Moș Crăciun l-a pierdut pe Omul de zăpadă: Concurs de desen pentru copii


Dragi copilași, Moș Crăciun l-a pierdut pe omul de zăpadă anul acesta! Desenează-i un om de zăpadă moșului și trimite-i o fotografie cu desenul. Haideți să-l ajutăm!

George Marici alias Moș Crăciun și Miruna Gherasim alias Elsa.

Elsa a auzit de povestea lui Moș Crăciun din Laponia, de la Polul Nord, potrivit căreia Moșul l-a pierdut pe omul de zăpadă anul acesta. Desenează-i un om de zăpadă moșului și trimite-i o fotografie cu desenul la adresa office@impactfm.ro sau pe whatsapp la 0734.35.35.35, iar Elsa împreună cu Mihai Pânzaru PIM, vor alege desenul care va câștiga un Set pictura si desen, cu 168 piese.

3 desene vor intra în extragerea finală!

Extragerea va avea loc pe 21 decembrie 2020.

Impact FM

Asociația IRFI – Italia Romania Futuro Insieme, promovează inițiativa Impact FM și invită copiii din Italia să participe la concurs! Pentru amănunte, trimite un mesaj pe whatsapp +39 320 1161307.

Fericiţi cu 17 copii: Povestea familiei Vihodeţ din Moldova


541-vihodet

„Nu încăpem cu toţii la o masă”.

În satul Doina, raionul Cahul, locuieşte una dintre cele mai numeroase familii din R. Moldova. Familia Vihodeţ numără 17 copii frumoşi şi voioşi, care se bucură de dragostea şi grija părinţilor. Aceştia, însă, reuşesc cu greu să pună pe masă, în fiecare zi, mâncare pentru întreaga familie. Dar nu se plâng, ci muncesc din răsputeri.

Valentina şi Victor Vihodeţ sunt tineri, plini de viaţă, mereu zâmbitori şi primitori. „Eu sunt ucrainean din Moldova, iar soţia mea este moldoveancă din Ucraina”, zâmbeşte bărbatul. Cei doi au 17 copii. Cel mai mare a împlinit 23 de ani, iar cel mai mic – doar doi ani şi jumătate.

541-sotii-vihodet50 kg de zahăr, 160 l de ulei, saci de cartofi şi cereale…

Intrând pe poarta familiei Vihodeţ, ni se aruncă în ochi cele şase biciclete, sprijinite de prispa casei. „Copiii merg cu bicicleta pe rând”, explică Victor, tatăl copiilor, în timp ce ne invită în casă.

Lângă uşă stau aliniate vreo 10 perechi de papuci de toate mărimile. „Pentru noi contează ordinea, în caz contrar, cu atâţia copii, ar fi un haos”, spune capul familiei.

Părinţii şi copiii au învăţat să gospodărească aşa cum pot, fără să ceară ajutor. Ei lucrează pământul, pe care cultivă de toate. „Familia e mare, mâncare trebuie, de aceea, am semănat răsărită pentru ulei şi grâu pentru făină, dar am sădit şi multe legume, pe care le conservăm, ca să ne ajungă pe parcursul întregului an”, ne spune Victor. În timpul vacanţei de vară, copiii îşi ajută părinţii. „Muncim mult, pentru că o vară ne hrăneşte un an întreg”, explică părinţii.

Săptămânal, familia coace câte 12 pâini. Acestea le ajung doar până joi, iar vineri cumpără pâine de la magazin. „Pâinea o coacem sâmbăta, când se adună toţi copiii şi ne ajută să frământăm aluatul”, explică Valentina. Întrebaţi cât de multă mâncare consumă săptămânal, aceştia ne-au spus că nu mai ştiu numărul sacilor de cartofi sau de cereale. „Dacă e să vorbim la general, atunci, în cinci luni, se consumă un sac de 50 de kilograme de zahăr. Circa 160 litri de ulei consumăm într-un an”, calculează Victor.

