VIDEO. Romania, Fernando Crociani Baglioni commemora la “piccola unione”


Il Conte Prof. Fernando Crociani Baglioni è intervenuto al webinar “L’Unione dei Principati del 1859, un omaggio alla cultura romena”, in presenza di S.E. Liviu-Petru Zăpârțan Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede (Roma, 22 gennaio 2021).

 

Il Principato e il regno di Romania.

Nel marzo 1821 il greco Alexandru Ipsilanti tentò di sollevare i Principati entrando in Moldavia e giungendo fino a Bucarest, mentre una più vasta ribellione, con centro la Valacchia, trovò un capo in Tudor Vladimirescu. Dopo un inizio di intesa i due movimenti entrarono in contrasto e Vladimirescu fu fatto arrestare e decapitare da Ipsilanti, le cui forze furono poi battute dai Turchi. La Porta, tuttavia, temeva che le aspirazioni nazionali greche si saldassero con quelle dei Principati e dopo il 1821 i principi di Moldavia e Valacchia non furono più di nazionalità greca ma autoctoni. A seguito della guerra russo-turca i Principati furono occupati dalla Russia (1828-34) e affidati al governo del generale P.D. Kiselëv.

Nel 1848-49, la rivoluzione nei Principati e in Transilvania, punto più avanzato verso oriente della ‘primavera dei popoli’ del 1848, fu soffocata dalle forze collegate di Austria e Turchia; Valacchia e Moldavia furono occupate dalla Russia dall’autunno del 1853 alla primavera del 1854 e, quindi, dall’Austria. Il movimento di indipendenza si concretò con l’elezione (1859) di Alexandru Ioan Cuza a principe di Moldavia e Valacchia, unificate nel Principato di Romania, soggetto però alla nominale sovranità ottomana. Furono realizzate allora fondamentali riforme: l’incameramento dei beni ecclesiastici; la creazione di una seconda camera, nel quadro di una vera e propria Costituzione che rafforzò l’autorità e le prerogative del capo dello Stato; la creazione di un Consiglio di Stato; la riforma agraria; l’unificazione della legislazione civile, penale e commerciale. Questo complesso di riforme ardite e moderne aveva però toccato troppo a fondo gli interessi dei boiari e della borghesia radicale: a Cuza, rovesciato dal trono e costretto all’esilio (1866), succedette Carlo di Hohenzollern-Sigmaringen, che introdusse una Costituzione che accresceva i poteri del sovrano in senso dispotico, mentre una legge elettorale rigidamente censitaria assicurava il monopolio del potere politico agli esponenti della grande proprietà terriera. (Enciclopedia Treccani).

Con l’elezione di Alexandru Ioan Cuza a principe di Moldavia e di Valacchia, “si aggirò il divieto delle Grandi Potenze alla formazione di un unico stato romeno. La soluzione fu sostenuta dalla Francia di Napoleone III e dal piccolo Regno di Sardegna che con Cavour vedeva nella soluzione della questione nazionale romena un precedente per la soluzione alla questione nazionale italiana. Due anni più tardi le Grandi Potenze riconoscevano la fusione dei due principati nell’unico Principato di Romania (dicembre 1861): esso seguiva di pochi mesi la proclamazione del Regno d’Italia (marzo 1861).”. (A. Pitassio, Corso introduttivo allo studio della storia dell’Europa orientale…, 2000, ed. Morlacchi, p. 151).

Video.

Eugen Coșeriu: Identitatea limbii şi a poporului nostru


Acţiunea „moldovenistă” sovietică s-a prezentat totdeauna şi explicit ca având în primul rând un scop politic, în aparenţă generos şi nobil: acela de a afirma şi a promova identitatea naţională specifică a poporului moldovenesc dintre Prut şi Nistru (şi de dincolo de Nistru). E adevărat că scopul a fost în primul rând, ba chiar exclusiv, politic.

Dar de generozitate, nobleţe, naţionalitate etc. nu poate fi vorba dacă ţinem seama de premisele reale ale acestei acţiuni şi de sensul în care ea a înţeles identitatea (anume ca neidentitate).

Identitatea unui popor nu se afirmă negându-i-o şi suprimându-i-o. Nu se afirmă identitatea poporului „moldovenesc” din stânga Prutului separându-l de tradiţiile sale autentice – reprezentate în primul rând de limba pe care o vorbeşte –, desprinzându-l de unitatea etnică din care face parte, tăindu-i rădăcinile istorice şi altoindu-l pe alt trunchi ori în vid. Aceasta nu e afirmare, ci, dimpotrivă, anulare a identităţii naţionale, istorice şi culturale, a poporului „moldovenesc”: e ceea ce în Republica Moldova se numeşte, cu un neologism binevenit, „mancurtizare”. Şi „mancurtizarea” e genocid etnico-cultural.

