IRFI „Italia-România”, 15 ani împreună. „Raza de speranță de la Roma”


IRFI – Italia Romania Futuro Insieme (Italia România un Viitor Împreună) împlinește astăzi 15 ani de la înregistrarea „Actului de naștere” (3 Noiembrie 2006)!

Cu prilejul aniversării a 15 ani de existență, Asociația IRFI mulțumește tuturor membrilor fondatori, colaboratori, voluntari și simpatizanți, care s-au angajat împreună în a-i sprijini pe semenii noștri, lăsând un semn, cât de mic, în urma lor: de omenie, de solidaritate, un exemplu bun oferit aproapelui la nevoie, în ultimii 15 ani. Principiile noastre sunt: apărarea și restituirea demnității umane persoanelor în perspectiva binelui comun.

În continuare, publicăm una dintre scrisorile primite din partea persoanelor care ne-au cunoscut.

Beatrice Lupu a terminat Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca și este astăzi, la 20 de ani, Coordonator la departamentul de Relații Externe OSUBB Cluj-Napoca.

Beatrice Lupu

                                                                       Raza de speranță de la Roma

    Ce bucurie putea fi mai mare pentru copilul din mine decât aceea de a dansa? Mă numesc Beatrice Lupu și visul  copilăriei mele a fost să devin o mare dansatoare, dar, se pare că nu acesta mi-a fost destinul. Apariția unor hemoragii și a bolii numită trombocitopenie, m-au împiedicat să-mi urmez visul și m-au îndepărtat din lumea dansului și de orice sport.  

    Eram copil pe atunci, nu am înțeles în totalitate situația. Aveam nevoie de ajutor, și nu orice fel de ajutor, ci unul medical.  După multe încercări eșuate în spitalele din țară, unde doctorii nu reușeau să îmi stabilească o schemă de tratament aferentă care să îmi îmbunătățească condiția medicală, părinții mei s-au gândit să mergem în afara țării pentru a afla noi perspective asupra bolii. Astfel, am cerut ajutor unui preot român aflat în Italia, Pr. Isidor Iacovici. Acesta ne-a ajutat să luăm legătura cu fundația Italia Romania Futuro Insieme, prin intermediul domnișoarei Simona Farcaș  pe atunci, actualmente doamna Simona Crociani Baglioni, o tanără plină de carismă și bunăvoință care activa în cadrul acestei fundații. Copil fiind, aflată într-o țară străină, fiind confuză cu ceea ce va urma să mi se întâmple, am privit-o pe doamna Simona drept îngerul meu salvator, deocarece ne-a primit cu brațele deschise, cu un zâmbet cald, sincer și ne-a făcut legatură cu Spitalul de Pediatrie Bambino Gesù, unde fundația se ocupa cu donare de sânge. 

Părinții mei erau îngrijorați de aspectele financiare, gânduri care s-au dovedit nefondate, nefiind necesar să suportăm nicun cost. Am avut parte de un tratament deosebit din partea  domnului doctor Carlo Baronci, cu o atitudine profesională exemplară, și mai mult, dumnealui a ținut legătura cu noi telefonic și după ce ne-am întors în România, dându-ne sfaturi în legătură cu modul de administrare a medicamentelor. Într-un final, tratamentul prescris a dus la rezolvarea problemelor mele de sănătate.

       Pe această cale aducem mulțumiri din toată inima fundației, întregii echipe care a contribuit la beneficiile de care am avut parte, și nu în ultimul rând, îi mulțumesc doamnei Simona care ne-a determinat să credem cu adevărat că există oameni cu suflet, implicați și serioși, fără de care nu știu cum ne-am fi descurcat în această călătorie tumultoasă.

Din 2010 și până acum, datorită salvatorilor mei de la Roma am trăit o viață normală, energică, am călătorit, am invățat și am ajuns acum la sfârșitul anului 2020 o tânără de 19 ani cu viitorul înainte, cu multe vise și speranțe. Dansul nu a mai reprezentat ceva primordial în viața mea, însă în inimă va avea mereu un loc special. Mă gândesc chiar să încep să practic din nou, mai bine mai târziu decât niciodată, iar dacă nu aș fi primit îngrijirile medicale din Italia nu cred că mai puteam acum să iau acest lucru în calcul.

         Așadar, îmi voi aminti cu melancolie de această experiență dar și cu multă admirație , pentru că astfel de fundații ne fac să credem în minuni, să credem în caritate, să credem că nu suntem singuri în această lume și că cel mai mic gest de bunătate poate schimba vieți, așa cum și a mea s-a schimbat.

Voi reveni cu drag la Roma, a devenit locul meu de suflet. Primii mei pași în acest oraș i-am făcut cu sfială și deși eram bolnăvoiară, inocența copilăriei a transformat această experiență într-o aventură în care am explorat străzile aglomerate ale Romei și în care am vizitat o clinică unde am primit suc de pere după analize și am fost întâmpinată de multe zâmbete. Mulțumesc fundația Italia România Futuro Insieme!