Dimineţile pline în familie

Zilele încep, în familia Vihodeţ, dis-de-dimineaţă. Pentru părinţi, deşteptarea e la ora 6:00. La ora 6:30, băieţii mulg vaca, iar fetele mai mari îi îmbracă pe cei mici, care merg la grădiniţă. „Avem să pregătim şi micul dejun pentru cei şase copii de la şcoală şi doi copii de la grădiniţă. Aşa că muncim din zori. Noi mâncăm doar după ce pleacă toţi. Cel mai important e să-i vedem sătui”, spune Victor, arătându-ne bucătăria ticsită cu vase şi cratiţe mari, puse una peste alta. „Nu încăpem cu toţii la o masă, iar dimineaţa este o adevărată luptă: dacă te-ai întors să-ţi iei o lingură, descoperi că cineva ţi-a luat ceaiul, te ridici să-ţi cauţi ceaiul şi vezi că cineva se încumetă să-ţi ia tartina”, descrie tatăl jocurile copiilor, care zâmbesc şi fac schimb de priviri vesele între ei.

După ce copiii pleacă la şcoală, capul familiei începe să lucreze la miniservice, un fel de mică staţie de vulcanizare, pe care a construit-o în garajul de lângă casă. Valentina, însă, rămâne cu cel mic. „Mezinul este stăpân acasă, până se întorc ceilalţi”, face o glumă Victor Vihodeţ.

Valentina ne spune că cei 17 copii o fac nespus de fericită, dar recunoaşte totuşi că e greu. „Dimineaţa, le fac micul dejun, până strâng totul, trec câteva ore şi deja trebuie să mă apuc de prânz, apoi de cină. Pentru că mă ajută copiii, e puţin mai uşor. De fapt, te deprinzi şi nu mai observi”, povesteşte Valentina, care pare o femeie timidă şi blândă. „Unii copii fac curat în casă, alţii spală vesela. Au un fel de grafic neoficial”, precizează Victor.

541-bicil„Trebuie să bei, să nu faci nimic şi statul te va ajuta…”

În ultimii trei ani, familia Vihodeţ nu primeşte niciun ajutor social de la stat. A fost lipsită de micul ajutor lunar după ce un copil a început să-şi facă studiile prin contract, la colegiul de medicină din Cahul. „Statul consideră că dacă ai bani să achiţi un contract de studii, înseamnă că eşti bogat. Mai mult, a trebuit să achităm şi contractul celei de-a doua fiice. Am luptat cu statul, am trimis 14 scrisori ca să le dea să înveţe la buget, pentru că nu ne putem permite să plătim atâţia bani. Dar, niciun efect, pentru că acolo unde sunt bani pentru un contract, se găsesc şi pentru al doilea şi nu s-a mai luat în calcul că suntem o familie numeroasă. De ce nu se gândesc că trebuie să muncim zi şi noapte ca să avem cu ce să hrănim copiii?”, se întreabă Victor, dezamăgit de sistemul şi felul în care sunt gândite legile.

„Nivelul de trai şi situaţia financiară a unei familii sunt calculate în baza unor puncte. Dacă suma depăşeşte punctajul maxim, atunci familia respectivă nu primeşte ajutor social. Familia Vihodeţ a depăşit suma maximă, dar am vorbit cu Victor Vihodeţ şi acesta pregăteşte setul de documente pentru acest an. Sperăm să-l putem ajuta”, susţine Stanislav Şagan, asistent social în satul Doina.

„Trebuie să bei, să nu faci nimic, să laşi în paragină pământul, să furi, să accepţi ca gardul să-ţi fie distrus… doar atunci statul îţi va da un ajutor social. Dar când vrei să faci ceva bun, să-i înveţi şi să le oferi tot ce poţi mai bun copiilor, ţi se întoarce spatele. Şi nu se iau deloc în calcul sacrificiile pe care le facem ca să le putem plăti contractul. Cei de sus nu ştiu că după ce strângem grâul, în loc să-l păstrăm pentru noi, suntem nevoiţi să-l vindem, să plătim contractele, după care să cumpărăm de la alţii făină”, zice Victor.

Părinţii unui băieţel de 2 ani şi jumătate şi bunicii unui băieţel de 2 ani

Fiica mai mare şi-a întemeiat propria familie, astfel încât Victor şi Valentina au devenit bunici, având acum un nepoţel de doi anişori. O fată a absolvit colegiul de asistenţă socială şi îşi caută de lucru. Un băiat lucrează la primărie, şofer, iar patru copii sunt studenţi şi învaţă la Cahul, la o distanţă de 35 de kilometri de sat. „Nu pot să facă naveta zilnic, ar fi prea scump. De aceea, vin acasă doar sâmbăta. O geantă iese din casă şi ne apucăm să o pregătim pe următoarea”, explică mama copiilor.

