Il Festival Nazionale dell’Economia Civile torna a Firenze dal 16 al 18 settembre 2022 per parlare di lavoro, persone, cittadinanza attiva, collaborazione tra aziende, istituzioni e terzo settore per uno sviluppo equo e sostenibile. In buona compagnia è il tema conduttore di questa edizione e tra gli ospiti Jeffrey Sachs economista e saggista statunitense, Myriam Dossu D’Almeyda Ministra delle politiche e dell’impiego giovanile del Togo, il Ministro delle infrastrutture delle mobilità sostenibili Enrico Giovannini.
Il Festival Nazionale dell’Economia Civile torna nel Salone dei 500
La quarta edizione del FNEC si terrà nel Salone dei Cinquecento a Palazzo Vecchio raccogliendo, sempre nel rispetto delle normative atte a prevenire la diffusione del virus e secondo il Piano Covid-19 stabilito dal Comune di Firenze, cittadini, imprenditori, giovani, organizzazioni per pensare il futuro costruendo il presente, rimettendo al centro la persona e l’ambiente.
In buona compagnia è il tema dell’edizione 2022 che in questa fase di incertezza ci pone l’attenzione sulla crescente domanda di senso del vivere che le persone si pongono rispetto al loro lavoro e alla qualità della vita. Nelle parole di Leonardo Becchetti, Direttore del Festival, dedicate alla scelta di questo tema che riporta il focus sullo “stare” e non sul “fare”.
Preluăm un fragment din articolul apărut astăzi în Sens politic, publicația Fundației Corneliu Coposu.
Vă prezentăm mai jos un fragmente din lucrarea Marian Boboc, Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni, august 1977. O biografie. Autobiografia lui Constantin Dobre, liderul revoltei din 1977, Editura Universitas, Petroșani, 2022, 676 p.
Din vorbă în vorbă, din august 2020 l-am provocat pe dl. Constantin DOBRE să-și aștearnă pe hârtie viața sa, cu bunele și relele ei. Întâi a refuzat, apoi, cu foarte mare greutate, a acceptat să-și scrie autobiografia. Unul dintre motivele refuzului său are rădăcini în modestie. Am insistat luni în șir atât eu, cât și soția mea Irina. În cele din urmă, l-am convins. S-a apucat de scris. Apoi, iar s-a răzgândit. Până la urmă, a finalizat prima parte a autobiografiei sale, care dă seama de viața sa de la naștere până imediat după 1990, când s-a stabilit în Marea Britanie.
ph@Revolta minerilor, 1990. (Mediafax)
Întrucât dl. Constantin Dobre a fost liderul revoltei din 1977, mărturia sa are o importanță de netăgăduit din punct de vedere istoric. Aceasta lămurește multe aspecte confuze sau deloc știute ale revoltei, împrăștiind ceața și norii, luminând adevărul istoric. Este o mare șansă, pentru istorie, faptul că dl. Constantin Dobre are o memorie prodigioasă și un condei sprinten. Talentul său narativ m-a uimit de la bun început, de când am început să primesc primele fragmente ale mărturiei. […]
Într-adevăr, copilăria și revolta sunt două momente importante ale vieții sale, cărora d-l Dobre le alocă un spațiu consistent și… suculent. Autorul are nu doar talent de povestitor, ci și mult umor, știind să fie, atunci când e cazul, și sentimental. Nu cade în dulcegării, știind să dozeze „zahărul” amintirilor.
Impresionantă este și sinceritatea d-lui Constantin Dobre. Dl. Dobre nu face parte din tagma celor care depun mărturie cu jumătate de gură sau a celor care spun adevărul în șoaptă. Din contră, el strigă adevărul, cu bărbăție, chiar și atunci, sau mai ales atunci, când nu-l avantajează întrutotul. Mărturisitorul nu coafează trecutul. El spune adevărul cu multă sete, cu multă sinceritate, ilustrată, acolo unde e cazul, de documente. Poate unora le poate părea cam excesiv acest mod de a apela la documente, însă, să nu uităm, Constantin Dobre este un om al istoriei. În această relatare nu-și mai aparține doar sieși. De aceea, apelează într-una la documente, care să-i certifice afirmațiile/ gesturile/ comportamentul. Cele mai multe documente sunt cele ale dușmanului, în cazul său Securitatea. În momentul când depui mărturie bazându-te pe armele dușmanului și când acesta e perfida Securitate, îți asumi un mare risc. Constantin Dobre e conștient de acest risc. Însă și-l asumă și spun eu câștigă. Securitatea nu a vrut ca revolta de la Lupeni să aibă eroi. Așa cum am arătat în carte, protestatarii au fost transformați în delicvenți de drept comun. Constantin Dobre, din cauza Securității, nu a fost un erou al timpului său. Ba din contră, a fost o victimă a răzbunării comuniștilor și securiștilor. Însă, prin comportamentul ei, Securitatea i-a ridicat piedestal de erou liderului revoltei. Doar o persoană puternică poate băga spaima în oasele unui sistem. Și dl. Dobre a fost un asemenea om. Să nu uităm că în 1977, Constantin Dobre este un bărbat tânăr, are doar 30 de ani. Nu îi pasă că în august 1977 are o soție și un copil de 4 ani. Se sacrifică pentru cauza comună: o viață mai bună pentru mineri și pentru Valea Jiului. Pentru aceasta îl înfruntă, cu un curaj sfidând inconștiența, chiar pe Nicolae Ceaușescu. Regimul nu îi va rămâne dator, îi va distruge viața, va da potențiometrul compromiterii la maxim. Îl va expulza din Valea Jiului, decenii la rând îl va urmări, pas cu pas, îi va asculta cu nesimțire vorbele din locuință și chiar din așternutul conjugal, va lansa cele mai abracadabrante zvonuri despre el, că a murit, că e un trădător. Da, că e un trădător, tocmai el care a avut curajul să îi înfrunte la anchete pe generali și colonei de Securitate. Dl. Dobre prezintă dovezi irefutabile ale netrădării sale. Cei care-l acuză, căci mai sunt destui și acum, nu prezintă nici o dovadă, nici un sfert de document. Unii dintre aceștia sunt persoane onorabile, frecventabile. De aceea e de mirare cum de consimt să participe, și după 45 de ani, la spolierea celui mai important personaj al mișcării anti-comuniste muncitorești din România, cum de fac jocul Securității (culmea, unii dintre ei reactivi la Securitate). După lectura mărturiei d-lui Dobre, aceștia, dacă vor fi onești față de ei înșiși, vor recunoaște că s-au aflat într-o eroare, că s-au lăsat manipulați fără voia lor. Cu siguranță, d-l Dobre, în marea sa generozitate, îi va ierta. Așa cum a avut puterea creștinească să-l ierte chiar pe Nicolae Ceaușescu.
