IRFI „Italia-România”, 15 ani împreună. „Raza de speranță de la Roma”


IRFI – Italia Romania Futuro Insieme (Italia România un Viitor Împreună) împlinește astăzi 15 ani de la înregistrarea „Actului de naștere” (3 Noiembrie 2006)!

Cu prilejul aniversării a 15 ani de existență, Asociația IRFI mulțumește tuturor membrilor fondatori, colaboratori, voluntari și simpatizanți, care s-au angajat împreună în a-i sprijini pe semenii noștri, lăsând un semn, cât de mic, în urma lor: de omenie, de solidaritate, un exemplu bun oferit aproapelui la nevoie, în ultimii 15 ani. Principiile noastre sunt: apărarea și restituirea demnității umane persoanelor în perspectiva binelui comun.

În continuare, publicăm una dintre scrisorile primite din partea persoanelor care ne-au cunoscut.

Beatrice Lupu a terminat Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca și este astăzi, la 20 de ani, Coordonator la departamentul de Relații Externe OSUBB Cluj-Napoca.

Beatrice Lupu

                                                                       Raza de speranță de la Roma

    Ce bucurie putea fi mai mare pentru copilul din mine decât aceea de a dansa? Mă numesc Beatrice Lupu și visul  copilăriei mele a fost să devin o mare dansatoare, dar, se pare că nu acesta mi-a fost destinul. Apariția unor hemoragii și a bolii numită trombocitopenie, m-au împiedicat să-mi urmez visul și m-au îndepărtat din lumea dansului și de orice sport.  

    Eram copil pe atunci, nu am înțeles în totalitate situația. Aveam nevoie de ajutor, și nu orice fel de ajutor, ci unul medical.  După multe încercări eșuate în spitalele din țară, unde doctorii nu reușeau să îmi stabilească o schemă de tratament aferentă care să îmi îmbunătățească condiția medicală, părinții mei s-au gândit să mergem în afara țării pentru a afla noi perspective asupra bolii. Astfel, am cerut ajutor unui preot român aflat în Italia, Pr. Isidor Iacovici. Acesta ne-a ajutat să luăm legătura cu fundația Italia Romania Futuro Insieme, prin intermediul domnișoarei Simona Farcaș  pe atunci, actualmente doamna Simona Crociani Baglioni, o tanără plină de carismă și bunăvoință care activa în cadrul acestei fundații. Copil fiind, aflată într-o țară străină, fiind confuză cu ceea ce va urma să mi se întâmple, am privit-o pe doamna Simona drept îngerul meu salvator, deocarece ne-a primit cu brațele deschise, cu un zâmbet cald, sincer și ne-a făcut legatură cu Spitalul de Pediatrie Bambino Gesù, unde fundația se ocupa cu donare de sânge. 

Părinții mei erau îngrijorați de aspectele financiare, gânduri care s-au dovedit nefondate, nefiind necesar să suportăm nicun cost. Am avut parte de un tratament deosebit din partea  domnului doctor Carlo Baronci, cu o atitudine profesională exemplară, și mai mult, dumnealui a ținut legătura cu noi telefonic și după ce ne-am întors în România, dându-ne sfaturi în legătură cu modul de administrare a medicamentelor. Într-un final, tratamentul prescris a dus la rezolvarea problemelor mele de sănătate.

       Pe această cale aducem mulțumiri din toată inima fundației, întregii echipe care a contribuit la beneficiile de care am avut parte, și nu în ultimul rând, îi mulțumesc doamnei Simona care ne-a determinat să credem cu adevărat că există oameni cu suflet, implicați și serioși, fără de care nu știu cum ne-am fi descurcat în această călătorie tumultoasă.

Din 2010 și până acum, datorită salvatorilor mei de la Roma am trăit o viață normală, energică, am călătorit, am invățat și am ajuns acum la sfârșitul anului 2020 o tânără de 19 ani cu viitorul înainte, cu multe vise și speranțe. Dansul nu a mai reprezentat ceva primordial în viața mea, însă în inimă va avea mereu un loc special. Mă gândesc chiar să încep să practic din nou, mai bine mai târziu decât niciodată, iar dacă nu aș fi primit îngrijirile medicale din Italia nu cred că mai puteam acum să iau acest lucru în calcul.

         Așadar, îmi voi aminti cu melancolie de această experiență dar și cu multă admirație , pentru că astfel de fundații ne fac să credem în minuni, să credem în caritate, să credem că nu suntem singuri în această lume și că cel mai mic gest de bunătate poate schimba vieți, așa cum și a mea s-a schimbat.

Voi reveni cu drag la Roma, a devenit locul meu de suflet. Primii mei pași în acest oraș i-am făcut cu sfială și deși eram bolnăvoiară, inocența copilăriei a transformat această experiență într-o aventură în care am explorat străzile aglomerate ale Romei și în care am vizitat o clinică unde am primit suc de pere după analize și am fost întâmpinată de multe zâmbete. Mulțumesc fundația Italia România Futuro Insieme!

Beatrice Lupu

Cluj-Napoca, 2020

Citește și…

Allarme Romania: il 50% delle vittime della tratta e sfruttamento sessuale sono bambini


Romania: rapporto Usa, preoccupante fenomeno della tratta e sfruttamento sessuale. Il 50% delle vittime sono bambini

2 luglio 2021 @ 14:52
La Romania resta una principale fonte per le vittime del traffico sessuale e per lo sfruttamento del lavoro in Europa. Lo afferma un rapporto del Dipartimento di Stato americano diffuso ieri, che inserisce per il terzo anno consecutivo la Romania sulla watchlist del livello 2. Il governo del Paese “non soddisfa pienamente gli standard minimi per l’eliminazione della tratta, ma sta compiendo notevoli sforzi per farlo”, spiega il rapporto, che per una deroga non ha declassato la Romania al livello 3, come richiedeva la situazione di fatto. Le autorità romene hanno emesso regolamenti per il minimo standard per chi assiste le vittime della tratta di bambini e ha firmato accordi di cooperazione con la Chiesa ortodossa, ma il numero delle vittime non è diminuito, neanche sotto l’impatto della pandemia di Covid-19. Il rapporto denuncia la complicità delle autorità con i funzionari che sfruttano i bambini assistiti in case o centri di collocamento gestiti dallo Stato. Inoltre, accusa il governo di non aver identificato le vittime tra le popolazioni vulnerabili, come i richiedenti asilo o i bambini assistiti nelle istituzioni statali, e per aver lasciato la maggior parte delle vittime senza servizi, suscettibili di altri traumi e a rischio di nuova tratta.
Il 72% delle persone trafficate sono vittime del traffico sessuale, specifica il rapporto statunitense. I trafficanti sono cittadini romeni, coinvolti in organizzazioni criminali che usano donne e bambini per traffico sessuale in Romania, ma anche in Italia, Spagna, Finlandia e Inghilterra. Il 50% delle vittime sono bambini, in parte di etnia rom, il cui reclutamento è aumentato nell’ultimo anno su Internet e sulle reti sociali, nel contesto della pandemia. In questo senso, alla fine di giugno, il governo romeno ha lanciato, in partenariato con Facebook, la Amber Alert, per il ritrovamento dei bambini rapiti. Il primo ministro romeno Florin Cîțu ha ribadito che “il problema del traffico di persone è una priorità per il governo” e che le soluzioni per combattere la tratta e lo sfruttamento ci sono: “C’è bisogno di uno sforzo congiunto di tutte le istituzioni. Dobbiamo assicurarci che nessuna persona vulnerabile diventi ancora vittima”.

Fonte: https://www.agensir.it/quotidiano/2021/7/2/romania-rapporto-usa-preoccupante-fenomeno-della-tratta-e-sfruttamento-sessuale-il-50-delle-vittime-sono-bambini/

Astăzi începe „Maraton de poveste” (video)


Vă invităm să ne urmăriți pe canalul youtube și pe pagina facekook, în fiecare Marți.

Asociația IRFI – Italia Romania Futuro Insieme (un Viitor Împreună), prin intermediul proiectului Bibliotecă românească în Italia / Biblioteca romena in Italia, a dat start astăzi ediției „Maraton de poveste 2021 – 2022”. Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate (2006-2021), vom intra în dialog cu voluntarii, simpatizanții și prietenii noștri pe platforma zoom, în fiecare zi de marți a săptămânii, pentru a ne cunoaște mai bine în perspectiva construirii unui viitor împreună, români și italieni, în Uniunea europeană. Vă așteptăm alături de noi! Pentru a participa la „Maraton de poveste”, trimite un mesaj pe e-mail: irfionlus@yahoo.it

IRFI – ITALIA ROMANIA FUTURO INSIEME ALLA MARCIA PER LA VITA 2021


«Un’Italia senza figli è un’Italia che non crede e non progetta. È un’Italia destinata lentamente a invecchiare e scomparire», aveva dichiarato il Presidente del Consiglio Mario Draghi durante il meeting nazionale degli Stati generali della natalità #SdN, tenutosi il 14 maggio scorso.

C’è qualcosa che non va in Italia. Anche gli immigrati, i romeni in primis, che vivono e lavorano regolarmente nel bel Paese, non solo le coppie italiane, generano non più di due figli. In rari casi, tre figli. Sono state disattese le parole di San Giovanni Paolo II: “Non fatevi rubare la speranza!”. Sembra che i giovani oggi abbiano smesso di credere in sé stessi, non hanno speranze per il futuro e di conseguenza non fanno più progetti a lungo termine.

Per nove anni, i membri e volontari della nostra associazione IRFI hanno aderito e partecipato alla Marcia romana per la Vita, guidata da Virginia Coda Nunziante. Partecipazione volta a testimoniare il sostegno alla manifestazione internazionale. Nel X anniversario, la Marcia per la Vita 2021 si è svolta in forma statica, ai Fori Imperiali, vicino alla Colonna di Traiano, considerata il documento di identità della nazione daco-romana nella capitale dell’Impero, poiché vi sono scolpite nel marmo travertino le radici del popolo romeno a Roma.


A cura di Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaș, Roma, 22 Maggio 2021

Marcia per la Vita 2021 – Ph. Associazione IRFI – Italia Romania Futuro Insieme. Fernando e Simona Cecilia Crociani Baglioni insieme a Virginia Coda Nunziante e una famiglia con tre bambini piccoli.
Marcia per la Vita 2021, insieme ai sacerdoti, seminaristi, religiosi e religiose.
Marcia per la Vita 2021 ai Fori Imperiale. Nella foto: Prof. Roberto De Mattei, Presidente della Fondazione Lepanto e Prof. Fernando Crociani Baglioni, Presidente dell’Istituto di Studi Storici Beato Pio IX
Marcia per la Vita 2021 insieme a Marcela Ciobanu, Angela Martinca, Fernando e Simona Cecilia Crociani Baglioni.
https://marciaperlavita.it/

IRFI – ITALIA ROMANIA FUTURO INSIEME ALLA MARCIA PER LA VITA:

Marcia per la Vita 2012. 13 maggio:”Diciamo Sì alla Vita!” Asociația “Italia-Romania Futuro Insieme” participă și susține “Marcia Nazionale per la Vita“, ediția a II-a. Noi “Spunem DA Vieţii!”

MARCIA PER LA VITA 2012: La Marcia romana per la Vita del 13 maggio 2012 non è stata neppure nazionale, bensì internazionale, mondiale. Innumerevoli le rappresentanze di movimenti per la Vita americani, brasiliani, tibetani, nigeriani, ed in Europa di ogni nazione dalla Spagna alla Romania, alla Polonia, alla Francia, alla Germania, Belgio, Ungheria, Italia da ogni regione, per gridare forte e fermo il nostro “Sì” alla Vita, il nostro consenso totale al principio fondamentale non solo della nostra fede cristiana, ma della nostra civiltà.

VIOREL BOLDIS, POETA ROMENO, DEDICA “IL TEMPO / TIMPUL” ALLA MARCIA PER LA VITA

Roma, Românii din Italia invitaţi la a 3-a Ediţie a Marșului pentru Viață 2013

Marcia per la Vita 2013 – Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia (FARI) e “Italia Romania Futuro Insieme” hanno aderito e partecipato alla 3′ Marcia Nazionale per la Vita.


Duminică, 12 mai 2013. ITALIA & ROMANIA , IMPREUNĂ LA MARŞUL PENTRU VIAŢĂ. La Roma s-a organizat anul trecut 2012 pe 13 mai a II-a ediție a „Marşului pentru Viaţă”. Reprezentatul Asociației IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, doamna Dr. Simona Cecilia Farcaş, luând cuvântul, alături de ceilalţi reprezentanţi ai delegaţiilor străine, a spus: “Toți cei care participăm la „Marşul pentru Viaţă” dorim să afirmăm că viaţa este un dar de la Dumnezeu, indisponibil, adică, care nu poate fi folosit după voie, şi că nu rămânem indiferenţi in faţa ”genocidului avortului, care durează de 55 de ani şi a înregistrat OFICIAL mai mult de 22.000.000 de victime in România“.

Roma, 4 maggio 2014 – Italia-Romania insieme alla Marcia per la Vita 2014

Roma, 40 mila in Marcia per la Vita 2015. L’Associazione “Italia Romania Futuro Insieme” e “Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia“: “La “Marcia per la Vita” conferma il principio per il quale la vita, come diritto primario, precede ogni altro diritto, e la soppressione dei nascituri costituisce in ogni caso omicidio e non diritto.“

Marcia per la Vita 2016 / invito

20 maggio 2017. IRFI – “Italia Romania Futuro Insieme” alla VII Marcia nazionale per la Vita .

Marcia per la Vita 2018 – Roma: Anche quest’anno l’Associazione IRFI “Italia Romania Futuro Insieme” aderisce ed invita tutti alla Marcia per la Vita, il 19 maggio alle ore 15:00.

Marcia per la vita 2019 – Come ogni anno, i membri della nostra IRFI Associazione “Italia Romania Futuro Insieme” hanno partecipato alla IX edizione della Marcia per la Vita, per affermare con forza i principi della Dottrina Sociale della Chiesa. Abbiamo incontrato numerose altre associazioni italiane e romene di Roma, studenti universitari, sacerdoti, consacrati e laici, con cui abbiamo percorso insieme la Marcia per la Vita, nel tragitto da Piazza Esedra a Piazza Venezia.

ROMA, 22 MAGGIO 2021, IN MARCIA PER LA VITA – L’Associazione IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, come ogni anno, aderisce e partecipa alla MARCIA PER LA VITA.

ROMA, 22 MAGGIO 2021, IN MARCIA PER LA VITA


L’Associazione IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, come ogni anno, aderisce e partecipa alla MARCIA PER LA VITA 2021.

L’edizione del 2021 della Marcia per la Vita si terrà il 22 maggio con una manifestazione a Via dei Fori Imperiali dalle ore 11:00.

“Il Tempo è di Dio e Dio vive in noi!” (Simona C. Farcas)

SIAMO AUTORIZZATI A PARTECIPARE A MANIFESTAZIONI NAZIONALI

Il Viminale, in una circolare del 6 marzo 2021 assicura che, muniti di autocertificazione, i cittadini possono tranquillamente spostarsi tra regioni, anche in zona arancione o rossa, quando la ragione è per la partecipazione ad una manifestazione nazionale. La Marcia per la Vita lo è a tutti gli effetti!

Leggi la circolare del Ministero dell’Interno

https://marciaperlavita.it/
L’Associazione IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, partecipa alla Marcia per la Vita!

PROGRAMMA DELLA MARCIA PER LA VITA 2021

Venerdì 21 MAGGIO 2021
Ore 19:00-20:30 | Adorazione Eucaristica
Parrocchia di San Giovanni dei Fiorentini (Roma)

Sabato 22 MAGGIO 2021
Ore 11:00 | Manifestazione a Via dei Fori Imperiali (Roma)

I cartelli con gli slogan saranno esclusivamente distribuiti da personale della Marcia. Sarà consentito portare solo striscioni associativi.

Nel 2020, l’annuale marcia per la vita di Roma si spostò sulla Rete per via delle misure anti Covid-19. Al centro del dibattito pubblico è da sempre il dramma dell’aborto e la tutela dei bambini ancora non nati e delle loro madri. All’origine della fondazione della nostra Associazione IRFI onlus, tra le altre, vi è proprio un’iniziativa concreta di accoglienza e tutela di una ragazza minorenne la quale, rimasta incinta, fu cacciata di casa dai familiari che la ospitavano di fronte al suo NO all’aborto del bambino.

IRFI – ITALIA ROMANIA FUTURO INSIEME ALLA MARCIA PER LA VITA:

Marcia per la Vita 2012. 13 maggio:”Diciamo Sì alla Vita!” Asociația “Italia-Romania Futuro Insieme” participă și susține “Marcia Nazionale per la Vita“, ediția a II-a. Noi “Spunem DA Vieţii!”

MARCIA PER LA VITA 2012: La Marcia romana per la Vita del 13 maggio 2012 non è stata neppure nazionale, bensì internazionale, mondiale. Innumerevoli le rappresentanze di movimenti per la Vita americani, brasiliani, tibetani, nigeriani, ed in Europa di ogni nazione dalla Spagna alla Romania, alla Polonia, alla Francia, alla Germania, Belgio, Ungheria, Italia da ogni regione, per gridare forte e fermo il nostro “Sì” alla Vita, il nostro consenso totale al principio fondamentale non solo della nostra fede cristiana, ma della nostra civiltà.

VIOREL BOLDIS, POETA ROMENO, DEDICA “IL TEMPO / TIMPUL” ALLA MARCIA PER LA VITA

Roma, Românii din Italia invitaţi la a 3-a Ediţie a Marșului pentru Viață 2013

Marcia per la Vita 2013 – Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia (FARI) e “Italia Romania Futuro Insieme” hanno aderito e partecipato alla 3′ Marcia Nazionale per la Vita.


