Italo-românul Simone Tempestini a câștigat Transilvania Rally


Tânărul pilot Simone Tempestini (Napoca Rally Academy), campionul național en titre, a câștigat, sâmbătă, Transilvania Rally, etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, desfășurată în județul Cluj.

rally_tempestini1Echipajul Simone Tempestini/Marc Banca (Ford Fiesta R5) s-a impus în 48 min 29 sec 9/10, potrivit site-ului oficial al cursei. Pe locul al doilea a sosit alt echipaj reprezentând Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca/Carmen Găureanu (Ford Fiesta R5), cronometrat în 49 min 38 sec 2/10, iar pe locul al treilea s-au clasat Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5), 50 min 00 sec 2/10. Pe locul patru a terminat echipajul Gergo Szabo/Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer Evo IX), în 51 min 40 sec 2/10, în timp ce pe cinci a încheiat cuplul Edwin Keleti/Anton Avram (Mitsubishi Lancer Evo X), în 52 min 19 sec 5/10.

Sâmbătă, Marișca a câștigat o probă specială (Dangău 1), iar Simone Tempestini s-a impus în trei probe speciale (Beliș, Rașca 2, Dangău II — Power Stage), iar Dan Gîrtofan a ieșit învingător în Superspeciala Polus Center.

Echipajul 122, de la Rally 2, Emanuel Resiga/Denisa Drăghici (Toyota Celica) au ieșit în decor în proba specială Dangău 1, iar pilotul s-a ales cu o plagă contuză la nivelul buzei, în timp ce copilotul a fost transportat la UPU (Unitatea Primiri Urgențe) cu un traumatism cranio-cerebral minor, contuzii toracice și contuzii de cot drept, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

În clasamentul general al piloților, Tempestini jr este lider, cu 181 puncte, urmat de Dan Gîrtofan, 148 puncte, Edwin Keleti, 132 puncte, etc.

Etapa viitoare a campionatului, a șaptea (penultima), va fi Raliul Iașului, programat în perioada 9-10 septembrie.

Sursa: AGERPRES