Din punct de vedere politic, promovarea unei limbi „moldoveneşti” deosebite de limba română, cu toate urmările pe care le implică, este deci un delict de genocid etnico-cultural, delict nu mai puţin grav decât genocidul rasial, chiar dacă nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci numai anularea identităţii şi memoriei lor istorice.
Ni se spune însă că, cel puţin pentru o parte din „moldovenişti”, problema limbii nu s-ar mai pune în aceşti termeni, ci numai ca o chestiune de nume: se ştie şi se recunoaşte că limba română şi limba moldovenească sunt una şi aceeaşi limbă şi se propune numai să se numească cu două nume diferite („română” în România „moldovenească” în Republica Moldova).
Dar şi această versiune „discretă” e lipsită de fundament. Limba română n-a fost niciodată numită – şi nu se poate numi – „română” sau „moldovenească”, fiindcă român, românesc şi moldovean, moldovenesc nu sunt termeni de acelaşi rang semantic (moldovean, moldovenesc se află la nivelul termenilor muntean, oltean, bănăţean, ardelean, maramureşean, pe când român, românesc e termen general pentru toată limba română istorică şi pentru limba română comună şi literară); a fost numită cândva, mai ales de străini, „moldavă sau valahă”, ceea ce nu e acelaşi lucru. Şi, în lingvistică, moldovenesc, cu privire la limbă, se aplică numai unui grai (în cadrul dialectului dacoromân) a cărui arie nu coincide cu Moldova (deşi cuprinde o mare parte din ea); dar limba „moldovenească”, fiind identică cu limba română, nu poate fi identică cu acest grai şi nu trebuie confundată cu el. Pe de altă parte, „moldoveni” nu sunt numai locuitorii băştinaşi din Republica Moldova, ci şi locuitorii Moldovei „mici” din dreapta Prutului, şi românii bucovineni; şi aceştia nu numesc limba lor comună şi literară „moldovenească”, ci „română” sau „românească”. Singurul argument care se prezintă în favoarea denumirii duble e că aceeaşi limbă se vorbeşte în două state diferite. Dar nu e un argument valabil. Limba germană nu se numeşte „austriacă” în Austria şi cea engleză nu se numeşte „australiană” în Australia, „statouniteană” (?) în Statele Unite etc. Pe lângă aceasta, limba română nu se vorbeşte numai în România şi în Republica Moldova, ci şi în afara graniţelor acestor ţări, şi ne întrebăm, dacă se admite denumirea dublă, cum ar trebui să se numească limba vorbită de românii din Ucraina, din Ungaria, din Serbia, din Bulgaria.
Pe de altă parte, denumirea dublă duce la aceleaşi confuzii ca şi teoria celor două limbi diferite şi poate implica aceleaşi urmări cât priveşte identitatea etnică şi culturală a vorbitorilor…
A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.


Eugeniu Coșeriu

Sursa:  Revista Limba Română

 

 

 Vezi și Eugeniu Coșeriu, Despre așa-zisa „limba moldovenească”, în Diacronia

Moldavia e Moldova: Che ne pensa l’Accademia della Crusca?


Quesito:

Giancarlo T. da Bologna, Mauro B. da Lisbona, Claudio O. e Luigi F. da Roma, Carlo D. B. da Milano chiedono chiarimenti sul recente affermarsi, in italiano, di Moldova per indicare la Repubblica Moldava, la regione della Romania conosciuta come Moldavia e il fiume solitamente indicato con Moldava: qual è la storia di questi nomi? Perché si registra un tale cambiamento? Quale denominazione è più “corretta”?

Moldavia e Moldova

 

La Repubblica Moldava è uno degli Stati più occidentali, insieme all’Ucraina e ai Paesi baltici, tra quelli divenuti indipendenti dopo la dissoluzione dell’Unione Sovietica.

Storicamente con Moldavia s’intende la regione storica la cui porzione occidentale è compresa nell’attuale Romania, mentre la parte orientale più estesa (Bessarabia e Transnistria) costituisce uno Stato indipendente stretto tra la Romania (di cui era parte integrante nel periodo tra le due guerre mondiali) e l’Ucraina. Vi si parla romeno, ma lingua ufficiale durante il periodo di appartenenza all’Unione Sovietica fu il russo, poi lo fu il romeno e oggi sono ufficiali entrambe le lingue dopo le proteste della popolazione della Transnistria, in maggioranza russofona. Il romeno di Moldavia viene considerato un dialetto del dominio dacoromanzo, ma è fortemente influenzato, specie sul piano lessicale, dalla lingua russa.

La premessa linguistica è necessaria per comprendere l’attuale competizione tra i coronimi Moldavia e Moldova. Moldavia è il nome classico latino, idronimo prima che nome di un popolo e della terra da esso abitata, comune alle lingue romanze e ad alcune non romanze (francese Moldavie, spagnolo, inglese e polacco Moldavia, catalano Moldàvia, tedesco Moldavien, ungherese Moldávia, ecc.) ed è – come si è detto – il nome usato in russo e dunque per la Repubblica Socialista Sovietica. Moldova è invece la forma tipica del romeno. Riacquistata l’indipendenza ufficialmente il 27 agosto 1991, il governo moldavo ha attribuito allo Stato la dizione Moldova (ufficialmente: Republica Moldova) con spirito evidentemente nazionalistico e antisovietico, chiedendo ai governi degli altri Paesi di usare in ogni contesto questa denominazione della nuova repubblica. Da notare che, nelle lingue ufficiali delle Nazioni Unite, Moldova è utilizzato come sostantivo (inglese Republic of M., francese République de M., spagnolo República de M., ecc.).

In Italia per secoli si è usata la sola forma classica. È stato in occasione dell’incontro di calcio a Chişinău, capitale moldava, tra la nazionale locale e quella italiana, il 5 ottobre 1996, che la questione toponomastica è balzata agli onori delle cronache: giornalisti e radiotelecronisti hanno infatti usato chi Moldavia e chi Moldova, parlando anche di calciatori ora moldavi ora moldovi. In data 6 ottobre 1996, per esempio, “la Repubblica” annunciava in un sottotitolo “Battuta la modesta Moldova […]”; la voce è ripetuta 18 volte alle pp. 47-48 (e una volta nell’occhiello di p. 1), e quattro volte figura l’etnico moldovo/-a, in due occasioni riferito al sostantivo Repubblica. Al contrario, lo stesso giorno il “Corriere della Sera” informava in un sottotitolo: “[…] in Moldavia decide tutto la testa dell’attaccante” e ricorreva 12 volte (p. 43) più tre in prima pagina l’aggettivo/etnico moldavo.