Duminică, 12 mai 2013. ITALIA & ROMANIA , IMPREUNĂ LA MARŞUL PENTRU VIAŢĂ. La Roma s-a organizat anul trecut 2012 pe 13 mai a II-a ediție a „Marşului pentru Viaţă”. Reprezentatul Asociației IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, doamna Dr. Simona Cecilia Farcaş, luând cuvântul, alături de ceilalţi reprezentanţi ai delegaţiilor străine, a spus: “Toți cei care participăm la „Marşul pentru Viaţă” dorim să afirmăm că viaţa este un dar de la Dumnezeu, indisponibil, adică, care nu poate fi folosit după voie, şi că nu rămânem indiferenţi in faţa ”genocidului avortului, care durează de 55 de ani şi a înregistrat OFICIAL mai mult de 22.000.000 de victime in România“.

Roma, 4 maggio 2014 – Italia-Romania insieme alla Marcia per la Vita 2014

Roma, 40 mila in Marcia per la Vita 2015. L’Associazione “Italia Romania Futuro Insieme” e “Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia“: “La “Marcia per la Vita” conferma il principio per il quale la vita, come diritto primario, precede ogni altro diritto, e la soppressione dei nascituri costituisce in ogni caso omicidio e non diritto.“

Marcia per la Vita 2016 / invito

20 maggio 2017. IRFI – “Italia Romania Futuro Insieme” alla VII Marcia nazionale per la Vita .

Marcia per la Vita 2018 – Roma: Anche quest’anno l’Associazione IRFI “Italia Romania Futuro Insieme” aderisce ed invita tutti alla Marcia per la Vita, il 19 maggio alle ore 15:00.

Marcia per la vita 2019 – Come ogni anno, i membri della nostra IRFI Associazione “Italia Romania Futuro Insieme” hanno partecipato alla IX edizione della Marcia per la Vita, per affermare con forza i principi della Dottrina Sociale della Chiesa. Abbiamo incontrato numerose altre associazioni italiane e romene di Roma, studenti universitari, sacerdoti, consacrati e laici, con cui abbiamo percorso insieme la Marcia per la Vita, nel tragitto da Piazza Esedra a Piazza Venezia.

Respectarea drepturilor omului în România în anul 2020


Ambasada SUA în România a publicat pe site-ul oficial, un rezumat în română și engleză, despre Respectarea drepturilor omului în România în anul 2020 (2020 Country Reports on Human Rights Practices: Romania).

„România este republică constituțională cu un sistem parlamentar democratic și multipartit. Parlamentul bicameral este constituit din Senat și Camera Deputaților, iar reprezentanții din ambele camere sunt aleși prin vot popular. Observatorii au considerat alegerile locale organizate în data de 27 septembrie și alegerile parlamentare organizate în data de 6 decembrie în general libere și corecte, lipsite de nereguli semnificative.

Ministerul Afacerilor Interne răspunde de Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) și Direcția Generală Anticorupție. DGPI desfășoară activități de colectare de informații, contrainformații și de prevenire și contracarare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează operațiunile Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Interne îl numește pe Directorul General al DGPI. Serviciul Român de Informații (SRI), agenția de securitate națională, investighează actele de terorism și amenințările la adresa securității naționale. Președintele României îl propune pe Directorul SRI, iar Parlamentul îl numește. Autoritățile civile au menținut eficient controlul asupra SRI și a agențiilor de securitate subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Membrii forțelor de securitate au comis abuzuri.

Principalele probleme legate de respectarea drepturilor omului au inclus: cazuri de tratamente crude, inumane sau degradante aplicate de guvern; corupție endemică în rândul oficialităților; lipsa anchetării și a tragerii la răspundere pentru săvârșirea actelor de violență împotriva femeilor și a fetelor și comiterea de infracțiuni cu violență la adresa persoanelor cu dizabilități aflate în instituții și a membrilor grupurilor etnice minoritare.

Sistemul judiciar a luat măsuri pentru urmărirea penală și pedepsirea oficialităților care au comis abuzuri, însă autoritățile nu au avut mecanisme eficiente de a face acest lucru și au tergiversat procesele care au implicat acuzații de abuzuri ale poliției și corupție. Drept urmare, multe dintre dosare s-au încheiat cu achitări. Impunitatea celor care încalcă drepturile omului a rămas o problemă.

Secțiunea 1. Respectarea integrității persoanei, inclusiv dreptul de a nu fi supusă la:

A. PRIVARE ARBITRARĂ DE VIAȚĂ ȘI ALTE CAZURI DE OMOR ILEGAL SAU MOTIVAT POLITIC

În cursul anului, nu s-au semnalat cazuri în care autoritățile sau agenții acestora au comis omoruri ilegale. Nu există o agenție cu competența specifică de a investiga dacă omorurile săvârșite de polițiști au fost justificate. Parchetele sunt competente să efectueze anchetarea și urmărirea penală a agenților de poliție care săvârșesc omoruri, iar parchetele militare au competența de a efectua anchetarea și urmărirea penală a membrilor Jandarmeriei care comit omoruri.

În iulie 2019, în orașul Vatra Dornei, trei jandarmi au încercat timp de 10 minute să imobilizeze un bărbat de 55 de ani, suspectat că a atins în mod necorespunzător un copil și au folosit spray lacrimogen împotriva sa. În timpul intervenției, bărbatul și-a pierdut cunoștința și a fost dus la spital, unde a murit a doua zi. În 2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași a continuat ancheta în acest caz, inclusiv urmărirea penală a unui membru al Jandarmeriei pentru purtare abuzivă și abuz de putere.

În 2017, a început la Curtea de Apel București procesul foștilor ofițeri de Securitate din perioada comunistă Marin Pârvulescu, Vasile Hodiş și Tudor Postelnicu, acuzați de crime împotriva umanității. Aceștia au fost acuzați de moartea disidentului Gheorghe Ursu, arestat și ucis în bătaie de anchetatori și colegii de celulă în 1985. În octombrie 2019, Curtea de Apel București a emis o hotărâre nedefinitivă prin care i-a achitat pe Pârvulescu și Hodiş. Fiul lui Gheorghe Ursu a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Până în luna noiembrie 2020, Curtea de Casație și Justiție nu a pronunțat o hotărâre.

În 2016, Parchetul Militar i-a pus sub acuzare pe fostul președinte Ion Iliescu, pe fostul premier Petre Roman, pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și pe fostul director al Serviciului de Informații Virgil Măgureanu, pentru crime împotriva umanității. Ei au fost acuzați de implicare în „Mineriada” din 1990, când mii de mineri au fost aduși la București pentru a ataca demonstranții care se opuneau conducerii lui Iliescu. Potrivit cifrelor oficiale, violențele s-au soldat cu sute de răniți, arestări ilegale și patru morți. Estimările mass-media privind numărul de răniți și decese au fost mult mai mari. Procurorii au deschis dosarul în cameră preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție în 2019, însă în data de 10 decembrie, instanța a dispus întoarcerea rechizitoriului la parchet, motivând că ar conține nereguli.

B. DISPARIȚII

Nu s-au semnalat cazuri de dispariții de către sau în numele autorităților guvernamentale.

C. TORTURA ȘI ALTE TRATAMENTE SAU PEDEPSE CRUDE, INUMANE SAU DEGRADANTE

Constituția și legislația interzic astfel de practici; totuși, organizații neguvernamentale (ONG-uri) și mass-media au semnalat cazuri în care polițiști și jandarmi au maltratat și au comis abuzuri asupra romilor, în principal uz excesiv de forță, inclusiv bătăi. Amnesty International, Centrul European pentru Drepturile Romilor, Centrul Romilor pentru Intervenție Sociala si Studii (CRISS), Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România au raportat cazuri în care poliția a comis abuzuri împotriva etnicilor romi, în contextul aplicării restricțiilor de circulație impuse în timpul crizei generate de COVID-19.

În data de 23 aprilie, în presă a circulat o filmare care îl prezenta pe șeful poliției orașului Bolintin Vale din județul Giurgiu bătând mai mulți etnici romi încătușați și imobilizați la pământ și abuzându-i verbal pentru că vorbeau în limba rromani. În urma luărilor de poziție din spațiul public care condamnau acest gest, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că a dispus anchetarea incidentului. ONG-urile din domeniul respectării drepturilor omului au mai raportat că în data de 20 aprilie, șeful de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne, Traian Berbeceanu, s-a referit la acuzațiile de abuz din partea agenților de poliție și a declarat pe rețelele de socializare că „la violență trebuie să se răspundă cu violență.”

În 2019, procurorii din Sectorul 5 al Bucureștiului au deschis un dosar penal împotriva a 15 angajați și a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova pentru că ar fi bătut mai mulți deținuți în perioada 2015-2018 și ar fi falsificat fișele medicale pentru a mușamaliza abuzurile. În septembrie 2019, procurorii i-au trimis în judecată pe angajați, iar dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului București.

ONG-ul CRISS a declarat că 44 de cazuri de brutalitate a poliției împotriva romilor petrecute în ultimii 13 ani nu s-au soldat cu condamnări la nivel național, adesea deoarece procurorii nu au înaintat dosarele în instanță. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis în numeroase cauze că sistemul judiciar nu a reușit să ofere un rezultat echitabil în cazurile de brutalitate a poliției, în special cele comise asupra romilor, și în cazuri care au implicat abuzuri la spitalele de psihiatrie.
În medie, termenul de soluționare a dosarelor care conțineau acuzații de abuz din partea agenților de poliție asupra romilor a fost de aproape patru ani. În martie, CEDO a dat o hotărâre într-o cauză din 2005 în care o tânără de etnie romă de 15 ani a fost împușcată, de aproape, de un ofițer de poliție, într-un depou de trenuri din Chitila. În urma faptului că a fost împușcată, victima a suferit leziuni grave și a avut nevoie de intervenție chirurgicală, pentru a i se îndepărta o parte din ficat. CEDO a constatat că autoritățile nu s-au asigurat de colectarea și păstrarea dovezilor fizice legate de incident. Rapoartele tehnice și medicale ale experților au fost prezentate mulți ani mai târziu, și din această cauză organele de anchetă nu au putut face constatări concludente. Atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și o judecătorie de sector din București au respins plângerea victimei în 2014 și 2015. Conform motivării CEDO, autoritățile nu au întreprins eforturile necesare stabilirii faptelor petrecute în operațiunea desfășurată de poliție în 2005.

În 2019, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a primit 194 de sesizări împotriva personalului angajat în penitenciare, care vizau abuzuri legate de drepturile deținuților, acte de discriminare, rele tratamente și conduită necorespunzătoare. Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), ANP a transmis către autorități 76 dintre sesizările înaintate de deținuți în 2019.

Impunitatea a constituit o problemă în ceea ce privește forțele de securitate, în special în rândurile cadrelor din poliție și jandarmerie. Adesea, ofițerii de poliție au fost exonerați în cazurile în care au fost acuzați de administrarea bătăii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante. Percepția larg răspândită despre corupția și ineficiența poliției a contribuit la lipsa de respect arătată de cetățeni poliției. Și salariile scăzute au contribuit la susceptibilitatea de a lua mită, în rândurile unor membri ai instituțiilor de aplicare a legii, la nivel individual. Conform prevederilor legislației penale naționale, procurorii sunt cei care răspund de anchetarea abuzurilor. Direcția Control Intern a Poliției Române are competența de a efectua, sub supravegherea procurorilor, cercetarea penală a abuzurilor săvârșite de cadre din poliție, precum și cercetarea administrativă internă. Guvernul a luat următoarele măsuri în vederea stimulării respectării drepturilor omului de către forțele de securitate: cadrele din poliție și din jandarmerie au fost instruite pe o gamă variată de teme care țin de drepturile omului, inclusiv hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la actele de violență comise de poliție împotriva etnicilor romi; școlile și academiile de poliție au alocat, la admitere, un număr de locuri rezervat exclusiv etnicilor romi; Ministerul Afacerilor Interne, poliția, școlile și academiile de poliție, școlile de jandarmi au asigurat elevilor, studenților, subofițerilor și ofițerilor cursuri pe o gamă variată de teme care țin de drepturile omului, inclusiv actele de violență pe criterii de gen, rasism, discriminare și diversitate.

Conform Organizației Națiunilor Unite, în trei cazuri privind acuzații de exploatare sexuală și abuz formulate împotriva personalului român de menținere a păcii, semnalate în 2017 și 2018, se aștepta o decizie. Toate cazurile implicau observatori militari dislocați în Republica Democratică Congo ca parte a Misiunii O.N.U. de Stabilizare. Unul dintre cazuri a implicat acuzații de abuz sexual (viol) asupra unui minor. Persoana acuzată a fost repatriată de către Organizația Națiunilor Unite. Celelalte două cazuri implicau acuzații de exploatare sexuală (întreținerea de relații sexuale în schimbul unor bunuri sau beneficii). Anchetele desfășurate de autoritățile române erau încă în desfășurare.

CONDIȚIILE DIN ÎNCHISORI ȘI CENTRELE DE DETENȚIE

Condițiile din închisori au continuat să fie dure, arhipline și sub standardele internaționale. Abuzurile asupra deținuților, comise de către autorități sau alți deținuți au fost în continuare o problemă, conform relatărilor.

Condiții fizice: Conform statisticilor oficiale, suprapopularea a reprezentat o problemă, în special în acele penitenciare în care nu s-a respectat suprafața standard de 4 m² per deținut, stabilită de Consiliul Europei. Condițiile în sistemul de penitenciare au rămas în general precare, iar observatorii au menționat insuficientele investiții în reparații și modernizare. Conform Ministerului Afacerilor Externe, bărbații și femeile, minorii și adulții, persoanele reținute și persoanele condamnate nu au fost ținute împreună.

Conform datelor furnizate de presă, ONG-uri și rapoartele Avocatului Poporului, deținuții au agresat și abuzat constant alți deținuți.

Mai multe închisori au oferit îngrijire medicală insuficientă, iar deținuții s-au plâns că mâncarea este de proastă calitate și, în unele cazuri, în cantitate insuficientă. Conform datelor furnizate de MAE, în cursul anului, cantitatea și calitatea mâncării s-au îmbunătățit. În unele închisori, nu au existat încălzire și ventilație corespunzătoare. Conform Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), deținuții nu au avut acces la consiliere adecvată și multe posturi de psihologi și asistenți sociali au rămas neocupate. Persoanele cu tulburări psihice nu au beneficiat de suficientă îngrijire și au fost frecvent izolate de către alți deținuți. APADOR-CH a declarat că numărul real de persoane cu probleme de sănătate mintală a fost de trei ori mai mare decât numărul de deținuți care au beneficiat de tratament pentru boli mintale.

În luna mai, mai mulți deținuți au declanșat un incendiu la Penitenciarul Satu-Mare, care s-a soldat cu decesul a trei deținuți și spitalizarea altor doi. În urma incidentului, ANP a sesizat autoritățile și a demarat o anchetă internă.

APADOR-CH a declarat că unele spații destinate arestului preventiv oferă condiții necorespunzătoare, în special igienă precară. În multe cazuri, acestea erau plasate în subsolul clădirilor, fără lumină naturală și instalații sanitare adecvate. În unele spații destinate arestului preventiv și în unele închisori, nu exista posibilitatea organizării de întâlniri confidențiale între deținuți și rudele sau avocații lor. APADOR-CH a criticat, de asemenea, lipsa măsurilor de prevenție a hepatitei și infectării cu HIV.

Administrație: Deținuții au posibilitatea de a înainta sesizări instituțiilor din domeniul aplicării legii și judecătorilor. Autoritățile independente nu au anchetat întotdeauna acuzațiile credibile de condiții inumane.

Monitorizarea independentă: Guvernul a permis efectuarea de vizite de monitorizare de către observatori independenți pe probleme de drepturile omului, astfel de vizite având loc în decursul anului. Avocatul Poporului a vizitat de asemenea închisori ca parte a exercitării răspunderii sale de a monitoriza spațiile de detenție.

D. ARESTUL SAU DETENȚIA ARBITRAR(Ă)

Constituția și legislația interzic arestul și detenția arbitrare, iar guvernul a respectat, în general, aceste interdicții. Legea prevede dreptul oricărei persoane de a contesta legalitatea detenției.

Pentru a împiedica îmbolnăvirea de COVID-19, în perioada martie-iunie, guvernul a internat în spital sau a plasat în carantină instituționalizată zeci de mii de persoane, în baza unor reglementări care ulterior au fost declarate neconstituționale. În luna iunie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unei legi din 2006 și a unei ordonanțe de urgență adoptate în cursul anului, prin care i se permitea Ministrului Sănătății să autorizeze spitalizarea și carantina obligatorie în vederea împiedicării răspândirii epidemiei. Conform Curții Constituționale, spitalizarea obligatorie și plasarea în carantină au reprezentat măsuri privative de libertate, iar procedurile aferente ar fi trebuit să fie clare și previzibile și ar fi trebuit să includă prevederi pentru apărarea drepturilor fundamentale și să fie în temeiul legii.

