Voci della fede. Riflessioni di tre autori romeni sul Concilio Vaticano II


Un caleidoscopio di riflessioni teologiche, filosofiche e storiche sulla ricezione del Concilio Vaticano II

La vastissima bibliografia sul Concilio Vaticano II si è da poco arricchita di un nuovo titolo, edito dalla Libreria Editrice Vaticana. Curato da Gabriel-Vasile Buboi, Mihail Constantin Banciu e da Bogdan Tătaru-Cazaban, quest’ultimo ambasciatore di Romania presso la Santa Sede, Voci della fede. Riflessioni sul Concilio Vaticano II (pag. 96; € 14,00) raccoglie i testi delle conferenze tenute da illustri studiosi nelle sale del pontificio Collegio “Pio romeno”, vera “accademia romena sul Gianicolo”, che ha quale missione il sostegno della formazione dei giovani sacerdoti della Chiesa greco-cattolica di Romania e che è stato, lungo gli anni, un punto d’incontro tra oriente e occidente.voci-della-fede

Non un libro di storia, né un commento dei documenti del Concilio Vaticano II, quanto un caleidoscopio di riflessioni teologiche, filosofiche, storiche sulla ricezione del Concilio e soprattutto sulle esigenze spirituali del nostro tempo.

Davanti ad un prestigioso uditorio – formato da rappresentanti della Santa Sede, del mondo accademico, religioso e diplomatico (docenti e studenti delle istituzioni di educazione pontificie, sacerdoti, ambasciatori e altri) – quattro eminenti oratori hanno illustrato le svariate sfaccettature delle proiezioni del Concilio Vaticano II nel mondo odierno. Quattro saggi di grande spessore scientifico, che testimoniano dell’impronta profonda lasciata dall’evento che ebbe a svolgersi mezzo secolo addietro.

Gli incontri sono stati promossi dell’Ambasciata di Romania presso la Santa Sede insieme al pontificio Collegio “Pio romeno” in seguito all’indizione dell’Anno della fede da parte di Benedetto XVI con la bolla Porta fidei.

Il pontificio Collegio “Pio romeno” ha rappresentato, sin dalla sua fondazione, negli anni ’30 del secolo scorso, un rilevante punto di riferimento, uno spazio di spiritualità romena nel cuore di Roma, per diventare in seguito, dagli anni ’90, un luogo della memoria e contemporaneamente della rinascita di una Chiesa che ha sofferto il martirio durante il periodo comunista. Grazie alla collaborazione della Congregazione per le Chiese orientali questo luogo di formazione è potuto diventare anche un luogo di incontro, di comunicazione della storia e della ricchezza spirituale dell’oriente cristiano.

Il primo saggio, del cardinale Leonardo Sandri, illustra la parte che le Chiese orientali hanno avuto nella preparazione del grande rinnovamento nella vita della Chiesa Cattolica promosso dal Concilio. Attraverso il Vaticano II è stata riscoperta, a livello universale, la tradizione dell’Oriente cristiano, professata tanto dalle Chiese ortodosse quanto da quelle orientali cattoliche; una tradizione definita dalla liturgia, dalla spiritualità patristica, dal monachesimo e dall’arte dell’icona. Cosicché, il Concilio Vaticano II ha reintegrato ciò che faceva già parte della vita, poco conosciuta, delle Chiese orientali e ha aperto un ponte di comunicazione con tutto l’Oriente cristiano, specialmente con le Chiese ortodosse, come risulta dai decreti Orientalium Ecclesiarum ed Unitatis Redintegratio.

Il secondo intervento, di mons. Jean-Louis Bruguès, archivista e bibliotecario di santa romana Chiesa, propone un tema che, oltre ad essere celebrativo, offre una prospettiva sottile e attuale allo stesso tempo, nel quale si può scoprire l’accoratezza del suo pensiero teologico e filosofico sul modo in cui il grande evento del Concilio costituisce il riferimento fondamentale per il futuro della Chiesa Cattolica e dei suoi rapporti con la società contemporanea.

Mons. Vincenzo Paglia, presidente del pontificio Consiglio della famiglia, nel terzo dei contributi che compongono il volume affronta un tema particolarmente caro a tutte le Chiese, quello della famiglia, che resta il luogo della trasmissione della vita e ugualmente della fede.

Infine, la conferenza di Giovanni Maria Vian, direttore dell’Osservatore Romano, offre una suggestiva accollata da papa Paolo VI a papa Francesco. Quale conoscitore del magistero di Paolo VI Vian offre un ritratto affascinante di quello che fu Giovanni Battista Montini, “intellettuale appassionato e rigoroso”, “testimone della verità cristiana”.

di Giuseppe Merola – Fonte: http://www.farodiroma.it

voci-della-fedeRiflessioni sul Concilio Vaticano II

A cura di Bogdan Tataru-Cazaban, Gabriel-Vasile Buboi e Mihail Constantin Banciu

Data di pubblicazione: 16/06/2016

Pagine: 94

Prezzo: € 14,00

Language: It

Isbn: 978-88-209-9830-1

Brossura

http://www.libreriaeditricevaticana.va

Sabato 17 ottobre 2015 si è tenuta nell’Aula Paolo VI la Commemorazione del 50° Anniversario del Sinodo dei Vescovi, organismo istituito dal Papa Paolo VI il 15 settembre 1965 con il Motu proprio Apostolica Sollicitudo. In maniera particolarmente significativa, la celebrazione è avvenuta proprio duirante lo svolgimento di un’Assise sinodale, la XIV Assemblea Generale Ordinaria del Sinodo dei Vescovi dal tema La vocazione e la missione della famiglia nella Chiesa e nel mondo contemporaneo. Il presente volume raccoglie i documenti che si riferiscono alla Commemorazione del 50° Anniversario, ma anche alcuni testi significativi in relazione al Sinodo dei Vescovi. Nella Prima parte vengono presentati tutti gli interventi tenuti durante la Commemorazione. Si riportano l’Introduzione del cardinale Lorenzo Baldisseri, la Relazione commemorativa del cardinale Cristoph Schönborn e le Testimonianze dai cinque Continenti: per l’Europa, il cardinale nichols; per l’Africa, Sua Eccellenza mons. Madega Lebouakehan; per l’America, il cardinale Ezzati Andrello; per l’Asia, Sua Beatitudine Sako; per l’Oceania il cardinale Mafi. Infine, viene riportato il Discorso che il Santo Padre Francesco ha pronunciato a conclusione e a coronamento della Commemorazione. Nella Seconda parte si trovano alcuni interventi di particolare rilevanza dei Papi che si sono succeduti al governo della Chiesa in questi cinquant’anni di storia: Paolo VI, Giovanni Paolo II, Benedetto XVI e Francesco.