Da allora gli allotropi sono stati usati indifferentemente; nessuno impedisce di trasformare la Moldavia in Moldova anche in Italia, fermo restando che tale scelta equivale a chiamare France la Francia, Deutschland la Germania, Sverige la Svezia, Suomi la Finlandia, e così via.

Per quel che riguarda il relativo etnico, moldavo prevale nettamente su moldovo, nella comune esperienza e nel ricorso ai motori di ricerca in rete: moldovo è infatti un neologismo basato sulla forma romena del coronimo, ma in romeno l’aggettivo relativo suona moldovean, plurale moldoveni (cfr. Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan”, DEX, Dictionar explicativ al Limbii Române, Bucureşti, Univers Enciclopedic 1996, s.vv.) così come da Bucureşti si ha bucureşteni, da Timişoara timoşoreni, da Braşov braşoveni, da Ardeal (ossia la Transilvania) ardeleni o da Basarabia basarabeni (trattasi di una suffissazione slava antica, ormai parte integrante della lingua romena). La medesima suffissazione si riscontra nei derivati moldovenesc/-ească, moldovenism, moldovenizare, ecc. La prevalenza della forma con -a- è comune alla maggioranza delle altre lingue: spagnolo e portoghese moldavo, francese e inglese moldave, tedesco moldawisch, croato moldavac, ceco moldavan, polacco mołdawski, svedese moldavisk, ecc.

Potrà aggiungersi che con la medesima coppia allotropica Moldavia/Moldova è chiamato il fiume che nasce dai Carpazi orientali e si getta (indirettamente) nel Mar Nero, mentre il quasi identico e più noto idronimo Moldava è relativo al fiume che attraversa Praga (Vltava in ceco, Moldau in tedesco, in italiano anche Mòldava proparossitono).

In sintesi, la recente concorrenza che Moldova esercita in italiano a Moldavia è favorita, da un lato, dalla facilità con cui anche Moldova si adatta alla fonomorfologia e alla pronuncia italiana, dall’altro lato, dall’insistenza con cui le istituzioni moldave o moldove hanno chiesto che il nome della nuova repubblica fosse quello espresso in romeno. Questa scelta potrebbe tuttavia avere il vantaggio di distinguere il nome dello Stato attuale da quello della regione storica o dalla parte di questa che è compresa nella Romania.

 

Enzo Caffarelli

9 maggio 2017

PĂMÂNTUL UITAT… DE DINCOLO DE PRUT, de Anton COŞA Episcop de Chişinău, Moldova


Rezistenţa catolicilor în timpul persecuţiei bolşevicilor în actuala Republică Moldova .

Romania_1Episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, vine să ne amintească de „Pământul uitat… de dincolo de Prut”, care, la fel ca şi alte regiuni din Europa de Est, a avut de suferit de pe urma comunismului. Autorul expune situaţia Bisericii Catolice din RASS Moldovenească în perioada interbelică şi din RSS Moldovenească între anii 1940-1941, când Basarabia a fost pentru prima dată ocupată de trupele sovietice, dar şi după anul 1944, când Basarabia a fost realipită Uniunii Sovietice. Pe lângă prezentarea generală a catolicismului din cele două regiuni ale actualei Republici Moldova (Transnistria şi Basarabia), episcopul Anton Coşa analizează situaţia unor parohii catolice din regiune, cum ar fi Chişinău, Tighina, Râbniţa, Bălţi etc. Şi întrucât istoria este făcută de către oameni, nu sunt trecute cu vederea figurile preoţilor care au activat în această perioadă în Basarabia, cum ar fi Ioan Hondru, Nicolae Şciurek, Bronislav Hodanenok, Vladislav Zavalniuc, „mărturia credinţei cărora nu se va pierde în Biserica Catolică din Republica Moldova”.  

Publicat in: Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I), Dialog teologic , Revista Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Anul XII, nr. 24 (2009)

Betleem, noiembrie  2013 - E.S. Mons. Anton Coșa Episcop de Chişinău, Republica Moldova, alături de Contesa Simona Cecilia și Contele Fernando Crociani Baglioni.

Pelerinaj în Țara Sfântă, Betleem, noiembrie 2013 – E.S. Mons. Anton Coșa Episcop de Chişinău, Moldova, alături de Contesa Simona Cecilia și Contele Fernando Crociani Baglioni.

“Cine ar fi avut curajul, în acei ani de tristă amintire, marcaţi de prigoana comunistă, să viseze că va veni o zi când va cădea „Cortina de Fier” ce a ţinut pentru atâţia ani departe unul de altul cele două maluri îndurerate ale Prutului! Ce ştia omul de rând în acea perioadă despre ceea ce se întâmplă dincolo de Prut, în afară de faptul că acolo se află URSS, aşa cum, de altfel, se învăţa şi la şcoală şi se putea vedea pe hartă? Mai ales, generaţiilor tinere le era total necunoscută Basarabia şi ceea ce reprezintă ea, iar când totuşi, prin voia întâmplării, cineva încerca să discute despre aceasta se vedea clar că lipsesc şi cele mai simple date. Un preot cucernic îmi povestea odată că dânsul coresponda cu un preot din Basarabia. Mi se părea că este imposibil aşa ceva. Şi totuşi, era adevărat. Cu această ocazie am înţeles, pentru prima dată, că şi dincolo de Prut există o viaţă catolică.

