„Nu poţi cere cititorului nici să te creadă pe cuvânt, nici să te verifice într-un domeniu în care el nu e competent. Îi poţi cere însă efortul minim de a lua în consideraţie argumentarea pe care o aduci, de a urmări, adică, validitatea judecăţii tale. Nu e nevoie să fii un «specialist» în culturile arctice ca să judeci concluziile unei cărţi despre Laponi, căci aceste concluzii sunt derivate dintr-un anumit număr de documente, pe care autorul ţi le pune sub ochi, şi judecata pe care el o face o poţi verifica şi singur.
Evident, autorul îţi poate cita anumite documente care convin tezei sale şi poate trece cu vederea altele, care îl infirmă. Nu ţi se cere, însă, când nu eşti competent, să-ţi dai părerea asupra problemei generale, ci numai să gândeşti asupra soluţiei autorului a cărui carte ai citit-o. Este lesne pentru un om cu mintea bine organizată să judece metoda şi stringenţa de care dă dovadă un autor, chiar dacă acesta scrie asupra unui subiect nefamiliar. ..”
MIRCEA ELIADE, 1937
Cosmologie şi Alchimie Babiloniană,
Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag.4-5-8
Imagine panoramică: Sfinxul din Munţii Bucegi, aflat pe platoul Munților Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.
Cartea Taina Kogaiononului – Muntele sacru al dacilor
Misterele SFINXULUI ROMÂNESC
rămânea necunoscut până la sfârşitul
timpurilor, bătrânul legii vechi privea
din gura peşterii lui lucirea nouă de
primăvară…’’
Se spune că ascunde mistere nebănuite şi că ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. Faptul că, în fiecare an, la data de 28 noiembrie, la apus, razele soarelui construiesc o piramidă energetică în jurul lui a devenit de notorietate. “Povestea” este însă complexă.
Unii afirmă că Sfinxul nostru ar fi “polul energetic al planetei”, specialiştii precizează însă că este “o formă ciudată, care a fost săpată în roca conglomerată, printr-o acţiune a vântului care poarta numele de eroziune”…
Din rase diferite
Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munților Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.
Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo venea în România pentru a cerceta Sfinxul – denumire cu care nu era de acord, pe care îl văzuse pe o carte poştală. De altfel, primise mai multelamuriri de la un coleg român. „Am cercetat munţii din cinci continente”, scria el, „dar în Carpaţi am gasit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
Ruzo constata că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stancă de pe platoul Marcahuasi din Peru. Ansamblu denumit de el Monumentul Omenirii… Peruanul a ajuns la concluzia că de fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Iar acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului“ în apropiere.
Kogaion – muntele sacru al dacilor
Mesaje în piatră
Cine este acest peruan căruia îi aparţine uimitoarea teorie? Profesorul Daniel Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof este cel care s-a străduit să descifreze mesajele încifrate în piatră ale
civilizaţiei de dinainte de Potop. Totul a pornit când prietenul său Enrique Dammert i-a arătat o fotografie a unei stânci cu chip de om de pe Platoul Marcahuasi, din Peru, aflat la o altitudine de 3.600 de metri şi acest lucru se petrecea în 1952. Astfel a început o pasiune de o viaţă. Ruzo şi-a petrecut 9 ani în Anzi, cartografiind o parte a “geografiei sacre”. „Capul unui Inca”, prima sculptură cercetată de Ruzo, înfăţişeaza 14 tipuri umane, de aceea a şi denumit-o „ Monumentul umanităţii”. Platoul peruan este străbatut de vaste galerii şi tuneluri, care alcătuiesc o misterioasă reţea cu funcţionalitate religioasă.
Daniel Ruzo avea să descopere ruinele unui oraş preistoric fortificat, care se desfăşura pe o suprafaţă de peste 2 kilometri pătraţi şi care cuprindea, în cele patru puncte cardinale, vârfuri sculptate şi altare. Iar toate puteau fi observate în anumite condiţii de luminozitate, care ţin de solstiţii. În urma
descoperirilor publicate în lucrarea sa „Pe urmele Zeilor Soarelui”, Ruzo a pornit o serie de cercetări în toate colţurile lumii. Mulţi au contestat teoria lui, susţinând că sculpturile megalitice în stânci sunt rezultatul intemperiilor.