Părinţii îşi doresc ca fiecare copil să înveţe şi să aibă o profesie. „Le spunem că dacă vor învăţa bine, vor reuşi mai multe. Încercăm să găsim vreun colegiu care e prin apropiere, pentru că nu ne putem permite să-şi facă studiile în capitală sau mai departe”, spun ei. Potrivit lor, primăria din sat i-a scutit de taxa pentru grădiniţă, iar la şcoală copiii au parte de un prânz. În general, statul a închis ochii şi e nepăsător la neajunsurile şi greutăţile cu care se confruntă zi de zi o familie numeroasă. „Am vrea să le construim copiilor un viitor fără lipsuri, să le fie mult mai uşor decât nouă acum”, spune Valentina.

Am încercat să aflăm care este cea mai numeroasă familie din R. Moldova, însă cei de la Biroul Naţional de Statistică ne-au spus că nu au astfel de date, iar datele recensământului populaţiei, realizat în 2014, încă nu sunt sistematizate. Am fost redirecţionaţi la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Reprezentanţii instituţiei ne-au spus că nu cunosc care este şi unde ar locui familia cu cei mai mulţi copii din R. Moldova. „Ca să acumulăm astfel de date, avem nevoie de mai mult timp. De fapt, noi facem asta foarte rar, doar la cererea vreunui deputat/politician, înainte de alegeri”, ne-au spus cei de la minister.

Sursa: Tatiana BEGHIU - ZDG

“Dăruieşte o carte pentru copiii din Italia!” Campanie de colectare a cărţilor în limba română.


 Simona Cecilia Farcas, la inaugurarea secțiilor de carte în limba română la Roma, 12 ianuarie 2008

Simona Cecilia Farcas, la inaugurarea secțiilor de carte în limba română la Roma, 12 ianuarie 2008

Avem datoria să redăm copiilor dreptul de a citi în limba maternă! Lectura în limba română, o soluţie ideală pentru întărirea legăturii dintre mamă/tată şi copilul rămas acasă, chiar şi cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. Apel din partea Asociaţiei IRFI Onlus, “Italia-Romania: Futuro Insieme (Viitorul Impreuna)” din Roma: susţineţi-ne în campania “Dăruieşte o carte pentru copiii români din Italia !”     

ptcopiiContinuitate şi inovație

 În conformitate cu prevederile statutului în vigoare,  Asociaţia “IRFI Onlus” a lansat  anul acesta în Italia, împreună cu mai multe familii, educatori, profesori, mediatori interculturali şi asociații româno-italiene, o campanie de colectare a cărților în limba română pentru necesitățile lingvistice-educaţionale-culturale-tradiţionale ale comunităților românești, în special a copiilor, școlarilor și tinerilor. Un proiect ambiţios, care, printre altele, îşi propune să realizeze biblioteci din donaţii de carte românească şi creştină pentru copiii din mai multe zone din centrul Italiei, unde prezenţa stabilă a familiilor de români, a cuplurilor mixte, este foarte concentrată. În scurt timp, vor fi inaugurate primele trei biblioteci, unde spaţiile pentru cărţi sunt deja amenajate:  una în centrul Italiei, la Orte (VT), unde lipsesc total cursurile de limba română, dar mai ales cărţile, a doua la Teramo  în Abruzzo iar a treia într-o localitate din provincia Roma.  

Această iniţiativă îşi continuă practic misiunea pornită cu cele cinci secții de carte în limba română la Roma, inaugurate de către  Asociaţia  “IRFI Onlus” în ianuarie 2008, grație colaborării cu Primăria Romei și conducerea bibliotecilor publice: “Europea“, “Galline Bianche“, “Franco Basaglia“, “Gianni Rodari” și “Borghesiana“.campanie-daruieste-o-carte-1

Asociaţia noastră încearcă astfel să sincronizeze proiectul de predare a limbii şi culturii române în şcolile din Italia, cu oferirea posibilităţii elevilor români şi tuturor doritorilor de a explora bogăţia şi farmecul limbii române la Roma dar şi în alte zone din centrul Italiei.