Când mai târziu a început perioada de „perestroikă” a lui Gorbaciov, care a permis populaţiei o anumită deschidere spre valorile religioase, când fraţii noştri au început să prindă curaj, atunci am început şi noi să ne aruncăm privirile mai des şi mai cu nesaţ spre dânşii, iar programele de televiziune nu numai că ne încântau privirile, dar ne şi umpleau inimile de speranţă. Basarabia începea să-şi descopere identitatea între rănile trecutului şi perspectivele independenţei sale. Dar nimeni nu ştia încă ce va urma. În această perioadă au început şi primele contacte între cele două părţi, care au culminat cu Podul de Flori şi care au adus după sine noi forme de apropiere între fraţi.

În această perioadă, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a înţeles provocarea istoriei şi s-a angajat imediat, în persoana păstorului ei, să susţină spiritual şi să ajute la refacerea vieţii spirituale a comunităţilor catolice. Crezul de nezdruncinat al Preasfinţitului Petru Gherghel în vocaţia Basarabiei şi curajul său în a promova această nouă Biserică ce se năştea zi de zi au condus la apariţia unei noi dieceze şi, prin aceasta, la normalizarea vieţii credincioşilor catolici din acest teritoriu.

Cercetând viaţa religioasă şi bisericească a catolicilor de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova în perioada sovietică, trebuie menţionat din 57 capul locului că autorităţile ateiste au aplicat metodele cele mai violente pentru a lichida Bisericile, în general, şi Biserica Catolică, în special. Printre primii care au fost supuşi acestor metode, începând cu anul 1918, au fost credincioşii diecezei noastre, care locuiau pe malul stâng al Nistrului, în regiunea numită astăzi de noi Transnistria. În Basarabia, în cealaltă parte a diecezei, autorităţile sovietice au utilizat experienţa acumulată în lupta sângeroasă cu religia şi credincioşii pentru prima dată în 1940 şi a doua oară după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.” (din Preambol)

România, noua stemă: care?


În legea promulgată astăzi de Președintele României Klaus Iohannis pentru modificarea Legii nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, în anexa grafică este reprezentată stema de mai jos. Ea contravine textului de lege, care precizează, în art. 1: “Pe pieptul acvilei se găseşte scutul mic sfertuit cu insiţiune: b) în cartierul doi este stema Moldovei: pe roșu, un cap de bour negru (!) [….] d) în cartierul patru este stema Transilvaniei, cu Maramureșul și Crișana: un scut tăiat de un brâu roșu îngust; în partea superioară, pe albastru, o acvilă neagră (!) cu ciocul de aur […]”.
În procesul de modificare a stemei, ce se va încheia până la 31 noiembrie 2018, ce vor face autorităţile publice? Vor respecta textul legii sau desenul? stema-ro
Să mai menţionez faptul că simbolulul suveranităţii şi independenţei, Coroana de Oţel a României, nu ar trebui micşorată de 10 ori şi pusă, mică şi penibilă, pe capul acvilei, ca o “coroană de bere”?
De ce nu am revenit, asemenea Ungariei, Poloniei, Bulgariei şi Serbiei, la vechea stemă din perioada interbelică?
Altfel, este o reuşită reintegrarea Coroanei de Oţel în stema naţională, iar cei care au militat pentru acest lucru de 26 de ani, precum şi parlamentarii care au iniţiat această lege, au acest merit. Vom reuşi mai mult?

 

Fericiţi cu 17 copii: Povestea familiei Vihodeţ din Moldova


541-vihodet

„Nu încăpem cu toţii la o masă”.

În satul Doina, raionul Cahul, locuieşte una dintre cele mai numeroase familii din R. Moldova. Familia Vihodeţ numără 17 copii frumoşi şi voioşi, care se bucură de dragostea şi grija părinţilor. Aceştia, însă, reuşesc cu greu să pună pe masă, în fiecare zi, mâncare pentru întreaga familie. Dar nu se plâng, ci muncesc din răsputeri.

Valentina şi Victor Vihodeţ sunt tineri, plini de viaţă, mereu zâmbitori şi primitori. „Eu sunt ucrainean din Moldova, iar soţia mea este moldoveancă din Ucraina”, zâmbeşte bărbatul. Cei doi au 17 copii. Cel mai mare a împlinit 23 de ani, iar cel mai mic – doar doi ani şi jumătate.

541-sotii-vihodet50 kg de zahăr, 160 l de ulei, saci de cartofi şi cereale…

Intrând pe poarta familiei Vihodeţ, ni se aruncă în ochi cele şase biciclete, sprijinite de prispa casei. „Copiii merg cu bicicleta pe rând”, explică Victor, tatăl copiilor, în timp ce ne invită în casă.

Lângă uşă stau aliniate vreo 10 perechi de papuci de toate mărimile. „Pentru noi contează ordinea, în caz contrar, cu atâţia copii, ar fi un haos”, spune capul familiei.

Părinţii şi copiii au învăţat să gospodărească aşa cum pot, fără să ceară ajutor. Ei lucrează pământul, pe care cultivă de toate. „Familia e mare, mâncare trebuie, de aceea, am semănat răsărită pentru ulei şi grâu pentru făină, dar am sădit şi multe legume, pe care le conservăm, ca să ne ajungă pe parcursul întregului an”, ne spune Victor. În timpul vacanţei de vară, copiii îşi ajută părinţii. „Muncim mult, pentru că o vară ne hrăneşte un an întreg”, explică părinţii.