Departamentul secret
Conform cercetătoarei Cristina Pănculescu, care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori“, concluziona studiul, finalizat în 1988 şi înaintat către C.C. al P.C.R. Cercetătoarea demonstra, printre altele, că acest “Centru” reprezintă o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică 
măsurabilă, care se manifestă ciclic. Şi constata că din 1986, intensitatea centrului s-a amplificat.
Daniel Ruzo i-a îndemnat pe cercetătorii români, care l-au însoţit în peregrinările sale prin Bucegi, să cartografieze anumite “zone”.
Se pare că unii dintre cei care l-au însoţit pe Ruzo în România erau “cercetători” ai Securităţii, trimişi să vadă ce face „nebunul” şi să întocmească rapoarte pentru Cabinetul 2, respectiv Elena Ceauşescu. În plus, Nicolae Ceauşescu ar fi înfiinţat o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale. Cartea „Viitor cu cap de mort“ (2008), de Radu Cinamar face referire la descoperiri ale Departamentului Zero (cu “însărcinări speciale”) al Securităţii, care ar fi fost înfiinţat în 1968, din ordinul lui Ceauşescu, “pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite”, după exemplul SUA, URSS şi China.
Capul Magnificului
Revenind la Cristina Pănculescu, cartea “Taina Kogaiononului – Muntele Sacru al dacilor“ (2008) prezintă concluziile şi argumentele rezultate în urma unei munci de cercetare întreprinsă pe parcursul a patru ani în Bucegi. “Cercetare bazată pe studii de mitologie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche românească, istoria religiilor,hermeneutică şi ştiinţe tradiţionale în general”, după cum sună prezentarea cărţii. Geograful și istoricul Strabon (63 î.Ch. – 19 d.Ch.) vorbea despre muntele Kogaion: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel îl numeau geţii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alături”. Kog-a-ion înseamnă „Capul Magnificului”, fiind şi denumirea getică a Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, cunoscut sub numele de „Sfinxul Românesc”.
În studiul „Dacia Hiperboreana“, publicat la Paris în 1936 şi republicat în Franţa şi Italia în anii ’80, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Om este traversat de o grotă imensă, care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatată doar pe vreo 20 de kilometri“.
N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion.
Epilog
Mulţi istorici merg până la afirmaţia că Sfinxul de la Gizeh, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazează pe asemănări care sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare, cum ar fi faptul că Sfinxul din Bucegi are aceeaşi înălţime cu cel egiptean, de la Gizeh.
La mult timp după ce Ruzo a studiat Monumentul Omenirii, cercetători peruani, dotaţi cu aparatură modernă, au identificat pe Platoul Marcahuasi 22 de vortexuri energetice pe care le-au numit „cruzes”, „cruci”, formate din trei tipuri diferite de energie…
În 1999, cercetătorul Vasile Rudan efectua un studiu asupra unei zone din Bucegi şi observa accidental că pe o pantă cu o suprafaţă de un kilometru pătrat, în preajma Vârfului Doamnei, organismul se încarcă energetic, toate funcţiile fiind revigorate. Măsurătorile indicau “o anomalie magnetică atipică”, iar cercetătorii au denumit zona “Gura de Rai”, conform unei legende populare , care spune că „la îngemănarea Cerului cu Pământul viaţa trece prin moarte şi moartea devine viaţă”…
„Dacii sau geţii nemuritori şi ţara lor erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei numai pe ţărmurile Mării Pontice, fără să se aventureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe războinicii daci. Dunărea le inspira teamă. Era un Limex Hiperboreum, de unde începeau pământurile care dormitau sub leneşele stele ale Polului getic”.
Orice contact cu aceste locuri devenea subiect pentru literaţii vremii. Astfel, poetul latin Marţial, contemporan împăratului Domiţian, într-una din epigramele sale, se adresează prietenului său, soldatul Marcellinus, care se întorsese de curând din Dacia, cu cuvintele: „Abia răbdaseşi, Marcelline, cele şapte stele de la miazănoapte şi constelaţiile leneşe ale polului getic; iată acum cât de aproape va să vezi cu ochii steiurile lui Prometeu şi legenda muntelui”.
Legenda Kogaiononului, muntele ascuns al strămoşilor noştri, Kogaiononul care dintotdeauna a avut ca ţintă şi scop suprem OMUL, omul cu majuscule.
Cosmologie şi Alchimie Babiloniană,
Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag.4-5
Futuro Insieme 