Roma/Monica Marinescu, avvocato: il volto delle donne romene che ce l’hanno fatta


A Bucarest aveva un avviato studio legale, a Roma ha reinventato la sua professione. Oggi è una civilista che offre assistenza legale ai suoi connazionali. “E’ stata dura ma lo rifarei”


Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne”

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne”

Ricominciare da zero, mettere in discussione una carriera, partire per costruire una famiglia. C’è tutto questo nella storia di Monica Marinescu, avvocatessa trentasettenne romena,  che sei anni fa ha deciso di lasciarsi alle spalle un avviato studio legale a Bucarest per raggiungere suo marito a Roma e far nascere la sua bambina in Italia. Un cambiamento radicale fatto di sacrifici e ostacoli, ma anche e soprattutto di soddisfazioni: oggi Monica è un’affermata civilista che offre assistenza legale ai suoi connazionali. “Ho dovuto reinventarmi professionalmente – racconta – mi sono rimessa in gioco affrontando mille difficoltà”.

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” Foto: Copyright © Simona C. Farcas

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” Foto: Copyright © Simona C. Farcas

Arrivata in Italia nel 2006 con il ricongiungimento familiare, ha ottenuto il riconoscimento del suo titolo di studio e l’iscrizione all’albo degli avvocati solo nel 2008, dopo che la Romania è entrata nell’Unione Europea. Superati i problemi burocratici, ha aperto uno studio legale nella Capitale cambiando completamente le prospettive di lavoro. A Bucarest l’ufficio “Marinescu” assisteva grandi e medie aziende in cause di diritto commerciale, a Roma Monica ha iniziato a difendere i suoi connazionali in vertenze di lavoro, affidamenti, sfratti e a volte procedimenti penali. “In Romania lavoravo con gli italiani, in Italia lavoro con i romeni”, spiega. Non è l’unico cambiamento che ha dovuto affrontare, la scelta di trasferirsi in Italia ha stravolto la sua vita professionale. “All’inizio è stata dura, ho attraversato diversi momenti di scoramento, in Romania avevo diversi collaboratori e mi occupavo solamente delle relazioni con i clienti, in Italia ho dovuto ricominciare sbrigando tutto il lavoro da sola”.

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” Foto: Copyright © Simona C. Farcas

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” Foto: Copyright © Simona C. Farcas

Mentre ridisegnava la sua professione di avvocato, Monica ha dovuto fare i conti con il pregiudizio nei confronti degli stranieri. Subito dopo il suo arrivo, l’Italia è scossa dal caso Reggiani, la quarantasettenne uccisa da un romeno nei pressi della stazione Tor di Quinto a Roma. “L’accanimento dei media nei confronti dei miei connazionali non mi ha certo aiutata in un periodo in cui mi sembrava tutto in salita. Molte volte – confida – ho avuto la sensazione di non farcela”. Ma alla fine ce l’ha fatta, tanto che nel 2011 ha ricevuto il premio “Roma Capitale delle donne”, un riconoscimento conferito a 60 eccellenze femminili che si sono distinte nella loro professione e nel ruolo sociale. Monica è stata scelta per rappresentare le donne romene migranti, ed è a loro che l’avvocatessa ha dedicato il premio. “Non mi sento di aver fatto nulla di eccezionale, ci sono tantissime straniere che lavorano e vivono in Italia affrontando ogni giorno mille difficoltà”.

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” Foto: Copyright © Simona C. Farcas

Premiazione in Campidoglio: Avv. Monica Marinescu riceve il premio “Roma Capitale delle donne” . Nella foto, da destra: Dott.ssa Gabriela Floria, Avv. Monica Marinescu e Dott.ssa Simona Cecilia Farcas.  Copyright © Simona C. Farcas

Protagoniste di integrazione e di sviluppo economico, sono oltre due milioni e trecentomila le donne migranti nel nostro paese, quasi la metà del totale secondo il rapporto Caritas/Migrantes dell’ultimo anno. “Per una donna è tutto più complicato – riflette Marinescu – in molti casi sono costrette a lasciare la famiglia nel paese d’origine per andare a lavorare a migliaia di chilometri di distanza. È una violenza, un trauma che ha a volte i figli non riescono a sopportare e molti di loro arrivano anche al suicidio”. Queste eroine del quotidiano scavalcano ogni giorno il doppio muro del pregiudizio in quanto donne e straniere. “In Romania come in Italia ho sempre dovuto  lavorare più degli uomini per dimostrare le mie qualità”, spiega l’avvocatessa che non dimentica la frustrazione dopo che una collega non le ha più rivolto la parola una volta conosciute le sue origini. “Mi sono sentita umiliata e impotente ma per fortuna è stata l’unica reazione di questo genere”.