PROCEDURILE DE ARESTARE ȘI TRATAMENTUL DEȚINUȚILOR

Prin lege, doar judecătorii pot emite mandate de arestare și percheziție, iar guvernul a respectat în general această prevedere în practică. Autoritățile au obligația, la momentul arestării, să îi informeze pe cei reținuți ce acuzații li se aduc și ce drepturi legale au, inclusiv că au dreptul de a nu spune nimic și că au dreptul la un avocat. Poliția trebuie să le explice celor reținuți ce drepturi au într-o limbă pe care aceștia o înțeleg, înainte de le lua o declarație și trebuie să aducă persoanele reținute în fața unei instanțe în termen de 24 de ore de la arestare. Deși, în general, autoritățile au respectat aceste prevederi în practică, pe parcursul anului s-au semnalat unele abuzuri. În așteptarea procesului, dacă presupusul autor al infracțiunii nu prezintă niciun pericol pentru desfășurarea procesului, nu există îngrijorări că ar putea fugi sau comite o altă infracțiune și dosarul nu prezintă o „suspiciune rezonabilă” că persoana a comis infracțiunea, presupusul autor rămâne în libertate pe perioada desfășurării anchetei. În funcție de circumstanțele din dosar, legea permite arest la domiciliu și anchetă sub supraveghere judiciară, ceea ce înseamnă că acuzatul trebuie să păstreze regulat contactul cu instituțiile de aplicare a legii. Există, de asemenea, un sistem de eliberare pe cauțiune dar a fost rar folosit în practică. Deținuții au dreptul la asistență juridică și, în cele mai multe cazuri, aceștia au avut acces rapid la asistență juridică oferită de un avocat ales de ei. Autoritățile au furnizat deținuților cu o situație materială precară asistență juridică din oficiu. Ofițerul de poliție are de asemenea responsabilitatea de a-l contacta pe avocatul persoanei reținute sau baroul local pentru a solicita un avocat. Persoana reținută are dreptul la o întâlnire privată cu avocatul înainte de prima audiere. Avocatul poate fi prezent în timpul audierii sau al interogatoriului.

Legea permite poliției să conducă la secție, fără mandat de arestare, orice persoană care pune în pericol alte persoane sau liniștea publică. Ca urmare a intrării în vigoare a unor amendamente în luna ianuarie, prevederea care permitea poliției să rețină o persoană până la 24 de ore, a fost înlocuită cu o prevedere care impune obligația de a elibera persoana „imediat”. APADOR-CH a criticat acest amendament, susținând că lasă loc pentru abuzuri prin caracterul echivoc al exprimării „imediat”.

Arestare preventivă: Un judecător poate emite un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de până la 30 de zile. Instanța poate prelungi aceste termene cu câte 30 de zile, pe o perioadă maximă de 180 de zile. Conform legii, instanțele judecătorești și procurorii pot fi trași la răspundere de către acuzați pentru măsuri nejustificate, ilegale sau abuzive.

Legea permite arestul la domiciliu cu monitorizare prin dispozitive electronice, însă guvernul nu a achiziționat astfel de dispozitive, iar persoanele în cauză au fost plasate în arest la domiciliu în lipsa dispozitivelor. Un judecător poate dispune arestarea unei persoane până la maximum cinci ani, pe durata unui proces, perioada fiind redusă din sentința cu executare, în cazul în care persoana respectivă este condamnată.

E. LIPSA UNUI PROCES PUBLIC ECHITABIL

În continuare, personalul, spațiul și echipamentele au fost insuficiente pentru a permite sistemului judiciar să funcționeze rapid și eficient, ceea ce a dus la procese excesiv de lungi.

Constituția prevede un sistem judiciar independent. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este organul de administrare judiciară a țării și are responsabilitatea de a proteja independența judiciară. În general, acesta a continuat să desfășoare o activitate transparentă și a acționat pentru suspendarea judecătorilor și procurorilor suspectați de încălcarea legii. În luna mai, CSM a votat împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției, o entitate pe care părțile interesate din domeniul judiciar și cel al aplicării legii au criticat-o ca având potențialul de a intimida judecătorii și procurorii. În luna iulie, secția pentru judecători din cadrul CSM a votat în favoarea suspendării pe o perioadă de șase luni a unei judecătoare din Bihor, pentru că aceasta a dat un interviu în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că „rețelele de interese” – formate din reprezentanți din sistemul judiciar și din mediul de afaceri – și-au unit forțele pentru a înlătura judecătorii „care deranjează”, ca dumneaei. În plus, în cazul revocării fostului procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Laura Kovesi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că, în 2018, doamna Kovesi a fost revocată ilegal din funcție, iar revocarea a adus atingere drepturilor sale de acces la justiție și la liberă exprimare. Președintele Iohannis a răspuns că decizia CEDO trasează Curții Constituționale din România obligația nu numai de a-și revizui decizia cu privire la revocarea doamnei Kovesi, ci și orice alte decizii care ating declarațiile publice ale unei persoane.

În general, guvernul a respectat independența și imparțialitatea sistemului judiciar. Unii procurori și judecători s-au plâns Consiliului că presa și declarațiile politicienilor le-au afectat reputația profesională.

PROCEDURILE DE JUDECATĂ

Constituția și legislația prevăd dreptul la un proces echitabil și public, iar sistemul judiciar independent a aplicat acest drept în general.

Conform legii, inculpații au dreptul la prezumția de nevinovăție, au dreptul de a fi informați imediat și în detaliu cu privire la acuzațiile care li se aduc și au dreptul la servicii de interpretare lingvistică gratuite dacă este nevoie, din momentul acuzării până la epuizarea căilor de atac. Procesele trebuie să se desfășoare cu celeritate, însă în multe cazuri au apărut întârzieri cauzate de numărul mare de dosare sau de inconsecvențele procedurale. Inculpații au dreptul de a fi prezenți la proces. Legea prevede dreptul la asistență juridică și dreptul de a consulta un avocat în timp util. Legea prevede că guvernul trebuie să pună la dispoziție un avocat pentru minorii implicați în dosare cu infracțiuni de natură penală; Ministerul Justiției a plătit barourile de avocați pentru ca acestea să pună la dispoziție avocați clienților cu situație materială precară. Inculpații pot confrunta sau interoga martorii părții adverse (cu excepția cazului în care martorii sunt agenți sub acoperire) și pot aduce martori și probe în favoarea lor. În general, legea oferă inculpaților și avocaților lor dreptul de a consulta și vedea dosarele de caz, însă procurorii pot limita accesul la probe în cazuri care implică drepturile victimei și securitatea națională. Atât procurorii, cât și inculpații, au dreptul la recurs. Inculpații nu pot fi constrânși să depună mărturie contra lor înșiși, dar au dreptul legal de a se abține de la declarații. Procurorii pot folosi orice declarații ale inculpaților împotriva lor în instanță.

PRIZONIERII ȘI DEȚINUȚII POLITICI

Nu au existat informații referitoare la existența prizonierilor sau a deținuților politici.

PROCEDURI ȘI REMEDII JURIDICE CIVILE

Instanțele civile sunt independente și funcționează în fiecare jurisdicție din țară. Persoanele fizice și juridice pot solicita reparații administrative și judiciare pentru încălcarea drepturilor omului de către instituțiile guvernamentale. Reclamanții pot contesta la CEDO hotărâri judecătorești nefavorabile privind încălcări ale drepturilor omului de către stat, după epuizarea tuturor soluțiilor de apel în instanțele din țară.

Circa 80% dintre cazurile din instanță au reprezentat acțiuni civile. Numărul de dosare a fost distribuit inegal, ceea ce a dus la o eficiență extrem de diferită în diverse regiuni. Lipsa jurisprudenței și a unui sistem de administrare eficientă a dosarelor a contribuit la un număr mare de apeluri și procese îndelungate. În unele cazuri, reclamanții au întâmpinat dificultăți în punerea în executare a verdictelor civile pentru că procedurile de punere în executare a ordinelor judecătorești au fost greoaie și trenante.

RETROCEDAREA PROPRIETĂȚILOR

Conform Autorității Naționale pentru Retrocedarea Proprietăților (ANRP), comunitatea evreiască este îndreptățită să primească despăgubiri pentru clădirile și terenurile care au aparținut cultului iudaic sau entităților juridice ale comunității evreiești și au fost confiscate între 6 septembrie 1940 și 22 decembrie 1989. Persoanele fizice au dreptul la despăgubiri doar pentru proprietățile imobiliare confiscate între 1945 și 1989. Statul dispune de legi și mecanisme dedicate solicitărilor de retrocedare a proprietăților confiscate în perioada Holocaustului.

Legea referitoare la retrocedarea proprietăților confiscate de fostele regimuri comunist și fascist include un sistem bazat pe „puncte” pentru acordarea de despăgubiri solicitanților în cazul cărora retrocedarea proprietății inițiale nu este posibilă. Solicitanții pot folosi punctele la licitațiile pentru proprietăți de stat sau le pot transforma în bani. Obiectivul Parlamentului a fost ca această lege să urgenteze retrocedările, însă autoritățile locale au blocat retrocedările de terenuri prin neefectuarea unei inventarieri a acestora, stipulate în lege. Guvernul a prelungit de două ori termenul limită de finalizare a inventarierii.

Au existat numeroase dispute asupra bisericilor și proprietăților pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a retrocedat Bisericii Greco-Catolice, în ciuda hotărârilor judecătorești în acest sens. Guvernul nu a luat măsuri concrete pentru a retroceda bisericile greco-catolice confiscate de conducerea comunistă după Al Doilea Război Mondial. Au existat în continuare mari întârzieri în procesarea cererilor legate de proprietățile aparținând comunităților minorităților naționale. Conform legii, există prezumția transferului abuziv care se aplică retrocedării proprietăților private, dar nu și proprietăților aparținând comunităților sau cultelor. În multe cazuri, documentele care atestau transferul abuziv al acestor proprietăți către stat nu mai existau. Minoritățile religioase și naționale nu au dreptul de a primi despăgubiri pentru clădirile naționalizate care au fost demolate.

Asociațiile foștilor proprietari au declarat că sistemul de despăgubire bazat pe puncte este ineficient și au criticat legea retrocedării pentru incapacitatea de soluționare corectă a cazurilor, precum și pentru întârzierile mari și corupție. Deși ritmul de soluționare la nivel administrativ a cazurilor de retrocedare a crescut, numărul de proprietăți retrocedate care implicau biserici sau minoritățile naționale a fost disproporționat de scăzut. Numărul de cazuri soluționate în fiecare an a rămas relativ constant în ultimii trei ani (1.300 în medie), însă numărul deciziilor favorabile a rămas extrem de redus. Comunitățile religioase care au contestat aceste decizii au trebuit să apeleze în continuare la instanțe, și să suporte costuri suplimentare. În luna septembrie, se aștepta soluționarea a 4.442 de cereri de retrocedare depuse de culte.

Conform susținătorilor comunității evreiești din România, dispariția unor întregi depozite de documente, combinată cu accesul limitat la alte arhive, a împiedicat comunitatea evreiască să depună anumite solicitări înainte de termenul legal. ANRP a respins în cursul procedurii sale administrative majoritatea solicitărilor de retrocedare privind foste proprietăți comunitare evreiești. Fundația „Caritatea”, înființată de către Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor (WJRO) pentru formularea solicitărilor de retrocedare a bunurilor imobiliare comunitare, a semnalat faptul că a atacat în instanță aceste hotărâri nefavorabile ale ANRP. WJRO a semnalat de asemenea că retrocedarea proprietăților evreiești private în cazul cărora nu există urmași nu s-a realizat și că nu se fac suficiente cercetări referitoare la proprietățile care au aparținut evreilor victime ale Holocaustului.

Raportul Departamentului de Stat către Congresul American cu privire la Legea referitoare la asigurarea dreptății pentru supraviețuitorii care nu au primit despăgubiri (Justice for Uncompensated Survivors Today/JUST Act) a fost dat publicității la data de 29 iulie și poate fi consultat pe pagina de internet a Departamentului: https://www.state.gov/reports/just-act-report-to-congress/.

F. AMESTECUL ARBITRAR SAU ILEGAL ÎN VIAȚA PRIVATĂ, FAMILIE, LOCUINȚĂ SAU CORESPONDENȚĂ

Deși Constituția și legislația interzic astfel de acțiuni, ONG-uri, politicieni și jurnaliști au lansat acuzații că autoritățile au încălcat aceste interdicții.

Secțiunea 2. Respectarea libertăților civile, incluzând:

A. LIBERTATEA DE EXPRIMARE, INCLUSIV LIBERTATEA PRESEI

Constituția asigură libertatea de exprimare, inclusiv a presei, iar guvernul a respectat parțial acest drept. Organizații de presă independente au constatat politizarea excesivă a presei, mecanisme de finanțare corupte și politici editoriale subordonate intereselor fostului partid de guvernare ales și proprietarilor. Reporterii au declarat că libertatea lor de exprimare a fost limitată și de accesul restricționat la informațiile de interes public emise de guvernul anterior și de instituțiile publice, inclusiv cheltuielile, contractele sau ofertele care implică fonduri publice, precum și la dosarele academice ale demnitarilor. Reporterii și ONG-urile au fost adesea nevoiți să dea în judecată ministerele, agențiile sau entitățile locale controlate de stat pentru a obține acces la informații publice.

Libertatea de exprimare: Legea interzice negarea Holocaustului și promovarea sau utilizarea de simboluri fasciste, rasiste și xenofobe sau ideologii legionare, cea din urmă reprezentând mișcarea naționalistă, extremistă, antisemită din perioada interbelică. Diverse organisme guvernamentale, în principal jandarmeria, au continuat să amendeze, să plaseze sub arest temporar, să interzică sau să blocheze persoanele care au protestat în stradă pentru diverse cauze.

Jandarmeria a amendat mai multe persoane fizice care au participat la protestul din Piața Unirii din data de 10 august, organizat pentru comemorarea victimelor intervenției violente a Jandarmeriei împotriva protestatarilor care susțineau statul de drept din data de 10 august 2018. Printre cei amendați s-a aflat și reporterul Mircea Savin de la Podul.ro.

Libertatea presei și a media, inclusiv a media electronice: Deși mass-media independentă a fost activă și a exprimat o varietate de opinii fără restricții evidente, politicieni și persoane apropiate diferiților politicieni sau grupuri politice au deținut sau au controlat indirect numeroase instituții de presă naționale și locale. Știrile și tonul editorial al acestor instituții au reflectat în mod frecvent vederile proprietarilor și au îndreptat criticile către oponenții politici și alte organizații de presă.

În data de 4 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul inițiat de Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD) împotriva reporterului Sebastian Oancea de la Vrancea24, care a scris despre contractele de achiziții publice atribuite de Oprișan asociaților săi din afaceri și unor persoane cu antecedente penale. Acesta a fost al patrulea proces din ultimii ani pe care Oprișan i l-a intentat lui Oancea și pe care l-a pierdut.

În luna martie, guvernul a ordonat prefecților și autorităților din domeniul sănătății publice să interzică publicarea informațiilor de la nivel de județ cu privire la numărul de teste COVID-19 efectuate și la numărul de infectări. În data de 20 martie, 14 asociații civice au dat o declarație comună prin care au protestat împotriva acestei măsuri, iar în data de 6 aprilie aproximativ 100 de instituții de presă și 165 de jurnaliști din organizații naționale și locale au semnat o solicitare de liber acces la informații de interes public, inițiată de Centrul pentru Jurnalism Independent, prin care se cerea acces corect, în timp util, la informațiile legate de COVID-19. Pe fondul protestelor presei și ale ONG-urilor, în aprilie, guvernul a înființat un Grup operativ de Comunicare Strategică, pentru a gestiona comunicarea pe timpul pandemiei. Acesta a detaliat raportările zilnice, astfel încât să includă și cifrele defalcate pe fiecare județ în parte.

Violență și hărțuire: Reporteri din toată țara au continuat să fie hărțuiți, dați în judecată sau amenințați de autoritățile pe care le investigau sau de reprezentanții acestora.

În luna februarie, reporterii Alex Costache de la TVR și Cosmin Savu de la ProTV au fost urmăriți, filmați și intimidați de șase indivizi înainte, în timpul și după ce s-au întâlnit cu un procuror militar și un judecător la un eveniment privat, într-un restaurant. Filmările cu cei patru au fost difuzate în data de 21 februarie de trusturile controlate de oligarhi și proprietari aflați în urmărire penală, anchetați sau care fuseseră arestați pentru fraudă. Procurorii militari au deschis o anchetă plecând de la supravegherea și filmarea ilegale. În aprilie, procurorul Gabriela Scutea a respins probele documentate de procurorii militari, pe motiv că procurorii nu aveau competență.

LIBERTATEA PE INTERNET

Guvernul nu a restricționat sau întrerupt sistematic accesul la internet și nu a cenzurat conținutul din mediul electronic; nu au existat informații credibile că guvernul a monitorizat fără autorizare legală comunicațiile private în mediul electronic.

În data de 16 martie, Președintele Klaus Iohannis a semnat un decret care conținea prevederi cu privire la contracararea răspândirii dezinformării online pe tema COVID-19 și prin care se permitea eliminarea unor rapoarte și a unor pagini întregi de internet despre care s-a stabilit că diseminau informații false; decretul nu prevedea căi de atac sau mecanisme de remediere. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, o instituție dedicată infrastructurii comunicațiilor, fără experiență în conținut media, a fost însărcinată cu punerea în aplicare a prevederilor decretului. Ca reacție, în data de 30 martie, Reprezentantul pentru Libertatea Presei din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a dat publicității un comunicat de presă prin care făcea apel la autorități să reinstituie competența jurnaliștilor de a acționa în interes public, fără restricții excesive și să respecte principiile necesității și proporționalității în orice decizie legată de situația de urgență. Și Federația Europeană a Jurnaliștilor a făcut apel la Președintele Iohannis și la Guvernul României să revizuiască politicile prin care se restricționa accesul reporterilor la informațiile cu privire la răspândirea COVID-19 și reglementările prin care se acorda autorităților competența de a închide pagini de internet. Guvernul a suspendat 15 pagini de internet.

LIBERTATEA ACADEMICĂ ȘI EVENIMENTELE CULTURALE

În data de 16 iunie, Senatul a adoptat un amendament la Legea Educației prin care se interzicea să se discute identitatea de gen în școli și universități. Votul a stârnit numeroase proteste ale asociațiilor de rectori, profesori universitari, doctori, psihologi și personalități culturale, care au considerat că amendamentul încalcă libertățile culturale și academice, precum și dreptul la educație bazată pe știință. Președintele Iohannis a contestat amendamentul la Curtea Constituțională, argumentând că încalcă prevederile Constituției. La data de 16 decembrie, Curtea Constituțională a stabilit că amendamentul este neconstituțional.

B. LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE ȘI ASOCIERE PAȘNICE

Constituția și legislația prevăd libertatea de asociere, dar guvernul a restricționat ocazional libertatea de întrunire pașnică.

LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE PAȘNICĂ

Constituția prevede libertatea de întrunire pașnică, iar guvernul a respectat parțial acest drept în practică. Legea stipulează că cetățenii neînarmați se pot întruni în mod pașnic, dar prevede că întrunirile nu trebuie să împiedice desfășurarea altor activități economice sau sociale și nu pot avea loc în apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau unități militare. În majoritatea cazurilor, organizatorii întrunirilor publice trebuie să ceară permisiunea primăriei localității unde va avea loc întrunirea, în scris, cu trei zile în prealabil.

În 2018, Înalta Curte a hotărât că întrunirile publice, inclusiv protestele, trebuie anunțate în avans atunci când urmează să aibă loc în piețe, spații publice sau în vecinătatea unor instituții „de interes public sau privat”. Hotărârea era obligatorie. Activiștii s-au opus acestor restricții, declarând că prin anunțarea protestelor, aceia care ies în stradă vor fi obligați să-și asume responsabilitatea nu doar pentru ei, ci și pentru grupuri mai mari sau pentru instigatori la violență care ar putea fi aduși acolo pentru a compromite protestele pașnice împotriva corupției.

În august 2018, un protest desfășurat în Piața Victoriei din București a atras aproximativ 100.000 de protestatari. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă neselectiv, rănind protestatari pașnici, unii dintre aceștia copii sau persoane în vârstă. Peste 770 de plângeri penale privind incidente violente în timpul protestului din august 2018, care ar fi constituit uz de forță excesivă împotriva protestatarilor pașnici, au fost înaintate forțelor de ordine. În cursul anului, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că suspendă anchetele în cazul a patru reprezentanți oficiali de rang înalt, referitoare a proteste, și că jandarmii fără funcții de conducere acuzați de uz de forță excesivă vor continua să fie anchetați de către procurorii militari. Ca urmare a reacției publice indignate, DIICOT a reluat acuzațiile de abuz în serviciu și purtare abuzivă împotriva reprezentanților oficiali de rang înalt și a trimis decizia sa, spre confirmare, în cameră preliminară, la Curtea de Apel București. Curtea de Apel București și-a declinat competența și a transmis dosarul către Tribunalul București, care până în luna noiembrie nu pronunțase o decizie.

În vederea limitării răspândirii COVID-19, în perioada martie-septembrie, guvernul a menținut o interdicție asupra adunărilor publice. La data de 15 septembrie, guvernul a introdus reglementări prin care se permiteau adunări publice de maximum 100 de persoane. Observatorii și numeroase ONG-uri, printre care și „Civil Liberties Union for Europe” și divizia europeană a Greenpeace au remarcat că guvernul a menținut interdicția asupra adunărilor publice, în timp ce a permis ca alte tipuri de evenimente, cum ar fi concertele, să fie organizate cu până la 500 de participanți.

LIBERTATEA DE ASOCIERE

Constituția prevede libertatea de asociere, iar guvernul a respectat, în general, acest drept în practică. Legea interzice ideologiile, organizațiile și simbolurile fasciste, comuniste, rasiste sau xenofobe.

C. LIBERTATE RELIGIOASĂ

Puteți consulta Raportul internațional privind libertatea religioasă, elaborat de Departamentul de Stat la adresa: https://www.state.gov/religiousfreedomreport/.

D. LIBERA CIRCULAȚIE

Constituția și legislația garantează libertatea de circulație în interiorul țării, călătoriile în afara granițelor țării, emigrarea și repatrierea, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practică.

Circulația pe teritoriul țării: În general, circulația internă a persoanelor care beneficiază de protecție internațională și a apatrizilor nu a fost limitată. Solicitanților de azil li se poate limita libertatea de circulație și pot fi supuși detenției în anumite condiții. Legislația și regulamentele de aplicare prevăd că Inspectoratul General pentru Imigrări poate stabili un loc de reședință pentru un solicitant de azil până când autoritățile stabilesc dacă este sau nu eligibil, sau poate lua măsuri restrictive, care trebuie aprobate de către parchet, care constau în detenția administrativă în „zone închise special desemnate”. Conform Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), până în octombrie nu se înregistraseră cazuri de detenție a solicitanților de azil în cursul anului. Solicitanții de azil care nu îndeplinesc condițiile sunt tratați ca străini fără drept de ședere în țară, care pot fi reținuți până la deportare. Conform legii, persoanele care au solicitat azilul în perioada în care se aflau în custodie publică au fost eliberate din detenție dacă li s-a acordat acces la procedura obișnuită. Detenția în centrele de custodie publică este constant supusă revizuirii și nu trebuie să depășească șase luni decât în anumite circumstanțe, caz în care detenția se poate prelungi până la 18 luni. Solicitanții sau cei care beneficiază de protecție internațională în anumite circumstanțe, în special cei declarați „indezirabili” din motive de securitate națională, pot fi subiectul detenției administrative în centre de custodie publică.

E. STATUTUL ȘI TRATAMENTUL APLICAT PERSOANELOR STRĂMUTATE INTERN

Nu se aplică.

F. PROTECȚIA REFUGIAȚILOR

Guvernul a cooperat cu UNHCR și cu alte organizații umanitare în furnizarea de protecție și asistență refugiaților, solicitanților de azil, apatrizilor și altor persoane de interes, inclusiv migranților în situație neregulamentară care ar putea avea nevoie de protecție internațională.

Abuzarea migranţilor, refugiaților și a persoanelor apatride: Conform UNHCR, mai multe incidente de hărțuire, discriminare și infracțiuni împotriva refugiaților și migranților au fost raportate pe tot parcursul anului în țară, deși majoritatea incidentelor nu au fost raportate din cauza fricii, lipsei de informații, lipsei de servicii de asistență adecvate și a mecanismelor ineficiente de remediere.

Nereturnarea în țara de origine: Legislația stabilește excepțiile de la principiul nereturnării în țara de origine și retragerea dreptului de a rămâne în țară după declararea unei persoane ca fiind „indezirabilă”. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, în cazurile în care informațiile secrete sau alte „indicii întemeiate” sugerează că străinii (inclusiv solicitanții de azil sau persoanele cărora li s-a acordat azil) intenționează să comită acte teroriste sau susțin terorismul. Solicitanții de protecție declarați „indezirabili” din considerente de securitate națională au fost luați în custodie până la finalizarea procedurii de azil, iar apoi au fost deportați.

Accesul la acordarea de azil: Legislația stipulează acordarea de azil străinilor și apatrizilor care își exprimă dorința de a beneficia de protecție, care poate lua forma statutului de refugiat sau acordarea de „protecție subsidiară” temporară. Legea referitoare la acordarea azilului interzice expulzarea, extrădarea sau returnarea forțată a oricărui solicitant de azil de la frontieră sau de pe teritoriul țării, însă au existat excepții, în special în cazurile aflate sub incidența aspectelor care țin de securitatea națională a țării sau de legislația privind terorismul.

Legislația include și conceptul de țară terță sigură. Prevederile legii se extind asupra migranţilor în situație neregulamentară care au tranzitat și cărora li s-a oferit protecție într-o țară terță considerată sigură sau care au avut ocazia la graniță sau pe teritoriul unei țări terțe sigure să contacteze autoritățile cu scopul de a obține protecție. În astfel de cazuri, autoritățile au putut respinge accesul la procedurile de azil dacă țara terță considerată sigură a fost de acord să-l reprimească pe solicitantul de azil pe teritoriul său și să-i accepte cererea de azil. Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, guvernul nu a respins nicio solicitare de protecție în temeiul țării terțe sigure.

Libertatea de circulație: legea include patru măsuri „restrictive” conform cărora circulația solicitanților de azil pe teritoriul țării poate fi limitată. Primele două măsuri stabilesc obligația de a se prezenta la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări sau de a avea reședința într-un centru regional de proceduri și cazare. O a treia măsură restrictivă permite autorităților să-i plaseze pe solicitanții de azil în „spații închise special amenajate” pe o perioadă de maximum 60 de zile, fie în scopul îndeplinirii formalităților necesare pentru procedura de azil, fie pentru a evalua dacă solicitantul prezintă pericol pentru securitatea națională. Nu a existat niciun caz de solicitant de azil plasat într-un spațiu închis special amenajat până în luna august. Autoritățile îi pot plasa pe solicitanții de azil în detenție administrativă într-un centru de custodie publică dacă aceștia sunt subiectul unui transfer către un alt stat membru UE în conformitate cu Regulamentul Dublin sau dacă au fost declarați „indezirabili” din motive de securitate națională, până la îndepărtarea lor din țară.

Conform UNHCR, există posibilitatea ca migranţii în situație neregulamentară, persoanele declarate „indezirabile”, solicitanții de azil în cazul cărora s-a considerat că există „risc de sustragere”, precum și alte categorii de străini să fie plasați în detenție în centre de custodie publică. Conform prevederilor legii, pentru limitarea „abuzurilor la procedura de azil”, migranţii în situație neregulamentară care au depus prima solicitare de protecție internațională în timp ce se aflau în custodie au fost eliberați din detenție doar dacă li s-a acordat acces la procedura obișnuită de solicitare de azil. Prevederile au trezit îngrijorare în rândul agențiilor ONU și al societății civile ca urmare a ambiguității din formulări precum „abuzuri la procedura de azil” și „risc de sustragere”.

Perioada de detenție într-un centru de custodie publică putea fi prelungită până la un maximum de 18 luni.

Accesul la piața muncii: Deși persoanele cărora li s-a acordat protecție internațională au dreptul legal de a lucra, deficitul de locuri de muncă, salariile mici, necunoașterea limbii și lipsa diplomelor de studii recunoscute și a altor certificări au dus adesea la șomaj sau la ocuparea unor locuri de muncă fără un contract legal și beneficiile și protecțiile aferente. Obținerea unui contract de muncă legal a rămas dificilă din diverse motive, ce includ considerente fiscale și a reticența angajatorilor de a angaja refugiați.

Accesul la servicii de bază: accesul efectiv al persoanelor care beneficiază de statut de refugiat sau de protecție subsidiară la educație, locuințe, învățare pe tot parcursul vieții și angajare, servicii de sănătate publică și asistență socială au variat pe teritoriul țării, în funcție de nivelul de informare a diferiților actori publici și privați responsabili cu asigurarea accesului la aceste servicii.

Beneficiarii de protecție internațională au continuat să se confrunte cu probleme de integrare la nivel local, inclusiv accesul la formare pe filieră vocațională adaptată la nevoile lor specifice, programe de consiliere și naturalizare. Conform datelor UNHCR, programele de integrare pentru refugiați s-au bazat aproape exclusiv pe ONG-uri, cu coordonare din partea Inspectoratului General pentru Imigrări. Serviciile de asistență sau programele specifice de integrare și incluziune puse la dispoziția refugiaților de către guvernele locale au fost limitate. Accesul la educație a fost problematic și numeroase inspectorate școlare au refuzat să organizeze cursuri de limba română. Conform datelor din numeroase rapoarte, școli din toată țara, inclusiv din orașele mari cum este și Bucureștiul au tergiversat înmatricularea copiilor-refugiați timp de câteva luni.

Protecția temporară: Guvernul poate acorda „statut tolerat” persoanelor care nu îndeplinesc cerințele pentru acordarea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare, dar care nu pot fi repatriați din varii motive. Printre aceste motive se numără cazurile în care persoanele apatride nu sunt acceptate în țările în care aveau anterior reședința obișnuită sau în care viețile și bunăstarea persoanelor repatriate ar putea fi în primejdie. Persoanele cu „statut tolerat” au dreptul de a munci, dar nu și de a beneficia de efectele altor prevederi referitoare la protecție socială sau incluziune, iar guvernul a limitat libertatea acestora de circulație la o anumită regiune din țară.

Beneficiarii de protecție subsidiară s-au plâns de probleme privind libertatea lor de circulație către alte țări din cauza cerințelor suplimentare de acordare a vizelor. UNHCR a raportat că refugiații consideră că dobândirea cetățeniei este un proces greoi, costisitor și dificil, iar unele cerințe, în special cele legate de situația financiară a solicitantului, sunt dificil de îndeplinit.

G. PERSOANELE APATRIDE

Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, în luna iulie existau 275 de persoane apatride cu reședință legală în țară. Printre acestea se numărau persoane cu reședință legală conform regimului străinilor, persoane apatride de origine română, precum și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională. Informațiile referitoare la persoanele apatride, inclusiv la persoanele cu risc de apatridie și la persoanele cu naționalitate nedeterminată nu au fost fiabile dată fiind absența unei proceduri de stabilire a apatridiei, absența unei autorități unice de resort și lipsa unei identificări și înregistrări adecvate a persoanelor cu naționalitate necunoscută sau nedeterminată.

Legislația include prevederi favorabile persoanelor apatride de origine română pentru redobândirea cetățeniei. Cu toate acestea, au lipsit în continuare prevederi referitoare la situația copiilor născuți în România, care devin apatrizi fiindcă părinții lor sunt ei înșiși apatrizi sau străini care nu pot transmite propria cetățenie copiilor.

Secțiunea 3. Libertatea de a participa la procesul politic

Legea prevede că cetățenii își pot alege guvernul prin alegeri periodice libere și corecte, organizate pe baza votului secret, universal și egal.

ALEGERILE ȘI PARTICIPAREA POLITICĂ

Alegerile recente: În data de 27 septembrie s-au organizat alegeri locale, iar în data de 6 decembrie alegeri parlamentare, considerate libere și corecte, fără nereguli semnificative. În 2016, în țară s-au organizat alegeri parlamentare, considerate libere și corecte de către observatori.

Partidele politice și participarea politică: Legislația impune partidelor politice să se înregistreze la Tribunalul București și să depună statutele, platforma și o listă cu cel puțin trei membri. Criticii au declarat că anumite cerințe subminează dreptul de asociere. Printre acestea se numără cerința ca partidele să prezinte candidați (proprii sau în alianță) în cel puțin 75 de circumscripții electorale în două alegeri locale succesive sau să furnizeze o listă completă de candidați în cel puțin un județ sau liste parțiale de candidați în minimum trei județe în două alegeri parlamentare succesive. Statutele și platforma unui partid trebuie să nu includă idei care incită la: război, discriminare, ură de natură națională, rasistă sau religioasă sau separatism teritorial.

Participarea femeilor și a membrilor din grupurile minorităților: Nicio lege nu limitează participarea femeilor sau a membrilor minorităților în politică, iar acestea/aceștia au participat. Într-un raport al ONG-ului local „Expert Forum” s-a constatat că numărul femeilor care au candidat la alegerile locale din septembrie a crescut la 22,9% față de 21,4% la alegerile locale din 2016. Atitudinea societății a reprezentat o barieră semnificativă, iar femeile au avut în continuare un grad mic de reprezentativitate în funcții cu autoritate. La 1 ianuarie, din cei 330 de deputați, 61 erau femei, iar dintre cei 136 de senatori, 25 erau femei.

Conform Constituției, fiecare dintre grupurile etnice minoritare recunoscute are dreptul de a avea un reprezentant în Camera Deputaților. Există, însă, cerința ca organizația să obțină 5% din numărul mediu de voturi necesare la nivel național pentru alegerea unui deputat. Lista de organizații cărora li se aplică aceste prevederi este limitată la acelea care sunt deja parte a Consiliului National al Minorităților, alcătuit din organizații deja prezente în Parlament. Legea stabilește cerințe mai stricte pentru organizațiile minorităților care nu au reprezentare parlamentară. Pentru a participa la alegeri, aceste organizații trebuie să furnizeze Biroului Electoral Central o listă de membri egală cu cel puțin 15% din numărul total de persoane aparținând respectivului grup etnic, conform ultimului recensământ. Dacă acest număr este mai mare de 20.000 de persoane, organizația trebuie să prezinte o listă de cel puțin 20.000 de nume de persoane din minimum 15 județe plus orașul București, și cu minimum 300 de persoane din fiecare județ. Unele organizații și persoane, în special activiștii romi, au susținut că această regulă este discriminatorie.

Etnicii maghiari, reprezentați de partidul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, au fost singura minoritate etnică cu reprezentare parlamentară obținută prin depășirea pragului de 5% din numărul total de voturi valabil exprimate la nivel național, prag impus partidelor politice. O singură organizație a romilor, Partidul Romilor Pro Europa, a avut un reprezentant în Parlament.

Secțiunea 4. Corupția și lipsa transparenței guvernamentale

Legislația prevede pedepse penale pentru oficialitățile vinovate de fapte de corupție. Cu toate acestea, în ciuda urmăririi penale în numeroase cazuri extrem de cunoscute, practicile de corupție au rămas larg răspândite. În cursul anului, s-au semnalat numeroase cazuri de corupție a reprezentanților guvernamentali.

Conform părerii experților, corupția a rămas o problemă. Darea și luarea de mită au fost un lucru obișnuit în sectorul public. Legislația nu a fost întotdeauna aplicată eficient, iar în unele cazuri oficialitățile au comis acte de corupție beneficiind de impunitate.

Corupție: În cursul anului, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a continuat anchetarea și urmărirea penală în cazuri de corupție care au implicat politicieni și funcționari administrativi. În luna aprilie, DNA a pus-o sub acuzare pe Sorina Pintea, fostul Ministru al Sănătății din partea PSD și manager de spital, pentru luare de mită.

Verdictele în cazurile de corupție au fost adesea inconsecvente, sentințele pentru infracțiuni similare variind foarte mult. Punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești s-a realizat cu întârziere, în mare parte ca urmare a problemelor procedurale și administrative, în special în ce privește indisponibilizarea bunurilor.