Mărturia sa răspunde, fără echivoc, multor întrebări ridicate în spațiul public, mai ales în Valea Jiului.
Dl. Dobre crede că locul autobiografiei sale (partea I) nu poate fi decât într-o carte dedicată revoltei muncitorești anti-comuniste din august 1977 Valea Jiului – Lupeni, pentru că cea mai mare parte a vieții sale este legată ombilical de această mișcare socială. Pentru mine, ca autor al acestui volum, opțiunea sa de a o publica în cartea mea nu e doar foarte onorantă, ci și importantă pentru contribuția la adevărul istoric al unui moment important al istoriei muncitorimii din Valea Jiului. Îi mulțumesc d-lui Dobre, pentru încrederea acordată de-a lungul timpului, pentru colaborarea la această carte, laboratorul acesteia transformându-se într-un adevărat colocviu.
Se tot vorbește despre modele. Prin curajul, comportamentul, demnitatea și faptele sale istorice, domnul Constantin Dobre poate fi un model în societate. Sincer, eu nici acum nu înțeleg de ce dl. Constantin Dobre nu ocupă în societatea noastră și în istoria României, Văii Jiului – în special, locul pe care îl merită din plin: lider incontestabil al revoltei muncitorești anti-comuniste din Valea Jiului. Sper ca după acest volum, lucrurile să intre, cât de cât, pe făgașul lor normal. Continuă…
Abstract: Da “volontari” e invisibili… i lavoratori migranti diventano visibili per via della pandemia da Covid-19. I raccoglitori stagionali agricoli non sono i soli a sperimentare l’umiliazione del lavoro sommerso, ma anche coloro i quali, per anni, e soprattutto nei mesi della pandemia, lavorano in Italia in prima linea, non nei campi agricoli, bensì nei servizi di pubblico soccorso. Privi di assicurazione sanitaria e contratto di lavoro. Ma semplici volontari. Cosa si stanno perdendo i romeni in Italia? Attraverso i racconti delle loro esperienze lavorative, sia positive che negative, emerge quanto essi, quali cittadini europei in un paese ospitante, siano consapevoli dei loro diritti sociali e si impegnino per garantirsi la dignità umana di lavoratori migranti.
Lavoro: lo sfruttamento della persona e la manodopera a basso costo
A distanza di quasi 15 anni dall’ingresso della Romania nell’Unione Europea (1 gennaio 2007), decidere di andare a lavorare come braccianti all’estero, risulta una scelta obbligata per numerosi padri e madri di famiglia: una decisione sofferta, ma necessaria per intere famiglie.[1] Si dà il caso che dei 1.800 lavoratori stagionali, impegnati nei 17.000 ettari di campi di una cooperativa nell’Emilia Romagna, gli stranieri sono il 60-70% e la maggior parte sono romeni.[2]
In pieno lockdown, nella primavera del 2020, a stagione iniziata e dopo la firma di eccezionali accordi tra i governi dei Paesi membri dell’UE, importatori (Occidente) ed esportatori (principalmente i paesi dell’Est, ma anche il Nord Africa[3]) di manodopera a basso costo. Con speciali voli charter ad hoc masse di braccianti furono trasportati in modo organizzato, avvalendosi degli intermediari, i cosiddetti ‘caporali’, in Germania e Gran Bretagna[4], come in Spagna[5], Italia[6] e Austria[7], i lavoratori stagionali, gli Erntehelfer, ossia, gli operai del raccolto.[8]
Gli operai dell’Est partono in gruppi controllati e sono soggetti a visite mediche all’arrivo, devono vivere e lavorare separatamente dagli altri lavoratori per due settimane ed indossare indumenti protettivi. Al momento dell’arrivo, lo stato rilascia un permesso di soggiorno ai braccianti, che vengono quindi assunti dalle aziende agricole con un normale contratto di lavoro a termine gestito dai sindacati agricoli. Il tutto è stato documentato dal programma tv Rai Est Ovest in un servizio andato in onda domenica 19 aprile, che mostra centinaia di stagionali al momento dell’imbarco a Cluj (Romania) su un aereo diretto a Düsseldorf. Anche il giornale britannico Daily Mail, la scorsa settimana, ha riportato della partenza da Bucarest di alcuni voli charter per “importare” braccianti romeni.[9]
Da invisibili, i problemi dei lavoratori stranieri sono diventati visibili nel 2020, scoppiata la pandemia.[10] Dopo la partenza di 16.000 romeni per lavoro nei campi dei paesi occidentali, con i voli charter, ad aprile 2020, è salito in primo-piano ‘un problema completamente ignorato finora dall’Unione Europea’, ossia, ‘lo sfruttamento dei lavoratori stagionali dalla Romania e altri stati dell’Est-Europa’.[11]
A maggio 2020, il Bundesministerium für Arbeit und Soziales, [Ministero federale del lavoro e degli affari sociali], finanziò la pubblicazione di una Broschüre di 32 pagine, nelle varie lingue (croato, polacco, bulgaro, ungherese e russo), un opuscolo che informava sui ‘diritti’ dei lavoratori stagionali in Germania, quando i braccianti dell’Est stavano già lì.[12] Un riassunto della stessa Broschüre con le ‘misure e regolamenti importanti per i lavoratori stagionali in agricoltura, silvicoltura e orticoltura’[13], aggiornato al 21 maggio 2021, è tradotto anche in lingua romena.[14] Specie dopo il contagio da coronavirus nei mattatoi tedeschi, a luglio del 2020, quando mille operai romeni risultarono infetti da Covid-19.[15]
Arrivati nel «campo di lavoro» con i voli charter, ai braccianti veniva sottratto il passaporto.[16] Senza il documento di identità, essi si vedono anche minacciati, aggrediti con la violenza fisica e verbale, da parte di caporali con metodi mafiosi.[17] Numerose le testimonianze di lavoratori migranti, ridotti in schiavitù, sulle pagine della stampa romena e, in molti casi, anche della stampa internazionale: vulnerabilità, sfruttamento, violenza a danno dei lavoratori, e non solo stagionali, soprattutto donne, hanno dunque riempito le pagine dei giornali, in Romania come in Germania, Spagna[18] e Italia, anche prima della pandemia da Covid-19.[19]
La figura del ‘caporale’[20], ossia, il reclutatore di manodopera dall’estero a basso costo, per conto dell’imprenditore occidentale, è capillare nel ‘sistema’ del lavoro stagionale. Caporale e imprenditore, mettono in moto un meccanismo che la Dottrina Sociale della Chiesa definisce e condanna quali «strutture di peccato»[21], che «impediscono il pieno sviluppo degli uomini e dei popoli»[22]. Da persona, in queste «strutture», il lavoratore straniero è esclusivamente una «forza lavoro», privato dei suoi diritti umani per la durata della stagione. [23] Altresì, trattato da ‘scarto’ alla fine del raccolto nei campi, poi buttato via come un qualcosa che non ti serve più. È la testimonianza di una madre che, insieme ai suoi due figli, si trovavano a lavorare nei campi di Knoblauchsland, in Germania, nel 2020: «Vediamo esattamente quanto sia pericoloso il sistema: quando l’imprenditore pensa di non aver più bisogno delle persone o si è stancato di loro, li scaccia senza esitazione alcuna. Ecco la “busta paga”: solo un pezzo di carta come ricevuta, 300 euro a settimana: 300 euro per 50 ore di lavoro».[24] Qualche caso di sfruttamento nei campi tedeschi arrivò anche al Parlamento europeo.[25]
In Italia, un «osservatorio sulle notizie riguardanti lo sfruttamento lavorativo»[26] raccoglie periodicamente le principali notizie dei quotidiani locali e nazionali, in tema di sfruttamento lavorativo, per ogni Comune. Queste notizie vanno a comporre, ogni anno, a partire dal 2018, un archivio[27] con le ‘mappe dello sfruttamento lavorativo’. I casi di sfruttamento dei lavoratori nei vari settori: agricolo, tessile e altri settori, quali edilizia, commercio, logistica, ecc., sono indicati con appositi «segnaposto» di colore diverso, a seconda del settore di segnalazione di abusi.[28] È rilevante, come evidenziato dalla mappa per l’anno 2020, che lo «sfruttamento lavorativo nel settore agricolo» sia prevalente nel Sud Italia, mentre il Centro-Nord, rileva un numero maggiore di casi di sfruttamento nel settore tessile, edilizia, commercio e logistica, oltre al settore agricolo[29].
