoaştere, ridicarea satului şi a ţării. Trebuie să recunosc că ambiţiile mele sînt infinit mai mici. Totuşi, de durată lungă. Scopul meu este, în primul rînd, încetăţenirea metodei şi a spiritului istoriei sociale în istoria recentă a României, prin aplicarea acestei perspective la cunoaşterea zonei de influenţă a Şcolii gustiene. Dar nu numai teritoriul social al sociologiei m-ar interesa. M-aş angaja cu plăcere în coordonarea unor lucrări de istorie socială a Sburătorului, sau a Societăţii Ziariştilor, sau a Şcolii Politehnice din Bucureşti… Acest cerc de prieteni şi de colegi cu care lucrez în acest moment, precum şi alţi tineri cercetători pe care am reuşit să-i reperez vor contribui, în viitor, la reechilibrarea imaginii interbelicului şi a perioadei comuniste, care, în ultimii 20 de ani, a fost realmente distorsionată de o elită maniheistă.
    Ceea ce am vrut a fost să strîng în jurul meu un număr de tineri care au acceptat cu bucurie sau cu mirare cîteva condiţii: să ne ocupăm de această istorie socială, să o vedem dintr-o perspectivă modernă şi să ne ocupăm de un lucru de care lumea ştiinţific-culturală actuală nu pare prea interesată. Dacă eu am fost de părere că trebuie să mă ocup de lucruri de care alţii nu se ocupă, se pare că şi ei au acceptat acest lucru, într-un fel după dictonul „Alătură-te celor puţini“. În jurul lui Gusti s-au strîns o duzină-două de tineri şi, practic, ei reprezentau sociologia bucureşteană. Acum, cred că nu exagerez dacă spun că numai în Bucureşti termină, într-un singur an, 1.000 de studenţi sociologia la diverse facultăţi. Nu cred că producţia de doctori într-un an ar fi mai mică decît o sută, tot în Bucureşti. Dacă punem la socoteală Iaşi, Timişoara, Cluj, atunci situaţia este foarte diferită faţă de perioada interbelică. Ca atare, aş fi absolut ridicol dacă m-aş compara cu Gusti. Dar, oricum, în prezent, nimeni nu poate fi un Gusti. Dar sociologi, antropologi, etnologi, istorici recunoscuţi, cu operă originală vor fi. Însă nu crescuţi de un părinte fondator de şcoală.

    Şi o întrebare delicată. În ce capcane riscă să cadă tinerii din „Şcoala Rostás“? Ce faceţi să-i feriţi, fiindcă nu-mi închipui că propovăduiţi un absenteism politic de tipul suflatului în iaurt al unei categorii care, cu două generaţii în urmă, s-a fript cu ciorbă…
    De la Stahl, dar şi de la Mihai Pop, am învăţat că, dacă cineva se ocupă de cercetare, evident că este şi un om al cetăţii. Dar şi în cercetare, şi în viaţa publică trebuie să fii în primul rînd cercetător. Adică să analizezi situaţiile şi nu să te ambalezi în anumite chestiuni necunoscute îndeajuns de bine. În general, am impresia că studenţii de azi, tinerii de azi sînt mult mai preocupaţi de analiză decît de afilierea din motive emoţionale. Cel puţin tinerii din jurul meu sînt mult mai raţionali şi mai porniţi spre analiză decît să se ambaleze în proiecte politice de moment.
    Intelectualii interbelici au spus „lucruri trăsnite“. Şi la dreapta, şi la stînga. Cunoaştem consecinţele. Tinerii intelectuali contemporani s-au manifestat deocamdată puţin. Vom vedea mai tîrziu consecinţele.” (Zoltán Rostás)

    Doina Jela
    http://www.observatorcultural.ro/Sociologul-ca-om-al-cetatii*articleID_26466-articles_details.html

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...