Corupția a fost răspândită în domeniul achizițiilor publice. O lege din 2016 furnizează un amplu mecanism software de semnalizare a potențialelor conflicte de interese în achizițiile publice. Darea și luarea de mită au fost fenomene obișnuite în sectorul public, în special în sistemul medical. Agențiile executive nu s-au grăbit să pună în aplicare sancțiunile, iar corpurile de inspecție ale acestora au fost în general inactive. Pe durata pandemiei COVID-19, DNA a demarat numeroase anchete legate de fraude în domeniul achizițiilor publice referitoare la achiziționarea echipamentelor de protecție și a ventilatoarelor. Aceste anchete continuă.

Declarațiile de avere: Legea autorizează Agenția Națională de Integritate (ANI) să administreze și să verifice declarațiile de avere ale tuturor demnitarilor și să monitorizeze conflictele de interese. Legea prevede că agenția poate identifica „discrepanțe semnificative” în valoare de până la 45.000 de lei (10.600 de dolari), între venitul unui demnitar și bunurile deținute de acesta și permite punerea sub sechestru și confiscarea acestor bunuri nejustificate. Mecanismul de confiscare a „bunurilor nejustificate” a fost greoi. Până la data de 18 septembrie, ANI identificase patru cazuri de „discrepanțe semnificative” cu o valoare totală de 3.000.000 de lei (707.000 de dolari). Până la data de 18 septembrie, ANI identificase 58 de cazuri de incompatibilitate, 19 cazuri de conflict de interese și opt cazuri în care existau indicii clare de infracțiuni penale sau de corupție. În cursul anului, ANI a analizat 13.268 de proceduri de achiziții publice și a emis șapte avertismente de integritate.

Secțiunea 5. Atitudinea guvernului față de investigațiile internaționale și neguvernamentale asupra presupuselor încălcări ale drepturilor omului

O serie de grupuri naționale și internaționale de drepturile omului și-au desfășurat activitatea, în general, fără restricții din partea guvernului, investigând și publicând concluziile în privința cazurilor de încălcare a drepturilor omului. În general, funcționarii guvernamentali s-au întâlnit cu membri ai ONG-urilor pe probleme de drepturile omului și au fost cooperanți și, în unele cazuri, receptivi la opiniile acestora.

În luna martie 2019, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, o agenție guvernamentală subordonată Ministerului Sănătății, a revocat o autorizație care permitea Centrului de Resurse Juridice (CRJ) să viziteze pavilioanele de psihiatrie. Până în luna noiembrie, Centrului de Resurse Juridice nu i s-a permis să efectueze vizite în pavilioanele de psihiatrie. CRJ este un ONG care raportează despre presupusele abuzuri asupra persoanelor instituționalizate cu dizabilități.

Organisme guvernamentale cu atribuții privind drepturile omului: Instituția Avocatul Poporului a avut putere limitată și nu a avut autoritatea de a proteja drepturile constituționale ale cetățenilor în cazuri ce au necesitat acțiune judiciară. Avocatul Poporului este mecanismul național de prevenție prin care se aplică protocolul opțional al Convenției ONU împotriva torturii. Acest lucru oferă Avocatului Poporului autoritatea de a efectua vizite de monitorizare în spațiile în care persoanele sunt private de libertate, inclusiv în închisori, spitale de psihiatrie și azile. Până în luna septembrie, Avocatul Poporului a emis 164 de recomandări către penitenciare, școli, instituții de aplicare a legii și alte instituții guvernamentale.

În 2017, guvernul a înființat Avocatul Copilului, structură împuternicită să analizeze plângerile privind încălcarea drepturilor omului formulate de copii sau de reprezentanții lor legali. În 2016, Parlamentul a înființat Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Consiliul a fost autorizat să efectueze vizite inopinate în centrele și spitalele pentru persoanele cu dizabilități, pentru a verifica dacă drepturile acestor persoane sunt respectate, a face recomandări și a înainta plângeri penale. În cursul anului, până în luna septembrie, consiliul publicase cinci rapoarte cu recomandări, bazate pe vizite în centrele rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv îmbunătățirea formării pentru angajați și renovarea unităților. Observatorii au raportat că recomandările și rapoartele consiliului sunt ineficiente și au semnalat faptul că nu a existat o îmbunătățire a condițiilor. Activiștii pentru drepturile omului și presa au considerat instituția ineficientă și au fost de părere că inspectorii care au elaborat rapoartele nu au experiență adecvată în domeniul drepturilor omului.

Fiecare dintre Camerele Parlamentului are o comisie pentru drepturile omului, însărcinată cu elaborarea de rapoarte referitoare la legislația privind drepturile omului.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este o agenție guvernamentală responsabilă cu aplicarea legislației anti-discriminare naționale și a UE. CNCD se află sub control parlamentar. CNCD a funcționat cu cooperarea guvernului, iar în majoritatea cazurilor, liber de ingerințe din partea guvernului sau a partidelor politice. În general, observatorii au considerat CNCD eficient, dar unele voci l-au criticat pentru lipsa eficienței și a independenței politice.

Secțiunea 6. Discriminare, abuzuri de către societate și trafic de persoane

FEMEI

Violul și violența domestică: Violul, inclusiv cel conjugal, este ilegal. Legislația prevede pedepse cu închisoarea de cinci până la 10 ani pentru viol și de doi până la șapte ani pentru agresiune sexuală. Dacă nu există circumstanțe agravante și atacul nu a dus la deces, poliția și procurorii nu pot ancheta un caz din proprie inițiativă, fiind nevoie de o plângere din partea victimei, chiar dacă există probe fizice independente.

Legea încadrează violența în familie ca infracțiune separată și prevede sancțiuni mai mari în cazul comiterii infracțiunii de omor, lovire sau alte acte grave de violență împotriva unui membru al familiei. Legislația mai prevede și înlăturarea răspunderii penale în cazul împăcării părților. Amendamentele aduse legii egalității de șanse pentru bărbați și femei adoptate în cursul anului includ violența cibernetică printre formele violenței domestice și o definesc ca hărțuire în mediul virtual, trimitere de mesaje în mediul virtual care instigă la ură pe criterii de gen sau publicarea fără consimțământ de conținut grafic privat cu scopul de a umili, speria, amenința sau reduce la tăcere victimele. Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, un ONG care promovează egalitatea de gen, a declarat că nu au existat reglementări în vederea punerii în aplicare a acestor amendamente.

Violența împotriva femeilor, inclusiv abuzarea soției, a rămas o problemă gravă pe care guvernul nu a abordat-o eficient. Legea prevede emiterea de ordine de restricție provizorii de către poliție, pe o perioadă de maximum cinci zile, și de către instanță, pe o perioadă de maximum șase luni, la cererea victimei sau a unui procuror, a reprezentantul statului desemnat cu protejarea victimelor violenței în familie sau, dacă victima este de acord, a unui asistent social. Încălcarea unui ordin de restricție se pedepsește cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între șase luni și cinci ani, însă Centrul FILIA a declarat că unii judecători pot da sentințe mai laxe din cauza legislației suprapuse. Totodată, instanța poate decide ca o persoană care se face vinovată de abuz să primească consiliere psihologică. Centrul FILIA a declarat că poliția nu a dispus de proceduri de punere în aplicare și monitorizare a ordinelor de restricție.

În luna februarie, în orașul Chitila, un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de restricție și-a ucis soția. Conform datelor de la Centrul FILIA, bărbatul încălcase de mai multe ori ordinul de restricție, iar poliția avea cunoștință de acest fapt; femeia solicitase celor de la serviciul de asistență socială să îi găsească un loc în care să poată trăi în siguranță, unde soțul său să nu o poată contacta. Reglementările permit autorităților locale să creeze echipe mobile de intervenție de urgență care să acorde asistență victimelor violenței domestice. Observatorii au declarat că echipele nu au fost suficient instruite și finanțate și în cele mai multe cazuri au fost ineficiente. Centrul FILIA a efectuat un studiu care a arătat că majoritatea autorităților locale din orașele și satele din județul Bacău nu au finanțat servicii de asistență socială pentru victimele violenței domestice, situație care s-a regăsit în toată țara.

Mai mulți activiști pentru drepturile omului au raportat că unii ofițeri de poliție încearcă să descurajeze victimele violului să depună plângere împotriva agresorilor și, în unele cazuri, refuză să înregistreze plângerile penale depuse de victime. În unele cazuri, poliția a întârziat să ia măsuri împotriva agresorilor sexuali. E-Romnja, un ONG care promovează drepturile femeilor de etnie romă, a declarat că, de multe ori, poliția a descurajat femeile și minorele de etnie romă să depună plângere. E-Romnja a descris cazul unei fete de 14 ani care a sesizat un viol la poliție, în luna aprilie și a continuat să îl sesizeze timp de șase luni. Poliția a demarat o anchetă, însă nu a interogat suspectul și nu a reușit să protejeze victima de hărțuire repetată din partea suspectului și a familiei. Ca urmare a mai multor intervenții din partea avocatului victimei și a E-Romnja, poliția a înaintat dosarul la parchet, iar suspectul a fost plasat în arest preventiv în luna septembrie.

Foarte puține cazuri de violență domestică au fost urmărite în justiție. Numeroase cazuri au fost soluționate înainte sau în timpul procesului, când presupusele victime au renunțat la acuzații ori s-au împăcat cu presupușii agresori.

Hărțuirea sexuală: Legislația penală interzice hărțuirea sexuală, pe care o definește drept pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare. Pentru începerea unei anchete penale, este necesară o plângere a victimei. Pedepsele variază de la amenzi până la închisoare de la trei luni până la un an. Legislația privind egalitatea de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea sexuală drept situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.

Măsuri coercitive de control al populației: Nu s-au semnalat cazuri de avorturi forțate sau sterilizare involuntară din partea autorităților guvernamentale.

Discriminare: Conform legii, femeile si bărbații au drepturi egale. Femeile s-au confruntat cu discriminare la căsătorie, divorț, obținerea custodiei copiilor, angajare, obținerea de credite, salarizare, deținerea sau administrarea de companii sau proprietăți, în educație, în procesul judiciar și accesul la locuințe. Conform legislației, munca trebuie plătită la fel, însă conform statisticilor UE, a existat o diferență de remunerare între femei și bărbați de 3,5%. A existat segregare pe profesii, femeile fiind suprareprezentate în locuri de muncă mai prost plătite. S-au raportat cazuri de discriminare la angajare. Femeile s-au confruntat și cu discriminare în ceea ce privește accesul la beneficiile aferente pensiilor și retragerii din activitate (consultați secțiunea 7.d.).

COPII

Înregistrarea nașterilor: Persoanele care au cel puțin un părinte cetățean român primesc cetățenia română la naștere. Deși înregistrarea la naștere este obligatorie conform legii, ea nu a fost universală, drept urmare autoritățile blocând accesul copiilor la servicii publice. Cei mai mulți dintre copiii neînregistrați au avut acces la școlarizare, iar autoritățile au sprijinit obținerea de certificate de naștere pentru copiii neînregistrați, însă educația acestor copii a depins de decizia autorităților școlare. Legislația prevede o înregistrare simplificată a nașterii în cazul copiilor ale căror mame nu au documentele necesare înregistrării copiilor.

Abuzul asupra minorilor: Abuzarea minorilor, inclusiv violența emoțională, fizică sau psihologică și neglijența au fost, în continuare, probleme grave. Mass-media a semnalat câteva cazuri grave de abuz sau neglijență în familie, în familiile de asistenți maternali și în instituțiile de îngrijire a minorilor. Autoritățile nu au pus la punct un mecanism de identificare și tratare a copiilor abuzați și neglijați și a familiilor lor.

Căsătoriile între minori, cele timpurii și cele forțate: vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani, atât pentru băieți, cât și pentru fete, dar, în anumite condiții, legea permite minorilor să se căsătorească începând cu vârsta de 16 ani. Căsătoriile ilegale între minori au fost, conform relatărilor, des întâlnite în rândul anumitor grupuri sociale, în special în anumite comunități de romi. ONG-urile au semnalat cazuri de fetițe rome de 11 ani care au fost vândute de către familiile lor pentru căsătorie. Autoritățile pentru protecția copilului nu au intervenit întotdeauna în astfel de cazuri. Nu au existat politici publice care să descurajeze căsătoriile între minori.

Exploatarea sexuală a copiilor: Legislația prevede pedepse de unul până la 12 ani de închisoare pentru persoanele condamnate pentru acte sexuale cu minori, pedeapsă variabilă în funcție de circumstanțe și categoria de vârstă a copilului. Actele sexuale cu un minor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de unu până la cinci ani. Actele sexuale cu minori cu vârsta mai mică de 14 ani se pedepsesc cu doi până la nouă ani de închisoare și privarea de anumite drepturi. Legea pedepsește de asemenea coruperea sexuală a minorilor (care include supunerea minorilor la alte acte sexuale decât contactul sexual sau forțarea minorilor să întrețină astfel de acte), ademenirea minorilor în scopuri sexuale sau de prostituție cu minori și trafic de minori. În cazurile de proxenetism care implică minori, sentințele sunt cu jumătate mai mari. Legea permite autorităților să țină un registru al persoanelor care au comis infracțiuni împotriva copiilor sau care au exploatat adulți și copii.

Pornografia infantilă este o infracțiune separată, pedepsită diferit în funcție de circumstanțe, cu până la șapte ani de închisoare, pedeapsă ce poate crește cu o treime dacă făptuitorul este rudă sau persoană în grija căreia a fost plasat minorul, ori dacă viața copilului a fost pusă în pericol.

Copiii instituționalizați: În cursul anului, presa a semnalat mai multe cazuri de abuzuri în centrele de plasament pentru copii instituționalizați, inclusiv cazuri de abuz sexual, violență fizică a colegilor sau a personalului și trafic de persoane. Numeroase relatări au semnalat lipsa accesului la hrană, îmbrăcăminte, tratament medical și servicii de consiliere adecvate.

Potrivit relatărilor din presă și ONG-urilor, în 2018 psihiatrii au administrat medicamente psihotrope miilor de copii din instituții rezidențiale sau din centrele de plasament pentru a le controla comportamentul. Conform estimărilor oficiale, o treime din copiii instituționalizați, inclusiv cei cu comportament perturbator, deficit de atenție, sau tulburări de hiperactivitate, au fost sub medicație psihotropă, dar observatorii cred că numărul este mult mai mare.

Conform legii, copiii migranţi neînsoțiți sunt găzduiți în centre de plasament, unde au acces la educația și beneficiile pe care le primesc alți copii. Legislația permite detenția familiilor cu copii, cu justificarea păstrării unității familiei. În cursul anului s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri.

Răpirile internaționale de copii: România este semnatară a Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, din 1980. Consultați Raportul anual al Departamentului de Stat cu privire la răpirea internațională a copiilor de către unul dintre părinți, la:travel.state.gov/content/travel/en/International-Parental-Child-Abduction/for-providers/legal-reports-and-data/reported-cases.html.

ANTISEMITISMUL

Potrivit recensământului din 2011, în România trăiesc 3.271 de evrei. Reprezentanți ai comunității evreiești au declarat că, în conformitate cu propriile estimări, populația evreiască numără aproximativ 7.000 de persoane. Pe parcursul anului s-au înregistrat acte de antisemitism.

Legea interzice negarea publică a Holocaustului și limbajul și simbolurile fasciste, rasiste, antisemite și xenofobe, inclusiv organizațiile și simbolurile asociate cu Mișcarea Legionară, organizație fascistă din perioada interbelică. Oprimarea romilor și a evreilor este inclusă în definiția Holocaustului.

Conform Institutului Național Pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a continuat numirea de străzi, organizații, școli și biblioteci după persoane condamnate pentru crime de război sau crime împotriva umanității. De exemplu, Radu Gyr a fost un comandant și ideolog antisemit al Mișcării Legionare fasciste, condamnat pentru crime de război. Institutul Wiesel a solicitat schimbarea numelui străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Până în luna septembrie, autoritățile locale nu schimbaseră numele străzii.

Materiale care promovau puncte de vedere antisemite și glorificau legionari au apărut pe internet. Conform unui studiu dat publicității de Institutul Wiesel în luna mai, numeroase articole publicate în mediul virtual susțineau că evreii sau Statul Israel se fac răspunzători pentru izbucnirea pandemiei COVID-19 și profită de pe urma crizei sanitare.

În luna septembrie, presa a relatat cazul unor mesaje antisemite vopsite pe gardul unei rude a unui candidat la funcția de primar din satul Dornești, județul Suceava. Mesajele includeau numele candidatului, o svastică și echivalentul în limba română a insultei pe criterii etnice „kike” („jidan”).

În aprilie 2019, presa a relatat un caz de vandalism într-un cimitir evreiesc din Huși, unde indivizi necunoscuți au distrus zeci de pietre funerare. Reprezentanții instituțiilor de aplicare a legii au identificat trei suspecți, iar în septembrie ancheta era în curs.

România a introdus în 1998 studierea obligatorie a Holocaustului în instituțiile de învățământ; uneori, se pun la dispoziție și cursuri suplimentare. Cursul de liceu Istoria evreilor – Holocaustul a fost opțional. În anul școlar 2019-2020, 3.209 elevi au urmat cursurile.

TRAFICUL DE PERSOANE

Consultați Raportul cu privire la traficul de persoane, elaborat de Departamentul de Stat, la adresa: http://www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

PERSOANE CU DIZABILITĂȚI

Legea interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice, senzoriale, intelectuale și mintale. Guvernul nu a aplicat legea în întregime, iar discriminarea persoanelor cu dizabilități a fost, în continuare, o problemă.

