Modul de comportare în prezenţa membrilor Familiei Regale a României


“Niciunul dintre noi nu se naşte cu eticheta în sânge. Nu este o rușine ori o crimă faptul că greşim în comportamentul faţă de noi înşine, faţă de ai noştri sau faţă de societate. Ruşine este să nu deschizi paginile unei astfel de cărţi şi să te încăpăţânezi să crezi, în ciuda evidenţei, că ai dreptate, refuzând să devii mai bun.”, scrie Alteţa Sa Regală Principele Radu al României în Prefaţa volumului “Eticheta regală”, de Sandra Gătejeanu Gheorghe.

Primul cod de legi cunoscut în istoria umanităţii şi transmis până în zilele noastre este Codul lui Hammurabi, elaborat în jurul anului 1750 i.e.n. Cele 282 de paragrafe ale Codului cuprind dispoziţii de drept public şi privat ce reglementează normele de convieţuire ale cetăţenilor şi necetăţenilor, în cadrul Regatului Babiloniei. Acest cod cuprinde şi dispoziţii referitoare la eticheta, respectiv, conduita în cadrul ceremoniei de încoronare a Regelui Babiloniei , stabileşte ordinea de precădere la toate nivelurile şi recomandă cum trebuie să se poarte “funcţionarii care activează în protocol”.

Conceptul modern de “etichetă” a aparut la începutul secolului al XV-lea, la Curtea Regală Franceză. Nobilii care locuiau la Curtea Regală au elaborat o listă de reguli de conduită ce au fost menţionate pe nişte foi denumite chiar “etichete”.

Eticheta Regală poate fi definită ca un ansamblu de norme de conduită ce priveşte modul de comportare în prezenţa membrilor Familiei Regale.

Principala diferenţă între protocol şi etichetă vizează raporturile reglementate. Dacă protocolul are ca obiect raporturile instituţionale, eticheta priveşte raporturile individuale.

Eticheta are de fapt la baza politeţea, esenţa educaţiei care simbolizează respectul faţă de persoane indiferent de condiţia personală sau socială.

Conduita în cadrul întâlnirilor cu membrii Familiei Regale este determinată de consideraţia şi respectul pe care oamenii îl poartă membrilor Familiei. De exemplu:

  • la sosirea (într-o cladire sau într-un spaţiu exterior) şi la plecarea membrilor Familiei Regale este obişnuit ca persoanele prezente să salute cu un gest scurt de înclinare a capului, dar fără înclinarea corpului (bărbaţii) sau cu o reverenţă (femeile).
    • Acest lucru este valabil în faţa Regelui, Reginei, Principesei Moştenitoare, Principeselor şi Principilor.
    • Aceeaşi regulă este respectată şi de membrii Familiei Regale faţă de rudele aflate într-o poziţie superioară de titlu sau vârstă (inclusiv dacă e vorba de soţie, frate, soră, mamă sau tată).
    • Nu este indicat să se întindă mâna din proprie iniţiativă, ci numai dacă unul dintre membrii Familiei Regale o oferă.

În cadrul întâlnirilor cu membrii Familie Regale, formulele directe de adresare sunt următoarele:

  • Pentru Rege
    • «Sire» sau «Majestatea Voastră».
  • Pentru Regină:
    • «Majestatea Voastră»
  • Pentru Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, Principele Nicolae, Principesele Irina, Sofia şi Maria:
    • «Alteţa Voastră Regală»
  • Dacă Majestăţile Lor se află împreună cu Alteţele Lor Regale, se poate folosi la începutul unui discurs sau luare de cuvânt formula generală:
    • “Majestăţile Voastre, Alteţele Voastre Regale “.

Nu este indicat să se stea pe scaun atunci cand vreunul din membrii Familiei Regale stă în picioare

La intrarea în încăpere a unuia dintre membrii Familiei Regale, invitaţii sunt rugati sa se ridice. Regula se aplică şi membrilor Familiei Regale. Ei se ridică în picioare atunci când intră în încăpere un alt membru al Familiei, într-o poziţie superioară în titlu sau vârstă.

