Bucurați-vă surori mândre și vă înveseliți / Împreună regăsite, lânga maica ce iubiți / Jucați hora înfrățirii cu flăcăi dintre stejari, / Hora sfânta a dezrobirii, hora României Mari. Iar când falnic viitorul, va păstra în veci făclia, / Basarabia rămâne pe veci a Țării noastre rai, / Ca în hrisoave să rămâie / Ferdinand și cu Maria, / Prea slăviți în România, pe altarul lui Mihai. (C. Sylva, alias Regina Elisabeta a României, pe Actul Unirii Votat de Sfatul Țării, la 27 Martie 1918.)
Iași, Capitala Păcii. Iași, Capitală de război a României (1916-1918)
Capitală politică în vremuri de război, Iașul a avut un rol important în procesul de unire desfășurat în anul 1918. De la Iași, autoritățile românești au coordonat procesul unionist și au asigurat reușita mișcărilor naționale din provinciile nou alipite. Contemporanii nu au putut să nu remarce că veche reședință a domnilor Moldovei se transformase astfel în „leagănul Unirii”.
În cazul Basarabiei, încă de la începutul lunii martie 1918, delagații ale fruntașilor basarabeni se deplasează la Iași pentru întrevederi cu regele Ferdinand, cu prim-ministrul Alexandru Marghiloman sau cu oameni de cultură din cadrul Academiei Române sau al Universităţii. A rămas memorabilă întâlnirea de la Institutul de Anatomie din Iaşi, din 1 martie 1918, când Nicoale Iorga a rostit către delegaţia basarabeană cuvintele: „aţi venit la o mare durere a noastră şi ne‐aţi adus o mare mângăiere”. În contextul situaţiei din fostul Imperiu Rus, a pretențiilor teritoriale ale Radei Centrale de la Kiev şi pe fondul începerii negocierilor de pace de către România cu Puterile Centrale, situaţia existenţei de drept a Republicii Moldoveneşti părea definitiv legată de Unirea cu România.
După votul din Sfatul Țării de la 27 martie, o delegaţie de fruntaşi basarabeni a venit la Iaşi, la 30 martie 1918, pentru a aduce la cunoştinţa regelui Ferdinand Declaraţia de Unire a Basarabiei. Primirea a fost una fastuoasă, Iaşul îmbrăcând haine de sărbătoare și fiind împodobit cu drapele tricolore. S‐au organizat numeroase manifestări, la care au venit lideri politici români din ambele tabere, conservatoare şi liberală. Delegaţia basarabeană, compusă, printre alţii, din Ion Inculeţ, Pan. Halippa, Constantin Stere, Daniel Ciugureanu, a fost întâmpinată în gară de Alexandru Marghiloman. Apoi, oficialitățile s‐au deplasat la Mitropolie, unde, în prezenţa familiei regale, mitropolitul Pimen al Moldovei a susţinut un Te Deum. În cadrul Palatului Mitropoliei, a avut loc o recepţie, unde i s-a prezentat regelui textul Declaraţiei de Unire. La finalul recepţiei, pe strada Ştefan cel Mare, regele a trecut în revistă trupele Regimentelor 1 şi 2 Grăniceri şi 7 Vânători. Manifestările au continuat la reşedinţa regală, de pe strada Lăpușneanu, delegaţii basarabeni fiind decoraţi de regele Ferdinand. Discursul Majestății Sale a fost unul emoţionant: „V‐aţi alipit în timpuri grele de Ţara‐Mamă, ca un copil tânăr cu inima adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge. De aceea ridic paharul meu în sănătatea fraţilor noştri, îmbrăţişaţi de Mine cu aceeaşi căldură a dragostei părinteşti. Traiască copilul cel mic, dar poate cel mai voinic al României‐Mame!”. La finalul dejunului regal, în Piața Unirii, s-a jucat simbolic Hora Unirii, în care s-au prins şi membrii familiei regale. După‐amiază, delegaţii basarabeni au fost primiţi la Universitate, unde s-au ţinut discursuri emoţionante.