Beatrice Lupu

Cluj-Napoca, 2020

Citește și…

ROMA 12 MAGGIO 2013, ITALIA E ROMANIA INSIEME ALLA MARCIA PER LA VITA


Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia e “Italia Romania Futuro Insieme” hanno aderito alla 3′ Marcia Nazionale per la Vita 

marcia

Arrivederci al 12 maggio 2013,
per la III marcia nazionale per la vita, a Roma
(preceduta, l’11 maggio 2013, dal grande convegno sulla vita).

 

La Marcia per la Vita è il segno dell’esistenza di un popolo che non si arrende e vuole far prevalere i diritti di chi non ha voce sulla logica dell’utilitarismo e dell’individualismo esasperato, sulla legge del più forte.

Con la Marcia per la Vita intendiamo:

– affermare la sacralità della vita umana e perciò la sua assoluta intangibilità dal concepimento alla morte naturale, senza alcuna eccezione, alcuna condizione, alcun compromesso;

– combattere contro qualsiasi atto volto a sopprimere la vita umana innocente o ledere la sua dignità incondizionata e inalienabile.

Per questo:

– chiamiamo a raccolta tutti gli uomini di buona volontà per difendere il diritto alla vita come primo dei principi non negoziabili, iscritti nel cuore e nella ragione di ogni essere umano e -per i cattolici – derivanti anche dalla comune fede in Dio Creatore;

– esortiamo ogni difensore della vita a reagire, sul piano politico e culturale, contro ogni normativa contraria alla legge naturale, e contro ogni manipolazione mediatica e culturale che la sostenga. E qualora ci si trovi nella impossibilità politica di abolire tali leggi per mancanza di un consenso popolare sufficiente, ci si impegna a denunciarne pubblicamente l’intrinseca iniquità, che le rende non vincolanti per le coscienze dei singoli.

La terza edizione della marcia sarà a Roma, centro della cristianità e del potere politico. Le strade della capitale sono state attraversate, anche recentemente, da numerosi cortei indecorosi e blasfemi; il nostro corteo vuole invece affermare il valore universale del diritto alla vita e il primato del bene comune sul male e sull’egoismo.

L’iniziativa sarà una “marcia” e non una processione religiosa e come tale aperta anche ai pro life non credenti e a tutti i gruppi che potranno partecipare con i loro simboli ad esclusione di quelli politici.

E’ previsto inoltre un convegno, sempre a Roma, l’11 maggio, sulla vita a cui hanno già dato la loro adesione personalità conosciute del mondo pro life italiano.

Alex & Matteo Farcas alla Marcia Nazionale per la Vita

Alex & Matteo, bambini romeni nati in Italia, in  Marcia per la Vita 2012

Abbiamo però bisogno dell’aiuto di tutti!

–  Con la preghiera, che smuove le montagne (1 Cor. 13,2) e vince ogni difficoltà

–  Con la costituzione, in ogni città italiana, di centri locali che ci aiutino sul piano organizzativo (fotocopiando e diffondendo materiale, organizzando pullman per venire a Roma, preparando striscioni, bandiere, cartelli…)

–  Con il sostegno economico che può moltiplicare le nostre possibilità. Si può versare un contributo sul conto corrente postale allegato oppure tramite bonifico bancario a:

  • Comitato per la Marcia Nazionale per la Vita :
    Banca Etruria,
    Iban: IT26 M053 9003 2170 0000 0092 314
    Bic: ARBAIT33134

Chiunque volesse aiutare e per qualsiasi informazione scrivere a:
info@marciaperlavita.it, oppure telefonare a : 06-3233370 / 06-3220291

ITALIA & ROMANIA IMPREUNĂ LA MARŞUL PENTRU VIAŢĂ

Duminică, 12 mai 2013, ora 9
ROMA
Colosseum

 „Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual şi în România (concomitent, în mai multe oraşe),  în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea „Buna Vestire”), de asemenea,  în alte țări cum ar fi USA, Franța, Italia…

La Roma s-a organizat anul trecut 2012 pe 13 mai a II-a ediție a „Marşului pentru Viaţă”, căreia i s-a alăturat Primarul Romei Gianni Alemanno şi multe personalităţi din lumea civilă, politică şi religioasă; din partea comunității româneşti din Italia erau prezenți membrii Asociației ”Italia-Romania Futuro Insieme”,  în frunte cu Preşedintele ei, doamna Dr. Simona Cecilia Farcaş.  Luând cuvântul, alături de ceilalţi reprezentanţi ai delegaţiilor străine, doamna Dr. Simona Cecilia Farcaş a spus:   “Toți cei care participăm la „Marşul pentru Viaţă” dorim să afirmăm că viaţa este un dar de la Dumnezeu, indisponibil, adică, care nu poate fi folosit după voie, şi că nu rămânem indiferenţi in faţa  ”genocidului avortului, care durează de 55 de ani şi a înregistrat OFICIAL mai mult de 22.000.000 de victime in România“.

La ediția a III-a 2013 a „Marşului pentru Viaţă”, au aderat diferite Asociaţii şi Mişcări pentru viaţă formate din italieni  şi străini, printre care Luci dell’Est (Lumini din Est), Federaţia Asociaţiilor Românilor în Italia şi Asociaţia “Italia Romania Futuro Insieme” (Italia România un Viitor Impreună).

Vezi şi  „Marşul pentru Viaţă” 2012 – o sărbătoare a vieţii ; http://marsulpentruviata.blogspot.it/.