In conclusione, mentre in Romania il salario minimo è di Euro 460, in Belgio è di Euro 1625; in Germania, il salario minimo, è di Euro 1584, come in UK (Euro 1583).[30] Se non ci fosse un divario così ampio in termini di ‘salario minimo in Europa’, è auspicabile che tanti fenomeni di sfruttamento delle persone e di violazione dei diritti umani, se non del tutto eliminati, potrebbero ridursi considerevolmente.
2. Il caporalato, un fenomeno da combattere
Il fenomeno del caporalato è spesso associato alla criminalità organizzata o alle mafie, ma è molto di più. È un sistema di intermediazione di manodopera nel quale il mediatore detrae in modo illegale una quota del salario del lavoratore regolarmente assunto da terzi. Dopo che nell’estate e autunno del 2015, alcune persone persero la vita nei campi agricoli del Sud Italia, anche la stampa ufficiale si occupò delle «drammatiche condizioni di vita e di lavoro dei braccianti stranieri, ma anche italiani, e stimolato un dibattito pubblico sulla questione del caporalato», che è diventato subito «priorità assoluta» del governo italiano dell’epoca, il quale annunciò «una serie di azioni finalizzate alla lotta contro il caporalato».[31] Secondo Perrotta (2015), misure di tipo repressivo e azioni simili volte a dissuadere «gli agricoltori dall’assumere i braccianti ricorrendo al caporalato» sarebbero destinate a «non cogliere il bersaglio»[32], ovvero, a non migliorare le condizioni di lavoro dei braccianti né tanto meno a colpire concretamente il fenomeno del caporalato:
In molte zone del Sud Italia, i caporali forniscono – naturalmente a pagamento – servizi indispensabili per le aziende agricole e per gli stessi braccianti: il trasporto nei campi e in altri luoghi (negozi, ospedali ecc.), la supervisione del lavoro, il reperimento e la gestione dell’alloggio, la fornitura di cibo e acqua, talvolta anche il viaggio dal Paese d’origine. Si pensi alla raccolta del pomodoro da industria, per la quale, laddove non è meccanizzata, è necessario organizzare e trasportare in tempi brevissimi decine di squadre composte ciascuna da 20-30 operai. I caporali sono gli unici a fornire squadre efficienti, economiche e disciplinate. A voler confiscare il prodotto del reato, bisognerebbe sequestrare forse la metà dei due milioni di tonnellate di pomodori da industria raccolti nel Sud.[33]
I lavoratori migranti vivono in una condizione di debolezza. L’orario di lavoro impedisce loro di dedicarsi alla cura di sé stessi, dei propri cari: «quando, dopo un turno di dodici ore torno a casa, vado subito a dormire e spesso mi rialzo quando è l’ora di tornare al lavoro»[34], testimonia la ‘volontaria’ da noi intervistata. Emerge quindi la necessità di un nuovo approccio nel mondo del lavoro.
Per quanto riguarda i sezonieri [braccianti, lavoratori stagionali][35] che partono dalla Romania, si dà per scontato che essi siano informati a monte in materia di diritti e doveri. Il Ministero del Lavoro romeno lo fa puntualmente.[36] In Italia, tuttavia, essi dimostrano di conoscere sommariamente le norme relative al rispetto dei diritti sul lavoro[37]. A marzo 2021, al termine di un’importante inchiesta giornalistica[38] sulle condizioni dei romeni ‘lavoratori stagionali nei pressi di Nürnberg, nel tenimento di Knoblauchsland in Germania[39]’, è risultato che ancora ‘non esiste un piano di protezione per i lavoratori stagionali a cominciare dalla Romania [corsivo originale in romeno]’[40].