Di piccoli episodi come questo, Monica potrebbe raccontarne tantissimi. Il suo la lavoro la porta tutti i giorni a confrontarsi con le difficoltà dei suoi connazionali in Italia. Per i romeni non c’è il problema della lingua, molti imparano l’italiano a scuola o guardando la televisione ma restano le difficoltà di inserimento e adattamento. “Per mio marito sarebbe stato più difficile raggiungermi a Bucarest, non conosceva il romeno e aveva già aperto uno studio di consulenza fiscale a Roma”. Così è stata Monica a partire per ricominciare daccapo in un paese straniero “anche perché – dice – forse noi donne siamo più pronte a metterci in gioco”.

Una scelta radicale che oggi senza dubbio rifarebbe, un cambiamento che ha scompigliato il suo senso di appartenenza. “Se qualcuno mi chiede se sono italiana o romena non so come rispondere, direi italo-romena”. Recentemente ha preso anche la cittadinanza italiana “ma – sottolinea – questi sono solo documenti, oggi mi sento adottata dall’Italia, è diventata il mio nuovo genitore”.

Fonte http://www.reporternuovo.it/2012/12/30/punto-e-a-capo-lasciare-tutto-per-raggiungere-litalia-monica-il-volto-delle-donne-romene-che-ce-lhanno-fatta/

Leggi anche Premiazione di “Roma Capitale delle Donne”, insignita l’avvocato Monica Marinescu  

Monica Marinescu: “Ho ricominciato da zero. E ce l’ho fatta”

http://www.stranieriinitalia.it/nuovi_cittadini-monica_marinescu_ho_ricominciato_da_zero_e_ce_l_ho_fatta_13303.html

Roma Capitale delle Donne

Romania-Italia: Povestea unui copil al nimănui


“Păziţi-vă de oameni, căci vă vor duce înaintea tribunalelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Veţi fi târâţi înaintea guvernatorilor din pricina mea (…) Când vă vor prigoni într-o cetate, fugiţi în alta” (Matei 10,17-18.23). 

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. (Matei 5, 10)


 

Mihaela I.  a venit în Italia, la muncă.  Aici l-a născut pe Michel Pietro, un băieţel frumos “ca o rază de soare”. O boală necruţătoare a doborât-o la pat,  în urma căreia românca s-a trezit în vârtejul unui proces care a decis ca fiul său să fie încredinţat serviciilor sociale italiene.

Mama nu-şi vede copilul din noiembrie 2010 şi nu-l mai aude la telefon de câteva luni. “Cazul Mihaelei nu este, din păcate, unul rar. Multe conaţionale din Peninsulă ajung în situaţia de a-şi pierde drepturile de părinte, sunt poveşti cutremurătoare, uneori absurde din punct de vedere legal”, ne spune avocata Monica Marinescu, cea care se ocupă de cazul româncei.

 Mihaela ne arată o fotografie a băiatului, pe care o ţine mereu în portofel: părul blond, ochii vii şi un zâmbet larg pe faţă. Zâmbetul de pe vremea când stătea cu mama lui. “Pietro s-a născut în 2004, la puţin timp după ce am venit în Italia, la muncă. Am dorit să-l am, deşi trăiam în condiţii dificile”. Pe atunci, România nu făcea parte din Comunitatea Europeană, iar Mihaela, care mai avea un copil dintr-o căsnicie precedentă, a venit în Italia pentru a câştiga banii necesari întreţinerii fiicei sale, pe atunci minoră, lăsată în grija bunicii din Constanţa.