Sărbătorile de la Iași, dedicate Unirii Basarabiei din 30 martie, au fost și un prilej de mobilizare a unor noi speranțe. După condițiile potrivnice, impuse de negocierile de pace cu Puterile Centrale, contemporanii întrezăreau în actul istoric de la 27 martie 1918 și în delegații basarabeni „vestitorii sărbătorii de mâine”. C. Kirițescu, martor al evenimentelor, avea să noteze: „Iașul, cufundat în tristeță din cauza păcii de robire ce se impunea țării de la București, își uita pentru o clipă durerea și îmbrăca haine de sărbătoare […]. Lacrămi de jale se amestecau cu lacrămi de bucurie […] era în simțirea tuturor gândul creștinesc că din durere se zămislește mântuirea și că de pe masa de supliciu de la București, unde România era schingiuită și umilită, se va înălța marea înviere a întregului neam românesc”.
La finalul războiului, în lunile octombrie și noiembrie 1918, în plin proces de reașezare a realităților geopolitice, Bucovina era revendicată deopotrivă de Rada uncraineană dar și de Coroana autriacă. Aflați la Iași, românii emigrați din Imperiul Austro-Ungar protestează împotriva acestor tendințe și la 6/19 octombrie își afirmă, într-o Declarație manifest, opțiunile unioniste cu „patria-mamă”. Adunarea națională de la Cernăuți din 14/27 octombrie 1918, prin care românii bucovineni se organizează într-un Consiliu Național și își proclamă opțiunea unionistă, a trezit vii sentimente în Iași. La 22 octombrie, orașul a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare, în Piața Unirii și pe Lăpușneanu, în cadrul unur adunări publice, manifestându-se în sprijinul fraților bucovineni. Devenit deja un loc simbol, în jurul statui lui Alexandru Ioan Cuza s-a jucat Hora Unirii. Însă, la începutul lunii noiembrie situația devenise tensionată la Cernăuți, rămășite ale armatei austriece și legiunile ucrainiene încercând să producă dezordini în Bucovina. Intervenția armatei române, condusă de generalul I. Zadic, a fost decisivă, ordinea fiind restabilită. Evenimentele au luat o turnură favorabilă cauzei românești. Fruntașii bucovinei vin la Iași pentru consultări cu autoritățile române. Se stabilesc pașii de făcut, emigrația bucovineană din Regat fiind integrată acum în Consiliul Național de la Cernăuți. La 15/28 noiembrie, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți au avut loc lucrările Congresului General al Bucovinei, la finalul cărora se votează unirea cu Regatul României. La Iași emoția momentului este redată în cuvinte emoționante: „Fii binecuvântată și binevenită, dulce Bucovină, la sânul Patriei-Mame”. O delegație a Congresului, condusă de Iancu Flondor din care mai făceau parte I. Nistor, E. Hurmuzachi, urma să aducă la Iași Actul Unirii, în vederea prezentării Regelui și guvernului român. La 17/30 noiembrie, generalul Coandă și Regele Ferdinand iau act de „închinarea țării Bucovinei”.
În lunile octombrie și noiembrie 1918, în condițiile în care forțele beligerante se pregăteau pentru încheierea războiului și negocierea păcii, oficialitățile de la Budepesta își manifestă deschis interesul făță de menținerea Ardealul între granițele maghiare, ca punct de plecare a negocierilor cu Puterile Antantei. Un moment important pentru mișcarea națională a românilor din Imperiul austro-ungar îl reprezintă Declarația de la Oradea a Comitetului Executiv al Partidului Național Român, din 29 septembrie/12 octombrie 1918, prin care se proclama dreptul națiunii române de a-și decide singură soarta. Textul a fost citit și în Parlamentul de la Budapesta, în ședința din 5/18 octombrie, de către Al. Vaida Voevod. La Iași, discursul a fost primit cu o vie satisfacție de către lideri politici români.