Le rappresentanze diplomatiche della Romania[41] nei vari paesi dell’UE, aggiornano continuamente i propri siti internet con le novità normative in materia di tutela dei lavoratori, supportate dalla stampa in lingua romena, che informa periodicamente sulle ‘condizioni di lavoro, salario, diritti, assicurazione sanitaria’[42]. L’Ambasciata di Romania in Italia, oltre a firmare ‘un accordo per l’arrivo in Italia di 15.000 lavoratori stagionali romeni’[43] con l’allora ministro Bellanova, come riportato dalla stampa, pubblicò anche una sorta di ‘guida’ in lingua romena[44], per i lavoratori, a seguito del Decreto «Cura Italia» del marzo 2020. È evidente, pertanto, come, alla luce dei grandi cambiamenti globali in atto, non sia più possibile pensare di poter continuare ad accettare che i lavoratori migranti siano trattati non da persone, ma solo in termini di semplice «manodopera a basso costo da impiegare nei lavori manuali a bassa produttività che caratterizzano l’agricoltura, l’edilizia e il terziario privato dei servizi alla persona»[45]. Se fino a qualche anno fa «il ricorso a una manodopera più ricattabile», quali i lavoratori stagionali, potete far «aumentare la quota di profitto imprenditoriale, attraverso un aumento dei livelli di sfruttamento espresso da una compressione dei diritti e del Salario», ma soprattutto «un allungamento della giornata lavorativa e un aumento del carico di lavoro»[46], durante il periodo della pandemia da Covid-19, come emerge dalle interviste realizzate per questo studio, vi è una certa consapevolezza da parte degli stessi migranti in merito ai loro diritti e doveri di migranti lavoratori. Ciò, tuttavia, non è sufficiente a tutelarli:
In agricoltura è estremamente difficile ottenere contratti di lavoro stabili che mettano al riparo dal rischio di perdere il permesso di soggiorno. Inoltre, i braccianti stagionali sono vulnerabili perché spesso vivono in “ghetti” immersi nelle campagne, il che rende i caporali indispensabili per qualsiasi spostamento. Occorrerebbero allora politiche per la casa e per l’accoglienza dei braccianti nei centri abitati e, contemporaneamente, un potenziamento dei trasporti pubblici, anche verso i luoghi di lavoro.[47]
In conclusione, l’informazione sulle condizioni di lavoro, salario, diritti, assicurazione sanitaria, etc., come la conoscenza e la consapevolezza stessa dei propri diritti e doveri nell’Unione Europea, non è sufficiente se il lavoratore, stagionale e non, incappa nel ‘caporalato’, fenomeno deprecabile, con ‘connotati mafiosi e schiavistici’, da contrastare e combattere. …(continua a leggere il contributo di Simona Cecilia FARCAS, Da “volontari e invisibili (testimonianze), in Invisible migrant workers and visible human rights, SZANISZLÓ I. V.(curatore), Angelicum University Press, Roma, 2021, pp. 269-286.
[1] ELENA STANCU, O istorie despre muncitori sezonieri, exploatare și vulnerabilitate. Trei muncitori sezonieri români au fost dați afară de fermierul german pentru care lucrau în Nürnberg. Povestea lor nu este doar despre exploatare, ci despre sărăcia și lipsa de educație care i-au făcut vulnerabili, «Teleleu», Febbraio 15, 2021, https://teleleu.eu/o-istorie-despre-muncitori-sezonieri-exploatare-si-vulnerabilitate/
[12] DGB-PROJEKT „FAIRE MOBILITÄT“, Ihre Rechte als Erntehelfer in Deutschland, Berlin, Deutscher Gewerkschaftsbund, 2020, Febbraio 6, 2021, http://www.fair-arbeiten.eu.
[41] AMBASADA ROMÂNIEI ÎN ITALIA, Maggio 15, 2021, roma.mae.ro; AMBASADA ROMÂNIEI ÎN REPUBLICA AUSTRIA, Condiţii de muncă în Austria, Maggio 15, 2021, viena.mae.ro; AMBASADA ROMÂNIEI ÎN REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA, Informații utile pentru lucrătorii sezonieri în domeniul agricol din Germania, Maggio 15, 2021, berlin.mae.ro
[44] AMBASADA ROMÂNIEI ÎN ITALIA, Informații utile pentru muncitorii români din Italia, în contextul epidemiei de Covid-19 Material realizat de Ambasada României în Italia, pe baza prevederilor Decretului Lege ”Cura Italia” nr. 18/17.03.2020 Martie 2020, Febbraio 1, 2021,
[45] DOMENICA FARINELLA, SEBASTIANO MANNIA, Migranti e pastoralismo. Il caso dei servi pastori rumeni nelle campagne sarde. «Meridiana», 88, Roma, Viella, 2017, pp. 175-196, Febbraio 11, 2021, https://www.jstor.org/stable/90011292
*L’autrice è nata in Romania, vive a Roma dal 1993, dove ha studiato Ragioneria, Lingue e Letterature Straniere, Lettere, Scienze Politiche e Relazioni Internazionali. Licenziata (Laurea Magistrale) in Scienze Sociale (Economia e Management), attualmente dottoranda. Si occupa di politica, economia, sociologia, filosofia, educazione ed ecologia integrale con “approccio volontaristico”. E’ ideatrice fondatrice di IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, Associazione di volontariato per una patria europea comune (2006).
Romania: rapporto Usa, preoccupante fenomeno della tratta e sfruttamento sessuale. Il 50% delle vittime sono bambini
2 luglio 2021 @ 14:52 La Romania resta una principale fonte per le vittime del traffico sessuale e per lo sfruttamento del lavoro in Europa. Lo afferma un rapporto del Dipartimento di Stato americano diffuso ieri, che inserisce per il terzo anno consecutivo la Romania sulla watchlist del livello 2. Il governo del Paese “non soddisfa pienamente gli standard minimi per l’eliminazione della tratta, ma sta compiendo notevoli sforzi per farlo”, spiega il rapporto, che per una deroga non ha declassato la Romania al livello 3, come richiedeva la situazione di fatto. Le autorità romene hanno emesso regolamenti per il minimo standard per chi assiste le vittime della tratta di bambini e ha firmato accordi di cooperazione con la Chiesa ortodossa, ma il numero delle vittime non è diminuito, neanche sotto l’impatto della pandemia di Covid-19. Il rapporto denuncia la complicità delle autorità con i funzionari che sfruttano i bambini assistiti in case o centri di collocamento gestiti dallo Stato. Inoltre, accusa il governo di non aver identificato le vittime tra le popolazioni vulnerabili, come i richiedenti asilo o i bambini assistiti nelle istituzioni statali, e per aver lasciato la maggior parte delle vittime senza servizi, suscettibili di altri traumi e a rischio di nuova tratta. Il 72% delle persone trafficate sono vittime del traffico sessuale, specifica il rapporto statunitense. I trafficanti sono cittadini romeni, coinvolti in organizzazioni criminali che usano donne e bambini per traffico sessuale in Romania, ma anche in Italia, Spagna, Finlandia e Inghilterra. Il 50% delle vittime sono bambini, in parte di etnia rom, il cui reclutamento è aumentato nell’ultimo anno su Internet e sulle reti sociali, nel contesto della pandemia. In questo senso, alla fine di giugno, il governo romeno ha lanciato, in partenariato con Facebook, la Amber Alert, per il ritrovamento dei bambini rapiti. Il primo ministro romeno Florin Cîțu ha ribadito che “il problema del traffico di persone è una priorità per il governo” e che le soluzioni per combattere la tratta e lo sfruttamento ci sono: “C’è bisogno di uno sforzo congiunto di tutte le istituzioni. Dobbiamo assicurarci che nessuna persona vulnerabile diventi ancora vittima”.