Săptămânal, familia coace câte 12 pâini. Acestea le ajung doar până joi, iar vineri cumpără pâine de la magazin. „Pâinea o coacem sâmbăta, când se adună toţi copiii şi ne ajută să frământăm aluatul”, explică Valentina. Întrebaţi cât de multă mâncare consumă săptămânal, aceştia ne-au spus că nu mai ştiu numărul sacilor de cartofi sau de cereale. „Dacă e să vorbim la general, atunci, în cinci luni, se consumă un sac de 50 de kilograme de zahăr. Circa 160 litri de ulei consumăm într-un an”, calculează Victor.

Dimineţile pline în familie

Zilele încep, în familia Vihodeţ, dis-de-dimineaţă. Pentru părinţi, deşteptarea e la ora 6:00. La ora 6:30, băieţii mulg vaca, iar fetele mai mari îi îmbracă pe cei mici, care merg la grădiniţă. „Avem să pregătim şi micul dejun pentru cei şase copii de la şcoală şi doi copii de la grădiniţă. Aşa că muncim din zori. Noi mâncăm doar după ce pleacă toţi. Cel mai important e să-i vedem sătui”, spune Victor, arătându-ne bucătăria ticsită cu vase şi cratiţe mari, puse una peste alta. „Nu încăpem cu toţii la o masă, iar dimineaţa este o adevărată luptă: dacă te-ai întors să-ţi iei o lingură, descoperi că cineva ţi-a luat ceaiul, te ridici să-ţi cauţi ceaiul şi vezi că cineva se încumetă să-ţi ia tartina”, descrie tatăl jocurile copiilor, care zâmbesc şi fac schimb de priviri vesele între ei.

După ce copiii pleacă la şcoală, capul familiei începe să lucreze la miniservice, un fel de mică staţie de vulcanizare, pe care a construit-o în garajul de lângă casă. Valentina, însă, rămâne cu cel mic. „Mezinul este stăpân acasă, până se întorc ceilalţi”, face o glumă Victor Vihodeţ.

Valentina ne spune că cei 17 copii o fac nespus de fericită, dar recunoaşte totuşi că e greu. „Dimineaţa, le fac micul dejun, până strâng totul, trec câteva ore şi deja trebuie să mă apuc de prânz, apoi de cină. Pentru că mă ajută copiii, e puţin mai uşor. De fapt, te deprinzi şi nu mai observi”, povesteşte Valentina, care pare o femeie timidă şi blândă. „Unii copii fac curat în casă, alţii spală vesela. Au un fel de grafic neoficial”, precizează Victor.

541-bicil„Trebuie să bei, să nu faci nimic şi statul te va ajuta…”

În ultimii trei ani, familia Vihodeţ nu primeşte niciun ajutor social de la stat. A fost lipsită de micul ajutor lunar după ce un copil a început să-şi facă studiile prin contract, la colegiul de medicină din Cahul. „Statul consideră că dacă ai bani să achiţi un contract de studii, înseamnă că eşti bogat. Mai mult, a trebuit să achităm şi contractul celei de-a doua fiice. Am luptat cu statul, am trimis 14 scrisori ca să le dea să înveţe la buget, pentru că nu ne putem permite să plătim atâţia bani. Dar, niciun efect, pentru că acolo unde sunt bani pentru un contract, se găsesc şi pentru al doilea şi nu s-a mai luat în calcul că suntem o familie numeroasă. De ce nu se gândesc că trebuie să muncim zi şi noapte ca să avem cu ce să hrănim copiii?”, se întreabă Victor, dezamăgit de sistemul şi felul în care sunt gândite legile.

„Nivelul de trai şi situaţia financiară a unei familii sunt calculate în baza unor puncte. Dacă suma depăşeşte punctajul maxim, atunci familia respectivă nu primeşte ajutor social. Familia Vihodeţ a depăşit suma maximă, dar am vorbit cu Victor Vihodeţ şi acesta pregăteşte setul de documente pentru acest an. Sperăm să-l putem ajuta”, susţine Stanislav Şagan, asistent social în satul Doina.

„Trebuie să bei, să nu faci nimic, să laşi în paragină pământul, să furi, să accepţi ca gardul să-ţi fie distrus… doar atunci statul îţi va da un ajutor social. Dar când vrei să faci ceva bun, să-i înveţi şi să le oferi tot ce poţi mai bun copiilor, ţi se întoarce spatele. Şi nu se iau deloc în calcul sacrificiile pe care le facem ca să le putem plăti contractul. Cei de sus nu ştiu că după ce strângem grâul, în loc să-l păstrăm pentru noi, suntem nevoiţi să-l vindem, să plătim contractele, după care să cumpărăm de la alţii făină”, zice Victor.

Părinţii unui băieţel de 2 ani şi jumătate şi bunicii unui băieţel de 2 ani

Fiica mai mare şi-a întemeiat propria familie, astfel încât Victor şi Valentina au devenit bunici, având acum un nepoţel de doi anişori. O fată a absolvit colegiul de asistenţă socială şi îşi caută de lucru. Un băiat lucrează la primărie, şofer, iar patru copii sunt studenţi şi învaţă la Cahul, la o distanţă de 35 de kilometri de sat. „Nu pot să facă naveta zilnic, ar fi prea scump. De aceea, vin acasă doar sâmbăta. O geantă iese din casă şi ne apucăm să o pregătim pe următoarea”, explică mama copiilor.