Perioada cuprinsă între Declarația de la Oradea și momentul Unirii, din 18 nov./1 dec. 1918 a fost una de maximă efervescență politică pentru liderii mișcării naționale a românilor din Imperiu. S-au organizat structurile de conducere centrală și locală în Transilvania (gărzile naționale), s-au coalizat toate formele asociaționismului ardelean, reprezentat de foștii ofițeri, liderii celor două confesiuni religioase, ortodoxă și greco-catolică, studenți, asociațiile de femei. La Budapesta, la 18/31 octombrie 1918 s-a format Consiliului Național Român Central, care ulterior își va muta sediul la Arad. Până la Adunarea de la Alba Iulia, când și-a depus mandatul fiind înlocuit de Consiliul Dirigent, a reprezentat organul executiv al românilor din Banat și Ardeal, conducând și reprezentând efectiv provinciile românești în momentele tulbure ale finalului conflagrației. Demn de remarcat este și solicitarea Consiului Național ca armata română, care începând cu 11 noiembrie 1918 reintră în Ardeal prin trecătorile Carpaților Orientali, să păstreze un aliniament pe linia munților.
La Iași, presa și populația orașului au vibrat la deciziile factorilor de conducere ardeleni, delegații ale acestora aducând la cunoștința guvernului român și Regelui opțiunile unioniste. Mai cu seamă după mijlocul lunii noiembrie 1918 trimiși ardeleni, conduși fie de profesorul N. Bălan sau de Gh. Crișan, secretarul Consiliului, au fost la Iași. După 11/24 noiembrie, momentul lansării apelului „Veniți la Alba Iulia”, în capitala Moldovei delegațiile acestora au convorbiri cu guvernul și regele român dar și cu reprezentanții diplomatici ai Aliaților. În Piața Unirii, în jurul statuii lui Alexandru I. Cuza, când veștile fericite de peste munți se răspândeau în oraș, ieșenii și refugiații români din Muntenia dar și cei din Imperiu manifestau și, simbolic, jucau Hora Unirii.
Un moment important petrecut la Iași, în directă legătură cu evenimentele din Ardeal, l-a reprezentat sărbătorirea zilei Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, la 8 noiembrie. Simbolic, la Iași s-au închinat ceremonii fostului domnitor Mihai Viteazul. La Mitropolie, în timpul slujbei oficiate de mitropolitul Pimen, în sala Teatrului, unde au vorbit profesorii Al. Lapedatu și N. Bălan din partea Ardealului și V. Bodnărescu din partea Bucovinei, s-a reliefat fapta „unirii celei mari” realizată la 1600. În aceeași notă, în ședința solemnă din Aula Universității, istoricul Nicoale Iorga a punctat „însemnătatea actuală” a politicii lui Mihai Viteazul. Iașul omagia astfel pe cel căruia i se recunoștea paternitatea „Ideii care a biruit veacurile”, cum frumos era descris în cotidianul ieșean „Mișcarea”. De altfel, în perioada refugiul, craniul marelui domnitor a fost mutat din teritoriul ocupat și adăpostit temporar în Catedrala Iașului.
În momentul votării Rezoluției de Unire de la Alba Iulia, 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Iașul era părăsit de suverani și de guvernul României, care se reîntorceau în Bucureștiul eliberat. Un nou capitol de istorie se încheia pentru vechea capitală a Moldovei. Cu toate acestea, la Iași, oficialitățile au ținut să sărbătorească Unirea Transilvaniei. La 26 nov./9 dec. 1918, la Mitropolie s-a oficiat un serviciu-divin iar în Piața Unirii s-a jucat din nou Hora Unirii, de data aceasta a Unirii depline. În sala Teatrului, în fața reprezentanților tuturor provinciilor unite cu patria mamă, Nicolae Iorga a revenit în locul unde, probabil, în decembrie 1916, a ținut cel mai emoționant discurs al său și conferențiat depre Ideea Daciei Românești. Astfel, capitala războiului „proslăvea marele act al Unirii”, Iașul sacrificând atât de mult pentru marele ideal.
Sursa: IAȘUL ȘI MAREA UNIRE
ROMANIA. IAȘI E LA GRANDE UNIONE
Capitale politica della guerra, Iași svolse un ruolo importante nel processo di unificazione del 1918. Da Iași, le autorità rumene coordinarono il processo unionista e assicurarono il successo dei movimenti nazionali nelle nuove province alleate. I contemporanei non potevano non notare che l’ex residenza dei signori moldavi era diventata la “culla dell’Unione”.