Legea prevede asigurarea de posibilități de acces pentru persoanele cu dizabilități în clădiri și în transportul public, cu toate acestea majoritatea străzilor, clădirilor și a transportului în comun rămân inaccesibile. Persoanele cu dizabilități au semnalat lipsa rampelor de acces, a unui transport public adaptat și a unor toalete adaptate în clădirile importante.

Discriminarea în învățământ a copiilor cu dizabilități a fost o problemă răspândită, cauzată de lipsa de pregătire adecvată a cadrelor didactice în privința incluziunii copiilor cu dizabilități și de lipsa investițiilor pentru a face școlile accesibile. Majoritatea copiilor cu dizabilități fie au fost plasați în școli speciale, fie nu au mers deloc la școală. Conform unui raport dat publicității de organizația „Salvați copiii” România și de Avocatul Poporului în 2019, numai 30% dintre școli erau dotate cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap locomotor și numai 15% dintre școli dispuneau de toalete accesibile.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a identificat o serie de probleme în centrele pentru persoane cu dizabilități sau în secțiile de psihiatrie, inclusiv situații de abuz verbal și fizic împotriva copiilor și adulților, sedare, utilizare excesivă a mijloacelor de constrângere fizică, lipsa igienei, condiții improprii și lipsa unor servicii de îngrijire medicală adecvate. În luna februarie, CRJ a făcut publice concluziile unei vizite efectuate la un centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități din orașul Huși, județul Vaslui. Conform CRJ, existau suspiciuni rezonabile că rezidenții centrului erau supuși pedepselor fizice și abuzurilor verbale. ONG-ul a mai descoperit și condiții insalubre de trai, suprapopulare și lipsa produselor de igienă de bază. Conform datelor de la MAE, în urma raportului publicat de CRJ, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși să analizeze acuzațiile de abuz pentru a stabili dacă există elemente care ar face obiectul unei anchete penale referitoare la condițiile din centrul rezidențial.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Copii și Adopție din cadrul Ministerului Muncii a coordonat serviciile pentru persoanele cu dizabilități și a elaborat politici, strategii și standarde în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. Autoritatea Națională a sesizat autoritățile cu privire la numeroase presupuse abuzuri împotriva persoanelor cu dizabilități internate în centrele rezidențiale. În luna ianuarie, Directoarea Autorității Naționale, Mădălina Turza, a anunțat că a sesizat procurorii cu privire la cazul unui rezident dintr-un centru din județul Prahova care, după spusele personalului centrului, a căzut accidental și s-a lovit la cap. Personalul nu a chemat ambulanța imediat și a trimis persoana la spital abia la două zile după presupusul accident. Medicii au găsit dovezi de politraumatisme cranio-cerebrale repetate și au operat pacientul. La o lună după intervenția chirurgicală, persoana a fost trimisă înapoi la centru, în comă, iar acolo se presupune că un alt rezident a scos din greșeală o sondă medicală la care era conectat pacientul. Angajații centrului au chemat ambulanța, însă câteva zile mai târziu pacientul a decedat.

MEMBRII MINORITĂȚILOR NAȚIONALE/RASIALE/ETNICE

Discriminarea romilor a continuat să fie o problemă gravă. Grupuri ale romilor s-au plâns că au existat situații de brutalitate și hărțuieli ale poliției, inclusiv bătăi. Atât presa internă, cât și cea internațională și observatorii au semnalat cazuri de discriminare a romilor de către societate. ONG-urile au semnalat faptul că romii nu au fost lăsați să intre sau nu au fost serviți în anumite spații publice. De asemenea, romii au avut acces redus la serviciile guvernamentale, puține oportunități de angajare, rate ridicate de abandon școlar și acces inadecvat la servicii medicale. Lipsa documentelor de identitate i-a împiedicat pe mulți romi să participe la alegeri, să beneficieze de ajutor social, să aibă acces la asigurările de sănătate, să obțină documente de proprietate și să intre pe piața forței de muncă. Conform Ministerului Afacerilor Interne, 177.816 de persoane cu vârsta peste 14 ani nu aveau documente de identitate. Activiștii pentru drepturile romilor au raportat că cele mai multe dintre aceste persoane sunt romi care nu pot obține documente legale de identitate pentru că au locuit în așezări și locuințe informale. Rata șomajului în rândul romilor a fost ridicată și aceștia au o speranță de viață mai mică decât cei care nu aparțin etniei rome. Stereotipurile și limbajul discriminatoriu împotriva romilor au fost utilizate pe scară largă.

În luna iulie, Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” a dat publicității rezultatele unui sondaj care indica faptul că șapte din 10 rezidenți ai țării nu au încredere în etnicii romi și că 41% dintre respondenți nu acceptă ideea de a locui în același oraș sau sat cu etnicii romi. În lunile martie și aprilie, numeroși reprezentanți oficiali ai autorităților locale au declarat public că în special etnicii romi răspândesc COVID-19, încurajând atitudinea împotriva etniei rome. În cursul lunilor martie și aprilie, mass-media a susținut cu regularitate că etnicii romi nu au respectat măsurile de carantină la domiciliu, pe fondul pandemiei COVID-19. La posturi locale și pe rețelele de socializare s-au difuzat reportaje prin care se subliniau cazuri de migranți romi care se întorceau în țară din Italia și Spania, state cu rate ridicate de infectare cu COVID-19, sugerând de cele mai multe ori că etnicii romi ar putea fi purtători de COVID-19.

În ciuda unui ordin al Ministerului Educației care interzice segregarea elevilor romi, mai multe ONG-uri au continuat să semnaleze faptul că segregarea pe criterii etnice a continuat să existe în școli.

Cercetători și activiști au semnalat faptul că unui număr semnificativ de romi supraviețuitori ai Holocaustului care au solicitat indemnizație li s-a respins cererea ca urmare a obstacolelor administrative nerezonabile impuse de casele de pensii, a standardelor problematice, a lipsei de cunoștințe despre Holocaust și a cerințelor împovărătoare. Conform cercetătorilor, în ciuda dovezilor istorice, în sute de cazuri autoritățile au considerat că romii au fost strămutați, nu deportați, drept consecință acordându-le indemnizații mai mici.

În luna aprilie 2019, șoferul unui microbuz aparținând unei firme de transport din municipiul Zalău a refuzat accesul unei femei de etnie romă și celor doi copii ai săi și a lovit-o în repetate rânduri cu un băț de lemn. După ce a sunat la numărul de urgență 112 pentru a raporta incidentul, operatoarea a insultat victima și a folosit insulte rasiale la adresa ei. Potrivit Romani CRISS, atacul a fost motivat rasial. Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România a raportat că procurorii l-au pus sub acuzare pe șofer pentru purtare abuzivă și pe femeia de etnie romă pentru tulburarea liniștii publice. ONG-ul a raportat ca abuzivă punerea sub acuzare a femeii, deoarece țipetele sale au fost rezultatul purtării violente a șoferului. În noiembrie, cauza era pe rolul Tribunalului Zalău.

Etnicii maghiari au continuat să raporteze discriminarea legată în principal de utilizarea limbii maghiare. Etnicii maghiari au semnalat că guvernul nu a pus în aplicare legea care prevede că în localitățile în care o minoritate constituie cel puțin 20% din populație, membrii minorității etnice respective au dreptul să interacționeze cu autoritățile locale în limba maternă. Au existat în continuare rapoarte care au susținut că autoritățile locale nu au pus în aplicare legea care prevede ca în localitățile în care o minoritate constituie cel puțin 20% din populație, indicatoarele rutiere trebuie să fie bilingve.

Uniunea Democrată Maghiară din România a raportat că într-un litigiu dintre niște părinți despărțiți care avea ca subiect limba de școlarizare a copilului lor, în luna iunie, Tribunalul Cluj-Napoca a hotărât ca minorul, de etnie mixtă, română și maghiară, să fie școlarizat în limba română, contrar voinței mamei copilului, de etnie maghiară. Conform motivării instanței, cunoașterea insuficientă a limbii române ar prejudicia abilitatea copilului de a performa eficient odată ajuns la facultate, având în vedere că majoritatea universităților din țară oferă programe de studii în limba română. Conform Departamentului pentru Relații Interetnice, în perioada stării de urgență – 16 martie – 14 mai, guvernul a pus la dispoziție, cu întârziere, traducerea în limba maghiară a reglementărilor aplicabile pe durata stării de urgență referitoare la focarele COVID-19. În mai multe județe cu populație maghiară semnificativă, instituțiile guvernamentale precum direcțiile de sănătate publică și inspectoratele de poliție nu au oferit informații în limba maghiară despre măsurile și prevenția legate de COVID-19. Potrivit Serviciului de Asistență Juridică pentru Minorități „Mikó Imre”, în timpul unui meci de fotbal organizat la Ploiești în luna martie, suporterii echipei-gazdă au scandat cuvinte ofensatoare la adresa echipei rivale Sepsi OSK, din orașul Sfântu-Gheorghe, care are populație majoritară de etnie maghiară. Suporterii au scandat „Afară cu ungurii din țară!” și au aruncat cu obiecte înspre unii jucători ai Sepsi OSK, ceea ce l-a determinat pe arbitru să întrerupă meciul timp de 10 minute. În luna februarie, persoane necunoscute au vopsit steagul României pe denumirea în limba maghiară a orașului Baia Mare de pe mai multe indicatoare de la intrarea în oraș.

ACTE DE VIOLENȚĂ, INCRIMINARE ȘI ALTE ABUZURI PE CRITERII DE ORIENTARE SEXUALĂ ȘI IDENTITATE DE GEN

Legea interzice discriminarea pe criteriul orientării sexuale. ONG-urile au semnalat faptul că discriminarea societății împotriva lesbienelor, a homosexualilor, bisexualilor, persoanelor transgender și intersex (LGBTI) a fost un lucru obișnuit și s-au raportat cazuri de violență împotriva acestora. În unele situații, poliția a trecut cu vederea actele de violență împotriva persoanelor LGBTI. ONG-ul ACCEPT a raportat că în cursul anului 2019, o persoană care locuia în vecinătatea sediului a hărțuit continuu verbal persoanele LGBTI care au vizitat ONG-ul și pe angajații acestuia și a distrus bunurile unei femei transgender. În luna iunie 2019, ACCEPT a depus o plângere penală, însă până în luna noiembrie, poliția nu luase nicio măsură. ACCEPT a raportat că între timp hărțuirea a încetat, după ce agresorul s-a mutat.

Un studiu realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a indicat faptul că în ultimii cinci ani, 15% dintre respondenți au fost supuși unui atac de natură fizică sau sexuală, motivat de orientarea sexuală sau identitatea de gen a victimei. Dintre respondenții care au descris cele mai recente atacuri de natură fizică sau sexuală, numai 4% au raportat incidentele autorităților pentru că sunt membri LGBTI. 28% dintre respondenți au motivat faptul că nu au raportat atacuri de natură fizică sau sexuală pentru că se tem de reacții de homofobie, transfobie sau ambele din partea poliției.

Legea care reglementează recunoașterea legală a genului persoanelor transgender este vagă și incompletă. În unele cazuri, autoritățile nu au permis schimbarea identității în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex. Accesul la servicii de consiliere psihologică adecvată a fost limitat, unii psihologi refuzând să accepte pacienții transgender.

STIGMATIZAREA SOCIALĂ CAUZATĂ DE HIV ȘI SIDA

Deși, conform legii, persoanele infectate cu HIV au dreptul la confidențialitate și tratament adecvat, autoritățile au aplicat legea în puține cazuri. Autoritățile nu au adoptat reglementările necesare pentru asigurarea confidențialității și tratamentului echitabil, iar discriminarea a afectat accesul persoanelor bolnave de HIV/SIDA la servicii de îngrijire medicală și dentară de rutină.

Secțiunea 7. Drepturile angajaților

A. DREPTUL DE ASOCIERE ȘI DREPTUL DE NEGOCIERE COLECTIVĂ

Legislația prevede dreptul angajaților să formeze și să adere la sindicate independente, să negocieze contracte colective și să efectueze greve legale. Sindicatele se pot afilia la federații sindicale regionale, naționale sau din UE, dar se pot afilia la o singură organizație națională. Legea interzice discriminarea antisindicală și permite angajaților concediați pentru activitate sindicală să conteste în instanță concedierea pentru a obține reangajarea. Legea protejează libertatea de asociere și negocierea colectivă, dar sindicatele s-au plâns că a existat o aplicare limitată a legii pentru a asigura protecția împotriva încălcării acestor drepturi.

În general, funcționarii publici au dreptul de a înființa și a adera la sindicate. Angajații Ministerului Apărării Naționale, anumite categorii de angajați civili ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Justiției, judecătorii, procurorii, personalul din serviciile de informații și funcționarii publici de rang înalt, inclusiv președintele, parlamentarii, primarii, premierul, miniștrii, angajații cu activități legate de securitate și președintele Înaltei Curți nu au dreptul să formeze sindicate. Sindicatele s-au plâns cu privire la cerința de a prezenta listele de membri de sindicat cu cererea de înregistrare. Dat fiind că și angajatorii au avut acces la listă, liderii de sindicat s-au temut că acest lucru poate duce la represalii împotriva angajaților care sunt membri de sindicat, în special la concedieri, împiedicând formarea de noi sindicate.

Legislația impune angajatorilor cu peste 21 de angajați să negocieze un contract colectiv de muncă, însă nu oferă nicio bază pentru contracte colective de muncă naționale. Angajatorii care refuză să demareze negocierea unui contract colectiv de muncă pot fi amendați. Legea permite, dar nu impune, contracte colective de muncă pentru grupuri de angajatori sau sectoare de activitate. Legea solicită angajatorilor să se consulte cu sindicatele în privința subiectelor precum concediul fără plată sau reducerea săptămânii de lucru din motive economice.

Sindicatele pot intra în grevă numai dacă angajatorii primesc un preaviz de 48 de ore, iar angajatorii pot contesta dreptul în instanță, suspendând de fapt greva timp de câteva luni. Deși acest lucru nu este obligatoriu, sindicatele și angajatorii pot apela la arbitraj și mediere din partea Oficiului Național de Mediere și Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă al Ministerului Muncii. Sindicatele au criticat Ministerul Muncii pentru că nu a intervenit eficient în cazurile care implicau eforturi de arbitraj și mediere.

Companiile pot solicita daune de la organizatorii grevei dacă instanța o declară ilegală. Legislația permite organizarea de greve doar pentru a proteja interesele economice, sociale și profesionale ale angajaților, nu pentru modificarea sau schimbarea unei legi. Drept urmare, angajații nu pot contesta condițiile de muncă stabilite prin lege, precum salariile funcționarilor publici, ceea ce limitează eficiența sindicatelor în sectorul public.

Sindicatele s-au plâns că cerința legală privind reprezentativitatea, conform căreia dreptul de negociere colectivă și de grevă poate fi revendicat doar de un sindicat care reprezintă 50% plus unu dintre angajații dintr-o companie, este extrem de împovărătoare și limitează dreptul angajaților de a participa la negociere colectivă și de a intra în grevă. În absența acestei majorități clare, un angajator poate alege și numi un reprezentant al angajaților care să negocieze acordul. Unele companii au creat entități juridice separate către care au transferat angajați, împiedicându-le astfel să atingă pragul necesar pentru reprezentare.

Sindicatele s-au plâns de interzicerea generală a implicării sindicale în activități politice, impusă de guvern, menite să împiedice încheierea acordurilor neoficiale de sprijin al partidelor politice, ca urmare a abuzurilor comise în trecut de membri sindicali.

Relatările oficiale ale unor incidente de discriminare antisindicală au rămas la un nivel minim, fiind dificilă demonstrarea legală a faptului că angajatorii i-au concediat pe angajați ca urmare a activităților sindicale ale acestora. Guvernul nu a pus în aplicare eficient legea, cu toate acestea, sancțiunile au fost pe măsura celor date pentru încălcări similare, în cazurile în care legea s-a aplicat cu succes. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) amendează angajatorii pentru discriminare antisindicală, deși nu are puterea să ceară reangajarea sau să impună alte sancțiuni, și de cele mai multe ori angajații trebuie să obțină repunerea în funcție în urma unei decizii judecătorești. Legislația interzice autorităților publice, angajatorilor sau organizațiilor să intervină, să limiteze sau să împiedice sindicatele să se organizeze, să-și dezvolte proceduri interne și să selecteze reprezentanți.

B. INTERZICEREA MUNCII FORȚATE SAU OBLIGATORII

Legea interzice toate formele de muncă forțată sau obligatorie. Cu toate acestea, au existat informații conform cărora astfel de practici au avut loc în continuare, adesea implicând romi, persoane cu dizabilități și copii. Guvernul nu a aplicat legea eficient și a luat măsuri limitate de prevenire a muncii forțate sau obligatorii. Legislația incriminează munca forțată, însă sancțiunile pentru încălcări au fost pe măsura celor aplicabile pentru alte infracțiuni grave, cum ar fi răpirea, însă nu s-au aplicat unitar în toate sectoarele.

Conform Ministerului Afacerilor Interne, 16,5 % dintre victimele traficului de persoane identificate oficial în 2019 au fost exploatate în scop de muncă forțată. În luna iunie, anchetatorii de la crimă organizată au reținut cinci persoane pentru acuzații de sclavie modernă. Respectivele persoane au fost acuzate că au răpit și reținut mai multe persoane vulnerabile sau cu probleme mintale; victimele au fost puse să presteze activități agricole fără plată, au fost înfometate și forțate să trăiască în anexe de la ferme, inadecvate. În luna decembrie, cauza este pendinte.

Bărbați, femei și copii au fost traficați în scopuri de muncă în agricultură, construcții, servicii domestice, hoteluri și producție. Rețele organizate, care au implicat adesea membri ai familiilor, au forțat persoane, inclusiv un număr semnificativ de femei și copii de etnie romă să cerșească și să practice furturi mărunte (vezi și Secțiunea 7.c.)