Cartea scrisă în dulcele grai românesc va fi de acum înainte prezentă nu numai în bibliotecile enumerate mai sus, ci în bibliotecile sută la sută româneşti, în cadrul asociaţiilor româno-italiene. De asemenea, spaţiile dedicate expoziţiei de carte în limba română vor deveni loc de desfăşurare a diverse activitaţi artistice, literare, în care vor fi implicaţi în primul rând copiii, în încercarea de a le cultiva iubirea pentru estetic, lectură şi, în acelasi timp, în speranţa descoperirii de viitoare talente.

biblioteca-copii

Donaţiile de carte în limba română pentru copiii din Italia pot fi trimise prin curier sau prin intermediul firmelor de transport  (Autostrada A1, ieşirea Orte), la BIBLIOTECA PENTRU COPII, adresa: Asociaţia IRFI Onlus, V. San Lorenzo nr. 6 , 01028 ORTE (VT) – Italia . Pentru informaţii suplimentare, scrieţi un e-mail la: irfionlus@yahoo.it .  RECOMANDARE: Este indicat ca toate cărţile donate să fie utilizabile, noi sau într-o stare foarte bună, şi ar fi ideal să fie pentru copii şi/sau tineri.

Matteo & Sofia

Matei & Sofia

Emigrând cu o carte, ne simţim mai aproape…

Deși suntem departe, cu copiii rămaşi acasă ori am  reuşit să fim din nou împreună, un singur lucru este cert: putem fi mai aproape unii de alţii, în limba română. De aici, ideea proiectului “Biblioteca românească pentru copii“. Pentru ca lectura să trezescă în sufletele fragile şi avide de cunoaştere ale copiilor care încă nu citesc în limba română, dorinţa de a se apropia de carte, dorinţa de a citi în limba maternă, dorinţa de a pătrunde încă de mici în universul liniştit al unei biblioteci româneşti, respectul faţă de carte, faţă de autorul ei. Copiii sunt viitorul de mâine.

Nu toţi copiii au posibilitatea de a răsfoi şi de a citi o carte în limba română. Asfel, cu ajutorul susţinătorilor, îi vom apropia pe copii de carte invitându-i  la lectură; înfiinţarea unor biblioteci în cadrul asociaţiilor care se ocupă de educaţia copiilor este imperios necesară pentru ca aceştia să restabilească contactul cu limba maternă.

„Orfanii” cu părinţi ai României

Părinţii care lucrează în Italia, lăsându-și copiii în grija rudelor în România, de asemenea, se  simt mai aproape unii de ceilalţi, dincolo de distanţele care-i despart, prin lectura  unei cărţi în limba română. Majoritatea părinţilor, care lucrează  în străinătate, poartă  conversaţii  cu cei dragi rămași acasă cu ajutorul calculatoarelor și instrumentelor audio-vizuale.  Părinţii trebuie să găsească timp pentru citit,  alături de copiii lor, chiar dacă o fac prin internet sau alte mijloace tehnologice, ori de câte ori este posibil, evitând astfel transformarea lor în “orfani ai migraţiei” (“orfani bianchi”). Tehnologia,  în acest caz, este probabil cel mai bun mijloc pentru crearea unui mediu favorabil pentru lectură.   Atunci  când părinţii pleacă la muncă, iar copiii rămân acasă, este bine de știut că relaţia  părinte-copil trebuie să continue cu constanţă. Iar asta dincolo de convorbirile zilnice prin telefon și internet, cititul regulat, se poate transforma într-o rutină plăcută, relaxantă și, nu în ultimul rând, educativă.  Povestea de seară, înainte de culcare, ca exemplu, este un ritual prezent în multe familii și se menţine ani de zile până ce copilul învaţă să citească și continuă chiar și dupa aceea.  

lettÎn ultimii ani observăm însă o scădere a interesului pentru lectură, cu precădere în rândul migranţilor. Să fie oare din lipsa de cărţi, biblioteci sau librării? Televizorul, jocurile video şi calculatorul sunt cele care “au furat” interesul copiilor şi chiar al adulţilor pentru a citi o carte.  În acelaş timp, unii părinţi, mai ales în străinătate, din prea multe motive, nu mai reprezintă un model pentru copiii lor din acest punct de vedere, pentru că nici ei nu mai citesc…