INTERVIUL RRA CU AMBASADORUL BOGDAN TĂTARU-CAZABAN, LA SFÂRȘIT DE MANDAT


La Basilica Sant Anselmo all’Aventino din Roma, luni seara, zeci de cardinali și preoți români au asistat la un Te Deum prezidat de episcopul ortodox român, Preasfințitul Siluan, în onoarea E.S. Dl. Bogdan Tătaru Cazaban ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran de Malta, la finalul mandatului său de 6 ani. Datorită relațiilor bilaterale dintre cele două state, peste 220 de biserici ortodoxe și alte 70 de rit catolic românești există în prezent pe teritoriul italian.

E.P: Care au fost realizările cele mai importante ale misiunii de 5 ani ca ambasador al Romaniei pe langa Sfantul Scaun si pe langa Ordinul Militar Suveran de Malta?
Bogdan Tătaru Cazaban: Cred că acești ani au adus o intensificare notabilă a relațiilor cu Sfântul Scaun, fie și numai dacă ne referim la frecvența și nivelul vizitelor autorităților române aici și ale reprezentanților Sfântului Scaun în țara noastră. Sărbătorirea a 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice a fost marcată la cel mai înalt nivel, atât prin vizita Președintelui României, cât și prin participarea Cardinalului Secretar de Stat la evenimentul aniversar. Aș adăuga că, în acești ani, au fost semnate primele documente bilaterale sectoriale din istoria recentă: primul acord între universități, crearea lectoratului de limbă, cultură și civilizație românească la Institutul Pontifical Oriental, memorandmul de înțelegere la nivelul ministerelor culturii,  și s-a pregătit proiectul de acord pentru recunoașterea reciprocă a titlurilor de studii. O altă dimensiune a fostcreșterea vizibilității acestei relații prin organizarea evenimentelor de diplomație publică: este vorba de evenimente ecumenice, organizate cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, de conferințe despre marile figuri ale spiritualității românești sau despre beatificările recente, de publicațiisub egida Ambasadei.
E.P: Ati avut ocazia sa colaborați cu doi Papi: Benedict al XVI-lea și Francisc. 
Bogdan Tătaru Cazaban: E adevărat că am avut privilegiul de a asista la un moment istoric și la o perioadă unică pentru Biserica Catolică. Am fost acreditat pe lângă Papa Benedict al XVI-lea, a cărui operă o cunosc și o admir, și mi-am desfășurat o mare parte a activității în primii ani ai pontificatului Papei Francisc. Cred că Papa Benedict rămâne unul dintre marile spirite ale Europei, ale cărui analize își păstrează vigoarea și forța de inspirație. În Papa Francisc văd un Papă al renașterii spirituale și al milostivirii, care răspunde nevoii imense a omului contemporan, cu toate dramele și tribulațiile sale, de a se ști înțeles și iubit. E una dintre cheile, poate cea mai puternică, pentru a deschide porțile indiferenței spirituale de astăzi, detectând dincolo de ele o acută nevoie de întâlnire și dialog.
E.P: România si Ordinul Suveran de Malta marchează in 2016 – 25 de ani de la restabilirea relatiilor diplomatice. Ce evenimente ati coordonat pentru aceasta aniversare? 
Bogdan Tătaru Cazaban: Ordinul Suveran de Malta are o prestigioasă istorie, de peste 900 de ani, și dezvoltă astăzi o diplomație umanitară. Este impresionantă activitatea membrilor săi în zonele afectate de conflicte sau de dezastre naturale. În România exită o foarte bună prezență a Ordinului, care prin Serviciul de Ajutor Maltez a venit în întâmpinarea persoanelor afectate de inundații, a sprijinit diferite instituții medicale, susține o gradiniță pentru copii cu dizabilități, se ocupă de îngrijirea bătrânilor și de integarea romilor. Toate aceste activități dau consistență unei relații, ai cărei 25 de ani am avut onoarea să-i sărbătorim la reședința Principelui și Marelui Maestru al Ordinului printr-un concert și prin lansarea unei cărți publicate de Ambasadă cu sprijinul Institutului Cultural Român.
E.P: In acești 5 ani, ați participat la foarte multe ceremonii religioase ale parohiilor românești ortodoxe și catolice din Italia și ati avut ocazia sa interacționați si sa întâlniți numerosi conationali stabiliti in Peninsula. In ce măsura, biserica ii poate sprijini pe romanii aflati pe teritoriul italian? 
Bogdan Tătaru Cazaban: Prezența în comunitățile noastre religioase din Italia, în marea lor majoritate ortodoxe, găzduite în lăcașuri sau spații oferite de Biserica Catolică, a fost o experiență care m-a îmbogățit. Am avut sentimentul comunității și al comuniunii de fiecare dată când le-am vizitat. Trebuie să subliniez că parohiile au un rol extraordinar în integrarea românilor. Pentru autoritățile locale și pentru locuitorii diferitelor orașe reperul în relația cu comunitatea românească este preotul. De aceea, a fost și este foarte important sprijinul pe care, în numeroase cazuri, Biserica Catolică l-a acordat în mod fratern parohiilor românești. Activitatea acestora merită din plin să fie cunoscută și susținută.
E.P: Există ceva care ați vrut să realizați ca ambasador și nu ați reusit încă sau se va realiza anul acesta?
Bogdan Tătaru Cazaban: Întotdeauna rămân multe de făcut. Sunt proiecte în lucru, vizite, a căror concretizare în viitorul apropiat mă va bucura. Sper că acordul în domeniul educației va putea fi semnat cât mai curând. Este un proiect important pentru românii care studiază în sistemul de învățământ pontifical și pentru profilul colaborării cu Sfântul Scaun.

Sursa:: http://www.romania-actualitati.ro/

Citește și:

La Romania e il Sovrano Ordine di Malta. 25 anni dal ripristino dei rapporti diplomatici (1991-2016)


25-ani-malta-1

Fra’ Matthew Festing, Principe e Gran Maestro del Sovrano Militare Ordine di Malta

Nel periodo immediatamente successivo alla caduta del comunismo in Romania il Sovrano Militare Ordine di Malta ha creato un corpo di volontari per dare aiuto alla popolazione romena: il Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR). Attualmente conta oltre mille volontari e 70 dipendenti ed è presente nel paese in 26 centri diversi. Assistenza medica, sostegno ai disabili, ai bambini e ai giovani in difficoltà, ai senzatetto e agli anziani, sono alcune delle principali attività dell’Ordine, che è impegnato inoltre, in programmi per il soccorso alle popolazioni colpite da catastrofi naturali.

