Timorul de Est, regele și monseniorul


strejac_iLa începutul secolului al XXI-lea un bucovinean ajunge reprezentant al Vaticanului în Timorul de Est. Este vorba de monseniorul Ionuț Paul Strejac, preot al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, care din anul 2006 se află în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. Prima sa misiune, de un an de zile, a fost în Salvador. Au urmat patru ani la Nunțiatura din Polonia și trei ani în Peninsula Arabică. Între 2014 şi 2016 a fost însărcinat cu afaceri la Nunțiatura apostolică din Timorul de Est. Acolo a aflat că pe acele meleaguri a fost „precedat” de un alt român, ajuns rege. Dacă faptele regelui bănățean par desprinse dintr-un roman de aventură, prezența monseniorului bucovinean în Timor o putem focaliza prin prisma încheierii concordatului dintre Sfântul Scaun și Timorul de Est, din 2015, la care monseniorul Ionuț Paul Strejac și-a adus contribuția în mod direct.

În luna aprilie 2016, trei preoți Francisc (Ungureanu, Coșa, Doboș) și unul Iulian (Herciu) am fost să îl vizităm în Timor: o experiență unică. Înainte de aterizare am văzut capitala, Dili: părea un sat mai mare. Timorul de Est (fostă colonie portugheză până în 1975) este o țară tânără cu o populație de un milion de locuitori care și-a obținut recent independența după un război sângeros cu Indonezia. În cea mai mare parte timorezii sunt catolici, peste 95 %. Limba vorbită este tetum, o limbă locală cu influenţe portugheze. Dialectele sunt multiple. Locuitori sunt simpli și ospitalieri. Mare parte a sistemului educativ aparține Bisericii Catolice. Aşa se explică şi de ce majoritatea miniștrilor și guvernanților au frecventat școlile catolice ori au fost seminariști.

Monseniorul Ionuţ s-a integrat foarte bine în mijlocul timorezilor; l-am văzut celebrând și predicând în limba tetum. În timpul şederii noastre în Timor a aflat că i s-a încredinţat o nouă misiune: a fost chemat la Vatican, în Secretariatul de Stat, secțiunea a doua – echivalentul ministerului de externe. Îi suntem alături și îl însoțim cu rugăciunea noastră.

Text de: Pr. Francisc Doboș

mons-Strejac_Timor_web

 

Un bun diplomat e în primul rând un bun preot.
E important să-l urmezi cu dăruire pe Cristos;
celelalte lucruri se învață pe parcurs.

Mons. Ionuț Paul Strejac

Vatican: Mons. Ionuț Strejac, numit consilier la Nunțiatura din Timorul de Est

Vezi si adevarul_regele-banatean

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...