Consultați și Raportul cu privire la traficul de persoane, elaborat de Departamentul de Stat și publicat la: http://www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

C. INTERZICEREA MUNCII MINORILOR ȘI V RSTA MINIMĂ DE ANGAJARE

Legea interzice formele grave de muncă a minorilor. Vârsta minimă de angajare în cazul majorității formelor de muncă este de 16 ani. Minorii pot munci cu consimțământul părinților sau al tutorilor de la vârsta de 15 ani, dacă activitățile respective nu le pun în pericol sănătatea, moralitatea sau siguranța. Legea interzice persoanelor sub 18 ani să muncească în condiții de risc, include o listă cu activități considerate periculoase, dar și sancțiuni pentru cei care încalcă legea. Printre activitățile periculoase pentru copii se numără cele care prezintă un risc crescut de accident sau afectare a sănătății, expunere la riscuri psihologice sau sexuale, ture de noapte, expunere la temperaturi periculoase, precum și cele care necesită folosirea de echipamente periculoase. Părinților ai căror copii desfășoară activități periculoase li se solicită să participe la programe de educație parentală sau de consiliere și pot fi amendați dacă nu fac acest lucru.

Minorii care lucrează au dreptul să-și continue educația, iar legea îi obligă pe angajatori să îi sprijine în această privință. Minorii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani pot lucra cel mult 6 ore pe zi și cel mult 30 de ore pe săptămână, cu condiția ca participarea la cursuri să nu fie afectată. Firmele care impun sarcini ce depășesc abilitățile fizice ale minorilor sau care nu respectă limitările privind programul de lucru în cazul minorilor pot fi amendate. S-a semnalat că mulți minori nu merg la școală dacă lucrează. Minorii au dreptul la trei zile suplimentare de concediu anual.

Legea cere școlilor să informeze imediat serviciile sociale cu privire la copiii care lipsesc de la ore pentru a munci, însă adesea școlile nu au respectat această prevedere. Serviciile sociale au responsabilitatea de a reintegra astfel de copii în sistemul de învățământ.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale poate impune amenzi și poate închide companii pentru exploatare de minori. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) din cadrul Ministerului Muncii are responsabilitatea de a ancheta sesizările de abuzuri în ce privește munca minorilor, dar aplicarea legilor a fost mai degrabă laxă, în special în zonele rurale, unde există multe gospodării agrare și unde serviciile de asistență socială nu au dispus de personalul și capacitatea necesare pentru a interveni în cazurile de încălcare a legislației referitoare la munca minorilor. ANPDCA se ocupă de monitorizarea și coordonarea tuturor programelor de prevenire și eliminare a muncii minorilor.

Guvernul nu a aplicat eficient legea. Resursele au fost necorespunzătoare, însă sancțiunile au fost pe măsura celor aplicate pentru infracțiuni grave, cum ar fi răpirea. Eforturile guvernamentale s-au concentrat pe reacția la cazurile semnalate, iar ANPDCA a alocat resurse limitate programelor de prevenție. Conform ANPDCA, 389 de copii au fost supuși la muncă forțată în 2019. Se crede că munca forțată este un fenomen mult mai răspândit decât indică statisticile oficiale. Munca minorilor, inclusiv cerșetoria, vânzarea de mărunțișuri pe stradă și spălatul parbrizelor au rămas răspândite în rândul comunităților de romi, în special în zonele urbane. Copii de doar cinci ani efectuau astfel de activități, iar cazurile erau de obicei înregistrate doar odată cu implicarea poliției. Copiii ai căror părinți lucrează în străinătate rămân vulnerabili la neglijare și abuz. Din 389 de cazuri de muncă a minorilor instrumentate în 2019, autoritățile au dispus urmărirea penală a presupuși infractori în 20 de dosare, în timp ce la finalul anului 2019 ancheta pentru alte 200 de dosare era în curs. În perioada ianuarie – iunie, s-au anchetat 115 cazuri de abuzuri legate de munca minorilor; dintre acestea, 78 au fost clasate, 52 erau în curs și în trei dosare s-a dispus începerea cercetării penale.

Consultați și Constatările Departamentului Muncii cu privire la cele mai grave forme de muncă a minorilor, disponibile la adresa: http://www.dol.gov/agencies/ilab/resources/reports/child-labor/findings.

D. DISCRIMINAREA LA ANGAJARE SAU ASUMAREA UNEI OCUPAȚII

Legislația muncii și reglementările din domeniu interzic discriminarea la angajare sau asumarea unei ocupații pe bază de rasă, sex, gen, dizabilitate, limbă, orientare sexuală sau identitate de gen, infectare cu HIV sau alte boli transmisibile, statut social sau de refugiat ori apatrid. Guvernul nu a aplicat eficient aceste legi, mai degrabă reacționând la acuzațiile de discriminare decât implicându-se efectiv în programe de prevenire a discriminării. În general, pedepsele pentru încălcări au fost pe măsura celor aplicate pentru alte tipuri de discriminare, însă insuficiente pentru a descuraja încălcarea legislației.

S-au înregistrat cazuri de discriminare la angajare sau în asumarea unei ocupații, pe bază de gen, dizabilitate și infectare cu HIV. S-au înregistrat, de asemenea, cazuri de discriminare a romilor și muncitorilor migranţi. În ceea ce privește discriminarea la angajare, CNCD a analizat cazuri atât din sectorul de stat, cât și din sectorul privat.
La începutul pandemiei COVID-19, mass-media a relatat numeroase cazuri de discriminare a cadrelor medicale de către vecini; medicilor li s-a interzis accesul în magazinele locale. Ca urmare a relatărilor din presă s-a declanșat un val de sprijin public pentru cadrele medicale respective.

Legislația stipulează remunerație egală pentru activități cu aceeași valoare. Conform Eurostat, diferența de plată dintre bărbați și femei în țară era de 3% în 2018. Deși legea le acordă angajatelor care se întorc la muncă din concediul de maternitate dreptul de a reveni pe același post sau pe un post similar, femeile însărcinate și femeile aflate la vârsta la care pot avea copii pot fi discriminate pe piața muncii fără să se recunoască acest lucru.

Integrarea sistemică a persoanelor cu dizabilități nu există. Publicul larg a continuat să aibă prejudecăți legate de persoanele cu dizabilități. ONG-urile au făcut eforturi active pentru a schimba atitudinea și a sprijini persoanele cu dizabilități să își dezvolte competențele și să desfășoare activitate lucrativă, însă guvernul nu dispune de programe adecvate de prevenire a discriminării. Legislația impune companiilor sau instituțiilor cu peste 50 de salariați să angajeze persoane cu dizabilități în procent de cel puțin 4% din forța de muncă sau să plătească o amendă pentru nerespectarea legii, lucru pe care majoritatea companiilor aleg să îl facă. Înainte de adoptarea acestei ordonanțe în 2017, legea permitea companiilor care nu respectau prevederea referitoare la procent să își îndeplinească obligațiile legale achiziționând produse de la ONG-uri sau firme cunoscute drept „unități protejate”, la care era angajat un număr mare de persoane cu dizabilități. ONG-urile au raportat că unitățile protejate au pierdut, drept urmare, o importantă sursă de venit. La data de 9 noiembrie, guvernul a restabilit „unitățile protejate”, întreprinderi care angajează cel puțin trei persoane cu dizabilități, care reprezintă cel puțin 30% din întreg personalul și contribuie cu cel puțin 50% din orele de lucrate cu normă întreagă, cumulat. Agențiile locale de ocupare a forței de muncă au înregistrat succes limitat în facilitarea angajării persoanelor cu dizabilități.

ONG-urile au raportat că pacienții care suferă de cancer și tuberculoză s-au confruntat cu discriminare la locul de muncă. În 2019, aproape o treime dintre angajații cu cancer au raportat că au amânat informarea angajatorului cu privire la boala lor până după tratament, 17% au raportat o reducere substanțială a îndatoririlor și responsabilităților la întoarcerea la locul de muncă. Legea sprijină pacienții cu tuberculoză prin acordarea de alocații alimentare lunare, concediu medical și sprijin psihologic, dar nu conține măsuri de protecție a pacienților împotriva discriminării la locul de muncă.

Pe măsură ce autoritățile permit unui număr mai mare de cetățeni din afara UE să locuiască și să lucreze în țară, rapoartele privind discriminarea lucrătorilor migranți au devenit mai răspândite. Localnicii din comuna Ditrău (județul Harghita) au protestat după ce la o brutărie locală au fost angajați doi srilankezi. Cei doi angajați au primit alte locuri de muncă și au fost relocați, din cauza opoziției la adresa prezenței lor în sat. Un alt grup de cetățeni srilankezi care lucrau la o fabrică de confecții a fost abandonat în București, ca urmare a izbucnirii unui focar de COVID-19 și a unui litigiu de muncă, în urma căruia angajatorul a reziliat unilateral contractele de muncă și a lăsat grupul de lucrători în afara principalului aeroport din București, chiar dacă nu erau zboruri la acel moment. Pentru a soluționa acest incident și a împiedica astfel de cazuri să se repete, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul General pentru Imigrări au semnat un protocol comun prin care să permită lucrătorilor care nu sunt din UE să își găsească locuri de muncă în alte zone din România, dacă le expiră contractele. Într-un alt caz, Inspecția Muncii a demarat o anchetă după ce în presă au apărut relatări despre condițiile precare de lucru și de cazare ale unor lucrători originari din India, de la un șantier de construcții din București, unde a izbucnit un focar de COVID-19.

E. CONDIȚIILE ACCEPTABILE DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII

Legislația prevede un salariu minim național, mai mare decât venitul estimat oficial al persoanelor aflate în pragul sărăciei; salariul minim a crescut, ca valoare nominală de circa trei ori din 2012. Conform datelor de la Ministerul Muncii, aproximativ 42% dintre angajați câștigă salariul minim. În ciuda majorărilor salariului minim, aproximativ unul din șapte angajați din România este expus riscului de sărăcie.

Legea prevede săptămâna de lucru standard de 40 de ore sau cinci zile. Angajații au dreptul la plată pentru orele suplimentare efectuate la sfârșit de săptămână sau de sărbătorile legale, precum și pentru cele care depășesc cele 40 de ore. Perioada lucrată de un angajat trebuie să nu depășească 48 de ore pe săptămână, în medie, pe o perioadă de referință de patru luni, deși se permit unele excepții pentru anumite sectoare de activitate sau profesii. Legea prevede o perioadă de odihnă de 48 de ore în timpul săptămânii lucrătoare, deși majoritatea angajaților au primit două zile libere pe săptămână. Legislația permite, de asemenea, angajatorilor să scurteze norma de lucru a angajaților dacă activitatea de la locul de muncă scade din motive economice sau tehnice, în paralel cu o reducere corespunzătoare a salariului.

Ca răspuns la restricțiile impuse pe fondul pandemiei COVID-19, guvernul a extins categoriile de beneficiari de șomaj tehnic la liber-profesioniști, juriști și persoane fizice cu venituri generate din drepturi de autor și activități sportive. Începând cu luna august, guvernul a adoptat un plan de lucru flexibil, inspirat din modelul „Kurzarbeit” al Germaniei, aplicabil până la data de 31 decembrie, cu scopul de retenție a angajaților pe ștatele de plată, cu contribuția comună a guvernului și a angajatorului. Planul solicita angajatorilor să acopere jumătate din salariul pentru norma întreagă, urmând ca Guvernul României să plătească 75% din diferența dintre salariul brut și salariul de bază plătit angajatului în baza numărului de ore prestate efectiv. Ca parte din același pachet, liber- profesioniștii și angajații sezonieri afectați de pandemie au avut posibilitatea de a continua să primească 41,5% din salariul mediu brut, pe o perioadă limitată, iar angajații zilieri și cei ai IMM-urilor au avut posibilitatea, la rândul lor, să primească plăți separate, limitate, care să acopere salariile și echipamentele necesare desfășurării activității de telemuncă. Planul „Kurzarbeit” și asistența referitoare la șomaj tehnic au fost prelungite până în luna iunie 2021.

Orele suplimentare în exces pot constitui motiv de amendare a angajatorului, în cazul în care lucrătorii depun plângere, însă sunt rare cazurile în care se fac plângeri. Orele suplimentare obligatorii sunt interzise prin lege. Începând din cursul anului, legea permite ca una dintre cele două persoane care au în îngrijire copii să primească concediul plătit pe durata perioadei cât școlile sunt închise; venitul este plafonat la maximum 75% din salariu mediu pe economie.

Conform legii, evaluarea performanțelor angajaților este la latitudinea angajatorilor. Legislația permite perioade de probă de 90 de zile pentru noii angajați și simplifică procedurile de reziliere a contractului de muncă în această perioadă.

Legislația include prevederi privind munca temporară și sezonieră și prevede amenzi pentru munca prestată fără contract de muncă, atât pentru sectoarele formale, cât și pentru cele informale ale economiei. În conformitate cu reglementările UE, durata maximă a unui contract temporar este de 36 de luni.

Ministerul Muncii, prin Inspecția Muncii, are sarcina de a pune în aplicare legislația cu privire la condițiile de desfășurare a activității, sănătatea și siguranța la locul de muncă, programul de lucru și salariul minim, însă nu a aplicat eficient și consecvent toate aspectele. Sancțiunile pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost pe măsura celor aplicabile altor infracțiuni similare, însă nu au fost aplicate consecvent. Inspectorii de muncă au competența de a face vizite inopinate și de a dispune sancțiuni, însă, numărul de inspectori a fost insuficient pentru a asigura conformitatea în toate sectoarele. Sectorul construcțiilor, cel agricol și sectorul micilor producători au fost îndeosebi problematice atât din punct de vedere al neraportării corecte, cât și al neglijării standardelor de sănătate și securitate în muncă.

Conform rapoartelor sindicatelor, mulți angajatori au plătit salarii suplimentare la negru pentru a reduce povara fiscală atât pentru angajator, cât și pentru angajat. Pentru a soluționa problema muncii neraportate, în 2017, guvernul a majorat impozitele pe salariu pe care angajatorii trebuiau să le plătească pentru angajații cu jumătate de normă la nivelul celor plătite pentru angajații cu normă întreagă și salariu minim. În plus, Inspecția Muncii a colaborat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru a efectua operațiuni comune de verificare a angajatorilor din domeniile predispuse la muncă neraportată, inclusiv din industria textilă, industria de construcții, securitate, curățenie, de preparare a alimentelor, de transporturi și de depozitare. Aceste anchete s-au concentrat adesea asupra plății incorecte a impozitelor mai degrabă decât asupra drepturilor angajaților.

Guvernul nu a aplicat eficient standardele privind orele suplimentare de muncă. Liderii sindicali s-au plâns că încălcarea regulilor privind orele suplimentare a reprezentat principala problemă cu care s-au confruntat membrii de sindicat, întrucât angajatorii le-au solicitat adesea angajaților să lucreze peste limita maximă legală de ore suplimentare, plata prevăzută prin lege pentru aceste ore nefiind întotdeauna efectuată. Această situație a fost întâlnită cel mai des în industria textilă, în sectorul financiar-bancar și de construcții.

Pe fondul pandemiei COVID-19, s-au acordat sporuri de risc suplimentare personalului medical care îngrijește pacienți cu COVID-19 sau care este implicat în răspunsul la pandemie. Sindicatele din sectorul sanitar și presa au evidențiat cazuri în care personalul medical a avut acces limitat la echipamente de protecție. În județul Suceava, lipsa echipamentelor de protecție și erorile de protocol au dus la apariția unui focar de infecție disproporționat în rândul personalului medical, determinând guvernul să pună în aplicare o serie de măsuri de monitorizare și carantină în vederea stopării extinderii și a controlării focarului, printre care s-a numărat și plasarea Spitalului Județean de Urgență Suceava sub conducerea Armatei.

de U.S. Mission Romania | 9 aprilie, 2021”

Formazione online sul tema dello sfruttamento sessuale e della tratta di esseri umani


Tratta di persone e sostegno alle vittime

Percorso di formazione dello sfruttamento sessuale e della tratta di esseri umani 

“Tratta di persone e sostegno alle vittime” è il  percorso di formazione sul tema dello sfruttamento sessuale e della tratta di esseri umani organizzato dalla Diocesi di Roma per le realtà ecclesiali.

L’iniziativa prenderà il via lunedì 11 gennaio 2021, vedrà due moduli formativi per otto incontri complessivi, si svolgerà sulla piattaforma Zoom e si concluderà il prossimo 26 aprile.

Per partecipare al corso è necessario iscriversi attraverso questo modulo online.

Il corso è stato presentato dall’arcivescovo Gianpiero Palmieri, vicegerente della diocesi, con una lettera inviata alle parrocchie e alle diverse realtà ecclesiali.

Tutti noi ci rendiamo conto di quanto è grande il fenomeno della prostituzione nella nostra città, coinvolgendo donne, uomini e minori. Tuttavia non tutti sono informati di quanto questo fenomeno nasconda dietro la tratta di esseri umani ed un enorme giro di denaro legato alle organizzazioni criminali.

“La tratta di esseri umani è una piaga nel corpo dell’umanità contemporanea, una piaga nella carne di Cristo. È un delitto contro l’umanità” (Papa Francesco, Discorso Del Santo Padre ai partecipanti alla Conferenza Internazionale sulla Tratta delle Persone Umane, 10 aprile 2014), perché porta inevitabilmente all’annientamento della libertà e della dignità della persona e disumanizza chi la compie e chi ne usufruisce. Prosegue infatti il Papa: “Chi si macchia di questo crimine reca danno non solo agli altri, ma anche a sé stesso”

Il percorso formativo della Diocesi nasce con il contributo di diverse realtà che da anni operano a Roma in favore delle vittime di tratta e che da quasi un anno si sono riunite in un coordinamento diocesano: Caritas, USMI, Comunità di sant’Egidio, Slave No More, Papa Giovanni XXIII, Arché e le quattro unità di volontari che tutte le settimane scendono in strada per incontrare le ragazze. La volontà comune è quella di “fare rete” per condividere esperienze, competenze e linee di pensiero e per metterle al servizio di tutti.