“[…] Il 24 maggio 1991 la Romania ed il Sovrano Ordine di Malta, tenendo conto dell’importanza dei legami storici esistenti, ristabilirono le relazioni diplomatiche, formalmente allacciate nel 1932. […]

Più di quattro decenni di regime totalitario in Romania si erano conclusi nella violenza, con la perdita di numerose vite, nei giorni turbolenti del dicembre 1989. Tali avvenimenti ebbero tuttavia l’effetto di aprire il paese alla democrazia, alla libertà e ai valori Cristiani. Durante quel mese così caotico arrivarono in Romania i primi camion carichi di aiuti dell’Ordine di Malta.

Con umiltà e gratitudine desidero esprimere riconoscenza per il grande cuore dei Romeni, che in quei giorni difficili accolsero membri e volontari dell’Ordine di Malta invitandoli a stare nelle loro modeste abitazioni, a sedersi alle loro tavole, condividendo il poco che avevano e aiutando ad assistere chi era perfino più in difficoltà di loro. Fu una straordinaria lezione in un momento cruciale per i nostri membri e volontari che videro un popolo che conserva in sé profondi e vivi valori Cristiani, malgrado fosse oppresso da così tanti anni.

Da allora, l’organizzazione di soccorso dell’Ordine di Malta in Romania è cresciuta fino a divenire il terzo organismo dell’Ordine più grande dell’Europa centrale ed orientale, contando attualmente su 70 dipendenti e più di 1.000 volontari.

Ambasadorul României pe lângă Ordinul de Malta, E.S. Bogdan Tătaru-Cazaban

S.E. Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasciatore di Romania presso l’Ordine di Malta

A nome dell’Ordine di Malta desidero esprimere i miei più sinceri ringraziamenti a tutti  – membri, dipendenti e volontari romeni – che hanno contribuito con incredibile dedizione all’opera dell’Ordine in Romania. Pur appartenendo alle comunità di etnia romena, ungherese ed altre ancora e pur essendo di fede ortodossa, cattolico-romana, greco-cattolica e protestante, essi collaborano sotto la croce ottagona dell’Ordine di Malta con spirito di amore fraterno.

Desidero anche ringraziare le centinaia di beneficiari delle nostre attività – emarginati, disabili, malati, poveri, senza-famiglia – che assistiamo mettendo in pratica la nostra missione: tuitio fidei ed obsequium pauperum. […]

Dal 1991 le relazioni diplomatiche tra la Romania ed il Sovrano Ordine di Malta costituiscono le solide fondamenta di un’eccellente collaborazione a tutti i livelli e nei diversi campi di attività dell’Ordine in Romania. Nel celebrare questo 25° anniversario, esprimo riconoscenza per il sostegno offerto all’Ordine dalle autorità romene, ad esempio finanziando un ospizio o mettendo a disposizione i locali per una sezione del nostro organismo di soccorso o ancora gestendo in partenariato con noi un rifugio per senzatetto. […]

Possa questa straordinaria collaborazione nel rendere vitali i comuni valori Cristiani, essere in futuro ulteriormente approfondita e ampliata a beneficio dei bisognosi della Romania.”

25-ani-carteaFra’ Matthew Festing, 79° Principe e Gran Maestro del Sovrano Militare Ordine Ospedaliero di San Giovanni di Gerusalemme di Rodi e di Malta, nella Prefazione al volume “La Romania e il Sovrano Ordine di Malta. 25 anni dal ripristino dei rapporti diplomatici – 1991-2016, pubblicato a cura dell’Ambasciata di Romania presso il Sovrano Ordine di Malta.

Romania, Festa della Santa Pasqua in Vaticano


L’ambasciatore di Romania presso la Santa Sede, S.E. Bogdan Tătaru-Cazaban, e il Dott. Mihail Constantin Banciu, ministro plenipotenziario, hanno partecipato venerdì, 25 marzo, alla Cappella Papale della Basilica di San Pietro in occasione della Commemorazione della Passione del Signore,  sabato, 26 marzo, alla Veglia pasquale presieduta da Sua Santità Papa Francesco nella Basilica di San Pietro e domenica, 27 marzo, alla Messa solenne per la Festa della Risurrezione del Signore, celebrata nella Piazza San Pietro, e al Messaggio Urbi et Orbi del Sovrano Pontefice.

Fonte: http://vatican.mae.ro/

Romania-Santa Sede: Accordo tra il Ministero della Cultura e il Pontificio Consiglio della Cultura


ROMA. Mercoledì, 24 febbraio, il Ministro della Cultura Vlad Alexandrescu, e il Presidente del Pontificio Consiglio della Cultura,  S.Em.Rev.ma il Signor Cardinale Gianfranco Ravasi, hanno firmato un Memorandum d’Intesa tra il Ministero della Cultura e il Pontificio Consiglio della Cultura.

Questo primo documento interministeriale concluso dopo il ripristino dei rapporti diplomatici con la Santa Sede riconosce la collaborazione privilegiata nel campo della cultura tra la Romania e la Santa Sede e presenta le principali direzioni di sviluppo della cooperazione tra le due istituzioni: promozione dell’arte, tutela e promozione del patrimonio culturale, dialogo tra cultura contemporanea e religione. Il documento fa riferimento anche al programma “Cortile dei Gentili” – dialogo tra quelli che credono e quelli che non condividono una fede religiosa, lanciato anche a Bucarest, nell’ottobre 2011, in occasione della visita ufficiale del Cardinale Gianfranco Ravasi.

Ai colloqui hanno partecipato, da parte romena, l’ambasciatore di Romania presso la Santa Sede Bogdan Tătaru-Cazaban, sig. Mihail-Constantin Banciu, ministro plenipotenziario, sig. Rareş Zaharia consigliere del Ministro della Cultura, sig. Anghel Damian consigliere del Ministro della Cultura, mentre da parte del Pontificio Consiglio della Cultura, S.E. Mons. Paul Tighe segretario aggiunto, Mons. Gergely Kovacs capo ufficio, Mons. Pasquale Iacobone, P. Laurent Mazas.

Fonte: http://vatican.mae.ro/

Ravasi_Romania

ROMA. Miercuri, 24 februarie, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, şi preşedintele Consiliului pontifical al Culturii, Em.S. Cardinalul Gianfranco Ravasi, au semnat un Memorandum de înţelegere între Ministerul Culturii şi Consiliul pontifical al Culturii.