Mărțișorul e în UNESCO, dar pentru a-l valoriza, e nevoie de un efort extra care ține de pasiunea, angajamentul, creațiile și studiul permanent al fiecăruia dintre noi, tuturor celor care ne place frumosul. Asociația IRFI – Italia Romania Futuro Insieme se alătură Institutului de Cercetare al Universității din București, care a lansat apelul la contribuții privitoare la cercetarea și monitorizarea elementului de patrimoniu cultural imaterial intitulat: „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie”.
„Gala Mărțișorului 2021”
În perioada 1 – 8 Martie 2021, va avea loc în fiecare zi, la ora 17.30 (ora Italiei), pe pagina facebook a Asociaței IRFI – Italia Romania Futuro Insiemeun seminar cu și despre mărțișoarele realizate de mici și mari, copii, mămici, tătici și bunici, din toate colțurile lumii. „Gala Mărțișorului 2021”, este un eveniment realizat de voluntari și iubitori de tradiție, în cadrul proiectului Bibliotecă românească în Italia / Biblioteca romena in Italia.
Apel la contribuții pentru un nou proiect cultural demarat de ICUB, „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie”
Universitatea din București, lansează prin ICUB, apelul la contribuții privitoare la cercetarea și monitorizarea elementului de patrimoniu cultural imaterial intitulat: „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie”. Acest element a fost înscris în anul 2017, printr-o candidatură multinațională, pe Lista Reprezentativă UNESCO a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.
Statele deponente ale dosarului de candidatură sunt: Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova și România (inițiatorul dosarului).
Dosarul de candidatură cuprinde: i) formularul standard în care sunt prezentate informații reprezentative referitoare la practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (element cunoscut, în special, sub denumirea de Mărțișor sau „cap de primăvară”) și la comunitățile practicante reprezentative; ii) acordul / consimțământul comunităților cu privire la includerea elementului în Lista Reprezentativă; iii) un set de fotografii relevante și care atestă vitalitatea elementului; iv) informaţii privind includerea elementului „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie” în inventarele naţionale v) un material video care demonstrează faptul că practicile asociate zilei de 1 Martie sunt actuale, de interes pentru comunitățile de pe teritoriul României, continuând să se transmită din generație în generație, fiind recunoscute ca valori și elemente de identitate pentru un un număr semnificativ de persoane, grupuri și comunități umane din țara noastră.
Inițiativa actuală a Universității din București se înscrie în demersul de continuare a proiectului Please touch the intangible cultural heritage, realizat în anul 2020 de către Universitatea din București, prin ICUB, în parteneriat cu Asociația Șezătoarea Urbană și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Având în vedere că este necesar un efort colaborativ și constant, invităm toți partenerii potențiali să realizeze (și) în acest an, în funcție de specificul și interesele profesionale ori comunitare directe, demersuri privitoare la cercetarea și / sau monitorizarea stării actuale a elementului (vitalitate, practicare / activități de creație, cunoștințe referitoare la element, transmitere intra- şi intergeneraţională, difuzare, vizibilitate, impact în comunitate etc.). Aceste demersuri îi vor viza deopotrivă, dincolo de contextul de realizare a obiectelor cunoscute drept mărțișoare, atât pe creatorii acestora, cât și pe cei pentru care sunt create aceste obiecte.
Având în vedere elementele de constanță, dar și transformările notabile, de la un an la altul, cu privire la practicile culturale asociate zilei de 1 Martie, considerăm necesară urmărirea fenomenului în fiecare an.
Prin prezentul apel, ne adresăm în mod direct:
institutelor de cercetare, muzeelor cu specific etnografic și nu numai, universităților de profil, centrelor culturale, școlilor și liceelor, ca și altor instituții cu rol cultural și educațional de la nivel local, județean, național;
specialiștilor în domeniile etnologice și domeniile conexe;
studenților / masteranzilor / doctoranzilor;
creatorilor de mărțișoare;
colecționarilor de obiecte de artă populară și în special de mărțișoare;
primăriilor, altor instituții cu rol important în comunitățile locale.
Invităm, așadar, toate entitățile și persoanele menționate să realizeze acțiuni specifice de cercetare și / sau monitorizare, realizând și actualizând, în măsura posibilului, baze de date care să completeze arhivele sau fondurile existente la nivel local, județean, național, ori fondurile personale ale specialiştilor experimentați sau ale celor în formare.
Universitatea din București, prin ICUB, va constitui, începând cu anul acesta, o bază de date denumită Fondul de Patrimoniu Cultural Imaterial, în care să fie stocate date şi materiale privitoare la cercetările / activitățile de monitorizare a elementelor aflate în Lista Reprezentativă (fișe de creator, fişe de interlocutor, înregistrări video / sonore, fotografii, texte rezultate din cercetări de teren etc.).
În acest sens, în perioada următoare, Universitatea din București își propune să stabilească acorduri de parteneriat cu toate entitățile interesate, în scopul continuării acțiunilor de cercetare și monitorizare a elementelor aflate în Lista Reprezentativă, a creșterii interesului pentru protejarea, conservarea și transmiterea acestor elemente, ca și pentru protejarea purtătorilor, creatorilor și transmițătorilor din comunitățile locale, din mediile rural și urban.
În funcție de opțiunea entităților transmițătoare și pe baza acordurilor persoanelor vizate (din comunitate sau implicate în salvgardarea elementului), aceste date vor fi făcute publice sau vor putea fi accesibile în mod limitat.
Pentru activitățile de cercetare și monitorizare a practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie, ce urmează a fi realizate anul acesta, ne puteți transmite date / puncte de vedere / comentarii / întrebări pe adresa: proiectcultural.pci@icub.unibuc.ro, specificând dacă doriți sau nu ca datele transmise să fie vizibile, integral sau parțial, pe canalele de comunicare și vizibilizare ale universității.
Dosarul de candidatură poate fi consultat în limbile engleză și franceză pe site-ul UNESCOaici.
Mai multe informații despre această inițiativă pot fi accesate aici. Persoanele interesate se pot familiariza cu activitățile derulate de ICUB, inclusiv cu cele care vizează acest program pe site-ul Institutului și pe site-ul proiectului Please touch the intangible cultural heritage.
Documentele specifice candidaturii au fost realizate și depuse la UNESCO în anul 2016 de către specialiști în domeniile: etnologie, folcloristică, etnografie, cu toții membri ai Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Național din subordinea Ministerului Culturii (coordonator dosar: acad. Sabina Ispas, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română; persoană de contact pentru dosar: conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, cadru didactic în cadrul Departamentului de Studii Culturale al Facultății de Litere a UB, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română.
Ad multos Annos! Auguri a nonna Aurica che oggi compie 100 anni.
Aprilia (LT), 10/10/2020 – La signora Aurica Manzini, nata in Romania, a Cataloi (Tulcea), il 10 ottobre del 1920, è stata una delle prime abitanti di Aprilia, in provincia di Latina, quando la cittadina contava poche abitazioni.