  “Orfanii migraţiei”, un fenomen care ia proporţii 

În 2010, am propus în cadrul simpozionului “Left Behind. La famiglia transnazionale e gli orfani bianchi nella Moldavia Romena” (“Familia transnaţională și orfanii migraţiei din zona Moldovei”), care s-a ţinut la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene de la Milano (26 mai 2010), un proiect concret pentru cei peste 350.000 de copii ai migrației, ai căror părinți au plecat din țară, ceva mai mult  decât o provocare pentru România, dar şi pentru Uniunea Europeană (accesaţi următorul link pentru intervenţia integrală în limba italiană: Genitori e figli insieme, al di là della distanza – La condizione dei romeni migranti).  copii-in-natura

Tabără pentru copiii migraţiei

  In inima verde a Italiei, la Orte (VT),  Asociaţia  “IRFI Onlus” are în program un proiect pentru muncitorii migranţi ai căror copii sunt rămaşi în ţară şi pe care părinţii nu pot sau nu au unde să-i ţină cu ei la locul de muncă; mai ales că multe mămici lucrează în casele bătrânilor, sau a familiilor de italieni.   Oportunitatea pe care Asociaţia noastră o poate oferi copiilor, este următoarea:  ca ei să-şi petreacă vacanţa de vară, dar şi alte perioade din timpul anului, cât mai aproape de părinţi, spre exemplu, într-o tabără româno-italiană cu grădiniţă în Italia. Astfel părinţii vor putea continua să lucreze, în timp ce odrasele lor vor desfăşura activităţi ludice şi campestre, artistice şi literare graţie profesorilor, mediatorilor interculturali şi voluntarilor din cadrul Asociaţiei. De asemenea, în fiecare weekend sau zile libere de la servici, părinţii vor avea posibilitatea de a-şi petrece timpul împreună cu copiii lor în mijlocul naturii. Grădina cu flori şi pomi fructiferi,  ferma cu animale domestice, printre care iepuraşi,  căpriţe, cai ş.a.,  fac parte din aspectele sănătoase  ale proiectului nostru pentru copiii migraţiei şi familiile lor; de asemenea,  intenţionăm să aducem o căsuţă tradiţională din lemn (care necesită sponsorizare !), pentru dormitoare şi spaţii în comun. Diferitele ateliere tematice, în care, pe lângă faptul că deprind noţiuni de bază din diferite domenii, copiilor le este stimulată imaginaţia, creativitatea, sunt ajutaţi se se exprime liber, să comunice unii cu alţii, să lucreze în echipă şi să dobândească cunoştinţe utile.

„Lectura oferă o educaţie sănătoasă generaţiilor viitoare – donează o carte!”

“Copilul, spunea George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura îi satisface această pornire, îl incită.” Vârsta mică este cea mai favorabilă perioadă pentru acumularea unor impresii puternice, este vîrsta imaginaţiei, a fanteziei, a visării şi a jocului. Este unanim acceptat faptul că-i uşor să influeTeacher and pupil reading booknţezi formarea personalităţii copilului prin literatură, făcând apel la sensibilitatea celui educat. 

Sunt copii în Italia care nu numai că nu au o bibliotecă acasă, dar nu au nici cărţi în limba română! În Peninsulă, unde trăiesc peste un milion de conaţionali, foarte mulţi dintre copii citesc doar în limba italiană. “Unii dintre ei, pentru faptul că s-au născut aici, spun că sunt italieni… cu atât mai mult cu cât acasă cu părinţii, la grădiniţă şi la şcoală vorbesc numai în italiană”, ne povesteşte doamna învăţătoare Simona Vasile.
Cine trebuie să trezească interesul şi dragostea pentru citit în limba română a copiilor ?  Învăţătorul, preotul, educatorul, mediatorul, părinţii … au datoria să trezească în cei mici acest gust al lecturii; ei sunt cei care pot azvârli o sămânţă vitală culturii, vitală pentru că înfloreşte mereu, în tot cursul vieţii. Iar noi, cu ajutorul susţinătorilor, vă vom fi totdeauna aproape  cu o carte !

Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaş

Roma, 7 octombrie 2014

descarcă  afisul

descarcă afisul

Educaţia de ieri şi de azi. Studiu de caz: Elena Farago


Cine nu a auzit de „Căţeluşul şchiop”, de „Gândăcelul”, de „Bondarul leneş”, de „Sfatul degetelor”, de „Motanul pedepsit”, de „Tanu” şi de multe alte poezii ale Elenei Farago? Cine nu a învăţat în copilăria mai fragedă sau mai puţin fragedă pe de rost aceste poezii? Cine nu a citit propriilor copii aceste versuri? Cine nu le-a auzit recitate la serbarea de la grădiniţă sau de la şcoală? Cred că foarte puţini dintre noi.Am o nepoţică ce va împlini peste vreo două luni trei ani. Este mare amatoare de poveşti şi poezii citite de oricine. Ieri mi-a venit şi mie încă o dată rândul. Copilul şi-a ales din raft Căţeluşul şchiop şi alte poezii, Editura Roxel Cart, Bucureşti, 2011, 48 de pagini (ediţia a doua, ilustraţii de Dana Popescu).

Am avut astfel ocazia să-mi amintesc cât de nepotrivite sunt astăzi multe dintre versurile Elenei Farago, cât de rău pot ele face copiilor noştri.  Volumul cuprinde 23 de poezii, între care „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Bondarul leneş”, „Sfatul degetelor”, „Motanul pedepsit”, „Tanu”, dar şi „Doi prieteni”, „Cocoşelul”, „Puşiorul moţat” şi multe altele. Ce m-a supărat? Lipsa de discernământ a editorului (cine o fi acela!) care nu a înţeles un lucru elementar, anume că orice carte este scrisă într-o anumită epocă istorică pentru o anumită epocă istorică şi că o poezie pentru copii premiată în 1920 poate fi astăzi nu numai nepotrivită, dar şi nocivă!

via Educaţia de ieri şi de azi. Studiu de caz: Elena Farago.

Romania-Italia: Povestea unui copil al nimănui


“Păziţi-vă de oameni, căci vă vor duce înaintea tribunalelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Veţi fi târâţi înaintea guvernatorilor din pricina mea (…) Când vă vor prigoni într-o cetate, fugiţi în alta” (Matei 10,17-18.23). 

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. (Matei 5, 10)


 

Mihaela I.  a venit în Italia, la muncă.  Aici l-a născut pe Michel Pietro, un băieţel frumos “ca o rază de soare”. O boală necruţătoare a doborât-o la pat,  în urma căreia românca s-a trezit în vârtejul unui proces care a decis ca fiul său să fie încredinţat serviciilor sociale italiene.

Mama nu-şi vede copilul din noiembrie 2010 şi nu-l mai aude la telefon de câteva luni. “Cazul Mihaelei nu este, din păcate, unul rar. Multe conaţionale din Peninsulă ajung în situaţia de a-şi pierde drepturile de părinte, sunt poveşti cutremurătoare, uneori absurde din punct de vedere legal”, ne spune avocata Monica Marinescu, cea care se ocupă de cazul româncei.

 Mihaela ne arată o fotografie a băiatului, pe care o ţine mereu în portofel: părul blond, ochii vii şi un zâmbet larg pe faţă. Zâmbetul de pe vremea când stătea cu mama lui. “Pietro s-a născut în 2004, la puţin timp după ce am venit în Italia, la muncă. Am dorit să-l am, deşi trăiam în condiţii dificile”. Pe atunci, România nu făcea parte din Comunitatea Europeană, iar Mihaela, care mai avea un copil dintr-o căsnicie precedentă, a venit în Italia pentru a câştiga banii necesari întreţinerii fiicei sale, pe atunci minoră, lăsată în grija bunicii din Constanţa.

În 2007, Mihaela s-a îmbolnăvit de cancer. A fost operată şi a început să facă chemioterapie, tratament care o lăsa fără vlagă. Sfătuită de serviciile sociale, a acceptat ajutorul unei învăţătoare – Rosa, care i-a promis că are grijă de băiat. A fost sfătuită să încredinţeze, temporar, copilul italiencei. “Am fost de acord cu procedura “affidamento” în 2009, mai ales că locuiam toţi împreună şi credeam că e mai sigur şi din punct de vedere legal. Nu ştiam ce va urma”.