Acest prim document interministerial de după reluarea relaţiilor diplomatice cu Sfântul Scaun recunoaşte colaborarea privilegiată în domeniul culturii dintre România şi Sfântul Scaun şi prezintă principalele direcţii de dezvoltare a cooperării între cele două instituţii: promovarea artei, protecţia şi promovarea patrimoniului cultural, dialogul dintre cultura contemporană şi religie. Documentul face referire şi la programul “Curtea Neamurilor” – dialogul dintre cei care cred şi cei care nu împărtăşesc o credinţă religioasă, lansat şi la Bucureşti, în octombrie 2011, cu prilejul vizitei oficiale a Cardinalului Gianfranco Ravasi.

La convorbiri au participat, din partea română, ambasadorul României la Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, dl Mihail Banciu, ministru plenipotenţiar, dl Rareş Zaharia, consilier al ministrului Culturii, dl Anghel Damian, consilier al ministrului Culturii, iar din partea Consiliului pontifical E.S. Mons. Paul Tighe, secretar adjunct, Mons. Gergely Kovacs, Mons. Pasquale Iacobone, P. Laurent Mazas.

Sursa: http://vatican.mae.ro/

Francisc, un Papă al renaşterii spirituale”. Interviu cu ambasadorul României în „Orizonturi culturale italo-române”


Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, a acordat doamnei Smaranda Bratu-Elian un interviu despre pontificatul Papei Francisc pentru publicația Orizonturi culturale italo-române/ Orizzonti culturali italo-romeni. Interviula apărut în numarul 6/ iunie 2015 și poate fi consultat la adresa www.orizzonticulturali.it

„Papa Francisc propune o convertire spirituală, o reformă spirituală care trebuie să pregătească şi să susţină orice alt tip de schimbare. Accentul pus de Papă pe această dimensiune, din care decurg celelalte (relaţia cu aproapele, cu săracii, cu bolnavii, cu bătrânii), reflectă, cred, necesitatea unei renaşteri spirituale în lumea contemporană, necesitatea unei receptivităţi reînnoite la cuvântul şi prezenţa lui Dumnezeu”.
De la această premisă porneşte interviul realizat de Smaranda Bratu-Elian cu Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Doctor în istoria filosofiei la Universitatea din Bucureşti, Bogdan Tătaru-Cazaban este membru al Institutului de Istorie a religiilor din cadrul Academiei Române. A efectuat stagii şi proiecte de cercetare în ţară şi străinătate, iar între 2008 şi 2010 a predat istoria filosofiei şi a culturii creştine la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Este autorul a numeroase studii şi articole de filosofie a religiei, teologie şi istorie a creştinismului publicate în ţară şi în străinătate. Este membru activ al multor asociaţii profesionale de prestigiu. În anii trecuţi, în paralel cu activitatea ştiinţifică, Bogdan Tătaru-Cazaban a desfăşurat şi o însemnată activitate editorială ca membru al comitetului de redacţie al revistei „Archaeus. Études d’histoire des religions” (1997-1999), al colegiului de redacţie al revistei „Studii tomiste” (2001-2005), al consiliului ştiinţific al colecţiei Biblioteca medievală a editurii Polirom, ca  director literar la Editura Anastasia şi co-editor al publicaţiei „Chora. Revue d’études anciennes et médiévales: philosophie, théologie, sciences” şi nu în ultimul rând ca traducător de texte filosofice şi teologice.
Între 2006 şi 2010 a deţinut funcţia de consilier de stat pe probleme de cultură şi culte, iar din 2010 este ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun şi ambasadorul României pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta.
Din anul 2009 este Cavaler al Ordinului „Serviciul credincios” şi Comandor al Coroanei Belgiei. În anul 2013 a fost distins cu Ordinul pontifical „Pius al IX-lea” în grad de Mare Cruce şi cu Ordinul „Pro Merito Melitensi” în grad de Mare Cruce din partea Ordinului Suveran Militar de Malta.

Domnule Ambasador Bogdan Tătaru-Cazaban, pentru că s-au împlinit doi ani de la alegerea actualului Suveran Pontif, aş vrea să vorbim cu precădere despre Papa Francisc. Papa Francisc este primul dintre cei cinci copii ai unui italian, funcţionar la căile ferate, emigrat în Argentina în căutarea prosperităţii care însă n-a venit niciodată. Primii douăzeci de ani trăieşte ca toţi cei din lumea lui: şcoală, sărăcie, fotbal, diploma de tehnician chimist şi, pentru a mai câştiga un ban, curăţenia într-o fabrică şi paza într-o discotecă. Apoi, ca şi în cazul Sf. Francisc şi Sf. Ignaţiu, se petrece cotitura: întoarcerea spre Dumnezeu şi spre Biserică. Credeţi că, asemeni celor doi sfinţi, amintiţi dinadins aici, viziunea şi comportamentul Papei Francisc, atât cât ni s-au dezvăluit ele până acum, poartă o anume amprentă a vieţii sale laice de dinainte? Opţiunea pentru Ordinul Iezuit are şi ea de a face cu această amprentă?

Pentru biografia Papei Francisc aş recomanda cititorilor noştri cartea-interviu Papa Francisc: Convorbiri cu Jorge Bergoglio de Francesca Ambrogetti şi Sergio Rubin, apărută în 2010 în Argentina şi imediat tradusă în mai multe limbi, între care şi limba română, după alegerea sa din 13 martie 2013. Sunt pagini din care reiese cu discreţie şi sensibilitate contextul formării şi al deciziei de a deveni preot, o decizie care se reflectă şi astăzi în motto-ul de pe stema pontificală:miserando atque eligendo – legătura dintre milostivire şi alegere, relaţia dintre conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră sub chipul milostivirii şi decizia de a-L urma. Atât cât putem să înţelegem din afară – pentru că nucleul acestei relaţii rămâne tainic – opţiunea pentru Compania lui Iisus, pentru spiritualitatea ignaţiană, şi apoi pentru numele Francisc sunt legate de experienţa acestei întâlniri cu Dumnezeu, care este o întâlnire cu adevărul. Sau, potrivit titlului sub care au apărut primele Omilii ţinute la Santa Marta în Vatican, „adevărul este o întâlnire” („La verità è un incontro”), iar amprenta acestei întâlniri rămâne pentru totdeauna.