Nel caso della Bessarabia, già all’inizio di marzo 1918, delegazioni di leader bessarabi si recarono a Iași per incontri con il re Ferdinando, il primo ministro Alexandru Marghiloman e personalità della cultura dell’Accademia romena e dell’Università. Memorabile l’incontro presso l’Istituto di Anatomia di Iași il 1° marzo 1918, quando Nicoale Iorga disse alla delegazione bessarabica: “siete venuti con nostro grande dolore e ci avete portato grande conforto”. Nel contesto della situazione nell’ex Impero russo, delle rivendicazioni territoriali della Rada centrale di Kiev e dell’avvio dei negoziati di pace tra la Romania e le Potenze centrali, l’esistenza giuridica della Moldova sembrava definitivamente legata all’Unione con la Romania.
Dopo il voto del Consiglio di Stato del 27 marzo, il 30 marzo 1918 una delegazione di leader bessarabi si recò a Iași per portare la dichiarazione dell’Unione della Bessarabia all’attenzione di re Ferdinando. L’accoglienza fu sontuosa, con Iași vestita a festa e adornata di bandiere tricolori. Sono stati organizzati numerosi eventi, ai quali hanno partecipato i leader politici rumeni sia dell’ala conservatrice che liberale. La delegazione bessarabica, composta tra gli altri da Ion Inculeț, Pan. Halippa, Constantin Stere, Daniel Ciugureanu, fu accolta alla stazione ferroviaria da Alexandru Marghiloman. I funzionari si spostarono poi alla sede della Metropolia, dove, alla presenza della famiglia reale, il Metropolita Pimen di Moldavia ecelbrò il Te Deum. Nel palazzo della Metropolia si tenne un ricevimento in cui fu presentato al Re il testo della Dichiarazione di Unione. Al termine del ricevimento, in via Stefan cel Mare, il Re passò in rassegna le truppe del 1° e 2° Reggimento dei Fucilieri e del 7° Cacciatori. Gli eventi proseguirono nella residenza reale di via Lăpușneanu, dove i delegati bessarabi furono decorati da Re Ferdinando. Il discorso di Sua Maestà fu commovente: “Vi siete uniti alla vostra Madrepatria in tempi difficili, come un giovane bambino con un vero cuore romeno. Salutiamo in te una bella parte di un sogno che non svanirà mai. Per questo brindo alla salute dei nostri fratelli, abbracciati da Me con lo stesso calore dell’amore genitoriale. Lunga vita al più giovane, ma forse al più coraggioso figlio della Romania, la Madre!“. Al termine della colazione reale, in Piazza Unirii, fu interpretata la simbolica Hora dell’Unione, il ballo al quale parteciparono anche i membri della famiglia reale. Nel pomeriggio, i delegati bessarabi furono ricevuti all’Università, dove furono pronunciati commoventi discorsi.
Le celebrazioni a Iași, dedicate all’Unione della Bessarabia il 30 marzo, furono anche un’occasione per mobilitare nuove speranze. Dopo le condizioni avverse imposte dai negoziati di pace con le Potenze Centrali, i contemporanei vedevano nell’atto storico del 27 marzo 1918 e nei delegati bessarabi “i forieri del domani”. C. Kirițescu, testimone degli eventi, ha osservato: “Iasi, immersa nella tristezza per la pace di schiavitù imposta al Paese da Bucarest, dimenticò per un attimo il suo dolore e si vestì a festa […]. Lacrime di dolore si mescolavano a lacrime di gioia […] nella mente di tutti c’era il pensiero cristiano che dal dolore nasce la salvezza e che dalla tavola del supplizio di Bucarest, dove la Romania è stata schiacciata e umiliata, sorgerà la grande resurrezione dell’intera nazione romena“.
