1 Decembrie, Ziua Naţională a României


Matteo

De 22  de ani, românii îşi serbează  Ziua Naţională  pe 1 Decembrie, data fiind aleasă după Revoluţia din 1989 ca “Ziua Naţională României”, sărbătorită  în cinstea Marii Uniri a Principatelor Române (1918). Românii din lumea  întreagă se bucură “împreună” de Ziua Naţională în chipuri diferite, de la manifestări cu cântece şi dansuri populare până la mese întinse cu mititei pe grătar, mâncare de fasole cu ciolan afumat şi vin fiert…

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă Sfântul Soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

(Hora Unirii, de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856)

1decem

                                        

Publicăm in continuare  mesajul ministrului afacerilor externe, dl Titus Corlăţean, adresat tuturor românilor cu ocazia Zilei Naţionale a României.

 Mesajul de Ziua Naţională a României   1 Decembrie

Cu ocazia acestui 1 Decembrie – ziua naţională a românilor din ţară şi de peste hotare – urez naţiunii noastre să aibă puterea şi viziunea de a crede într-un proiect naţional. Îndemn toţi românii să nu uite, oriunde s-ar afla că ţara lor, România, contează!

Contribuţia şi expertiza românească sunt apreciate peste tot în lume. Implicarea noastră în proiectele euro-atlantice fac din ţara noastră un partener de încredere la nivel internaţional, iar rolul pe care ni-l asumăm în cadrul UE şi al NATO,  este unul tot mai vizibil şi mai semnificativ. 2012 a fost un an intens, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern. Sunt convins că avem, ca naţiune, înţelepciunea de a fi uniţi în jurul unui proiect naţional, care să ne inspire zi de zi şi care să ne facă să ne uităm cu mândrie la semenii noştri.

Să folosim acest prilej nu numai pentru a sărbători, ci şi pentru a reflecta la semnificaţia Marii Uniri – forţa unui crez comun care a schimbat destinul unui popor.  Doresc ca fiecare dintre noi să poarte în suflet mândria de a fi român. Cred în forţa solidarităţii şi unităţii naţionale, care poate genera energii creatoare remarcabile, de natură să ducă la îndeplinirea dezideratelor naţionale.

O Românie puternică, prosperă, nu se poate realiza decât prin unitatea românilor de pretutindeni!

Titus Corlăţean