Papa Francisc a fost de la bun început un „început”: e de ajuns să socotim de câte ori, în prezentările jurnalistice, se foloseşte cuvântul „primul” : primul papă provenit de pe continentul american, primul din Ordinul Iezuit, primul care îşi ia numele de Francisc, primul care mai înainte de a da prima sa binecuvântare apostolică cere el însuşi binecuvântarea mulţimii de credincioşi, primul care convieţuieşte cu un fost papă şi, dacă am intra şi în detalii comportamentale, seria ar deveni lungă. Dar dincolo de începuturile evenimenţiale se vorbeşte tot mai mult şi de  o nouă direcţie a Bisericii.

Cred că noutatea este legată în primul rând de personalitatea Papei, de carisma sa şi de felul în care comunică şi este perceput. Mesajele Papei îşi propun o convertire spirituală, o reformă spirituală care trebuie să pregătească şi să susţină orice alt tip de schimbare. Una dintre dominantele omiliilor sale este tema condiţiei creştinului: ce înseamnă a fi creştin? cum se comportă un creştin? De pildă, într-o predică se spune că „a fi creştin este o chemare a iubirii” („essere cristiano è una chiamata d’amore”), într-alta că „creştinii trebuie să se elibereze de sindromul lui Iona” sau că „incoerenţa creştinilor este un scandal care ucide”. Or, aceasta este o temă care a preocupat Biserica de la originile sale. Accentul pus de Papă pe această dimensiune, din care decurg celelalte (relaţia cu aproapele, cu săracii, cu bolnavii, cu bătrânii), reflectă, cred, necesitatea unei renaşteri spirituale în lumea contemporană, necesitatea unei receptivităţi reînnoite la cuvântul şi prezenţa lui Dumnezeu. Orice noutate în Biserică este o revenire la originar. Există, desigur, impulsuri noi pe care Papa le-a dat mai ales pe plan pastoral şi care răspund unor exigenţe şi unor urgenţe recunoscute de toţi. Putem vorbi şi de noutatea unui stil pastoral în care se întâlnesc simplitatea, firescul, relaţionarea imediată, discernământul spiritual – toate acestea nu sunt caracteristici noi, însă felul în care sunt propuse de Papă conferă acţiunii sale un impact remarcabil.

Percepţia comună este, mi se pare mie, că Papa Francisc preconizează o reîntoarcere la creştinismul franciscan, al iubirii, înfrăţirii, întrajutorării, cel al smereniei, al iertării şi speranţei, al respectului pentru creaţia lui Dumnezeu, dar şi la unul militant, care luptă şi condamnă în numele dreptăţii sociale şi civismului. Este acesta, în termeni laici, un mesaj de „stânga”? Sau este doar sufletul democratic care ar trebui să modeleze dinspre interior coaja procedurilor democratice laice? Mai general formulat, este acesta şi un mesaj politic?

Este adevărat că în magisteriul Papei sunt multe teme sociale, dar o privire atentă ştie să discearnă între teme şi situaţii existenţiale la care creştinii trebuie să răspundă în mod autentic. Învăţătura socială a Bisericii, atât în primele timpuri, cât şi în timpurile noastre, nu este nici de stânga, nici de dreapta. Sunt pagini din Sfântul Vasile cel Mare care îi pot lăsa perplecşi pe susţinătorii de bună credinţă ai proprietăţii private, aşa cum există omilii ale Sfântului Ioan Gură de Aur despre săraci care au şi astăzi aceeaşi acuitate şi în care regăsim mesajul pe care Papa îl transmite. Este important să nu cedăm tentaţiei de a califica acţiunea Bisericilor punând etichete politice partizane. Îmi amintesc că într-unul dintre interviuri, Papa însuşi a refuzat astfel de etichete, spunând că marxiştii au luat tema sărăciei de la Biserică şi nu invers. Ceea ce istoric e adevărat. Distincţia stă şi aici la nivel spiritual. Pentru mulţi, problemele sociale rămân teme, pentru creştini sunt situaţii de viaţă cărora trebuie să le răspundă respectând demnitatea fiecărei persoane.

Papa Francisc a început sau împlinit deja un număr însemnat de reforme structurale, precum reforma Curiei, a băncii Vaticane (IOR),  a codului penal al Vaticanului, reforma economică a Sfântului Scaun, nemaivorbind că a trasat direcţii noi dezbaterilor referitoare la protejarea mediului, la componenţa şi importanţa familiei, la criminalitatea organizată, la terorismul motivat religios etc. – toate probleme de maximă importanţă şi stringenţă. Uimitor de mult pentru numai doi ani de pontificat. Este, credeţi, forma de guvernare a Vaticanului, centralizată şi monarhică, un factor hotărâtor al vitezei transformărilor? Întreb asta ştiind că sistemul laic democratic şi parlamentar – le meilleur des mondes possibles, vorba lui Pangloss – are prin însuşi mecanismul său o lentoare şi o incertitudine. Se poate trage vreo învăţătură de aici?

Putem spune că asistăm la un dinamism al deciziilor care privesc priorităţi ale reformei interne. Dar este important să remarcăm şi consultarea pe care Papa a dorit de la bun început să o iniţieze ca procedură explicită, vizibilă, numind un consiliu de cardinali şi instituind comisii. Mare parte dintre direcţiile de reformă au reieşit, aşa cum se ştie, din întâlnirile pregătitoare ale Conclavului care a condus la alegerea Papei. Odată ales, Papa Francisc le-a preluat în agenda sa ca exigenţe ale Bisericii. În orice caz, dinamismul nu trebuie confundat cu rapiditatea impunerii unor decizii. Reformarea Curiei este un proces de durată, care are timpii săi de maturare. Un alt aspect îl reprezintă temele de dezbatere, agenda pe care Papa a ştiut să o definească şi pentru care pledează: combaterea traficului de persoane, combaterea corupţiei, necesitatea de a oferi ospitalitate migranţilor, dialogul interreligios, construirea punţilor pentru reconciliere şi pace care, în pofida contextelor extrem de dificile, nu întârzie să aibă efecte.

Ştim cu toţii că există deosebiri, pe diferite paliere, între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. Ştim totodată că în ambele există o dorinţă de colaborare şi o aspiraţie spre ecumenism. Credeţi că înnoirile propuse de Papa Francisc pot avea efecte şi asupra relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română?