Alla conclusione della guerra, nei mesi di ottobre e novembre 1918, nel bel mezzo di un processo di riallineamento geopolitico, la Bucovina fu rivendicata sia dalla Rada ucraina che dalla Corona austriaca. I romeni emigrati dall’Impero austro-ungarico a Iași protestarono contro queste tendenze e il 6/19 ottobre, in una dichiarazione-manifesto, dichiararono le loro opzioni unioniste con la “madrepatria”. L’Assemblea nazionale di Chernivtsi del 14/27 ottobre 1918, in cui i romeni della Bucovina si organizzarono in un Consiglio nazionale e proclamarono la loro opzione unionista, suscitò forti sentimenti a Iași. Il 22 ottobre, la città si vestì nuovamente a festa, nella piazza dell’Unificazione e a Lăpușneanu, durante un’assemblea pubblica, manifestando a sostegno dei fratelli bucovini. Già luogo simbolico, la Hora Unirii (Ballo dell’Unione) fu intonata intorno alla statua di Alexandru Ioan Cuza. Ma all’inizio di novembre la situazione diventò tesa a Chernivtsi, con i resti dell’esercito austriaco e delle legioni ucraine che cercarono di provocare disordini in Bucovina. L’intervento dell’esercito rumeno, guidato dal generale I. Zadic, fu decisivo e l’ordine fu ristabilito. Gli eventi prendono una piega a favore della causa romena. I leader della Bucovina si recano a Iasi per consultazioni con le autorità rumene. Vengono stabiliti i passi da compiere e l’emigrazione bucovina dal Regno viene integrata nel Consiglio nazionale di Chernivtsi. Il 15/28 novembre, nella Sala Sinodale del Palazzo Metropolitano di Chernivtsi, si tengono i lavori del Congresso Generale della Bucovina, al termine dei quali fu votata l’unione con il Regno di Romania. A Iași, l’emozione del momento fu espressa con parole toccanti: “Sii benedetta e benvenuta, dolce Bucovina, nel seno della Madrepatria“. Una delegazione del Congresso, guidata da Iancu Flondor e comprendente I. Nistor, E. Hurmuzachi, portò la Bucovina nel seno della Madrepatria. Hurmuzachi, avrebbe dovuto portare l’Atto di Unione a Iasi, per presentarlo al Re e al governo rumeno. Il 17/30 novembre, il generale Coandă e il re Ferdinando prendono atto della “unione della Terra di Bucovina”.
Nell’ottobre e nel novembre 1918, mentre le forze belligeranti si prepararono a terminare la guerra e a negoziare la pace, i funzionari di Budepesta espressero apertamente il loro interesse a mantenere Ardeal all’interno dei confini ungheresi come punto di partenza per i negoziati con le potenze dell’Intesa. Un momento importante per il movimento nazionale dei romeni nell’Impero austro-ungarico fu la Dichiarazione di Oradea del Comitato esecutivo del Partito Nazionale Rumeno del 29 settembre/12 ottobre 1918, che proclamò il diritto della nazione rumena di decidere il proprio destino. Il testo fu letto anche al Parlamento di Budapest, nella sessione del 5/18 ottobre, da Al. Vaida Voevod. A Iași, il discorso fu accolto con grande soddisfazione dai leader politici romeni.
Il periodo tra la Dichiarazione di Oradea e il momento dell’Unione, il 18 novembre/1 dicembre 1918, fu un periodo di massima effervescenza politica. 1918, infatti, fu un periodo di massima effervescenza politica per i leader del movimento nazionale romeno nell’Impero. Furono organizzate le strutture dirigenziali centrali e locali in Transilvania (guardie nazionali), furono riunite tutte le forme di associazioni transilvane, rappresentate da ex ufficiali, leader delle due confessioni religiose, ortodossa e greco-cattolica, studenti, associazioni femminili. Il Consiglio Nazionale Centrale Rumeno fu costituito a Budapest il 18/31 ottobre 1918 e successivamente trasferì la sua sede ad Arad. Fino all’Assemblea di Alba Iulia, quando si dimise e fu sostituito dal Consiglio direttivo, rappresentò l’organo esecutivo dei romeni del Banato e di Ardeal, guidando e rappresentando efficacemente le province romene nei momenti travagliati della fine della conflagrazione. Va ricordata anche la richiesta del Consiglio nazionale che l’esercito rumeno, rientrato in Transilvania attraverso i passi dei Carpazi orientali l’11 novembre 1918, mantenesse un allineamento lungo la linea delle montagne.