Părinţii îşi doresc ca fiecare copil să înveţe şi să aibă o profesie. „Le spunem că dacă vor învăţa bine, vor reuşi mai multe. Încercăm să găsim vreun colegiu care e prin apropiere, pentru că nu ne putem permite să-şi facă studiile în capitală sau mai departe”, spun ei. Potrivit lor, primăria din sat i-a scutit de taxa pentru grădiniţă, iar la şcoală copiii au parte de un prânz. În general, statul a închis ochii şi e nepăsător la neajunsurile şi greutăţile cu care se confruntă zi de zi o familie numeroasă. „Am vrea să le construim copiilor un viitor fără lipsuri, să le fie mult mai uşor decât nouă acum”, spune Valentina.

Am încercat să aflăm care este cea mai numeroasă familie din R. Moldova, însă cei de la Biroul Naţional de Statistică ne-au spus că nu au astfel de date, iar datele recensământului populaţiei, realizat în 2014, încă nu sunt sistematizate. Am fost redirecţionaţi la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Reprezentanţii instituţiei ne-au spus că nu cunosc care este şi unde ar locui familia cu cei mai mulţi copii din R. Moldova. „Ca să acumulăm astfel de date, avem nevoie de mai mult timp. De fapt, noi facem asta foarte rar, doar la cererea vreunui deputat/politician, înainte de alegeri”, ne-au spus cei de la minister.

Sursa: Tatiana BEGHIU - ZDG

ROMANIA, GRANDE ADUNATA NAZIONALE A CHISINAU PER LA RIUNIFICAZIONE


DOMENICA 5 LUGLIO 2015, GRANDE MANIFESTAZIONE NAZIONALE, A CHISINAU (REP. MOLDOVA), PER LA RIUNIFICAZIONE DELLA ROMANIA. DECINE DI MIGLIAIA DI MANIFESTANTI ENTUSIASTI, SOPRATTUTTO GIOVANI, DA TUTTA LA ROMANIA, MOLDAVIA, BESSARABIA E BUCOVINA.

MAN

Già venerdì, 3 luglio, presso il Centro Studi italo-francesi dell’Università Roma Tre,  a piazza Campitelli, a Roma, alcune associazioni organizzarono la Commemorazione del 75° anniversario dell’occupazione sovietica della Bessarabia e Bucovina del Nord, regioni storiche romene. Presenti numerosi esponenti delle comunità moldave e romene al convegno, ma anche cittadini italiani, intellettuali e studiosi, a sostegno della riunificazione della Grande Romania. Per tutti  ricordiamo il Preside di Scienze Politiche dell’Università Roma Tre Francesco Guida, ed il Prof. Fernando Crociani Baglioni Presidente dell’Istituto di Studi Storici Beato Pio IX.

28 giugno 1940: L’aggressione sovietica alla Romania con occupazione della Bessarabia

Piazza_Campitelli

Roma – Piazza Campitelli, 3 luglio 2015

 

Furono almeno 25.000, secondo gli organizzatori, i partecipanti alla marcia unionista a Chisinau, domenica scorsa, 5 luglio, per la “Grande Adunata Nazionale”. Hanno marciato insieme  i romeni delle due sponde del fiume Prut, molti dei quali partiti dall’Italia; con grandi bandiere tricolori, gridando “UNITATE”, davanti alle Ambasciate di Romania, Russia e Stati Uniti.

 

Mars_pentru_unire2

Chisinau, 5 luglio 2015

 

 L’opinione pubblica della Nazione romena è scossa dall’effetto psicologico e politico dell’adunata di massa. L’unificazione non è più un sogno per la gioventù, per le generazioni nate dopo la Rivoluzione dell’89, ma è un evento naturale, prima che istituzionale, ineluttabile, iscritto nei destini della nostra unica Patria.

Gli eventi di dimensione europea, anche di questi giorni, evidenziano come i calcoli politici a tavolino, le convenienze e gli egoismi di poteri forti, non fermano, non arrestano minimamente la volontà dei popoli, volta a trovare le vie del riscatto per le giovani generazioni, per la vita dei popoli stessi, nel solco della storia.

In Europa, nel XXI secolo, i popoli tornano quali protagonisti, travolgendo le effimere frontiere troppo spesso imposte da regimi totalitari a seguito delle tragedie del secolo scorso. E’ sempre e comunque la nazione, con la sua cultura, la sua lingua, storia e tradizione, che fa lo stato.

Mars_pentru_unire1

Chisinau, 5 luglio 2015

 

Le sigle della diaspora romena nel mondo aderiscono al movimento unionista in atto nella nostra unica Patria, dai Carpazi al Mar Nero.  La marcia, proseguirà i prossimi giorni per Bucarest.

 

A cura di Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcas

Foto: online.

Romania. Bucovina, Moldova, Bessarabia: Riunificazione ineluttabile

Tatiana_Ciobanu1

Tatiana Ciobanu

Mars_pentru_unire3 Tatiana_Ciobanu

Mars_spre_Bucuresti

Chisinau, 5 luglio 2015

Romania. Bucovina, Moldova, Bessarabia: Riunificazione ineluttabile


Congresso della diaspora unionista – Bucarest, Palazzo del Parlamento, 3 – 5 aprile 2015.

Bucarest 033Trascorse tre generazioni dalla unificazione della Patria rumena, deve intendersi certamente ineluttabile per i nostri destini di Nazione, quanto altresì inderogabile, essendo cessate ove mai esistite le cause imposte dai nemici che vollero dividerci con l’ uragano della Seconda Guerra Mondiale. Crediamo che questa ragione di principio possa essere condivisa da tutti i nostri connazionali al di qua e al di là dalla illegittima frontiera.
Siamo un’unica Nazione. Unica è la lingua, unica la fede e la cultura. Unica la bandiera e la nostra storia unitaria. Comuni i costumi, comuni le tradizioni, le feste, le sagre, i nostri poeti e letterati. I nostri santi e i nostri eroi. Le nostre basiliche, i nostri monumenti e santuari. Le nostre leggende e le nostre canzoni , che sciogliamo al vento che spira dai nostri Carpazi al Danubio e dalla Moldova alla Vallacchia, dalla Transilvania alla Bucovina, Bessarabia, Maramures, Banato, Crisana, Transnistria sino alla Dobrugia sul Mar Nero.