Cred că în privinţa dialogului ecumenic Papa Francisc a făcut deja gesturi foarte semnificative, atât la nivel simbolic, cât şi la nivelul mesajului. De la prima primire a delegaţiei Patriarhiei Ecumenice în Vatican a accentuat necesitatea dimensiunii colegialităţii sau a sinodalităţii – un aspect esenţial al ecleziologiei ortodoxe care va trebui să contribuie la dialogul despre primatul petrin. Vizita la Ierusalim şi la sediul Patriarhiei Ecumenice, declaraţia foarte explicită despre dorinţa de comuniune cu Biserica Ortodoxă reprezintă tot atâţia paşi care conferă un nou elan relaţiei dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. „Unitatea creştinilor reprezintă astăzi setea lui Iisus, care trebuie să devină şi setea noastră”, a spus Papa Francisc în Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Cred că în acest context şi mai ales în perspectiva Sinodului panortodox prevăzut pentru 2016 putem spera într-o reînnoire şi o aprofundare a dialogului atât de necesar pentru o mărturie comună într-o lume în care creştinii sunt persecutaţi, discriminaţi şi victime ale urii motivate religios.
 
La sfârşit o singură întrebare despre dumneavoastră: sunteţi ambasador într-un stat-unicat: foarte mic dar foarte influent, singurul cu formă de guvernare teocratică, singurul cu regim de monarhie absolută electivă, singurul stat patrimonial, unde practic nu există proprietate privată, totul fiind proprietatea Sfântului Scaun, un stat înăuntrul altui stat cu care are o relaţie simbiotică etc. Ce diferenţă este între a fi ambasador într-unul din statele laice şi a fi ambasador la Vatican?

Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l spunem cititorilor noştri este că „ambasador pe lângă Sfântul Scaun” este formula corectă şi nu „ambasador la Vatican”. Subiectul de drept internaţional este Sfântul Scaun – adică Papa şi conducerea centrală a Bisericii Catolice – iar Vaticanul este teritoriul care exprimă autonomia Sfântului Scaun. Or, din această perspectivă, activitatea noastră priveşte impactul enorm al Sfântului Scaun ca actor global şi prea puţin dimensiunea Cetăţii Vaticanului. Poate că una dintre condiţiile pentru o bună misiune este aceea de a cunoaşte cultura acestei lumi, arhitectura sa şi, mai ales, limbajul său. Deşi temele pe care le tratăm sunt în mare parte temele comune diplomaţiei, nu trebuie să uităm că la Sfântul Scaun este vorba despre o diplomaţie ecleziastică, care îşi are priorităţile sale; o diplomaţie cu tradiţie prestigioasă, care veghează la situaţia a peste un miliard de credincioşi din întreaga lume, capabilă să facă faţă celor mai diverse contexte şi având un rol mediator esenţial, acolo unde alte diplomaţii nu au instrumentarul cel mai adecvat. Pe lângă specificul acesteia, cred că este esenţial pentru orice diplomat pe lângă Sfântul Scaun să aibă receptivitatea necesară faţă de fenomenul religios şi în mod special faţă de întreaga evoluţie pe care a cunoscut-o Biserica Catolică după Conciliul Vatican II în plan intern şi în relaţiile cu celelalte Biserici şi religii.

Vă mulţumesc pentru aceste explicaţii şi pentru interviu. 

Interviu realizat de Smaranda Bratu Elian
(nr. 6, iunie 2015, anul V)

Sursa:  www.orizzonticulturali.it

Card. Pietro Parolin: Sfântul Scaun dorește să colaboreze cu România


 Coperta publicației aniversare ”România și Sfântul Scaun, douăzeci și cinci de ani de la reluarea raporturilor diplomatice” (LEV, 2015) - RV

Coperta publicației aniversare ”România și Sfântul Scaun, douăzeci și cinci de ani de la reluarea raporturilor diplomatice” (LEV, 2015) – RV

19 mar 2015. ”Sfântul Scaun dorește să colaboreze cu România pentru consolidarea raporturilor bilaterale și pentru promovarea concordiei și a păcii în lume”: a spus cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin la evenimentul diplomatic organizat la Roma, miercuri seară, 18 martie 2015, de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice.

Primul reprezentant al României la Suveranul Pontif și-a început oficial mandatul la 12 iunie 1920. Raporturile cu Sfântul Scaun au fost întrerupte unilateral de regimul comunist de la București în 1950 și au fost reluate prin decizia bilaterală de la 15 mai 1990.

În cadrul manifestării de miercuri a fost prezentat volumul ”România – Sf. Scaun. 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice”, publicat în italiană la editura vaticană LEV și îngrijit de ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, și de Mihail-Constantin Banciu («Romania e Santa Sede. Venticinque anni di rapporti diplomatici», a cura di Bogdan Tătaru-Cazaban e Mihail-Constantin Banciu, Città del Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, 2015, pagine 170, euro 36). Volumul cuprinde discursurile Suveranilor Pontifi și ale ambasadorilor români cu ocazia prezentării respectivelor scrisori de acreditare și o amplă colecție de fotografii semnificative pentru perioada de referință. Publicația se încheie cu o importantă antologie de texte, intitulată ”România, punte între Orient și Occident”, în care sunt propuse discursurile și mesajele pronunțate sau scrise în ultimii 25 de ani de Suveranii Pontifi, de președinții României, patriarhii Bisericii Ortodoxe Române și diferiți reprezentanți ai Bisericii Catolice de ambele rituri din România.

Evenimentul, organizat la «Palazzo della Cancelleria», s-a bucurat de o participare deosebit de numeroasă. Invitat să participe la manifestarea diplomatică, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu a fost constrâns să renunțe din motive de sănătate, discursul său fiind citit de ambasadorul român.

Palazzo della Cancellereria, 18 marzo 2015. Presentazione del libro "Romania e la Santa Sede: 25 anni di rapporti diplomatici", a cura di Bogdan Tataru-Cazaban e Mihail Banciu, pubblicato dalla Libreria Editrice Vaticana

Palazzo della Cancelleria, 18 martie 2015

Cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, care a fost la București în martie 2004 ca sub-secretar pentru Raporturile cu Statele, a subliniat în cuvântul său, publicat parțial în «L’Osservatore Romano», că Sfântul Scaun nu este o putere politică iar relațiile acestuia cu statele au la bază ”diplomația Evangheliei”.

”Sfântul Scaun, ca organism central al unei comunități de credincioși, nu este o putere politică, nici nu are o putere politică. Diplomația acestuia nu urmărește interese comerciale, economice, financiare sau militare”. Dimpotrivă, ”Biserica predică Evanghelia” și făcând astfel ”contribuie la întărirea păcii în orice parte a lumii”. ”Prin însăși Evanghelia lui Cristos – a spus cardinalul Parolin – Biserica vestește și proclamă libertatea fiilor lui Dumnezeu”, căci pacea poate fi dobândită numai dacă sunt tutelate binele persoanelor și demnitatea omului.

