Roma. Seminar cu Alina Dohotaru despre IGIENA EMOȚIONALĂ – TRUSA DE PRIM AJUTOR


Invitație la seminarul IGIENA EMOȚIONALĂ – TRUSA DE PRIM AJUTOR, prezentat de psiholog și psihoterapeut Alina Dohotaru, care va avea loc la Roma, în data de 5 Mai 2022, ora 18.30 (Hotel Milani – Via Magenta). Pentru a participa, înscrie-te aici.

”În viața de zi cu zi, emoțiile joacă un rol important în starea noastră de spirit, în relații, în modul în care lucrăm și luăm decizii. Potrivit lui Heyle, mai ales plecând din epoca industrială, emoțiile sunt unul dintre principalii factori de stres. Cu toate acestea, competența emoțională nu este predată în școli, o învățăm informal în cadrul familiei și al relațiilor, cu dezavantajul că nici măcar familiile noastre nu au avut informații despre ea și ne găsim să învățăm elemente parțiale, unele folositoare, dar deseori dăunătoare.

În acest seminar vom încerca să introducem argumentul emoțiilor, să le clasificăm și să le distingem, să vedem componentele lor și la ce folosesc. Încercăm să înțelegem dacă ne permitem să trăim toate emoțiile, sau unele am învățat să le sabotăm sau chiar să le înlocuim. Cu ajutorul unor instrumente specifice, vom încerca să identificăm ceea ce simțim, la ce intensitate și unde să colocam trăirea în palmaresul experienței noastre interne, dar și să verificăm coerentă cu contextul. De asemenea, vom explora și modalitățile de a le gestiona în așa fel încât să le utilizăm în folosul nostru în loc să lăsăm că ele să se folosească de noi”, scrie Alina Dohotaru psiholog și psihoterapeut.

Cateva cuvinte despre Alina Dohotaru

“M-am născut și am trăit în România jumătate din viață, pentru că apoi să mă stabilesc la Roma, unde am studiat psihologia la universitate și apoi psihoterapia că specializare, prin prisma Analizei tranzacționale integrate cu alte teorii. Experiență mea profesională se întinde de la evaluarea stresului legat de muncă în societăți și școli, până la domeniul clinic în cabinetul privat, unde lucrez în psihoterapie mai ales cu adulți și adolescenți, în terapie individuală sau de cuplu, cu pacienți români, italieni și de alte naționalități, având o sensibilitate deosebită pentru expats, și prin prisma experienței personale de viață. De mulți ani lucrez în paralel și în domeniul social, în cadrul unei cooperative sub primăria Romei, oferind suport și îndrumare persoanelor și familiilor cu nevoi sociale, economice și psihologice deosebite.În 2021 am publicat cartea “Psicologia della creatività”, deși prima mea creație este un băiețel de 3 ani, drept care profesez și ca mama, dar și ca soție. “

Continuă să citești programul seminarului pe https://www.eventbrite.com/e/registrazione-igiena-emotionala-trusa-de-prim-ajutor-324221283587?fbclid=IwAR01jVtaahspTiysdhwxnY_mBfiwgcFOJ-3Rfk-nxbAYk0nrTZllVt3PHAY

https://www.eventbrite.com/e/registrazione-igiena-emotionala-trusa-de-prim-ajutor-324221283587?fbclid=IwAR01jVtaahspTiysdhwxnY_mBfiwgcFOJ-3Rfk-nxbAYk0nrTZllVt3PHAY

Vezi și Esențialul în relația între părinte și copil. Cum motivăm copiii la lectură? #maratondepoveste