Bucarest 042Chiediamo al Capo dello Stato e al Governo di intraprendere quelle politiche idonee a conseguire la riunificazione nei modi pacifici ma decisi, pacifici ma corroborati da dignità e fermezza, forti dell’ onore nazionale e del patriottismo di tutti i rumeni degni di questo nome, degni questo titolo. Blu- giallo- rosso sia innalzata la nostra nobile bandiera, blu- giallo- rosso sia il nostro orizzonte. A Nord e ad Oriente e a Sud della nostra unica ” Romania Mare “. Bucarest 058
Non ci soffermiamo ulteriormente sulle ragioni economiche che suffragano i nostri diritti al benessere che un’ economia unificata ed il giusto, legittimo uso comune delle risorse della nostra generosa , del nostro rigoglioso ambiente naturale. In quanto tutti i nostri connazionali sanno che la riunificazione ci donerebbe la ricchezza anche economico-finanziaria di una patria solidale, di uno stato libero, democratico, sociale. Dove collaborazione e sussidiarietà tra ogni classe sociale ed ogni ceto culturale e morale segnerebbero con la giustizia uguale per tutti, la libertà e la dignità di tutti.

Bucarest 059
Proponiamo , nel territorio della attuale Repubblica Moldova , un referendum per la riunificazione nazionale sotto il controllo delle Nazioni Unite ed una Commissione internazionale di cui la Romania e l’ UE siano parti integranti. Ove la Russia chiedesse di far parte di detta commissione chiediamo anche che gli USA ne facciano parte.
Il referendum dovrà dunque per la sua validità sul piano del diritto internazionale garantire la sua regolarità e imparzialità.
L’ autodeterminazione dei popoli sia il principio determinante della riunificazione della nostra Nazione.
Prut
Non abbiamo bisogno di invocare altri esempi o precedenti nella storia europea. Valgano per tutti il diritto delle genti, il diritto internazionale, i principi di libertà e giustizia.
di Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcas

 

Moldova de dincolo de Prut


de Andreea Deciu

Indiferent ce vor spune documentele Ministerului de Externe, ale Ministerului Culturii, sau Televiziunea Română cu ale sale penibile duplexuri difuzate o dată la cîţiva ani, în România postceauşistă există o crescîndă moldofobie – mă refer la Republica Moldova. Moldovenii trec hotarele României fără a şti nici ei bine, mă tem, dacă emigrează sau se mută pur şi simplu într-o altă zonă a patriei. Cotidianul pe care îl găsesc, odată sosiţi, le demonstrează probabil că sînt mai curînd în situaţie de emigranţi. Şi, mai complicat, de emigranţi priviţi cu prea puţină simpatie de localnici. Aceasta nu e doar o problemă de politică externă – pe care, fireşte, nu o abordez eu, aici – ci şi o problemă de cunoaştere şi înţelegere a istoriei de către români. Cărţi despre Basarabia istorică există. Personal, am descoperit Basarabia, ca teritoriu românesc, prin intermediul bunicului meu, care şi-a început cariera de profesor la Odesa. Basarabia aceasta, cunoscută direct de cei de care pe mine şi pe alţii ca mine, ne despart deja două generaţii, e în mare măsură un concept istoric, mai curînd un spaţiu real. Şi nu ştiu dacă acele cărţi care s-au scris deja pe această temă contribuie cu adevărat la ancorarea ei în realitate. O face însă, cu siguranţă, un documentat şi serios volum scris, ce-i drept,pentru cititorii de limba engleză, de către Charles King: The Moldovans. Romania, Russia, and the politics of culture (Romania, Rusia şi o politică a culturii).
King tratează formarea unei colectivităţi, în regiunea dintre Prut şi Nistru, pentru care chiar şi alegerea unei denumiri pare problematică: naţie, popor, minoritate? Există, crede Charles King, un naţionalism moldovenesc, deosebit de toate celelalte tipuri de naţionalism, foarte rar studiat, şi care se manifestă mai curînd prin recul, ca eşec al unui proiect sovietic de concepere a unei noi naţii. Numai că refuzînd să fie această nouă naţie de trade mark sovietic, poate paradoxal, moldovenii exprimă totodată o identitate diferită de cea a românilor rămaşi dincoace de Prut. Republica autonomă sovietică şi socialistă Moldova a fost creată în 1924, cu o populaţie majoritară vorbitoare de română. Pentru a dovedi că această populaţie este o naţie de sine stătătoare, proba supremă era a arăta că ea este distinctă de poporul român, în ciuda comunităţii de limbă. Strategia sovietică, nu deosebit de imaginativă, a fost modificarea alfabetului în cel chirilic şi instituirea unei aşa-zise limbi literare provenită din dialectul local. Teoria lui King este că o asemenea modificare trebuie argumentată, în contextul istoric şi politic respectiv, din perspectiva unei opoziţii între clase sociale. Prin urmare, o mai subtilă strategie sovietică a fost aceea de a susţine ipoteza unei limbi moldoveneşti “purificate” de elementele latine atît de mult preţuite dincoace de Prut, de către reprezentanţii boierimii din Regat. Românimii feudale i se opunea astfel o moldovenitate sadea ţărănească, iar loialitatea faţă de imperiul sovietic urma a fi una de tip convenţional socialist: clasa socială trece înaintea naţionalităţii.
Însă strategia a eşuat. Cum observă Charles King, ţăranii moldoveni erau prea îngrijoraţi la gîndul că îi aşteaptă o soartă asemănătoare cu aceea a ţăranilor ruşi ucişi, ca să răspundă cu entuziasm propagandei. Iar “moldovenizarea” românei pare să fi rămas în stadii relativ precare, urmarea fiind o limbă cu gramatica imprecisă şi o ortografie nesigură. Strategia reversă, aplicată în anii ’30, nu a dat nici ea roade mai bune: revenind la alfabetul latin şi eliminînd dialectalismele din limba literară nu a dus decît la o confuzie amplificată. După anexarea Moldovei la USSR, la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, eforturile anterioare s-au văzut, din păcate, răsplătite: colectivizarea a produs o naţie de ţărani, iar în loc de şase reforme culturale între 1925 şi 1941, perioada 1945-1989 s-a limitat la două, ambele avînd drept scop rusificarea limbii.
Ideea lui King este că adevăratul naţionalism moldovenesc se formează abia după război, ca reacţie la ruptura fermă de România, impusă de ruşi. Dar e un naţionalism de tip romantic, aparţinînd intelectualităţii, pentru care cultura este cultura română, iar identitatea naţională se defineşte cultural. Ergo, ea nu poate fi decît o identitate română. În plan politic, rezultatul acestui naţionalism a fost formarea Frontului Popular. King susţine că succesul înregistrat de Frontul Naţional la începutul anilor ’90 se datora faptului că misiunea sa naţionalistă implica necesarmente respingerea ruşilor. Dar tot acest naţionalism a fost, după King, şi motivul pentru care, după ruperea Moldovei de fosta Uniune Sovietică, Frontul Naţional a pierdut orice fel de miză politică. Scopul fusese atins, la ce bun mijloacele? Eşecul politic al Frontului a creat, încă o dată în istoria acestui loc, confuzie, dar o confuzie de-acum isterizată, care a dus la conflictele dintre naţionaliştii atraşi de România şi cei atraşi de ruşi. Vezi conflictul din Transnistria.
Poate simplificînd pe alocuri, King descrie “problema” moldovenească în termenii unei opoziţii insurmontabile dintre două naţiuni, două culturi, cea română şi rusă. Cum se explică impasul în care se află de un deceniu încoace Moldova? Răspunsul lui King e ambiguu, şi de fapt nu face decît să propună o nouă direcţie de investigaţie: naţionalismul în ziua de azi, dincolo de Prut, care e diferit de cel din anii ’20, ’30, sau de după război. Dar un răspuns mai curînd simplu (nu ştiu dacă şi simplist) ţine tocmai de formularea problemei. Reperele între care oscilează Moldova, România şi Rusia, sînt ele însele lumi în impas şi în criză.
Charles King, The Moldovans. Romania, Russia, and the politics of culture, Hoover Institution Press, 303 pag., 2001.