Printre libertățile fundamentale ”un loc cu totul special îl ocupă libertatea de conștiință și de religie”, a remarcat cardinalul, care a menționat că Biserica a sintetizat rodul reflecției sale din acest domeniu în declarația conciliară ”Dignitatis Humanae”. Prin urmare, „în practicarea libertății religioase se observă prezența aspectelor individuale și comunitare, private și publice, strâns legate între ele. Biserica, drept autoritate spirituală, își revendică dreptul de a putea să îndeplinească obligația de a merge în lumea întreagă pentru a predica Evanghelia și de a putea să se constituie ca o societate de oameni care au dreptul de a trăi după normele credinței creștine”. De altfel, ”libertatea Bisericii este un principiu fundamental în relațiile dintre Biserică și orânduirea juridică a societății civile, care contribuie la pacea societății și consolidează pacea internațională, care, dimpotrivă, este amenințată de orice încălcare a drepturilor omului”.

Card. Pietro Parolin

Card. Pietro Parolin

Cardinalul secretar de Stat a subliniat mai departe că ”Sfântul Scaun susține eforturile menite să combată mizeria, să lupte împotriva nedreptății și să promoveze îmbunătățirea condițiilor de viață”. În fine, prelatul a avertizat că idealul de fraternitate este deseori umbrit în societățile moderne și contemporane, mai ales din cauza ideologiilor individualiste și colectiviste. Acestea, în viziunea papei Francisc, pot duce la o neînțelegere a conceptului de drepturi ale omului și la un paradoxal abuz al acestora. Dimpotrivă, a încheiat cardinalul Pietro Parolin, ”îndeplinindu-și misiunea ei spirituală, Biserica unește persoanele în acea unitate care promovează o coabitare umană armonioasă: unitatea oamenilor creați după chipul lui Dumnezeu”.

La rândul său, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban a mulțumit cardinalului secretar de Stat în numele autorităților române pentru ”cuvintele de prietenie și prețuire vizând raporturile cu România”, la dezvoltarea cărora cardinalul Parolin a avut ”o contribuție relevantă”. Diplomatul român a transmis totodată salutul ministrului de externe, Bogdan Aurescu, manifestându-și ”gratitudinea față de toți cei care au contribuit la reluarea și construcția relațiilor dintre România și Sfântul Scaun de a lungul acestui sfert de veac”. Ambasadorul i-a menționat în acest sens pe predecesorii săi din ultimii 25 de ani: Gheorghe Pancrațiu Iuliu Gheorghiu, primul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun după reluarea raporturilor și care acum – a precizat – ”nu mai este printre noi”, Teodor Baconsky, Mihail Dobre și Marius Lazurcă. La activitatea diplomaților români a corespuns cu eficacitate contribuția adusă în România de nunții apostolici ai Sfântului Scaun, începând cu arhiepiscopul John Bukovsky, primul după 1989, și continuând cu arhiepiscopii Janusz Bolonek și Jean-Claude Périsset, până la actualul nunțiu la București, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano.

Înainte de evenimentul diplomatic, la s19olicitarea colegului nostru Amedeo Lomonaco, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin a făcut câteva referințe la situația internațională și a condamnat ferm atentatul terorist din Tunisia:
• ”E un fapt de mare cruzime și inuman, cu adevărat de neînchipuit și de condamnat în termenii cei mai categorici. Și trebuie să sperăm ca, în numele lui Dumnezeu, să nu se mai comită violențe”.

Cardinalul a subliniat mai departe importanța Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de papa Francisc de la 8 decembrie 2015 la 20 noiembrie 2016, la 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II. Care sunt roadele sperate de la Anul Sfânt al Milostivirii?
• ”Cum spunea Ioan Paul al II-lea, milostivirea este medicamentul lui Dumnezeu pentru suferințele omenirii. Eu sper ca în Anul Sfânt acest medicament să fie folosit în doze deosebit de mari, astfel încât să îngrijească toate relele și rănile de care suferă societatea. (…) Medicamentul funcționează dacă există și disponibilitatea pacientului de a-l primi și de a-l lăsa să lucreze. Aceasta înseamnă un efort puternic din partea tuturor și a fiecăruia pentru a combate fenomenul corupției și pentru a duce o viață cinstită, pentru a fi onești și integri în toate domeniile vieții”.

(Sursa Radio Vatican – A. Dancă)

Santa Sede e Romania: 25 anni fa la ripresa delle relazioni diplomatiche


Nel corso della commemorazione dell’evento, presso il Palazzo della Cancelleria, il cardinale Parolin ricorda che la Chiesa non è una “potenza politica” e non persegue “interessi economici”. 

Foto: http://vatican.mae.ro/gallery

Nella foto: Il Santo Padre Papa Francesco con S.E. Bogdan Tătaru-Cazaban Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede. Fonte foto: http://vatican.mae.ro/gallery

Roma, 18 Marzo 2015 (Fonte: Zenit.org)

Venticinque anni di relazioni diplomatiche ristabilite, all’insegna della libertà religiosa e di coscienza. I rappresentanti di Santa Sede e Romania si sono incontrati oggi pomeriggio per una cerimonia commemorativa presso il Palazzo della Cancelleria.

Alla presenza del ministro degli esteri rumeno, Bogdan Arescu, il cardinale Segretario di Stato Vaticano, Pietro Parolin, ha sottolineato l’auspicio della Santa Sede di “collaborare con la Romania per il rafforzamento dei rapporti bilaterali e per la promozione della concordia e della pace nel mondo”.

25 ANNI DI RAPPORTI DIPLOMATICI (1990-2015) Print  Mail  Pdf ROMANIA E SANTA SEDE0001 AUTORE: Ambasciata di Romania presso la Santa Sede DATA DI  PUBBLICAZIONE: 16/03/2015 PAGINE: 178 PREZZO: € 36,00 CODICE ISBN: 978-88-209-9511-9 CARTONATO

25 ANNI DI RAPPORTI DIPLOMATICI (1990-2015)
ROMANIA E SANTA SEDE
AUTORE: Ambasciata di Romania presso la Santa Sede
DATA DI PUBBLICAZIONE: 16/03/2015
PAGINE: 178
PREZZO: € 36,00
CODICE ISBN: 978-88-209-9511-9
CARTONATO

La diplomazia vaticana, ha detto il porporato, “non persegue interessi commerciali, economici, finanziari o militari”, essendo la Santa Sede l’“organismo centrale di una comunità di credenti”, quindi non una “potenza politica”, né un “potere politico”.

