Dăruieşte o carte !


de Stelian Ţurlea .

campanie-daruieste-o-carte-1Cu câţiva ani în urmă, chiar în acest spaţiu, îmi îndemnam prietenii şi pe toţi iubitorii de lectură să dăruiască o carte de Ziua Cărţii. Potrivit unei străvechi tradiţii catalane, în ziua de Sfântul Gheorghe îndrăgostiţii se întâlnesc pentru a-şi oferi daruri: bărbaţii le oferă doamnelor câte o floare, iar acestea le dăruiesc, în schimb, o carte. Ştiu oameni care fac asta de ani mulţi. Nu mă simţeam descurajat de indolenţa autorităţilor, parcă mai mare pe meleagurile noastre decât prin alte părţi. Nici în acest an nu mă simt descurajat.

Peste câteva zile, de Sfântul Gheorghe, 23 aprilie, va fi din nou şi Ziua Internaţională a Cărţii. Pentru a promova lectura, tipăriturile şi drepturile de autor, UNESCO a stabilit ca această zi să fie sărbătorită de toată lumea – şi se întâmplă din 1995. N-a fost o zi aleasă întâmplător. Atunci au murit doi coloşi ai literaturii universale – William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. (Trec între paranteze că ziua e legată şi de alţi scriitori foarte importanţi – peruanul Inca Garcilaso de la Vega, englezii William Wordsworth şi Rupert Brooke, francezii Jules Barbey d’Aurevilly şi Maurice Druon, islandezul Halldor Laxness, rusul Vladimir Nabokov). Din 2005, prin Hotărâre de Guvern, ziua a fost declarată şi „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu acel an, se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului, concomitent cu Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor.

Aţi aflat vreodată, în toţi anii de atunci, de vreo acţiune amplă coordonată de autorităţi, care să îndemne consistent la promovarea cărţii şi a lecturii, în afara câtorva evenimente sporadice şi realizate cu deosebire de particulari sau de societatea civilă?

Raţiunea de a fi a oricărei biblioteci este de a sprijini sănătatea culturală şi educaţională a unui popor. Despre raţiunea cărţii şi a lecturii e inutil să mai vorbim. E adevărat că se citeşte puţin. Dar se întâmplă la fel pretutindeni, iar fenomenul nu este chiar dramatic, pentru că se citeşte încă. Există locuri în lume unde statul îndeamnă la „obiceiuri de lectură” şi a elaborat, după la fel de insistente presiuni, politici de stimulare a lecturii. La noi, încă se aşteaptă decizii. Priorităţile oricum sunt altele, ni se spune sau ni se sugerează. Poate motivul principal al indolenţei stă în precaritatea economică, altele fiind cu adevărat priorităţile. Înţeleg, dar nu mă pot împiedica să gândesc că lectura ajută la schimbarea mentalităţilor, iar aceasta duce, în timp, la schimbarea lucrurilor în bine.

Indiferenţa pentru carte copleşeşte, nu ştiu să fi fost în vreo epocă mai gravă. Deşi continuă să fie tipărite cărţi, scriitorii continuă să scrie şi să spere, iar editorii continuă să facă slalomuri de supravieţuire. Ei sunt cei care vor sărbători şi în 2014 Ziua Cărţii. lett

Nu mă simt descurajat, spuneam, pentru că, deşi puţine, se vor întâmpla şi în acest an câteva evenimente. Spicuiesc la întâmplare dintre cele care chiar sunt noi, nu tradiţionalele colocvii pe tema cărţii, anunţate de organizaţii culturale. Nu pot să nu promovez şi în acest spaţiu o iniţiativă particulară pe care am susţinut-o şi la care am îndemnat lumea de ani buni: dăruirea de cărţi. O libărie particulară va dărui cărţi oamenilor, la Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca şi Braşov. Una dintre acţiuni se va desfăşura în Centrul Vechi al Bucureştilor, plin de obicei de petrecăreţi. Se va întâmpla la fel în Parcul Cişmigiu – o floare şi o carte oferite de Centrul Audaces Art, specializat în cursuri de limbi străine şi traduceri. Pe esplanada Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, artistul Mircia Dumitrescu va expune o carte-obiect inspirată din cele 33 de poeme pe care i le-a dăruit Nichita Stănescu. Pe traseul Muzeul Naţional al Literaturii Române – Uniunea Scriitorilor din România – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, echipa proiectului condusă de scriitorul Dan Mircea Cipariu va dărui trecătorilor o floare şi o carte în format clasic sau electronic. Se vor adăuga recitaluri de poezie.

Marile transformări încep cu o adiere.

Sursa: zf

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...