Limba română este de azi limba de Stat a Republicii Moldova


„Curtea Constituțională hotărăște: 1. În sensul preambulului Constituției, declarația de independență a R. Moldova face corp comun cu Constituția. 2. În cazul existenței unor divergențe între textul declarației de independență și textul Constituției, textul primar al declarației de independență prevalează. Prezenta hotărâre este definitvă, nu poate fi suspusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova”.

Curtea Constituţională a decis: Limba română este limba de stat a RM!

Știrea ANULUI!
Curtea Constituțională
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

În R. Moldova se vorbește începând de astăzi, în mod oficial, limba română. Curtea Constituţională a decis că textul din declarația de independență prevalează textului din Constituție. Astfel, limba română este limba de stat a R. Moldova, deoarece acesta este termenul precizat în Declarația de Independență a țării. Decizia a fost anunțată cu câteva minute în urmă de către președintele CC, Alexandru Tănase.

„Curtea Constituțională hotărăște: 1. În sensul preambulului Constituției, declarația de independență a R. Moldova face corp comun cu Constituția. 2. În cazul existenței unor divergențe între textul declarației de independență și textul Constituției, textul primar al declarației de independență prevalează. Prezenta hotărâre este definitvă, nu poate fi suspusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova”, se spune în textul hotărârii.

UNIMEDIA amintește că, în acest moment, în Constituția R. Moldova este menționat că limba oficială a țării ar fi „moldoveneasca”.

Astăzi, 5 decembrie, Curtea Constituțională a examinat două sesizări privind interpretarea art. 13 din Constituție, care au fost conexate într-un singur dosar la inițiativa Curții, informează UNIMEDIA.

Ana Guțu a apelat la Înalta Curte pentru interpretarea articolului 13 din Legea Supremă, solicitând verificarea posibilității de echivalare a sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu expresia „limba română”. Guțu a argumentat poziția sa prin caracterul științific nul al articolului. Sesizarea a fost depusă la CC pe 26 martie.

Cea de-a doua sesizare la CC a fost depusă de Partidul Liberal. Autorii solicită magistraților să spună care este denumirea corectă a limbii de stat – limba română sau limba moldovenească, reieșind din preambulul Constituției în corelare cu Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Amintim că, examinarea sesizării depuse de Ana Guțu la Curtea Constituțională trebuia să aibă loc pe 12 septembrie, dar a fost amânată. Potrivit unui comunicat transmis de cei de la CC o solicitare în acest sens a parvenit de la autoarea sesizării.

Sursa: http://unimedia.info/stiri/curtea-constitutionala-a-decis-limba-romana-este-limba-de-stat-a-rm-69168.html