Parolin ha poi ricordato l’impegno per la pace che, già dal pontificato di Pio XII ma, ancor di più, dal Concilio Vaticano II in poi, la Chiesa Cattolica ha portato avanti, battendosi, contestualmente, per il bene comune, la libertà e la dignità dell’uomo.

Fu proprio dalla dichiarazione conciliare Dignitatis humanae che la Chiesa si schiera per la libertà religiosa nella quale “si riscontra la presenza di aspetti individuali e comunitari, privati e pubblici, strettamente legati fra loro”.

Al tempo stesso, la Chiesa, “in quanto autorità spirituale, rivendica per sé la libertà di poter adempiere all’obbligo di andare in tutto il mondo a predicare il Vangelo e di poter costituirsi come una società di uomini che hanno il diritto di vivere secondo le norme della fede cristiana”, ha proseguito il cardinale.

Diritti dell’uomo e pace internazionale sono due elementi strettamente legati tra loro e la Chiesa Cattolica li tutela, parallelamente ai suoi “sforzi volti a combattere la miseria, lottare contro l’ingiustizia e favorire il miglioramento delle condizioni di vita”.

Le odierne ideologie individualistiche e collettivistiche, tuttavia, possono portare a fraintendere la concezione dei diritti umani e ad abusarne: in tal senso, nello svolgimento della sua “missione spirituale”, la Chiesa “unisce le persone in quell’unità che favorisce una coabitazione umana armoniosa, l’unità degli uomini creati a immagine di Dio”, ha poi concluso Parolin.

Palazzo della Cancellereria, 18 marzo 2015. Presentazione del libro "Romania e la Santa Sede: 25 anni di rapporti diplomatici", a cura di Bogdan Tataru-Cazaban e Mihail Banciu, pubblicato dalla Libreria Editrice Vaticana

Palazzo della Cancellereria, 18 marzo 2015. Presentazione del libro “Romania e la Santa Sede: 25 anni di rapporti diplomatici”, a cura di Bogdan Tataru-Cazaban e Mihail Banciu, pubblicato dalla Libreria Editrice Vaticana

România – Sfântul Scaun: 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice


Vatican, 18 mar 2015. Eveniment diplomatic aniversar, miercuri, 18 martie 2015, la Roma, intitulat ”România – Sfântul Scaun: 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice”, organizat de Amabasda României pe lângă Sf. Scaun.

În cadrul manifestării au luat cuvântul, din partea Sfântului Scaun, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, iar din partea României, ambasadorul pe lângă Sf. Scaun și Ordinul Suveran de Malta, Bogdan-Tătaru Cazaban. Manifestarea s-a desfășurat la Palazzo della Cancelleria cu începere de la ora 18.30.

Cu aceeași ocazie are loc prezentarea volumului ”România și Sfântul Scaun: douăzeci și cinci de ani de relații diplomatice (1990-2015)”, îngrijit de Bogdan Tătaru-Cazaban și Mihai Constantin Banciu. Cartea a fost publicată la Editura Librăriei Vaticane (LEV).

25 ANNI DI RAPPORTI DIPLOMATICI (1990-2015) Print  Mail  Pdf ROMANIA E SANTA SEDE0001 AUTORE: Ambasciata di Romania presso la Santa Sede DATA DI  PUBBLICAZIONE: 16/03/2015 PAGINE: 178 PREZZO: € 36,00 CODICE ISBN: 978-88-209-9511-9 CARTONATO

ROMANIA E SANTA SEDE – 25 ANNI DI RAPPORTI DIPLOMATICI (1990-2015
AUTORE: Ambasciata di Romania presso la Santa Sede
DATA DI PUBBLICAZIONE: 16/03/2015
PAGINE: 178
PREZZO: € 36,00
CODICE ISBN: 978-88-209-9511-9

Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe primele tratative între Statul român și Vatican au început în 1920 în contextul demersurilor privind încheierea unui concordat între cele două părți. Primul reprezentant al României la Vatican a fost Dimitrie C. Penescu, care la 12 iunie 1920 și-a prezentat scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Suveranul Pontif. În 1938 Legația României a fost ridicată la rang de ambasadă iar în 1940 s-a revenit la statutul de Legație.

Relațiile bilaterale au intrat într-o stare de încordare la începutul anului 1946 când nunțiul papal, mons. Andrea Cassulo a fost declarat ”persona non grata” de autoritățile de la București, ajungându-se la întreruperea relațiilor diplomatice cu Sf. Scaun declarată unilateral de regimul comunist la 7 iulie 1950. După implozia orânduirii totalitariste, România și Sfântul Scaun au decis la 15 mai 1990 restabilirea relațiilor diplomatice, primul ambasador al României prezentându-și scrisorile de acreditare la 8 iunie 1993.

În prezent ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun este Bogdan Tătaru-Cazaban în timp ce nunțiul apostolic în România, arhiepiscopul spaniol Francisco Javier Lozano, care reprezintă Sfântul Scaun și în Republica Moldova.

Din ianuarie 1998, în România s-a revenit la vechea tradiţie prin care Nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul Corpului diplomatic.

Sursa: Radio Vatican – A. Dancă

 

Roma, Cardinalul A. M. Vegliò, distins cu Ordinul Naţional “Steaua României”


pentru contribuţia la cultura ospitalităţii





RV 29 ian 2013. “Migraţie şi solidaritate în credinţă”: se desfăşoară pe această temă, marţi, la Comunitatea Sf. Egidiu din Roma, o reuniune de studiu organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun.

La lucrările manifestării, începând cu ora 18.00, iau cuvântul, în ordinea programului,prof. Marco Impagliazzo, preşedintele Comunităţii Sf. Egidiu, card. Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, episcopul Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, mons. Giancarlo Perego, directorul general al fundaţiei “Migrantes” a episcopatului italian, mons. Anton Lucaci, coordonatorul naţional pentru pastoraţia catolicilor români de rit latin din Italia şi, bineînţeles, ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru Cazaban.

Cu această ocazie, card. Antonio Maria Vegliò primeşte din partea diplomatului român Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor.

De ce această iniţiativă şi de ce această distincţie a României acordată unui înalt reprezentant al Bisericii Catolice? Ne răspunde cu obişnuita amabilitate ambasadorul român la Vatican, Bogdan Tătaru-Cazaban.

Aici, serviciul audio şi interviul cu ambasadorul României pe lângă Sf. ScaunRealAudioMP3

(rv – AD)

Sursa: http://ro.radiovaticana.va/

Stella di Romania, collezione privata (Foto: Simona C. Farcas)

Stella di Romania, collezione privata (Foto: Simona C. Farcas)