Sarta molto abile, negli anni ’50 apre il primo negozio di abbigliamento del comune che è passato da anni in gestione alla figlia ed è tuttora attivo. Nonna Aurica appartiene inoltre ad una delle numerose famiglie di Aprilia che formavano una consistente comunità Italo-Rumena nella zona di Costanza (in romeno Constanța), in Romania e che sono rientrate in Italia prima della Seconda Guerra Mondiale e hanno costituito il primo nucleo della città pontina.
Nonna Aurica, oggi 100 anni, riceve il Crest del Comune di Aprilia (LT), nella foto con Francesca Barbaliscia, in fascia tricolore, in rappresentanza del Sindaco di Aprilia.
RO. La mulți ani, bunica Aurica! Astăzi împlinește 100 de ani!
Bunica Aurica Manzini, născută la Cataloi, în județul Tulcea, la 10 octombrie 1920, este una dintre primii locuitori ai orașului Aprilia (LT), chiar de la început, când orașul avea foarte puține case.
O croitoreasă foarte pricepută, în 1950 a deschis primul magazin de îmbrăcăminte din oraș, care de ani de zile a fost preluat de fiica sa, Roberta, fiind activ și astăzi, în Via degli Oleandri, 21 – 04011 Aprilia (LT).
Bunica Aurica, aparține uneia dintre numeroasele familii care, în România, au dat naștere unei importante comunități italo-române, în județul Constanța și care s-au întors, apoi, în Italia, înainte de cel de-al doilea război mondial, formând astfel primul nucleu al orașului Aprilia, fondat în anul 1936.
Ne unim familiei prietenei noastre, bunica Aurica, cu fiica Roberta și nepoata Sara (în fotografie), în această zi frumoasă, cu urări de sănătate, fericire și bătrânețe ușoară, înconjurată de iubirea celor dragi!
Asociația IRFI „Italia Romania Futuro Insieme” („Italia România un Viitor Împreună”) propune autorităților Primăriei Frecăţei, în a căriei administrație se află localitatea Cataloi, acordarea „cetățeniei de onoare” doamnei Aurica Manzini, născută la 10 octombrie 1920, în Cataloi, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Bunica Aurica a fost din totdeauna și este în continuare, o foarte bună prietenă a României și a românilor care muncesc în Italia.
Toți cei care doresc să-i transmită ”La mulți ani” bunicii Aurica, o pot contacta la adresa: Via degli Oleandri, 21 – 04011 Aprilia (LT).
Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaș
Associazione IRFI „Italia Romania Futuro Insieme”
Roma, 10/10/2020
Bunica Aurica, astăzi la vârsta de 100 anni, premiată de Primaria Apriliei (LT).
Nonna Aurica Manzini ha compiuto oggi 100 anni. Nella foto, con il Crest del Comune di Aprilia (LT).
Il Caffè Tv:
“Cento anni di vita nel segno del lavoro e della famiglia. Aurica Manzini, classe 1920, ha compiuto oggi il secolo di vita e l’ha voluto festeggiare nel suo negozio di abbigliamento in via degli Oleandri ad Aprilia, aperto negli anni sessanta e ancora attivo.
Madre di Claudio e Roberta, nonna di 4 nipoti e due volte bisnonna, Aurica ha ancora la lucidità di una ragazzina: sveglia prestissimo la mattina, pulizie di casa e poi via per seguire la messa delle 8.30 alla chiesa di San Michele. Al termine, un po’ di spesa, il rientro a casa e la preparazione del pranzo («Tira ancora la sfoglia a mano», rivela la figlia Roberta), non prima di essere passata nel suo negozio. «Mi tengo sempre impegnata, lavoro tanto perché se mi siedo mi annoio, mi sento malata», rivela Aurica, arrivata ad Aprilia nel 1940 dalla Romania, dove è nata e dove ha imparato a cucire all’età di 12 anni. La famiglia Manzini è una delle tante che da Rovigo nel 1878 partirono per la Romania per avviare una risiera e rientrarono nel 1940 richiamati in patria dal fascismo. Si trasferirono prima a Campo del Fico, poi in centro ad Aprilia, in via degli Oleandri dove vive ancora oggi. «Ho visto Benito Mussolini – racconta Aurica – era grassottello, ma non lo scriva altrimenti mi arrestano». «Aprilia non esisteva, c’era la piazza, la chiesa, qualche casa e basta. Quando oggi vedo quanto è diventata grande la mia città, mi meraviglio. Ricordo ancora di aver visto le battaglie successive allo sbarco di Anzio dal balcone di casa. Il cielo di notte si illuminava con le bombe. Gli americani potevano arrivare a Roma in pochi giorni, ma hanno aspettato pensando che ci fossero i tedeschi qui. Ma i tedeschi non c’erano».
Aurica conobbe il marito Ornello Riccetti durante la guerra. «Era un soldato telegrafista, venne a casa nostra per motivi di servizio, poi tornò altre volte. Gli dissi: a questo punto sposiamoci». Ornello è stato poi un dipendente Sip ed è venuto a mancare nel 1982.
Oggi la neo centenaria indossa con disinvoltura la mascherina: «Questo virus passerà», spiega, ricordando i giorni del lockdown, «quando non potevo andare a messa. Questo è stato il dispiacere più grande». Aurica non ha una ricetta per la longevità: «Bisogna sempre lavorare e tenersi impegnati, stare attenti a quello che si mangia, ma soprattutto, e lo dico ai giovani, fate una vita serena, tanto quello che deve succedere succede. Come dico sempre: finché c’è vita c’è speranza».
Stamattina a farle gli auguri al negozio sono passati tanti parenti, amici, clienti storici e l’assessore alle politiche sociali Francesca Barbaliscia, che le ha portato in dono due stampe della Aprilia appena fondata e lo stemma del Comune, poi le ha fatto indossare la fascia da sindaco, che Aurica ha indossato con straordinaria naturalezza.”
Sono mamme, papà, mogli, figli, fratelli, sorelle, nipoti. Assistono in casa, tutti i giorni, un loro parente disabile, anziano non autosufficiente o affetto da una malattia cronica invalidante. Accudiscono, vestono, lavano, imboccano persone che non riescono a farlo da sole. Con notti insonni, corse in ospedale e carrozzine da portare.
Si chiamano “caregiver familiari” e sono, di fatto, dei “volontari” generosi e senza alternative, costretti a sostituirsi alla mancanza di servizi socio- sanitari sul territorio. In Italia se ne contano 7,3 milioni: un esercito nascosto, senza aiuti economici, e senza una legge che li tuteli.