Questo percorso di formazione vuole prefiggersi diversi scopi:

riconoscere che il fenomeno della tratta di esseri umani a scopo sessuale esiste, è enormemente diffuso nella nostra città, e non può lasciarci indifferenti. Nel primo blocco del percorso formativo saranno date informazioni del fenomeno e testimonianze personali di chi negli anni se n’è occupato in modo diretto;

fornire strumenti operativi che facilitino la relazione con le vittime di tratta e abilitino al servizio di strada. Si parlerà dei percorsi che portano alla fuoriuscita dallo sfruttamento, all’accoglienza e al pieno recupero di una identità fisica, psicologica e spirituale perduta, che si affranchi anche dalla stigmatizzazione e dall’isolamento sociale;

promuovere una efficace sensibilizzazione dell’intera comunità cristiana e civile della nostra città riguardo a tutto ciò che è legato al fenomeno della tratta. Questa parte del percorso si propone di raccontare come dietro le persone che siamo abituati a vedere in strada ci sia troppo spesso una storia di violenza che inizia molto lontano nello spazio e nel tempo (un viaggio fatto di illusioni, di ricatti, di abusi, di annientamento fisico e psicologico).

Il percorso formativo è rivolto a tutti, non solo agli “addetti ai lavori” (operatori e volontari di unità di strada e delle strutture di accoglienza), ma a chiunque voglia capire meglio questo fenomeno e intenda contribuire all’opera di sensibilizzazione. La partecipazione può essere utile in particolare a chi opera in gruppi parrocchiali giovanili e agli insegnanti di religione, per affrontare il tema dell’educazione alla sessualità; agli operatori dei centri d’ascolto parrocchiali, per avere nuovi strumenti di comprensione di chi, vittima di tratta in tempi di COVID, si rivolge con maggior frequenza alle parrocchie per avere aiuti di vario genere.

L’intero percorso infine, vuole fornire l’occasione di un accompagnamento spirituale ai diversi operatori e volontari che quotidianamente si occupano di farsi prossimi alle tante vittime di tratta. Il primo e fondamentale passo che porta al recupero di una vita spezzata è quello di riscaldarla dell’amore di Dio, che da schiavi ci fa figli e fratelli e che restituisce vita a chi pensava di averla persa per sempre.

Ringrazio il coordinamento pastorale che ha organizzato questo percorso formativo e vi raccomando la partecipazione.

                                                           + Gianpiero Palmieri

Tratta di persone e sostegno alle vittime.

Percorso di formazione per realtà ecclesiali che agiscono nel territorio della Diocesi di Roma.
Due moduli, otto incontri (quindicinali) dall’11 gennaio al 26 aprile 2021

Accedi al modulo online: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScA7iM6IS_Derp5PeDnyWbaVeO20A-JV4qjacEfFsaysvZHpQ/viewform

Fonte: http://www.caritasroma.it/2021/01/tratta-di-persone-e-sostegno-alle-vittime/

Eugen Coșeriu: Identitatea limbii şi a poporului nostru


Acţiunea „moldovenistă” sovietică s-a prezentat totdeauna şi explicit ca având în primul rând un scop politic, în aparenţă generos şi nobil: acela de a afirma şi a promova identitatea naţională specifică a poporului moldovenesc dintre Prut şi Nistru (şi de dincolo de Nistru). E adevărat că scopul a fost în primul rând, ba chiar exclusiv, politic.

Dar de generozitate, nobleţe, naţionalitate etc. nu poate fi vorba dacă ţinem seama de premisele reale ale acestei acţiuni şi de sensul în care ea a înţeles identitatea (anume ca neidentitate).

Identitatea unui popor nu se afirmă negându-i-o şi suprimându-i-o. Nu se afirmă identitatea poporului „moldovenesc” din stânga Prutului separându-l de tradiţiile sale autentice – reprezentate în primul rând de limba pe care o vorbeşte –, desprinzându-l de unitatea etnică din care face parte, tăindu-i rădăcinile istorice şi altoindu-l pe alt trunchi ori în vid. Aceasta nu e afirmare, ci, dimpotrivă, anulare a identităţii naţionale, istorice şi culturale, a poporului „moldovenesc”: e ceea ce în Republica Moldova se numeşte, cu un neologism binevenit, „mancurtizare”. Şi „mancurtizarea” e genocid etnico-cultural.

Din punct de vedere politic, promovarea unei limbi „moldoveneşti” deosebite de limba română, cu toate urmările pe care le implică, este deci un delict de genocid etnico-cultural, delict nu mai puţin grav decât genocidul rasial, chiar dacă nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci numai anularea identităţii şi memoriei lor istorice.
Ni se spune însă că, cel puţin pentru o parte din „moldovenişti”, problema limbii nu s-ar mai pune în aceşti termeni, ci numai ca o chestiune de nume: se ştie şi se recunoaşte că limba română şi limba moldovenească sunt una şi aceeaşi limbă şi se propune numai să se numească cu două nume diferite („română” în România „moldovenească” în Republica Moldova).
Dar şi această versiune „discretă” e lipsită de fundament. Limba română n-a fost niciodată numită – şi nu se poate numi – „română” sau „moldovenească”, fiindcă român, românesc şi moldovean, moldovenesc nu sunt termeni de acelaşi rang semantic (moldovean, moldovenesc se află la nivelul termenilor muntean, oltean, bănăţean, ardelean, maramureşean, pe când român, românesc e termen general pentru toată limba română istorică şi pentru limba română comună şi literară); a fost numită cândva, mai ales de străini, „moldavă sau valahă”, ceea ce nu e acelaşi lucru. Şi, în lingvistică, moldovenesc, cu privire la limbă, se aplică numai unui grai (în cadrul dialectului dacoromân) a cărui arie nu coincide cu Moldova (deşi cuprinde o mare parte din ea); dar limba „moldovenească”, fiind identică cu limba română, nu poate fi identică cu acest grai şi nu trebuie confundată cu el. Pe de altă parte, „moldoveni” nu sunt numai locuitorii băştinaşi din Republica Moldova, ci şi locuitorii Moldovei „mici” din dreapta Prutului, şi românii bucovineni; şi aceştia nu numesc limba lor comună şi literară „moldovenească”, ci „română” sau „românească”. Singurul argument care se prezintă în favoarea denumirii duble e că aceeaşi limbă se vorbeşte în două state diferite. Dar nu e un argument valabil. Limba germană nu se numeşte „austriacă” în Austria şi cea engleză nu se numeşte „australiană” în Australia, „statouniteană” (?) în Statele Unite etc. Pe lângă aceasta, limba română nu se vorbeşte numai în România şi în Republica Moldova, ci şi în afara graniţelor acestor ţări, şi ne întrebăm, dacă se admite denumirea dublă, cum ar trebui să se numească limba vorbită de românii din Ucraina, din Ungaria, din Serbia, din Bulgaria.
Pe de altă parte, denumirea dublă duce la aceleaşi confuzii ca şi teoria celor două limbi diferite şi poate implica aceleaşi urmări cât priveşte identitatea etnică şi culturală a vorbitorilor…
A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.


Eugeniu Coșeriu

Sursa:  Revista Limba Română

 

 

 Vezi și Eugeniu Coșeriu, Despre așa-zisa „limba moldovenească”, în Diacronia

Studenti romeni in Italia. Ana Maria Gabriela Corozanu: “Mi manchi, mamma”


 

“Mi manchi, mamma”, di Ana Maria Gabriela Corozanu (Liceo Scientifico Statale «Vito Volterra», Ciampino (RM)

Pochi giorni dopo averti abbracciata per l’ultima volta

Ho la sensazione di fluttuare sospesa tra una distesa di sabbia e un sole cocente, di galleggiare in un brodo caldo, denso, paradossalmente impalpabile, ma avvolgente. Mi scopro piacevolmente abbandonata, alla deriva in un mare, in cui non mi sono mai bagnata, ma la cui immagine mi culla. È un flusso caldo, simile a due braccia materne, quelle il cui calore emanato ti scioglie rendendoti molle di fiducia, ti rivitalizza e ti gonfia il petto di un liquido caldo e potente. Non percepisco più il disordine delle cose, gli spostamenti intorno a me invadono la bolla dentro cui viaggio, la deformano fino a sfiorarmi, ma non sono sufficienti a farla scoppiare. Tutto mi risuona distante, appannato, come se non appartenessi più al mio corpo e il mio spirito aleggiasse nella bolla stessa, in attesa di essere riassorbito. E sento di non appartenere né al mio corpo, né al mio spirito e, mentre il tempo si dilata, perde consistenza, e fingo di accettare, di rendermi conto che non posso assistere alla mia vita dall’alto, lasciarmela scivolare addosso, come se mi appartenesse ma il suo evolversi non dipendesse dalle mie scelte, mi rifugio nel pensiero che ci sia tu a vegliare su di me, che le braccia siano le tue, che la sicurezza, il senso di protezione che mi infondi quando mi accompagni, quando semplicemente ti ho a fianco e riconosco il tuo odore di madre, la scia che ti segue in ogni tuo spostamento faccia effetto anche a chilometri di distanza.

Mi manchi, mamma. Mi mancano le tue ali che sono e saranno sempre la mia unica e vera casa.

Qualche settimana dopo aver annusato la tua pelle perl’ultima volta
Vorrei che ci fossi tu a sorreggermi, vorrei abbandonarmi sul tuo petto e riacquistare la percezione della realtà; ma tu non ci sei, non ho più le narici sazie del tuo profumo esotico, profumo di casa e di famiglia, e non ricordo più il tuo respiro tiepido, che si condensa sulle mie guance, sulla mia fronte prima di sussurrarmi la buonanotte, mi sembra di averlo sognato o solo immaginato. È come se mi fossi resettata o avessi archiviato tutta la mia esistenza prima di intraprendere questo viaggio. Mi corrode dall’interno la nostalgia, brucio per la mancanza, l’abbandono del mio vissuto, ma si tratta di un dolore nascosto nei meandri più profondi della mia mente, nei ventricoli del mio cuore, un lamento continuo che non riesco a far esplodere, che mi tormenta perché sento che non appartengo più alla memoria che hai di me, che io non appartengo più a lei ed è difficile prenderne atto. È difficile scollarsi dalla tua persona, rinascere dalle sue ceneri come una fenice. Non distinguo più il giorno dalla notte, il tempo si dilata, si restringe e non sono più in grado di dire quanto tempo è realmente passato da quando ci siamo sussurrate addio con lo sguardo. Questa partenza rappresenta per me, per te, la rottura dell’equilibrio nelle fiabe, parto per trovare il tesoro: un nuovo inizio, una nuova opportunità, il lieto fine della mia, della tua, della nostra fiaba.

Mi manchi, mamma, mi manca l’odore della tua pelle, la consistenza della tua carne, il calore che emanava.

Qualche mese dopo aver incrociato il tuo sguardo per l’ultima volta                                 Mi raggomitolo su me stessa con la testa fra le ginocchia, mentre cerco di nascondermi, di fare pena, di apparire debole, solo un mucchietto di carne ed ossa abbandonato e dimenticato in un angolo di quest’arca, che non è altro che un gommone stracolmo di persone e disperazione, ma che per noi rappresenta l’ultima speranza, l’ultima via di uscita. Sto morendo di freddo, non perché la temperatura sia incredibilmente bassa qua, in mezzo al mare, a poca distanza da quelle terre bollenti e colorate, ma perché ormai credono tutti che io sia solo un corpo esanime… e sto cominciando a crederlo anche io. Se solo sapessero che la mia mente non smette di vomitare pensieri e parole. Mi sto allontanando dal mio albero, dalla mia fonte di ossigeno e annaspo da sola in questo mare sconosciuto.
Mi manchi, mamma. Solo il tuo sguardo severo e al contempo colmo di dolcezza saprebbe destarmi.

Non so quanto tempo è passato
Ho perso il senso di questo viaggio, ogni sforzo mi sembra vano, la meta sembra sempre più lontana e ormai resisto solo perché non posso più tornare indietro. La vita, la speranza, la gioia di un nuovo inizio stanno abbandonando il mio corpo. Il senso di debolezza è contagioso e si espande fra noi compagni di viaggio come una malattia fatale. Mi ripeto che devo farcela, per te, mamma, ma non mi basta: ho bisogno di rianimarmi, rinnovarmi. Avrei bisogno di trattenere il respiro fino a sentir bruciare i polmoni, la faccia congestionata, bollente e pulsante come le vene del collo e, solo a quel punto, avrei sete di vita, sentirei esplodere in me un tentativo disperato di rinascita, uno schizzo tagliente di speranza, di istinto alla sopravvivenza.
Ardente di vita e con il cuore pulsante, avido d’aria, risalirei in superficie per placare quel fuoco, respirerei a pieni polmoni fino ad avere la nausea per la pienezza e assorbirei voracemente la freschezza dell’etere che abbandonerebbe il mio corpo, la mia essenza, con una nuova consistenza, densa delle mie scorie, delle mie impurità e potrei finalmente sentirmi pulita, rinata, depurata.

Mi manchi, mamma. Ormai manca poco, adesso avrei bisogno che tu mi ricordassi che ce la posso fare, che non devo mollare.
È stata la tua mano ad afferrarmi, a salvarmi. La riconoscerei fra mille.

ANA MARIA GABRIELA COROZANU
Liceo Scientifico Statale «Vito Volterra», Ciampino (RM)

 

Pubblicato in La scrittura non va in esilio. Racconti. 2019. A cura di Centro Astalli. Roma, pp. 70-73.

Mi manchi, mamma” è un racconto tragico, in cui l’autrice riesce attraverso un attento e sapiente utilizzo del tema della mancanza della figura materna, a far percepire il dolore, l’abbandono, il tentativo di rinascita, che non è sconfitta ma consapevolezza. È un testo pieno, mai scontato, le emozioni scorrono fluide, senza cadute di tono e senza retorica. Ana Maria Gabriela Corozanu è una giovane “abitata” dai temi trattati, cosicché le sue parole, nel riviverli, esprimono oltre sé stessa l’atemporalità. Già dal titolo – che implica nella sua planimetria distacco e assenza – l’autrice ci invita a salire nell’imbarcazione del suo cuore per vedere l’intimità del suo mondo dall’infanzia al disincanto, fino al tempo della lontananza che è riscoperta di sé e della madre. È uno scrivere materico e stringente, tramato sul tema del moto ondoso del mare e delle cure materne; se fosse un dipinto sarebbe a tinte forti e contrastanti. Infatti i tre quadri narrati, per descrivere i sentimenti di una giovane che abbandona la madre per cercare salvezza, sono dotati di grande mobilità emotiva ma anche di incisività a tratti dura, con un ritmo interno e un incalzare che rendono il racconto degno di nota.

Flavia Cristiano, Direttrice del Centro per il Libro e la Lettura Ministero per i Beni e le Attività Culturali

ACDC, la piattaforma di gioco che aiuta a prevenire il declino cognitivo


L’Associazione IRFI „Italia Romania Futuro Insieme”, promuove l’alfabetizzazione digitale per la prevenzione del declino cognitivo.

ACDC – Adult Cognitive Decline Consciousness” è un progetto europeo finanziato dal Programma Erasmus+,  di cui l’ente di formazione  IAL Nazionale  è capofila, in partnership con alcuni enti di formazione, associazioni, e l’Università La Sapienza di Roma.

La nostra associazione invita anche i romeni a Roma a  partecipare alla sperimentazione; collegandosi al sito web https://www.acdcproject.eu/it/ , possono registrarsi con e-mail e password, cliccando su “entra ora“, e seguire il corso ludico presente sulla piattaforma (dura circa due ore)*.

Il progetto ACDC si rivolge nello specifico ad adulti nella fascia d’età compresa tra i 40 e i 60 anni come diretti interessati sia nella prevenzione del declino cognitivo sia, insieme alle loro famiglie, nell’accrescimento delle proprie competenze sanitarie per la gestione di membri familiari più anziani colpiti da declino cognitivo. L’invecchiamento della popolazione Europea è una sfida importante sia dal punto di vista sociale che economico e necessita di azioni e soluzioni innovative a tutti i livelli. Strettamente legato all’invecchiamento, il declino cognitivo è un fenomeno sempre in crescita che impatta sia sulle famiglie europee che sui sistemi sanitari nazionali.

Con l’obiettivo di sviluppare un set di strumenti formativi innovativi sul tema della salute e dell’alfabetizzazione digitale per la prevenzione del declino cognitivo, il progetto intende aumentare la responsabilizzazione a livello sanitario dei cittadini europei e promuovere comportamenti e scelte più consapevoli negli adulti a livello di self‐care.

La piattaforma interattiva insegna a prevenire il declino cognitivo in modo ludico.  Per partecipare alla sperimentazione, basta collegarsi al sito web https://www.acdcproject.eu/it/ , registrarsi cliccando su “entra ora” e seguire il corso ludico presente sulla piattaforma (dura circa due ore).

 

Per richiedere informazioni sul progetto e le sue attività si prega di contattare Elena Lechiancole, e-mail: e.lechiancole.nazionale@ialcisl.it , tel. +39 06.399.55.24

 

Pentru informații în limba română, scrieți un mesaj whatsapp : +39 3201161307

                                            ACDC per una mente agile a tutte le età. /                                                            ACDC pentru o minte ascuțită la orice vârstă.

 *Se qualcuno avesse bisogno di aiuto per aprire una casella di posta elettronica, i volontari della nostra associazione sono disponibili a fornirgli assistenza in merito.