Un dosar halucinant

Ceea ce a urmat, ne spune avocatul Monica Marinescu:

În noiembrie 2009, un asistent social scrie un raport în care descrie o situaţie tensionată în noua familie a copilului şi menţionează “pericolul” ca băiatul să fie dus în România, deşi “nu cunoaşte limba şi nici rudele”. Tribunalul de la Roma decide, în ianuarie 2010, întreruperea încredinţării temporare a copilului către Rosa M. şi reluarea legăturilor dintre mamă şi fiu, sub supravegherea asistenţilor sociali, care notează, în raporturile lor, dorinţa băiatului de a sta cu mama lui naturală. În vara lui 2010, asistenţii sociali semnalează Tribunalului “pericolul” ca băiatul să fie dus în ţară, iar judecătorul decide “suspendarea autorităţii părinteşti”.

În septembrie 2010, Michel, disperat că nu-şi mai poate vedea mama ca înainte, ameninţă că se sinucide, după cum au declarat învăţătoarele de la şcoala pe care o frecventează. În aceeaşi toamnă, serviciile sociale cer deschiderea unei proceduri pentru a declara starea de abandon a minorului. “Primul pas pentru a-l da spre adopţie, din acel moment destinul lui Michel pare a fi pecetluit”, comentează avocatul Marinescu. “Am solicitat, în virtutea unui acord între România şi Italia, încredintarea băiatului către bunica maternă sau catre mătuşa maternă, care locuieşte în Italia. Am cerut reluarea contactelor, măcar telefonice, între mamă şi minor. La 8 mai 2012 ‚ după solicitările noastre telefonice, Tribunalul din Roma a pronunţat o hotărâre prin care respinge cererea, motivând că “legea italiana se aplică minorului străin aflat în stare de abandon”, uitând că minorul nu a fost încă declarat în stare de abandon. Tribunalul a mai respins încredinţarea către  bunica maternă, motivând că, potrivit legii italiene nu exista legatura de rudenie între minor si bunica materna, întrucât minorul a fost recunoscut doar de mamă – o absurditate!”

Copilul nimănui

“În prezent, doamna I. a fost considerată ca nefiind aptă de a fi părinte. O concluzie bizară, în condiţiile în care doamna mai are o fiică, acum majoră. Nimeni nu a “analizat” cum doamna I. a putut creşte un alt copil. De fapt, cam toata lumea uită ca acest copil are şi o soră, o matuşă, un unchi, bunica din ţară etc”. Avocatul Mihaelei continuă să facă cereri Tribunalului de la Roma, “cereri pe care Tribunalul le ignoră – în sensul că nu le respinge, nu le admite, pur şi simplu nu răspunde”.

Cel mai grav şi absurd lucru este însă, potrivit avocatului, altul: “Copilul, deşi nu este încă declarat adoptabil, de un an de zile vede posibilii părinţi adoptivi. Mai mult, i s-a şi spus că aceştia vor fi probabil părinţii săi. Totul s-a întâmplat cam în acelaşi timp cu interzicerea contactelor mamă-fiu, după cum reiese şi din documentarea pe care o deţinem”.

“Ne aflăm într-o situaţie foarte delicată. Pe de-o parte avem o mamă care- şi doreşte cu ardoare copilul. Pe de altă parte, autorităţile italiene par hotărâte să declare acest copil ca fiind copilul nimănui. Este evident că se ignoră dispoziţiile Legii 218/1995 privind dreptul internaţional privat, cât şi acordurile încheiate cu Statul roman. Mai mult, nu se ţine cont de un drept fundamental prevăzut de Convenţia ONU cu privire la dreptul fundamental al unui copil de a fi alături de propria mamă şi de familia de origine”.

Ne despărţim de Mihaela, care are lacrimi în ochi: “Pietro va împlini 8 ani pe 4 august, dar nu-i voi putea duce niciun cadou”.

Sursa: Miruna Căjvăneanu pentru gazetaromaneasca.com