Ma qualcosa si sta muovendo: nell’ultima settimana di questo mese la Commissione Lavoro del Senato comincerà a discutere il disegno di legge n. 1461, testo unico firmato da senatori di tutti i gruppi, che prevede il riconoscimento e il sostegno a chi svolge questo ruolo. I soldi ci sono già: il Fondo appositamente istituito ammonta a 65 milioni per il triennio 2018-2020. Risorse “congelate”, però, finché non c’è la legge. «Una cifra inadeguata, che non tiene conto delle effettive necessità» è il giudizio di Alessandro Chiarini, presidente del Coordinamento nazionale Famiglie con Disabilità (Confad), che definisce il ddl «pressapochista e lontano anni luce dal fornire risposte serie e concrete al problema». «Da parte della classe politica finora c’è stato un muro di indifferenza – prosegue Chiarini – perché si considerano ancora i caregiver come dei volontari senza sapere che molti vivono in povertà perché costretti a lasciare il loro lavoro per dedicarsi a tempo pieno all’assistenza del congiunto, un’attività massacrante, anche psicologicamente».
E chi si ammala non ha alcuna copertura assicurativa. «Anche su questo il ddl non comprende misure concrete» sostiene l’associazione, che chiede di migliorare il testo legislativo introducendo quattro punti a favore del caregiver: contributi figurativi equiparati a quelli dell’operatore socio-sanitario e possibilità di prepensionamento; un assegno per chi non può condurre un progetto di vita indipendente; snellimento delle procedure burocratiche per il proprio assistito con percorsi preferenziali nelle strutture sanitarie e riduzione dei tempi di attesa per visite ed esami; la possibilità di lavorare usufruendo delle varie forme di smartworking. Se per il Confad il disegno di legge è «un’odiosa beffa», per la Fish (Federazioneitaliana per il Superamento dell’Handicap) in questa fase dell’iter serve soprattutto «prudenza».
Burse oferite de către Facultatea de Științe Sociale din Universitatea Internațională “Angelicum”, Pontificia Università di San Tommaso d’Aquino in Urbe, împreună cu organizația nonprofit Adjuvantes onlus – Fond de solidaritate educațională, din Roma (Italia). Programul STRONG, sub conducerea vice-rectorului Sr. Prof. Helen Alford O.P., susține studenții migranți și G2 în obținerea celei mai bune educații, astfel încât aceștia să devină „agenți” și generatori ai schimbării sociale, contribuind totodată la îmbunătățirea legăturilor sociale și consolidând relațiile în comunitățile locale din care fac parte.
În decembrie 2018, comunitatea internațională a semnat două pacte globale, unul privind refugiații și celălalt privind migrațiile. Vaticanul s-a aflat în fruntea redactării acestor documente și solicită instituțiile bisericești de învățământ să se angajeze în această direcție, dezvoltând și realizând în mod concret temele și progresele atinse de Pontif și colaboratorii săi.
Programul STRONG își asumă această mare provocare: își propune să consolideze capacitatea cetățenilor străini rezidenți în Italia și a italienilor din generația a doua (G2), tineri și adulți, astfel încât aceștia să poată deveni agenți ai schimbării sociale, capabili să promoveze incluziunea socială a migranților în spațiile locale.
În special, programul oferă burse pentru a accesa la studii universitare sau profesionale. Acestea sunt destinate cetățenilor străini, deci și românilor din Italia, sau rezidenților din a doua generație care doresc să își completeze pregătirea și să dezvolte abilități noi și competențe, îmbunătățind astfel oportunitățile de muncă, de asemenea, întărindu-și stima față de sine.
La sfârșitul cursului de studiu, participanții la Program vor avea dezvoltate abilități și competențe transversale (holistice) în științe sociale și / sau în managementul organizațiilor nonprofit (al treilea sector) și al societății civile; de asemenea, ei vor avea un bagaj de experiențe multiculturale și vor fi în posesia unor metodologii și instrumente utile în domeniul cercetării sociale și în planificarea participativă spre dezvoltarea comunităților și spațiilor locale, în colaborare cu rețeaua de parteneri ai Programului STRONG.
DESCRIERE ȘI OBIECTIVE
Facultatea de Științe Sociale din Universitatea Pontificală Sf. Toma de Aquino, Angelicum, din Roma, împreună cu Adjuvantes onlus, pun la dispoziție burse totale și parțiale (cu o contribuție minimă din partea studentului, circa 200,00 eur pe semestru) pentru cetățeni străini și italieni cu trecut migraționist. Bursele, disponibile începând cu anul universitar 2018/2019 până în 2023-2024, vizează implicarea participanților la Program în următoarele linii de acțiune:
Selezione / Selecție – Procesul de difuzare a ofertei, de achiziție a cererilor și de evaluare a motivațiilor candidaților, cu scopul de a crea grupuri eterogene de participanți la Program, pentru a spori diversitatea culturală și generațională.
Cerințele de participare sunt:
să fie cetățeni străini cu domiciliul în Italia sau italieni cu trecut migraționist (G2, adică, a doua generaţie),
să fie în posesia unui titlu de studiu valabil pentru a accesa la nivelul academic solicitat, inclusă posibilitatea recunoașterii calificărilor obținute eventual în diferite țări și evaluarea compatibilității examenelor susținute vizavi de parcursul necesar de formare. Traducerea titlurilor de studii / transcrierilor, nu este necesară: solicitarea unei eventuale traduceri va avea doar scop informativ.
Training / Pregătire – Accesul la următoarele cursuri academice și de formare profesională:
a) înscrierea la Ciclul I (Baccellierato (Laurea Triennale) in Scienze Sociali) – studii universitare de licență în științe sociale (clasa L-36 domeniul de științe politice și relații internaționale). Cursul are durata de trei ani (șase semestre) și se finalizează cu un examen scris cu caracter multidisciplinar (corespunde unui număr de 180 de credite conform ECTS/SECT, și se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC).
b) înscrierea la Ciclul II (Licenza (Laurea Magistrale) in Scienze Sociali) – studii universitare de licență (master*) în științe sociale, pe cele două adrese: științe politice (clasa LM-62 a masterului în științe politice) și economie și management (clasa LM-81 a masterului în științe cooperare internațională pentru dezvoltare). Cursul are durata de doi ani și se finalizează cu redactarea și disertaţia lucrării de licență (120 ECTS/SECT, 7 EQF/CEC).
c) înscrierea la cursul anual de pregătire în „Managementul organizațiilor din al treilea sector și al întreprinderilor sociale” (“Management delle Organizzazioni del Terzo Settore e delle imprese sociali”).
Programul include, de asemenea, participarea la cursuri și seminarii specifice pe probleme de migrație, organizate în colaborare cu partenerii Programului STRONG.