In cazul unei conversaţii obişnuite, particulare, este de dorit ca Regele sa înceapa discuţia, nu invitaţii. Dacă Regele nu este prezent, următorul membru al Familiei Regale o va face. De asemenea, este de dorit ca invitaţii să nu întrerupă membrii Familiei Regale atunci când aceştia susţin o conversaţie.

Fumatul în prezenţa membrilor Familiei Regale este considerat o impoliteţe. În prezenţa membrilor Familiei Regale, în nici o împrejurare (publică, oficială sau particulară) nu este de dorit să se folosească telefonul mobil. În reşedinţele regale, folosirea telefonului mobil şi fumatul sunt interzise.

În cazul unui dineu, toţi cei prezenţi aşteaptă ca Regele să se aşeze primul, iar la plecare toată lumea se va ridica atunci când Regele s-a ridicat. Nu este indicat ca invitaţii să se ridice în timpul mesei. În prezenţa Regelui la masă, nimeni (nici membrii Familiei Regale) nu poate începe un nou fel de mâncare înaintea Regelui. Dacă Regele nu este prezent, regulile de mai sus se aplică următorului în ordinea membrilor Familiei Regale.

Este nepotrivit să se ceară unuia dintre membrii Familiei Regale să transmită un mesaj verbal sau scris ori să transporte un comision, un cadou, flori etc., nici macar atunci când obiectul transmis are ca destinatar pe Majestatea Sa.

Acest lucru se poate face prin Secretariatul Regal, prin Protocolul Casei, telefonic sau prin posta. De asemenea, este nepotrivit să se ceară sau să se ofere membrilor Familiei Regale cărţi de vizită. Toate contactele Casei Majestatii Sale sunt disponibile pe Internet sau pot fi oferite de angajaţii Casei.

Daca întâlnirea este privată, de lucru sau are statut de audienţă, atunci este de preferat ca bărbaţii să poarte costum de culoare gri închis în cursul zilei şi albastru închis în cursul serii, cu cravată. Pentru femei este recomandabilă o ţinută potrivită cu momentul zilei şi cu locul vizitat (taior sau rochie de zi în cursul zilei şi rochie lunga sau trei-sferturi seară). Militarii sunt rugaţi să folosească ţinuta militară adecvată momentului zilei şi anotimpului. Dacă întâlnirea este oficială sau publică, Secretariatul Regal va aduce la cunoştinţă, încă de la momentul trimiterii invitaţiei, în legătură cu ţinuta, în cazul în care ar diferi de cele menţionate la paragraful precedent.

Formalismul specific comunicării scrise se datorează în primul rând faptului că la început aceasta a fost un mijloc de comunicare disponibil persoanelor educate. Deşi regulile comunicării scrise au evoluat se păstrează totuşi o anumită rigoare.

În redactarea unei scrisori membrilor Familiei Regale se utilizeaza cutume ce asigură respectarea rangului ce se datorează destinatarului. În scrisori, ca şi în adresarea verbală, este de dorit evitarea formulei “dumneavoastră” şi folosite formele “Majestătii Voastre”/ “Alteţei Voastre Regale”, “al Majestăţii Voastre”,/ “al Alteţei Voastre Regale” , “pentru Majestatea Voastră/ pentru Alteţa Voastră Regală”.

Eticheta în prezenţa membrilor Casei de România

Sandra_Gatejeanu_Gheorghe_EtichetaRegala

 Autor: Sandra Gătejeanu Gheorghe, Directorul de Protocol al Casei MS Regelui Mihai I  

Aş mai adăuga: Majestăţii Sale Regele, nu i se pun întrebări ! (Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaş)

Eticheta regală, diplomație, eleganță, respect

De vorbă cu Directoarea de Protocol a Casei Regale despre ”Eticheta regală”

Cartea este disponibilă în librării și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețul de 45 lei.

Cartea este disponibilă în librării și pe site-ul http://www.curteaveche.ro la prețul de 45 lei.

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...