A Iași, la stampa e la popolazione della città reagirono alle decisioni delle figure di spicco della regione, le cui delegazioni informarono il governo rumeno e il Re delle opzioni unioniste. Soprattutto dopo la metà di novembre del 1918, gli inviati transilvani, guidati dal professor N. Bălan o da Gh. Crișan, segretario del Consiglio, erano a Iași. Dopo l’11/24 novembre, quando è stato lanciato l’appello “Venite ad Alba Iulia”, le loro delegazioni ebbero colloqui nella capitale della Moldavia con il governo e il sovrano romeni e con i rappresentanti diplomatici degli Alleati. Nella piazza dell’Unificazione, attorno alla statua di Alexandru I. Cuza, quando la lieta notizia proveniente da oltre le montagne si diffondeva in città, gli abitanti di Iasi e i profughi rumeni dalla Muntenia e dall’Impero manifestavano e, simbolicamente, suonavano l’Ora dell’Unificazione.
Un momento importante a Iași, direttamente collegato agli eventi di Ardeal, è stata la celebrazione del giorno degli arcangeli Michele e Gabriele, l’8 novembre. Simbolicamente, a Iași si tennero cerimonie in onore dell’ex sovrano Mihai Viteazul. Alla Mitropoli, durante la funzione officiata dal Metropolita Pimen, nella Sala del Teatro, dove i professori Al. Lapedatu e N. Bălan di Ardeal e V. Bodnărescu della Bucovina, fu sottolineata la “grande unione” raggiunta nel 1600. Allo stesso modo, nella sessione solenne nella Sala dell’Università, lo storico Nicoale Iorga sottolineò il “significato attuale” della politica di Mihai Viteazul. Iasi ha così reso omaggio a colui che fu riconosciuto come il padre dell'”Idea che ha conquistato i secoli”, come è stato splendidamente descritto dal quotidiano di Iasi “Mișcarea”. Infatti, durante il periodo dei rifugiati, il cranio del grande sovrano fu trasferito dal territorio occupato e temporaneamente ospitato nella Cattedrale di Iasi.
Al momento del voto della Risoluzione dell’Unione di Alba Iulia, il 18 novembre/1 dicembre 1918, Iasi fu abbandonata dai sovrani e dal governo rumeno, che tornarono nella Bucarest liberata. Per la vecchia capitale della Moldavia si chiudeva un nuovo capitolo della storia. Tuttavia, a Iași, i funzionari furono ansiosi di celebrare l’Unione della Transilvania. Il 26 novembre/9 dicembre 1918, si tenne un servizio divino alla Metropolia e la Piazza dell’Unione fu ancora una volta teatro del Ballo dell’Unione, questa volta dell’Unione completa. Nella sala del Teatro, davanti ai rappresentanti di tutte le province unite alla madrepatria, Nicolae Iorga tornò nel luogo in cui, probabilmente nel dicembre 1916, tenne il suo discorso e la sua conferenza più toccanti sull’Idea della Dacia romena. Così, la capitale della guerra “glorificava il grande atto dell’Unione”, avendo Iasi sacrificato tanto per il grande ideale.
Fonte: IAȘUL ȘI MAREA UNIRE
Traduzione in italiano, a cura di Deepl Translate.
La selvaggia violenza che si dispiegò nelle prigioni comuniste della Romania (senz’altro maggiore rispetto agli altri Paesi dell’Est sovietizzato) ci era nota finora soprattutto grazie alle benemerite ricerche di Cesare Alzati e Giuliano Caroli, fra i pochi studiosi italiani che hanno analizzato a fondo le vicende romene, cioè della «sorella latina d’Oriente», come veniva chiamato nell’Ottocento il Paese danubiano, resosi autonomo negli stessi anni in cui avveniva l’unificazione italiana. Ai loro lavori, fondati sullo studio dei documenti, vanno aggiunte le impressionanti memorie del vescovo Ioan Ploscaru (Catene e terrore, Edb 2013), sopravvissuto a 15 anni di detenzione e spietate torture.
Futuro Insieme 