Research / Cercetare – Participarea la un proiect anual de cercetare pe probleme de migrație, pentru studenții implicați în programele de formare a) și b).
Orientamento / Orientare și cetățenie activă – Toți participanții la Program vor fi implicați în cursuri de orientare de grup. Studenții programelor de formare a) și b) vor putea profita de cursuri de orientare individuale și vor fi implicați în experiențe de participare și cetățenie activă, atât în cadrul universității, cât și în afara acesteia (voluntariat, stagii, etc.).
Network / Rețea – Toți participanții la program vor avea ocazia să cunoască activ instituțiile și realitățile teritoriale implicate în rețeaua STRONG.
Global monitoring and evaluation / Monitorizare și evaluare globală – Toate activitățile Programului sunt supuse unor măsuri de monitorizare și evaluare iar în fiecare an va fi prezentat un raport anual de activitate.
Video: Sr. Helen Alford O.P., vice-rector al Universității Angelicum din Roma și vice-decan al Facultății de Științe Sociale, vorbește la TV2000 despre economia actuală, care omoară, și care ar trebui să pună în centrul atenției persoana, nu doar profitul; despre soluții cum ar fi economia civilă și atenția pentru binele comun; despre muncă și despre dezvoltarea umană și despre ce am putea face noi și, mai ales, ce ar trebui să facem noi astăzi!
“În această optică enciclica Papei Francisc «Fii lăudat, Domnul meu» (Laudato Sì) abordează două probleme cruciale pentru lumea de astăzi. Mai întâi de toate, munca: ”în orice abordare a ecologiei integrale, care să nu excludă ființa umană, este indispensabil a integra valoarea muncii” (124), după cum ”renunțarea la investiția în oameni, pentru a obține un profit mai mare, este una din cele mai păguboase afaceri pentru o societate” (128). În al doilea rând, limitele progresului științific, cu referință directă la organismele modificate genetic (OMG: 123-136), care reprezintă o ”chestiune cu caracter complex” (135). Cu toate că ”în unele regiuni folosirea acestora a produs o creștere economică care a contribuit la rezolvarea unor probleme, se notează dificultăți semnificative care nu trebuie să fie minimalizate” (134), începând cu ”concentrarea terenurilor productive în mâinile câtorva oameni” (134). Papa Francisc se referă în mod particular la micii producători și la lucrătorii rurali, la biodiversitate, la rețeaua de ecosisteme. Este, de aceea, necesară ”o dezbatere științifică și socială care să fie responsabilă și amplă, capabilă să țină cont de întreaga informație disponibilă și să spună lucrurilor pe nume”, pornind de la ”liniile de cercetare autonomă și interdisciplinară” (135).” (Sursa: http://www.iustitiaetpax.va/)
ROMA. Joi, 27 septembrie 2018, la ora 16, va avea loc un „Te Deum” de mulțumire a studenților absolvenți 2018, la Bazilica Sf. Vitale (via Nazionale, 194). Sunt invitați membrii comunității românești din Roma și provincie, interesați, de asemenea, să cunoască oportunitățile de formare profesonală integrală, cu bursă de studii pentru Facultatea de Științe Sociale la Universitatea Pontificală Sf. Toma de Aquino „Angelicum” în Roma.
Sfânta Liturghie, organizată de Asociația IRFI onlus și studenții români absolvenți ai Facultății de Științe Sociale de la Universitatea Pontificală Sf. Toma de Aquino in Urbe, va fi celebrată de către Pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii romano-catolice române de la San Vitale în Roma.
Amănunte, la tel. 320 1161307 (WhatsApp), sau e-mail: irfionlus@yahoo.it.
Il nostro giubilo a Don Ben per il suo nuovo incarico di direttore della Caritas di Roma! Un riconoscimento che va a premiare il suo impegno profuso quale pastore ed educatore nelle parrocchie romane come al servizio dei bisognosi, dei poveri, degli ultimi. A Don Ben, i nostri migliori auguri di buon lavoro nell’esercizio del suo sacro ministero!Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaș
Don Benoni Ambăruș – detto Don Ben – da sabato primo settembre è il nuovo direttore della Caritas di Roma. A nominarlo alla guida dell’organismo diocesano, di cui era già vicedirettore dal 16 ottobre 2017, è stato il cardinale Angelo De Donatis, vicario del Papa per la diocesi di Roma. Don Ambăruș succede a monsignor Enrico Feroci, che ha diretto la Caritas per nove anni; già presidente degli Oblati del Divino Amore, dal primo settembre monsignor Feroci è il nuovo rettore del seminario della Madonna del Divino Amore.
Nato il 22 settembre 1974 a Somușca-Bacău (Romania), don Benoni Ambăruș entra al Seminario Minore della diocesi di Iași, in Romania, nel 1990; consegue la maturità nel 1994 e quindi, fino al 1996, frequenta il Seminario Maggiore di Iași. Il 23 novembre del 1996 arriva a Roma, presso il Pontificio Seminario Romano Maggiore, dove completa gli studi e consegue il baccalaureato in Teologia. Il 29 giugno del 2000 viene ordinato presbitero a Iași. Ma poi rientra a Roma, dove, nel 2001, consegue la licenza in Teologia dogmatica alla Pontificia Università Gregoriana. Dal 2001 al 2004 svolge il servizio di educatore al Seminario Romano Maggiore; dal 2004 al 2007 è collaboratore parrocchiale a San Frumenzio ai Prati Fiscali; dal 2007 al 2010 è viceparroco presso la stessa parrocchia. Dal 2010 al 2012 è invece viceparroco nella comunità di Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae a Torre Gaia. Nel 2012 don Ambăruș diviene parroco dei Santi Elisabetta e Zaccaria a Valle Muricana: sarà la prima parrocchia a ricevere la visita pastorale di Papa Francesco, il 26 maggio del 2013. Infine, nel 2017, la nomina a vicedirettore della Caritas di Roma.
«Sono consapevole – dichiara don Benoni Ambăruș – di arrivare a svolgere un servizio impegnativo e delicato con la certezza di poter contare sull’esperienza e la dedizione di molti operatori, volontari e di tutti i poveri. L’esperienza di vicedirettore, vissuta negli ultimi mesi, è stata per me la scuola del Vangelo della vita attraverso gli occhi e il cuore dei poveri. La Caritas continuerà il suo percorso al fianco delle tante comunità parrocchiali e di tutto quel vasto mondo della Chiesa di Roma in cui la carità si realizza attraverso la difesa della dignità e della giustizia: esperienze che sempre più debbono operare in comunione». (http://www.caritasroma.it/)
„Ringraziando il Signore per questa bella notizia, preghiamo insieme per sostenere don Ben nel nuovo incarico.” (Mons. Enrico Feroci)
Futuro Insieme 