În 2007, Mihaela s-a îmbolnăvit de cancer. A fost operată şi a început să facă chemioterapie, tratament care o lăsa fără vlagă. Sfătuită de serviciile sociale, a acceptat ajutorul unei învăţătoare – Rosa, care i-a promis că are grijă de băiat. A fost sfătuită să încredinţeze, temporar, copilul italiencei. “Am fost de acord cu procedura “affidamento” în 2009, mai ales că locuiam toţi împreună şi credeam că e mai sigur şi din punct de vedere legal. Nu ştiam ce va urma”.

Un dosar halucinant

Ceea ce a urmat, ne spune avocatul Monica Marinescu:

În noiembrie 2009, un asistent social scrie un raport în care descrie o situaţie tensionată în noua familie a copilului şi menţionează “pericolul” ca băiatul să fie dus în România, deşi “nu cunoaşte limba şi nici rudele”. Tribunalul de la Roma decide, în ianuarie 2010, întreruperea încredinţării temporare a copilului către Rosa M. şi reluarea legăturilor dintre mamă şi fiu, sub supravegherea asistenţilor sociali, care notează, în raporturile lor, dorinţa băiatului de a sta cu mama lui naturală. În vara lui 2010, asistenţii sociali semnalează Tribunalului “pericolul” ca băiatul să fie dus în ţară, iar judecătorul decide “suspendarea autorităţii părinteşti”.

În septembrie 2010, Michel, disperat că nu-şi mai poate vedea mama ca înainte, ameninţă că se sinucide, după cum au declarat învăţătoarele de la şcoala pe care o frecventează. În aceeaşi toamnă, serviciile sociale cer deschiderea unei proceduri pentru a declara starea de abandon a minorului. “Primul pas pentru a-l da spre adopţie, din acel moment destinul lui Michel pare a fi pecetluit”, comentează avocatul Marinescu. “Am solicitat, în virtutea unui acord între România şi Italia, încredintarea băiatului către bunica maternă sau catre mătuşa maternă, care locuieşte în Italia. Am cerut reluarea contactelor, măcar telefonice, între mamă şi minor. La 8 mai 2012 ‚ după solicitările noastre telefonice, Tribunalul din Roma a pronunţat o hotărâre prin care respinge cererea, motivând că “legea italiana se aplică minorului străin aflat în stare de abandon”, uitând că minorul nu a fost încă declarat în stare de abandon. Tribunalul a mai respins încredinţarea către  bunica maternă, motivând că, potrivit legii italiene nu exista legatura de rudenie între minor si bunica materna, întrucât minorul a fost recunoscut doar de mamă – o absurditate!”

Copilul nimănui

“În prezent, doamna I. a fost considerată ca nefiind aptă de a fi părinte. O concluzie bizară, în condiţiile în care doamna mai are o fiică, acum majoră. Nimeni nu a “analizat” cum doamna I. a putut creşte un alt copil. De fapt, cam toata lumea uită ca acest copil are şi o soră, o matuşă, un unchi, bunica din ţară etc”. Avocatul Mihaelei continuă să facă cereri Tribunalului de la Roma, “cereri pe care Tribunalul le ignoră – în sensul că nu le respinge, nu le admite, pur şi simplu nu răspunde”.

Cel mai grav şi absurd lucru este însă, potrivit avocatului, altul: “Copilul, deşi nu este încă declarat adoptabil, de un an de zile vede posibilii părinţi adoptivi. Mai mult, i s-a şi spus că aceştia vor fi probabil părinţii săi. Totul s-a întâmplat cam în acelaşi timp cu interzicerea contactelor mamă-fiu, după cum reiese şi din documentarea pe care o deţinem”.

“Ne aflăm într-o situaţie foarte delicată. Pe de-o parte avem o mamă care- şi doreşte cu ardoare copilul. Pe de altă parte, autorităţile italiene par hotărâte să declare acest copil ca fiind copilul nimănui. Este evident că se ignoră dispoziţiile Legii 218/1995 privind dreptul internaţional privat, cât şi acordurile încheiate cu Statul roman. Mai mult, nu se ţine cont de un drept fundamental prevăzut de Convenţia ONU cu privire la dreptul fundamental al unui copil de a fi alături de propria mamă şi de familia de origine”.

Ne despărţim de Mihaela, care are lacrimi în ochi: “Pietro va împlini 8 ani pe 4 august, dar nu-i voi putea duce niciun cadou”.

Sursa: Miruna Căjvăneanu pentru gazetaromaneasca.com